DNA CONTROLUL JUDICIAR al lui Sebastian Ghita PRELUNGIT cu 60 de zile. Ghita: Nu am legatura cu acest subiect. Nu ii cunosc pe cei de la Hidro Prahova

P.c. | 17.04.2015

Pe aceeași temă

DNA Ploiesti a prelungit cu 60 de zile controlul judiciar al lui Sebastian Ghita, in dosarul lui Iulian Hertanu, cumnatului premierului Victor Ponta. Sebastian Ghita este acuzat de sprijinirea unui grup infractional organizat. Hertanu este arestat, fiind acuzat de fraudarea fondurilor europene, intr-un dosar legat de canalizarea orasului Comarnic. Ghita a declarat ca va ataca decizia in instanta, relateaza Hotnews.

 

Sebastian Ghita a sustinut ca procurorii nu i-au explicat motivele pentru care au dispus prelungirea masurii preventive in cazul sau. Ghita a mai spus ca nu are legatura cu acest subiect pentru ca nu ii cunoaste pe cei de la Hidro Prahova. "Daca domnii procurori considera, ca pe orice cetatean, ma cheama sa ma intrebe. Nu au intrebat alte lucruri in plus fata de declaratia pe care am dat-o (...) Nu am legatura cu subiectul pentru ca nu ii cunosc pe acei oameni de la Hidro Prahova", a afirmat Sebastian Ghita, conform ziare.com
 

Ghita a mai spus ca este afectat de controlul judiciar: "Ma afecteaza, am responsabilitati, am activitati. Orice cercetare trebuie facuta rapid, trebuie gasite argumente sau ratiuni pentru care unui cetatean sa-i ingradesti libertatile", a mai spus Sebastian Ghita.
 

El a precizat ca si din punct de vedere politic este afectat de faptul ca numele sau apare intr-un dosar al DNA: "Evident ca orice om politic in momentul in care ajunge sa fie investigat de catre un procuror are o problema de imagine, in a convinge cetatenii si asa mai departe".
 

Potrivit unor surse judiciare, la DNA se vor prezenta astazi deputatul PSD Vlad Cosma si tatal acestuia, Mircea Cosma, presedintele suspendat al Consiliului Judetean Prahova, ambii aflati sub control judiciar fiind acuzati, ca si Ghita, de sprjinirea unui grup infractional organizat.  

 

In 18 februarie, Iulian Hertanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost arestat preventiv intr-un dosar vizand fraudarea de fonduri europene pentru lucrari de canalizare la Comarnic, executate de firma sa SC Grossman Engineering Group.  


Potrivit anchetatorilor, Virgiliu Roman, Sebastian Ghita, Vlad si Mircea Cosma au sprijinit grupul infractional din care facea parte Iulian Hertanu ca sa acceseze si sa primeasca fonduri europene in cadrul contractului de extindere a retelei de canalizare din orasul Comarnic, proiect in valoare de aproape zece milioane de euro.  

 

Iulian Hertanu, cumnatul lui Ponta, acuzat de constituire de grup infractional organizat

 

Iulian Hertanu, cumnatul lui Victor Ponta, este cercetat de procurori dupa ce, impreuna cu alte persoane, ar fi constituit un grup infractional care a actionat in vederea castigarii frauduloase a contractului de extindere retele de canalizare in orasul Comarnic, au declarat, marti, surse judiciare citate de Agerpres.

 

Grupul a intrat in atentia procurorilor "pentru insusirea unor importante sume de bani, prin schimbarea, fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei fondurilor obtinute in cadrul proiectului cu finantare europeana, si sustragerea de la plata contributiilor datorate catre stat, prin evidentierea unor cheltuieli nereale sau operatiuni fictive in documentele societatilor pe care le-au controlat''.

 

Iulian Herțanu, cumnatul premierului Ponta, ar fi fost reținut, potrivit Realitatea TV, în dosarul cu un prejudiciu de peste 10 milioane de lei în care DNA Ploiești a făcut 14 percheziții, la mai multe adrese, printre care și sediul unor firme din familia lui Ponta și la domiciliul cumnatului acestuia.

 

Dosarul are ca obiectul contractul de extindere a canalizării din orașul Comarnic, județul Prahova, contract câștigat în ianuarie 2012 de firma Grossmann Engineering Group, deținută de Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta.

 

Contractul în valoare de 10,750 milioane de euro a fost obținut de Grossmann și Euro Construct Trading 98, din celebra grupare Golden Blitz (compania este deținută de Dan Besciu și Sorin Vulpescu, foști parteneri ai lui Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea).

 

Hidro Prahova SA, cea care a acordat contractul, este o societate a adminsitrațiilor locale în care Consiliul Județean Prahova deține aproape 84% din acțiuni, restului pachetului fiind împărțit între consiliile localităților din județ.

 

Pentru afaceri ilegale ale Hidro Prahova a fost trimis în judecată și deputatul PSD Mircea Roșca, fost director general al sucursalei Sinaia.

Potrivit unor surse judicare citate de Agerpres, deputatul Seabastian Ghiță, prietenul lui Ponta, este și el urmărit penal în acest caz.

 

De asemenea, Mircea Cosma (președinte CJ Prahova) și fiul acestuia, Vlad Cosma (deputat PSD), au fost puși sub urmărire penală și sub control judiciar. Mircea Cosma nu mai poate exercita funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova pe timpul celor 60 de zile de control judiciar.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22