Pe aceeași temă
Inainte de-a incasa cea mai usturatoare infrangere din indelungata sa cariera politica si de-a-si ipoteca serios renumele de politician destept, Ion Iliescu a iesit in fata, in campania sa anti-Basescu, rostind, in stilul sau caracteristic, o minciuna impachetata intr-un adevar. Incercand sa demonteze mesajul prezidential, Iliescu a sustinut ca "doar in Rusia, nu si in tarile noastre" (sic: care or fi ele?) domneste oligarhia.
Ca, dupa zdrobitoarea infrangere in referendumul de la 19 mai, lui Iliescu i-a disparut doar zambetul, fara sa i se lungeasca nasul, se datoreaza poate tocmai semiadevarului rostit. In Rusia domneste realmente o oligarhie, ce-i drept, insa nu una foarte diferita de cea care, sub Ion Iliescu, a acaparat puterea la Bucuresti, in decembrie 1989. Lucru firesc, date fiind istoria paralela a sistemelor comunist si postcomunist din Rusia si Romania. Acelasi a fost, de pilda, cameleonismul cu care structurile totalitare au imbracat in ambele tari ba haina ultranationalismului, ba pe cea a ortodoxismului. Similar a fost si modul in care elitele politico-economice au girat tranzitia la capitalism si au manipulat multa vreme presa si in special mediile audiovizuale, jucand, nu in ultimul rand, cartea liberalismului si a democratiei, spre a incerca sa se salveze, in conditiile unei libertati incipiente si a unor legislatii precare.
Apele s-au despartit intrucatva dupa accesul la putere al celor doi presedinti actuali. Odata cu Basescu si Macovei, România a trecut la eliberarea autentica a justitiei de sub ingerinta politicului, la reformarea si modernizarea efectiva a tarii si la ancorarea ei ireversibila in civilizatia occidentala. Sub Putin, Rusia a apucat-o in directia contrara.
De atunci au tot mai frecvent si mai neplacut parte de mostre de manifestare a oligarhiei kaghebiste inscaunate la Moscova nu doar statele ex-sovietice din "vecinatatea apropiata" a Rusiei, a caror ingenunchere neconditionata o vrea Putin. Tarile occidentale au intrat si ele in colimatorul fostului agent secret stationat la Dresda.
Agresivitatea tarului
Saptamana trecuta, sefii diplomatiilor americana si europeana, Condolezza Rice si Frank-Walter Steinmeier, s-au succedat in vizite pe cat de patetice, pe atat de inutile la Moscova. Ambii au insistat sa contribuie la imblanzirea tot mai agresivei purtari a tarului de la Kremlin. Or, vadit constient de imensa putere energetica, pe care si-a insusit-o, Putin se infatiseaza lumii in postura liderului unei superputeri pe care nu-l mai intereseaza mimarea unui comportament civilizat de tip occidental. Asasinarea, anul trecut, in circumstante atroce, a criticilor proeminenti ai Kremlinului Anna Politkovskaia si Alexander Litvinenko nu lansase doar un semnal intern de consolidare la proportii dictatoriale a puterii lui Putin si de anulare a libertatii de opinie si expresie. Crimele si, in special, cea de-a doua exprimasera si o stravezie tentativa de intimidare a puterilor occidentale. Marii Britanii si Germaniei, pe teritoriul carora se depistasera urme groase ale substantelor radioactive cu care fusese ucis Litvinenko, li se atragea astfel atentia ca sunt extrem de vulnerabile.
Intrucat grija pentru refacerea sferelor de influenta sovietice si impartirea cu SUA a cozonacului global detine pentru Kremlin prioritate absoluta, nu e defel de mirare ca summit-ul Rusia-UE de la Samara s-a incheiat in coada de peste. Nici unul din numeroasele litigii care s-au adunat in ultima vreme in raporturile bilaterale n-a putut fi inlaturat. In schimb, li s-au adaugat altele. In ciuda efortului Germaniei de a linisti apele, de a contribui la dezescaldarea retorica, apta sa pregateasca terenul reluarii unei cooperari cu atat mai necesare, cu cat e greu de intrevazut cum s-ar putea solutiona marile dosare globale in conditiile reeditarii Razboiului Rece, intruziunea iernii in plina vara n-a mai putut fi stopata. Pe un ton glacial, Angela Merkel a tinut sa-l apostrofeze fara echivoc pe Putin pentru incalcarea drepturilor omului. In replica, la incercarea ei de a obtine totusi sosirea la Samara a liderului opozitiei democratice, Gary Kasparov, retinut ilegal de politistii rusi, desi poseda autorizatia oficialitatilor locale de a protesta, Putin si-a bruscat oaspetele. Seful statului rus i-a amintit cancelarului ca si fortele de ordine germane au intrat in actiune impotriva extremistilor de stanga din miscarea antiglobalizare care se pregateau sa deranjeze summit-ul G-8 de la inceputul lunii viitoare.
In timp ce reuniunea de la Samara esua lamentabil si previzibil, expertii Aliantei Nord-Atlantice dadeau fuga la Tallinn, spre a incerca sa degreveze guvernul si administratia din Estonia. Bombardate in cursul unei agresiuni pe front larg lansate de hackeri din Rusia cu binecuvantarea Kremlinului, dupa cum afirma oficialii de la Tallinn, activitatea autoritatilor estone fusese pur si simplu paralizata. Intr-un efort de debirocratizare, estonii exclusesera hartia din treburile administrative, bazandu-se exclusiv pe computere. Masivul atac informational, potential la fel de distructiv precum o ofensiva militara de anvergura, i-a obligat pe estoni sa ceara sprijinul NATO. O grava criza diplomatica iscata de transferul de catre estoni a monumentului soldatului sovietic precedase raidul informational rusesc. Moscova trecuse prompt la pedepsirea tarii baltice, limitand drastic si traficul de camioane pe soseaua principala legand Rusia de Estonia. Nici alte tari din zona ori firme occidentale lucrand in Rusia n-au scapat in ultima vreme atentiei Kremlinului, una dintre republicile baltice acuzand Moscova ca nu-i mai livreaza cantitatile de energie convenite. Compania petroliera Shell, care foreaza in Siberia, fusese in repetate randuri amenintata sa-si piarda licenta si sa impartaseasca destinul concernului Yukos.
La randul ei, Polonia staruie sa blocheze incercarile repetate ale Germaniei, care detine in prezent presedintia UE, de a demara negocierea unui parteneriat strategic cu Rusia, menit sa garanteze, intre altele, necesarul energetic al Europei Apusene. Sustinuta, formal, de UE, Varsovia n-are probleme sa demonstreze ca interdictia importului de carne poloneza in Rusia, determinata chipurile de nerespectarea unor criterii de igiena, este in fapt o masura punitiva. Pretextul embargoului, constituind o riposta iscata de atitudinea "recalcitranta" a Poloniei in relatiile cu Moscova, e cu atat mai absurd, cu cat carnea poloneza circula si se vinde nestingherit in toate tarile UE.
De nesolutionat, din cauza opozitiei Rusiei si a dreptului ei de veto in Consiliul de Securitate ONU, este chestiunea statutului final al provinciei Kosovo. In fine, la fel de nerezolvabil pare pe moment conflictul artificial provocat de Moscova pe tema scutului american antiracheta care urmeaza sa fie instalat in Cehia si Polonia. Repetatele eforturi ale oficialitatilor americane de a lamuri Moscova ca scutul e un instrument catusi de putin ofensiv, menit sa contracareze amenintarea terorista iraniana si islamista, au dat gres la fel ca incercarile diplomatilor apuseni de a implica Rusia in acest proiect strict limitat si defensiv. In replica, Putin a declansat si a reiterat de la inceputul anului acuze de o violenta fara precedent la adresa SUA, amenintand in plus cu denuntarea tratatului privind limitarea arsenalelor conventionale din Europa. In raspar fata de realitate si de cel mai elementar bun-simt, seful statului rus a invinuit America de tendinte hegemoniale, comparand-o cu Germania nazista. Niciodata, de la finele Razboiului Rece incoace, Rusia n-a mai recurs la o retorica antioccidentala atat de excesiva. Aceasta, in conditiile in care, de luni de zile incoace, atat SUA, cat si UE se straduiesc din rasputeri sa dea dovada de pragmatism, sa aplaneze "temerile" Moscovei si sa vina in intampinarea doleantelor si intereselor autocratiei kaghebiste de la Kremlin.
Or, chiar aici pare sa fie buba. Vestul a ajuns sa fie mai dependent decat oricand de Rusia. Gratie in special fostului cancelar german Schroeder, devenit omul de casa al presedintelui rus, UE s-a expus unui santaj energetic si politic de lunga durata din partea Rusiei. Pentru solutionarea unor dosare grele, precum cel iranian, America, anemiata grav de efortul antiterorist si in special de campania irakiana, are si ea nevoie de ajutorul Rusiei. Pe care, pe moment, o guverneaza cu mana de fier Putin si oamenii sai.
Or, aflata in fata alegerilor legislative, iar apoi a celor prezidentiale din 2008, oligarhia kaghebista care a preluat puterea in fostul imperiu sovietic e net mai impopulara decat incearca sa para. Altfel nu se poate explica nervozitatea excesiva a repetatelor actiuni in forta ale aparatului represiv, menite sa inabuse in fasa protestele unor grupari prodemocratice numeric insignifiante, precum cel condus de Gary Kasparov. Isteria acestor operatiuni, ca si interventiile insistente impotriva liberei circulatii a informatiilor prin Internet, intr-o societate in care mass-media a fost aproape integral nivelata, releva ca elita moscovita din jurul lui Putin e net mai slaba decat ar vrea sa para. Si ca se teme serios de eventualitatea unei proxime pierderi a controlului asupra situatiei.
Kremlinul incinge spiritele
Daca Occidentul a devenit santajabil, nici Rusia, care-si exporta doua treimi din marfuri in Vest, nu este insa mai putin dependenta de Apus. Incat, rational, Bruxellesul si Moscova n-au decat alternativa de a cadea la pace. Dar reflexele sovietice ale Kremlinului sunt aparent prea adanc inradacinate pentru a disparea peste noapte. Altfel decat in România, elita rusa, inclusiv buna parte din cea intelectuala, pare sa se fi despartit definitiv de aspiratia integrarii ei occidentale, apucand-o hotarat pe drumul separarii si confruntarii cu civilizatia apuseana. In acest scop, varfurile politice de la Moscova cred ca-si pot atinge obiectivele aplicand principiul "divide et impera". Kremlinul agita si incinge spiritele, pentru a-si repeta performanta din prima parte a acestui deceniu, cand s-a prevalat de interventia care a dus la inlaturarea lui Saddam Hussein, pentru a convinge Franta si Germania sa i se alature intr-o cruciada antiamericana. Operatiunea s-a soldat cu redivizarea proaspat reintregitului continent si scindarea "vechii" Europe de cea "noua". Introducand zazania in Occident, Kremlinul spera sa obtina desolidarizarea Berlinului si Bruxellesului de inconfortabilii lideri de la Varsovia si de ceilalti central- si est-europeni abia scapati de recurentul cosmar al cnutului sovietic si, ca atare, supusi in parte unei rusofobii accentuate. Aceasta strategie este prea stravezie pentru a functiona satisfacator, cu atat mai mult cu cat experienta demonstreaza ca o atitudine cat mai ferma la adresa Moscovei si insistenta asupra nevoii respectarii valorilor democratiei, departe de a inflama situatia, promite sa aplaneze tensiunile acumulate. Angela Merkel s-a disociat prudent, dar clar de politica predecesorului ei. Ramane de sperat ca, odata cu accesul la putere al lui Sarkozy, efortul lui Merkel de a reface puntile transatlantice va continua, iar UE isi va intari sistemul imunitar, astfel incat sa nu mai cada prada incercarilor de a o dezbina.
( Subtitlurile apartin redactiei)
