Pe aceeași temă
Radu Filipescu (presedintele GDS): Proiectul Maramuresul neturistic este valoros pentru ca uneste o organizatie neguvernamentala cu o regiune care ne e foarte draga tuturor.
Valeriu Stoica (PNL): De multa vreme militez pentru ideea de proiecte. Romania are un deficit de viziune si acesta se traduce in precaritatea proiectelor sau prin absenta lor. Faptul ca dvs., Gabriela Adamesteanu, ati solidarizat, pentru realizarea proiectului, o structura a societatii civile cu o autoritate locala inseamna ca aveti arta de a pune oamenii impreuna pentru a face ceva bine. Ma bucura proiectul ca atare. Iubesc foarte mult Maramuresul, nu numai pentru partea lui turistica, ci si pentru cea neturistica. Prin bunavointa lui Cristian Anghel, care este cel mai eficient om de administratie pe care-l cunosc in Romania, am putut sa cunosc ambele parti ale Maramuresului: si partea pe care o cauta toti cei care vor sa vada la nivelul superficial ce inseamna acest judet, dar si partea cealalta, pe care am vazut-o, de exemplu, la Cavnic, in care, dincolo de frumusetea Maramuresului turistic, se ascunde o realitate dura, uneori ingrijoratoare. Exista un mare divort intre Maramuresul turistic si cel neturistic. Ne iluzionam crezand ca putem sa crestem turismul in Maramures sau in orice alta parte din tara, cata vreme turistii vad, langa partea frumoasa pe care vrem noi sa le-o aratam, partea urata. Uneori partea frumoasa este chiar cotropita de partea urata. Si daca asa stau lucrurile in realitate, pana la urma, ma intreb care-i mai adevarat: Maramuresul turistic sau Maramuresul neturistic? Inclin sa cred ca, pana cand nu se va realiza o omogenizare a identitatii in frumos a Maramuresului, exista riscul sa punem in pericol si atractia lui turistica.
Gabriela Adamesteanu (redactor-sef, revista 22): Titlul si ideea proiectului imi apartin. Le-am realizat in revista 22 cu sprijinul Bancii Mondiale si al Fundatiei pentru Cultura si Drepturile Omului, cu care am facut si alte proiecte. Am facut o aplicatie, intr-un concurs de microproiecte al Bancii Mondiale, si proiectul meu, Maramuresul neturistic, s-a numarat printre cele selectate. Ce m-a condus la ideea acestui proiect? In primul rand, interesul fata de o zona la care ne gandim numai in momentul vacantei. Stiti cat de des se vorbeste despre elitismul revistei 22 si despre faptul ca GDS este un grup inchis. Am facut, prin acest proiect, o tentativa de a iesi de pe Calea Victoriei. Si eu, si colegul meu Razvan Braileanu ne-am deplasat pana in celalalt capat al tarii pentru a realiza acest supliment. Avem o lansare aici si o lansare la Baia Mare, pentru ca "sa existam si noi acolo", si dansii "sa existe aici, impreuna cu noi". Prefer sa dau cuvantul celor doi invitati ai nostri, primarul Cristian Anghel si fostul prefect Gheorghe Barlea, noul rector al Universitatii de Nord, pe care l-am intalnit mai ales la Memorialul de la Sighet.
Strategia de dezvoltare durabila
Cristian Anghel (primar, Baia Mare): As incepe prin a va multumi pentru aceasta initiativa. Vreau sa fac unele precizari legate de ceea ce realizam noi in acest moment la nivelul municipiului si al zonei Baia Mare, cu anumite extensii si la nivel de judet.
Noi am incercat sa ne definim o strategie de dezvoltare durabila, care initial a avut patru componente: mediu, social, economic, tehnica informationala si comunicare. Apoi am extins-o cu inca un element de dezvoltare durabila. Pe aceasta strategie am incercat sa construim o serie de elemente care sa schimbe imaginea consacrata la nivelul municipiului Baia Mare, de zona mono sau bicolora de tip minier sau miniero-metalurgic. Componenta IT din strategie spune ceva, pentru ca a existat o anumita reconversie reala, nu numai de forta de munca, ci si de atitudine in ceea ce priveste vechea si actuala imagine a municipiului. Proiectul, care este sugerat foarte bine in supliment, Baia Mare, orasul care invata, ni l-am asumat singuri. A fost partea de pornire atunci cand ne-am antrenat impreuna cu o echipa sa organizam o serie de intalniri la nivel de municipalitate, in care am invitat reprezentanti din aproape toate domeniile. Am pornit cu o serie de proiecte de genul Baia Mare 2000, Baia Mare 2000+, Baia Mare in Mileniul III. Erau niste intalniri succesive pe care le organizam in final de an sa vedem ce dorim sa facem in perspectiva si in perspectiva imediata a anului urmator, pe segmente sociale, pe segmente de preocupari. Ulterior, acest proiect s-a definit mai bine si am inventat proiectul CIVIC; fiecare litera are o anumita semnificatie: comunicare, initiativa, voluntariat s.a. El se desfasoara pe diverse domenii: CIVIC Business, Eco CIVIC, CIVIC Educational, CIVIC Presa, media. Am facut intalniri cu arhitectii, cu scriitorii, tip mese rotunde, in care a incercat sa-si spuna fiecare parerea. Acest CIVIC a devenit un fel de recunoastere comunitara a unei elite la nivel local. Am premiat cei mai buni arhitecti, cei mai buni medici, cei mai buni oameni de afaceri, pe fiecare domeniu. La masa rotunda reieseau idei care formau ulterior pentru noi o baza de date in a formula strategia pentru urmatorii ani. Am facut si CIVIC Cult, cu biserica, am adunat in aceeasi sala toate cultele religioase din localitate. Era in apropierea sarbatorilor de Pasti, s-a cantat in romana, in maghiara, in engleza in Sala Europa de la Primaria Baia Mare. Evident, am lansat si noi din partea noastra o serie de proiecte. S-a plecat initial de la inscrisul de pe sigiliul orasului, Baia Mare fiind un oras atestat documentar la 1329, deci anul trecut am avut 675 de ani de atestare documentara si toate evenimentele pe care le-am creat si desfasurat s-au purtat sub aceasta egida: Baia Mare, 675 de ani. Pe acest sigiliu, in traducere romaneasca, se spunea asa: "Coeziunea si solidaritatea cetatenilor reprezinta chezasia puterii orasului". Pe asta am incercat sa mergem. Exista o serie de exemple practice care dovedesc o buna comunicare cu cetateanul: am incercat sa cream o serie de entitati tip interfata intre administratie si cetatean, de exemplu, Consiliul local al tinerilor si al copiilor, cu niste elemente care confirma un exercitiu democratic de la o varsta frageda. Baia Mare este din 1995 orasul cu trei primari: primarul adult, primarul copiilor si primarul tinerilor, in acest an vom avea 10 ani de cand facem acest lucru. Copiii sunt foarte inventivi, foarte indrazneti, nu obosesc, au planuri mari, pot fi sprijiniti. S-au facut alegeri la nivelul unitatilor scolare si dupa aceea la nivel de primar, pe afisaj electoral, pe campanie electorala, pe buletin de vot, deci au invatat tot ceea ce urmeaza peste cativa ani sa parcurga fiecare dintre ei. I-am sprijinit in diverse proiecte. Am creat, de exemplu, Consiliul de onoare, un alt model de colaborare cu societatea civila, in care specialistii pe domenii, fosti primari, viceprimari, consilieri, arhitecti sefi si multi altii, pe baza de voluntariat au niste intalniri periodice, la unele dintre ele participand si primarul. Acolo primim si lansam informatii. Mai exista Garda ecologica si multe alte structuri pe care le-am creat in ceea ce priveste segmentul de comunicare cu electoratul, cu cetatenii.
G. Adamesteanu: In decembrie 2004 s-a semnat ordonanta care prevede disponibilizarea unor mineri. Cand am inceput proiectul, am crezut ca acest lucru se va petrece mai repede.
C. Anghel: Una din prioritati era problema mineritului din Maramures, pentru ca toate acordurile incheiate cu FMI si cu alte institutii internationale prevad inchiderea, nu stiu daca a tuturor minelor, dar a celor mai multe dintre ele pana in 2007. A fost o preocupare de prima mana si in campania electorala, provocata de sindicatele miniere, care stiu cand sa puna pe tapet asemenea idei. In momentul de fata, am rezolvat problemele legate de salarii, disponibilizari. Exista o strategie de restructurare a mineritului in Romania, data printr-o ordonanta sau o hotarare de guvern. Pe aceasta strategie se poate lucra in doua domenii: o data, analiza, bucata cu bucata, a tuturor exploatarilor miniere vizavi de rentabilitate. Toate sunt nerentabile, dar unele sunt mai nerentabile decat celelalte. Atunci nu trebuie taiat in carne vie si trebuie mers in ordine, de la cea mai slaba ca rentabilitate pana la cea mai putin nerentabila. Exista niste fonduri care se pot acorda pentru reconversia fortei de munca. Am avut cateva intalniri cu sindicatele, sunt de acord sa se mearga pe aceasta restructurare cu disponibilizari, cu conditia sa se asigure resursele pentru disponibilizari si ca, acolo unde mai este posibil sa functioneze societatea miniera, sa fie pastrata pana cand se ajunge la termenul limita impus prin acordul international. Exista si din partea noastra un sprijin pentru a crea o alternativa, fie prin pregatire profesionala in alte domenii, fie prin asigurarea unor noi locuri de munca pe investitii straine. Si atunci am venit cu aceasta idee de parteneriat public-privat, administratie locala-mediu de afaceri. Mai mult decat atat, dezvoltarea zonei metropolitane pe care o avem in vedere printr-o asociere cu consiliile locale limitrofe va crea, dupa mine, niste oportunitati de afaceri, care, cuplate cu cota unica de impozitare de 16%, vor face ca zona sa fie atractiva.
Un proiect de cunoastere
G. Adamesteanu: D-le Gheorghe Barlea, va rog sa ne spuneti cum au decurs disponibilizarile in perioada 1997-2000, cand ati fost prefect de Maramures.
Gheorghe Barlea (fost prefect de Maramures): Mai intai, as vrea sa spun ca pe mine personal ma bucura proiectul dvs. Maramuresul, ca si orice alta zona administrativa, are nevoie nu numai de proiecte de dezvoltare, ci si de proiecte de cunoastere. Ceea ce faceti dvs. vine sa raspunda tocmai unei astfel de necesitati. O zona trebuie cunoscuta inainte de a vorbi despre ea, de a fictiona in marginea realitatii istorice. Prin faptul ca ati apelat si la autoritati ce tin de administratia publica locala, la specialisti si la lideri sindicali, ati reusit sa conturati un portret a ceea ce inseamna, publicistic vorbind, Maramuresul astazi. Titlul Maramuresul neturistic este formulat oarecum socant pentru noi, maramuresenii, care ne-am obisnuit, suspect de comod, sa se vorbeasca despre noi in termeni mitici, de legenda. Nu de asta are nevoie de fapt Maramuresul, ci chiar de o cunoastere profunda a identitatii sale si a ceea ce i se intampla astazi in experienta cotidiana. Daca ar fi sa ma refer strict la experienta mea in calitate de prefect, care a avut responsabilitati de natura politica in procesul de reforma, simt nevoia sa spun cateva lucruri. In perioada 1997-2000 s-a inceput cu adevarat reforma in toate sectoarele din judetul Maramures. Atunci s-a stabilizat vectorul reformei si s-au luat masuri foarte importante, cu costuri electorale uriase. Doua procente ar fi suficient de relevante pentru teza mea. Cand am ajuns prefect, procesul de privatizare in Maramures era de 10% si nici o societate importanta nu era privatizata. In 2000, in octombrie, cand am plecat, privatizarea in Maramures a fost 94%. La ora actuala, trendul economic pozitiv din judetul Maramures isi are originea in profunzimea acelei reforme, care s-a petrecut in intervalul 1997-2000. Astazi mai sunt de privatizat niste pachete reziduale absolut nesemnificative si o singura societate reprezentativa, Romplumb, in Baia Mare. Vreau sa va spun o particularitate: atitudinea minerilor din Maramures a fost una cu totul diferita fata de ceea ce s-a petrecut in Valea Jiului, tocmai pentru ca noi, care am reprezentat administratia publica, am vrut sa purtam un dialog corect. Minerii din Maramures n-au marsat pe actiuni violente, dimpotriva.
In zona turistica, am gasit repede alternative la disponibilizarile masive. Este foarte important de facut, nu numai in Maramures, un turism profesionist, in care placerea sa se conexeze si cu performanta economica. Exista niste structuri pe cale de a se relansa in turismul rural si care prezinta o oarecare atractivitate. Va pot spune, in calitate de director al Muzeului Memorial Sighet, ca, de exemplu, in perioada sarbatorilor de iarna, Maramuresul a fost realmente ocupat de turisti din toate zonele tarii si din strainatate, care au optat pentru a-si petrece sarbatorile in mediul rural din zona. Dar asta este deocamdata enorm de putin pentru ceea ce ar trebui sa fie Maramuresul ca identitate turistica.
"N-ati trait niciodata bine din minerit"
Se ridica o problema si mai grava: Maramuresul a avut pana acum o identitate culturala, o traditie istorica. Acestea se pierd, sunt pe cale de disolutie. Satul traditional maramuresean incet, incet se muta in muzeu. Vor trebui strategii, preluate de administratia locala, care sa-si propuna si conservarea valorilor ce tin de o astfel de identitate. Baia Mare este, prin excelenta, orasul care s-a metamorfozat spectaculos: de la orasul care tacea in subterane acum 15-20 de ani, la "orasul care invata". Economia Baii Mari si a Maramuresului era predominant miniera si celelalte sectoare industriale erau, pe orizontala, dependente de industria mineritului. La aceasta ora, serviciile s-au dezvoltat extrem de serios. Le-am spus minerilor si atunci, o spun si acum (atunci poate nu recunosteau, acum imi dau dreptate): "n-ati trait niciodata bine din minerit" - au trait bine altii dupa ei, care luau salarii mari, intr-o structura parazitara imensa. Daca ati merge la Borsa, in cartierele unde au trait minerii inainte, ati zice ca pe acolo a trecut bomba atomica, e o atmosfera de ghetou. Asta-i viata pe care trebuie s-o regrete minerul? E si o chestiune de mentalitate. Lor le era groaza sa renunte la un venit sigur, din care doar au supravietuit, n-au trait. Dar incet, incet lumea a inceput sa aiba alte deprinderi, libertatea de iesire in afara tarii a creat multe posibilitati.
Daca ne raportam la problemele economice pe care le-a avut si la zonele monoindustriale existente pana in 1996, as zice ca, in Maramures, problema somajului s-a rezolvat cu mare viteza. Un somaj oficial de 6% intr-o perioada de tranzitie nu este mare. Exista o sansa reala ca Maramuresul sa atraga investitori, pentru ca dispune de resurse de forta de munca, economice. In Baia Mare un singur investitor creeaza 2.000 de locuri de munca, in industria lemnului. Mai sunt si alte proiecte de acest gen, care acum patrund inclusiv in mediile rurale.
Rodica Palade (redactor-sef adjunct, revista 22): Care este nivelul investitiilor straine in Maramures?
C. Anghel: Exista niste investitii importante, nu la cat ne-am fi asteptat noi, dar, din pacate, problema care se pune este ca municipiul nu dispune de terenuri pentru a le oferi investitorilor. Ideea de zona metropolitana inseamna sa punem in comun inclusiv terenuri din partea localitatilor limitrofe, municipiul sa creeze infrastructura necesara si investitorul sa vina cu resursele. Este poate cel mai important element care ar duce la o dezvoltare in zona.
Gh. Barlea: O problema foarte grava a Maramuresului tine de infrastructura rutiera. Nu o sa poti dezvolta nici industria, nici turismul daca infrastructura nu functioneaza. Calea ferata Salva-Viseu nu mai e buna nici in cantecele populare. In Gutai nu s-a creat tunelul pe care-l viseaza maramuresenii de vreo 70 de ani.
C. Anghel: Chestiunea asta e legata de izolarea nord-vestului tarii fata de coridoarele europene. Am facut o masa rotunda acum vreo 2 ani cu parlamentarii de Maramures si chiar i-am acuzat pe cei de la putere ca au izolat zona. Dar s-a miscat ceva si din acest punct de vedere. In delegatia premierului Tariceanu la Budapesta am fost si eu, si presedintele Consiliului Judetean Maramures, si deputatul de Satu Mare, pentru ca avem deja o propunere de proiect concret de legatura rutiera intre Baia Mare, Satu-Mare si Ungaria cu autostrada care merge in Ucraina. Distanta de la Baia Mare la autostrada este mai mica decat de la Oradea si exista interesul guvernului maghiar in acest sens. Mai mult decat atat, inainte, cand s-a elaborat platforma de guvernare PNL-PD, primul punct din transporturi si comunicatii este acest drum rapid, Arad-Oradea-Satu Mare-Baia Mare. Acum problema este sa-l pornim invers si sa-l legam de cel maghiar. Pe langa infrastructura din interiorul judetului, trebuie dezvoltata si infrastructura de legatura cu Europa, cu UE, cu Ungaria.
Ion Ionescu (prodecanul Facultatii de Filosofie Sociologie a Universitatii "Al. I. Cuza" din Iasi): Dupa ce am cunoscut ani de-a randul Maramuresul impreuna cu echipe de studenti cu care am facut practica de specialitate, am inceput sa iubesc foarte tare acea zona. Lucram impreuna, echipe de studenti de la Iasi si din Maramures, pentru identificarea unor probleme si nevoi reale ale comunitatilor satesti, luand contact cu oamenii. Solutii pot fi gasite prin contactarea absolut tuturor celor implicati: autoritati, reprezentati ai institutiilor, persoanele simple, oamenii care lucreaza ogorul. In continuare, coordonam un masterat, Management social si dezvoltare comunitara. Ne intereseaza acest proiect si, atat cat ne va sta in putinta, vom conlucra pentru diseminarea rezultatelor lui.
Oamenii nu s-au cramponat de un loc de munca, ci de un mod de viata corporatist
Mihaela Miroiu (profesor SNSPA): Cei care au facut disponibilizari n-au tinut cont ca intreprinderile socialiste nu erau firme de stat, ci corporatii. In fiecare mare industrie oamenii aveau un mod de viata: cresa pentru copii, gradinita, sarbatoreau impreuna inclusiv nuntile. Existau tipuri de intreprinderi in Romania in care cineva putea sa se nasca acolo, deoarece aveau si policlinica, si maternitate, si putea sa moara tot acolo. Distrugerea unei astfel de intreprinderi nu insemna doar transformarea proprietatii, ci distrugerea unui mod de viata. Inertia si rutina oamenilor nu se referea numai la locurile de munca, ci si la tot modul de viata, care trebuia destructurat, de la serviciile medicale, educative si sportive s.a. pana la sarbatorile comune. Eu cred ca este o greseala radicala sa spunem ca oamenii se cramponeaza de un loc de munca. Nu, ei s-au cramponat si in minerit, si in siderurgie, si in filaturi, de un mod de viata corporatist. Or, noi am mers totdeauna tinta, ca orbii, pe problema proprietatii. Lucrurile erau de fapt incomparabil mai complicate. Ce viata alternativa oferi oamenilor, daca ei se destructureaza din locul lor de munca?
Alexandru Lazescu (GDS): Lucrurile astea s-au intamplat cel mai dramatic in Rusia, si din cauza marimii, si a faptului ca acolo modul acesta de existenta era mai raspandit decat la noi. Pe de alta parte, noi avem o judecata ulterioara si nu stiu ce se putea face, pentru ca marea problema, cand faci o constructie noua, e ca trebuie s-o distrugi pe cea veche. Cred ca cel mai important fenomen e acest val de plecari la munca in exterior. El schimba fundamental Romania pe toate dimensiunile. Nu numai ca oamenii invata sa vorbeasca, sa se poarte altfel, sa inteleaga lucrurile, dar si ideea de alternativa a inceput sa fie acceptabila.
Pagini editate de Gabriela Adamesteanu si Razvan Braileanu
