Pe aceeași temă
Ca formula literara are noutatea indrazneata si inalterabila a Scrisorilor persane ori a Calatoriilor lui Gulliver. Cand Morometii e mai prejos decat Morometzii , iar o nulitate de larg consum ca Paulo Coehlo are voga de mare scriitor planetar, tinuta clasica devine insa revolutionara. "Anunta un timp fast al avangardei", a notat de altfel, cu justete, Cornel Ungureanu intr-un succint anunt facut in revista Orizont (numarul pe august) pentru un viitor comentariu. Procedeul criticului, neobisnuit si el, este insa pe de-a-ntregul justificat de speciala factura a cartii lui Radu Pavel Gheo: o carte, mai scria acolo Cornel Ungureanu, "unicat prin riscurile pe care tanarul si le asuma". Tanarul vrea probabil sa zica "tanarul autor": Radu Pavel Gheo este nascut in 1969, a implinit chiar luna aceasta 34 de ani. Eu, unul, as evita totusi sa-l numesc "tanar", desi nu neaparat pe considerente de varsta (criteriul biologic nu are oricum nici o relevanta literara, chiar daca multi publicisti il folosesc, mai cu seama pentru segregationisme, adesea abjecte si ca forma, si ca fond), dar nu e improbabil ca termenul sa fi fost diplomatic intrebuintat de Cornel Ungureanu, pentru a-l proteja cumva pe Radu Pavel Gheo de "riscurile" scrierii si publicarii acestei carti.
Doua sunt cele mai redutabile si ambele pot deturna si denatura lectura. Cum Radu Pavel Gheo si-a scris cartea pornind de la o experienta personala, cel dintai consta in identificarea povestirii cu faptul de viata si chiar in substituirea primului termen prin cel de al doilea. Pe scurt, autorul a castigat la "Loteria Vizelor" dreptul de a emigra in Statele Unite, a plecat, a trait acolo un an, dupa care s-a intors in Romania. Cartea lui are aspectul exterior al unui "jurnal de bord" compus din corespondente trimise de la fata locului unor gazete din Iasi si Bucuresti pe durata expeditiei. Tentatia de a "judeca" faptul in sine si, inevitabil, persoana celui care l-a trait este firesc mare, poate chiar predominanta, dar a-i ceda inseamna a confunda planurile. Radu Pavel Gheo este scriitor, Adio, adio... este o carte de literatura, iar eroul ei, cel din perspectiva caruia este scrisa, are ori capata statut de personaj, prin urmare criteriile si regulile de aplicat sunt totusi de ordin literar. Altfel cadem in trivialitati de bodega sau, si mai oribil, in stupiditati de talk-show, si "discutam" la nesfarsit, dar perfect zadarnic, daca autorul-personaj a facut bine sau rau cand a plecat ori cand s-a intors. Al doilea risc este cel al plasarii acestei carti in contextul si termenii uneia dintre falsele dispute pseudo-ideologice ale momentului, cea pe tema filo si antiamericanismului. Ispita e si aici mare, adesea poate chiar irezistibila, forta de atractie a simplificarilor primitive nu mai trebuie dovedita.
Riscuri pe care Radu Pavel Gheo nu le-a ignorat. In felul lui inselator modest, a incercat chiar sa le exorcizeze: la "addenda" cartii sale, el a reprodus o serie de opinii ale unor cititori necunoscuti, exprimate pe masura ce textele lui trimise din America erau publicate in diferite reviste. Aceste opinii, "pareri exprimate liber si spontan" cum le califica Radu Pavel Gheo, nu sunt comentate, doar sistematizate in functie de provenienta - unele sunt "din tara", altele "din America", o a treia categorie dintr-o "discutie pe site-ul ciberplai", iar ultima dintr-o "discutie pe site-ul sictir.ro". Sa fie chiar inocenta aceasta micro-antologie?! Poate, dar mie mi se pare ca nu. Radu Pavel Gheo mentioneaza, oarecum placid, ca le-ar fi putut comenta, analiza si explica gratie puterii pe care o are fiecare autor in propria carte, insa a preferat sa lase "lucrurile asa cum sunt", de ce sa le alterez farmecul?, se intreaba el cu falsa (dupa mine) candoare. Fiindca puterea autorului chiar se exprima, si anume prin includerea in propria carte a acelor opinii, pastrate in forma lor originala, ca sa nu li se altereze farmecul.
Si sunt cu adevarat fermecatoare, in sensul in care sunt "fermecatoare" si pseudo-interviurile lui Alexandru Monciu-Sudinski din Caractere ori Biografii comune. Astfel, Dorinella din Tiraspol il apropie pe Radu Pavel Gheo de Ben Laden, considerandu-l autorul "unui atac, deocamdata izolat, asupra miturilor americane" si asociindu-l "unei campanii fara precedent dusa de organizatiile teroriste musulmane care vizeaza destabilizarea politica si economica a Americii, campanie care imbraca o foarte bogata si diversificata gama de metode, de la atacuri indreptate impotriva centrelor militare (Pentagon) si politice (Casa Alba), terorizarea populatiei cu scrisori contaminate cu agenti patogeni..." etc. Cvasi-terorist dupa aceasta opinie din Estul indepartat, din acel muzeu leninist in aer liber care e capitala separatistilor transnistreni, Radu Pavel Gheo este simetric denuntat, insa de o parere venita din Vestul indepartat, din "Hamden, SUA", ca agitator periculos ("este de-a dreptul o dezinformare...") si somat sa plece cat mai repede, ca netrebnic, din Statele Unite ("Ii doresc sa plece de aici cat mai repede. Avem nevoie de oameni CARE MERITå sa fie printre noi"). Farmec, da; si, fireste, ar fi fost mare pacat ca Radu Pavel Gheo sa-l "altereze" cu vreun comentariu sau cu vreo analiza ori explicatie. Abisurile nu au nevoie de comentarii, analize si explicatii, se rateaza efectul de fior...
Textele de pana la "addenda" sunt insa ceva mai ambigue. Radu Pavel Gheo si sotia lui, Alina, si ea personaj al cartii, sunt persoane reale, nu fictive, iar povestea lor e adevarata, nu e o inventie, o nascocire literara. Cuplul chiar a castigat la Loteria Vizelor dreptul de a emigra in Statele Unite, chiar a plecat din Romania, chiar a stat acolo un an si chiar s-a intors. Din Far East in Far West si retur. Fiind relatarea unei experiente traite, aspectul de marturie este incontestabil si poate chiar prevala. Nu se insala, prin urmare, Liviu Antonesei cand recomanda pedagogic, in prefata cartii lui Radu Pavel Gheo, sa fie citita de oricine "vrea sa incerce aceasta experienta", a plecarii temporare sau definitive in America. In definitiv, cum s-a spus si cum e si azi perfect valabil, romanele lui Balzac sunt de neinlocuit pentru a pricepe capitalismul, nu?!
Dar Adio, adio, patria mea... nu e doar o marturie, chiar daca in povestea lui Radu Pavel si a Alinei (ma refer la calitatea lor de personaje, de aceea imi permit aceasta familiaritate) se pot identifica sau regasi cu certitudine mii, poate zeci de mii de cititori. Ca altadata in Werther! Dar motivele suferintelor sunt cu totul altele. Se pot regasi, in personajele care devin Alina si Radu Pavel, toti cei care, asemenea lor, vor si viseaza sa poata spune Adio, adio, patria mea cu i din i, cu a din a, titlu superb si memorabil, dat si primei secvente a volumului, nu numai cartii insesi. E starea de spirit a unei generatii, poate chiar a mai multora, e, in orice caz, un sindrom social a carui existenta este zguduitor configurata de Radu Pavel Gheo: fara patetism, fara violente pamfletare, fara incandescenta neagra, cioraniana, a revoltei prefacute in ura vulcanica, mai degraba cu stoicismul asumat al lipsei de solutii. Desi avusese o notorie activitate literara si publicistica (inainte de emigrare publicase doua carti, face parte din Clubul 8 de la Iasi, este traducator din engleza, a facut si face jurnalism, inclusiv radiofonic), Radu Pavel Gheo se considera unul dintr-o multime, parte a unui intreg, strop dintr-un val. Nu are fumuri si aere si pretentii de "personalitate", este solidar si se simte asemenea celor care au plecat sau vor sa plece din Romania de dupa ‘89. Cu cei care se simt alungati.
Diferenta mare, adanca, dintre exilatii de pana atunci si emigrantii de dupa aceasta e: cei dintai erau si se considerau evadati, ceilalti au sentimentul ca sunt alungati, pusi la poarta, impinsi sa-si ia campii. "Din pricina dezamagirilor, a saraciei, a lipsei de perspective, a marlaniei generalizate, a incompetentei agresive si a lipsei de incredere in oameni" - scrie Radu Pavel Gheo cu forta expresiva a rostirii adevarurilor esentiale. Textul care ii deschide cartea ar trebui sa se afle pe biroul fiecarui ins care se ocupa de treburile publice, de la politicieni la formatorii de opinie - si sa fie citit in fiecare dimineata, poate s-ar alege ceva. Dar asta intr-o viziune utopica, desigur.
Iar cartea lui Pavel Radu Gheo are o certa dimensiune utopica, si la vedere, si ascunsa. La vedere, fiindca personajele ei, Radu Pavel si Alina, ajung de fapt pe alt taram, in alta lume; si ascunsa, fiindca in scrisorile trimise de acolo se contureaza nu numai imagini ale lumii noi, dar si ale celei vechi, abandonate, lasate in urma. Radu Pavel Gheo nu face un secret din aceasta dubla reflectare ("scriind despre America, am scris de fapt despre Romania"), dar cel mai bun mijloc de a escamota un sens consta in a-l scoate cat mai la vedere. Est-europeanul ajuns de la Timisoara la Seattle descopera, mai intai, ca i se schimba statutul, geografic si nu numai: dincolo de Atlantic el nu mai este un european de la margine, de regula complexat, ci european pur si simplu (la un moment dat e chiar crezut neamt, de cineva care confunda Romania cu Germania), asa cum si pentru populatiile pre-columbiene albii nu reprezentau un anume popor. Uitarea sau mascarea identitatii romanesti, resimtita uneori ca rusinoasa ori periferica dincoace de Ocean, devine dincolo o pura neghiobie - iar despre originarii din Romania care se strofoaca sa faca pe americanii pur-sange, inclusiv prin abandonarea limbii, Radu Pavel Gheo scrie pagini admirabile (capitolul despre "refuznicii limbii romane"). Altceva decat limba (de engleza nu e nevoie nici macar pentru luarea permisului de conducere) sau identitatea etnica ii federeaza pe cei deveniti americani: cultul masinii, prelungire obligatorie a fiintei umane, "proteza" vitala, cum scrie noul Gulliver, ortorexia (nazuinta spre mancare corecta, "organica"), intretinerea corpului ca masina biologica, munca si shopping-ul ca dimensiuni esentiale ale existentei etc.
O utopie realizata, noteaza de mai multe ori Radu Pavel Gheo, fascinat de intalnirea cu omul nou, altul, desigur, decat cel proiectat de ideologiile secolului XX, dar nou, altfel, diferit. Iar cine simte ca traieste in utopie nu are alta solutie decat sa iasa din ea: intoarcerea din Vestul indepartat echivaleaza cu o revenire din imperiul fictiunii. O carte extraordinara si un scriitor stralucit, ce va marca o epoca.
*Radu Pavel Gheo - Adio, adio, patria mea cu i din i, cu a din a, Editura Polirom, 2003, cu o prefata de Liviu Antonesei.
