Din nou la fabricile de diplome?

USL are deja probleme de imagine şi de selecţie a cadrelor, ca să folosim un termen în consonanţă cu parfumul greu adus de cabinetul Ponta.

Primul ministru încă desemnat, Victor Pon­ta, a retras duminică seara nomi­na­li­za­rea pentru funcția de ministru al Edu­ca­ției. Perspectiva prezenței la Ministerul În­vățământului a Corinei Dumitrescu, rectorul unei universități particulare aflate în litigiu cu instituția pe care ar fi trebuit să o ges­tioneze, a stârnit un bom­bardament mediatic, din partea presei și a so­cie­tății civile. Mobilizarea cvasi-generală - inclusiv a me­diilor academice de înalt nivel - a fost, se pare, eficace.

Cu toate acestea, noua nominalizare - se­natorul PSD de Bihor Ioan Mang - nu e de natură să lumineze foarte mult per­spec­ti­vele învățământului românesc.

Despre afacerile cu statul ale senatorului Mang se vorbește deja, la 12 ore de la anun­țul privind desemnarea sa. Nici repu­tația sa ca profesor în cadrul Universității Oradea nu este, se pare, mai presus de orice reproş, iar prezența familiei în structurile aceleiași universități sugerează că Legea educației naționale, gândite să descurajeze nepotismul, ar putea să nu fie pe placul ministrului desemnat.

Profilul personal al lui Ioan Mang se com­pletează cu o diplomă emisă de American Biographical Institute, care obișnuiește să condiționeze eliberarea acestor acte nu de competențe în domeniul științific al ti­tu­larului, ci de contribuția în numerar. Cu alte cuvinte, nu mai avem un ministru cu o pretinsă diplomă de la Stanford, ci unul cu o diplomă reală procurată, pare-se, con­­tra cost.

La aceste detalii încu­ra­ja­toa­re se adaugă și agenda pro­gramului de guvernare al Ca­bi­netului Ponta în ches­­tiunea educației. Pe lân­gă gene­ra­li­tăți inad­mi­si­bi­le sau de­cla­rații de in­ten­ție pe pro­gra­me aflate deja în derulare - cum este ca­zul burselor doc­to­ra­le și post­doctorale POSDRU -, pro­gramul de gu­­vernare USL are ca prio­ritate fun­damentală reve­ni­rea la Co­dul educației ini­țiat de se­natorul PSD Eca­te­ri­na An­dronescu, fost mi­nis­tru de resort. Aban­do­na­tă la vre­mea res­pec­ti­vă, reforma în varianta An­dro­nescu are mari șanse să re­vină în forță, indiferent de nu­me­le vremelnicului de­ți­nător al por­to­fo­liu­lui. Tre­buie amintit că Ecaterina Andro­nes­cu este, în plus, autoarea cu­nos­cu­tului pro­­iect de lege prin care dorea să intro­ducă po­sibilitatea în­scrierii la fa­cul­tate, într-un soi de „clasă pregătitoare“, a pica­ți­lor la ba­calaureatul de anul trecut. „Re­pa­rația morală“ pre­co­ni­zată urmărea șter­gerea trau­melor psi­hice și materiale ale unui examen de ab­solvire a liceului dat după standarde mi­nimale de calitate. După cum se profilează acum situația, ele­vii de clasa a două­spre­zecea pot deja să-și facă ba­ga­jele pentru fabricile de di­plo­me ges­tionate de pro­fe­sori făcuți la „Standford“. Calea e liberă, ca­merele de supraveghere vor fi fo­losite în scopuri mai nobile decât trau­ma­ti­zarea bie­ților elevi împiedicați să copieze în liniște.

Nu e loc, se pare, de prea multe iluzii în domeniul educației. Tabloul începe chiar de la clasa pregătitoare: părinții s-au dat peste cap să-și înscrie copiii în clasa 0, iar acum li se sugerează că s-ar putea ca de la toamnă să revină la grădiniță. Într-un do­me­niu cum este învățământul, în care con­ti­nuitatea, siguranța, predictibilitatea sunt cuvinte cheie, să anunți, aproape de pe o zi pe alta, măcar posibilitatea unei răs­tur­nări de situație este un demers cel puțin iresponsabil. Soarta multor generații de copii este în continuare jucată de ambițiile nemăsurate ale unui guvern sau ale altuia. Regulile parcursului școlar se schimbă de câteva ori de-a lungul a doi­spre­zece sau treisprezece ani de școală. Adaptarea se face din mers, cu sufletul la gură, iar sin­tag­ma „proiecție de viitor“ a devenit de mult străină atât părinților, cât și pro­fe­so­rilor. Cuvântul „supraviețuire“ definește cel mai bine strategia optimă pentru în­vă­țământ în România.

Din povestea celei care a fost și după aceea nu a mai fost ministrul desemnat al Edu­ca­ției se pot trage totuși anumite învă­ță­min­te. Primul ar fi - pus în conexiune cu re­tra­gerea mult mai discretă a lui Vic­tor Alistar de pe lista cabinetului - că noul gu­vern USL are deja grave probleme de ima­gine și de selecție a cadrelor, ca să fo­losim un termen în consonanță cu par­fu­mul greu adus în scenă de lumea din care pro­vine Corina Dumitrescu și semenii ei.

Pentru cel mai „cinstit“ guvern de  după 1989, prezența dintr-un foc a trei in­com­patibili în funcții importante aduce cu sine serioase semne de întrebare: in­ten­țiile declarate ale primului ministru riscă să devină vorbe goale de campanie elec­to­rală sau de discurs la tribuna parla­men­tu­lui. În ceea ce o privește pe Corina Dumi­tres­cu, în mod particular, lipsa de serio­zi­tate a numirii ei e cel puțin îngrijorătoare și criteriile care au dus la prezența, fie și trecătoare, a unui reprezentant din liga C a învățământului superior, într-un guvern împachetat în ambalajul atrăgător al co­rec­titudinii și competenței, riscă să anuleze orice eventuală bună intenție.

În al doilea rând, există în mod vizibil o dis­ponibilitate marcată a lui Victor Ponta de a păstra mass-media alături de el. Dând satisfacție campaniei de presă des­fă­șu­rate în aceste zile, primul ministru vrea să deseneze tabloul unui politician mereu cu urechea aplecată la doleanțele societății civile. Victor Ponta a exploatat bine mo­men­tul, alegând să facă anunțul imediat după aflarea estimărilor privind pre­zi­den­țialele din Franța. Victoria lui Hollande - prezentată într-o atmosferă de sărbătoare personală - a fost fundalul utilizat pentru o ultimă întâlnire cu presa înaintea au­die­ri­lor membrilor cabinetului. Însă ce a ur­mat nu a demonstrat decât că numirea Corinei Dumitrescu nu a fost o eroare, ci o posibilă marcă a noii guvernări. //