DNA pune SECHESTRU partial pe averea lui Iulian Hertanu, cumnatul lui Victor Ponta si pe cea a lui Sebastian Ghita, Mircea Cosma si Vlad Cosma

P.c. | 28.04.2015

Pe aceeași temă

DNA Ploiesti a instituit sechestru partial pe averea lui Iulian Hertanu, cumnatul primului ministru Victor Ponta si pe cea a omului de afaceri Sebastian Ghita, a presedintelui Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, si a fiul acestuia, deputatul Vlad Cosma, relateaza Hotnews.

 

UPDATE Deputatul Sebastian Ghiță a declarat că nu se consideră vinovat de faptele pentru care este cercetat în dosarul lui Iulian Herțanu, el precixand că l-a cunoscut pe acesta după ce a obținut contractul pe fonduri UE de la Comarnic: ''Nu mă consider vinovat și acest lucru îl poate stabili doar un judecător. (...) La momentul în care acești domni, din această societate (SC Grossman — n.r.), au obținut contractul, eu nu-i cunoșteam. (...) Pe Herțanu l-am cunoscut la un an sau un an și ceva, după ce a obținut acest contract în Prahova'', a precizat Ghița, citat de Agerpres.

 

Întrebat despre o eventuală demisie din Parlament, el a arătat că, dacă vreun judecător îi va stabili o vinovăție, atunci va lua în calcul și o astfel de măsură. Sebastian Ghiță a afirmat că procurorii DNA au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor sale imobile și asupra conturilor bancare până la concurența sumei de aproximativ 2 milioane euro, cât este prejudiciul în dosarul lui Herțanu.

 

CONTEXT

 

Cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Cristian Herțanu, a fost retinut de procurorii DNA Ploiești într-o ­fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală. Inculpat în dosar este și prietenul premierului, deputatul Sebastian Ghiță, pus sub control judiciar pentru sprijinire de grup infracțional organizat. Prejudiciile ar depăşi 2.000.000 de euro, bani deturnați din fonduri europene alocate unui contract pentru extinderea rețelei de canalizare a orașului Comarnic. Valoarea întregului contract este de 10 milioane de euro (circa 40 de milioane de lei, la care s-ar fi adaugat unele "suplimentări") , din care Herțanu ar fi primit deja 6,5 milioane euro.

 

În dosar s-a început urmărirea penală și față de deputatul PSD Vlad Cosma și față de președintele Consiliului Județean, Mircea Cosma. Cei trei sunt acuzați de protejarea grupului infracțional organizat și au fost puși  sub control judiciar, măsură preventivă care îi obligă să se prezinte la Poliție de două ori pe săptămână  și la procuror ori de câte ori sunt chemați. De asemenea, nu pot părăsi țara și nu pot lua legătura intre ei sau cu alți inculpați, făptuitori sau martori din dosar. 

 

În susținerea grupului infracțional s-a implicat și deputatul Sebastian Ghiță. El este urmărit penal pentru că ar fi sprijinit grupul să obțină contractul și pentru că ar fi făcut presiuni pentru a li se deconta lucrări, deși parte din ele nu ar fi fost făcute, spun surse judiciare neconfirmate oficial. Acuzațiile ar rezulta atât din documentele și probele stocate pe suport informatic, ridicate la percheziții, cât și din interceptări realizate cu ajutorul SRI, în baza mandatelor eliberate de un judecător.

 

Iulian Hertanu, cumnatul lui Ponta, acuzat de constituire de grup infractional organizat

 

Iulian Hertanu, cumnatul lui Victor Ponta, este cercetat de procurori dupa ce, impreuna cu alte persoane, ar fi constituit un grup infractional care a actionat in vederea castigarii frauduloase a contractului de extindere retele de canalizare in orasul Comarnic. Potrivit anchetatorilor, grupul ar fi fost sustinut in actele presupus ilegale de catre presedintele Consiliului Judetean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, de fiul sau, deputatul Vlad Cosma, si de catre deputatul Sebastian Ghita.

 

Grupul a intrat in atentia procurorilor "pentru insusirea unor importante sume de bani, prin schimbarea, fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei fondurilor obtinute in cadrul proiectului cu finantare europeana, si sustragerea de la plata contributiilor datorate catre stat, prin evidentierea unor cheltuieli nereale sau operatiuni fictive in documentele societatilor pe care le-au controlat''.

 

CITITI SI: UPDATE. PERCHEZITII DNA la firmele surorii si cumnatului lui VICTOR PONTA. Prejudiciul cercetat ar fi de peste 10 milioane lei. Sebastian GHITA, URMARIT PENAL in dosar

 

Contractul în valoare de 10,750 milioane de euro a fost obținut de Grossmann și Euro Construct Trading 98, din celebra grupare Golden Blitz (compania este deținută de Dan Besciu și Sorin Vulpescu, foști parteneri ai lui Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea).

 

Hidro Prahova SA, cea care a acordat contractul, este o societate a adminsitrațiilor locale în care Consiliul Județean Prahova deține aproape 84% din acțiuni, restului pachetului fiind împărțit între consiliile localităților din județ.

 

CITITI SI: DNA CONTROLUL JUDICIAR al lui Sebastian Ghita PRELUNGIT cu 60 de zile. Ghita: Nu am legatura cu acest subiect. Nu ii cunosc pe cei de la Hidro Prahova

 

Cum s-a încheiat contractul fraudat

 

Pentru extinderea canalizării în orașul Comarnic, s-au alocat, inițial, peste 39 de milioane de lei pentru contractarea lucrărilor, din care 80% erau bani europeni, restul era co-finanțare.Licitația pentru contract a fost internațională, dar a fost câștigată la sfârșitul anului 2011, în mod bizar, de firma cumnatului Herțanu, Grossman Engineering, în asociere cu EUROConstruct TRADING 98, nu de FIRME specializate, între care una din Franța, dotată cu utilaje speciale pentru efectuarea lucrărilor.

 

Contractul a fost semnat în ianuarie 2012 între beneficiarul SC Hidro Prahova, firma Consiliului Județean, și consorțiul format din Grossman Engineering a lui Iulian Herțanu, cumnatul premierului, și din EURO Construct TRADING '98, controlată de doi oameni de AFACERI (aşa-numitul grup de la Golden Blitz), apropiaţi de Elena Udrea şi Dorin Cocoş.

 

Termenul limită de livrare a lucrării de extindere a canalizării era 2014. Nu s-au respectat standardele de execuție

 

Lucrarea nu a fost terminată nici acum, deși termenul până la care Herțanu și asociații săi erau obligați să finalizeze lucrările era februarie 2014. Cu toate că nu s-a respectat termenul de finalizare a lucrărilor,  Herțanu și asociații săi au primit banii pe 65% din lucrări, adică circa 6,5 milioane EURO. DIN BANII primiți, circa 1,5 milioane de EURO ( 7,8 milioane de lei)  ar fi fost deturnați, iar restul de circa 500.000 de euro ( 2,5 milioane de lei) ar fi  evaziune fiscală.

 

Cine a intervenit pentru câștigarea licitației și decontări nelegale

 

Pentru a obține contractul, cumnatul lui Ponta ar fi fost sprijinit de către Sebastian Ghiță, de deputatul Vlad Cosma și de către tatăl acestuia, Mircea Cosma, președintele CJ Prahova. De asemenea, cei trei l-ar fi ajutat pe Herțanu să primească și  circa 6,5 milioane EURO pe lucrări, parte din ele prost făcute sau neexecutate, după cum spun sursele „României libere“.

 

Ce spune directorul Pantea de la Hidro Prahova  și cine supraveghea recepția lucrărilor prost făcute și a decontările spre Herțanu

 

Mircea Cosma a fost dus la DNA, nu și Dumitru Pantea, director general la SC Hidro. Acesta din urmă a declarat „României libere“ că nu el a decis cine să fie câștigătorul licitației internaționale, că președintele comisiei a fost un reprezentant al Ministerului Finanțelor, Sanda Toader. Pantea a recunoscut  că este membru al Consiliului de Administrație, dar a susținut că nu ar fi implicat direct nici măcar în decontările lucrărilor făcute prost la Comarnic. Directorul ne-a spus, fără să vrea, că l-a angajat pe Mihail Coman pe funcția de consilier după ce lucrarea a fost atribuită cumnatului lui Ponta.

 

Consilierul Coman este un apropiat al lui Herțanu și membru al grupului infracțional organizat. Directorul Pantea a evitat să ne spună cine i-a impus să-l angajeze pe Coman pe postul de consilier. Rolul consilierului Coman în cadrul SC Hidro ar fi fost de impune recepția lucrărilor, chiar dacă erau prost făcute, pentru a se asigura, astfel,  fluxul de decontări către firma lui Herțanu. Mihai Coman a fost dus la DNA împreună cu Herțanu, iar spre sfârşitul zilei procurorii l-au reținut.

 

Ghiţă, la audieri şi după: “L-am văzut de câteva ori pe Herţanu“

 

Deputatul Sebastian Ghiță a recunoscut că procurorii anticorupţie consideră că a pus umărul la atribuirea dirijată a contractelor de la Comarnic şi că îi este ­interzis să ia legătura cu oameni-cheie din dosar. “Sunt suspectat că aș fi intervenit ca să obțină acele CONTRACTE. Mi s-a impus măsura ca să nu mă întâlnesc cu domnii Vlad și Mircea ­Cosma”, a declarat Ghiţă. În realitate, mogulul se află sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, după cum a informat DNA.

 

Pe de altă parte, deputatul Ghiță a confirmat  că îl cunoaște pe Cristi Herțanu, pe care ­l-ar fi întâlnit doar de câteva ori, însă n-ar fi în relații apropiate. O să văd care din faptele mele, care din discuțiile mele au fost sancționate. Acele FIRME nu și-au făcut contractul. Discuția cu procurorii a fost pe relația mea cu domnul Herțanu. Eu le-am spus că nu am avut nici un interes ­să-l sprijin, nici nu îl cunosc bine. L-am văzut de câteva ori pe Cristi Herțanu. Dacă suntem răbdători și explicăm procurorilor de ce ne-am întâlnit, vor vedea dacă au fost presiuni asupra autorităților, funcționarilor ­consiliului județean. Nu-mi dau seama, nu pot să explic unde ar fi vreo dovadă că i-am sprijinit, eu nu am beneficiat de nimic de la domnul Herțanu”,  a spus deputatul.

 

Primarul din Comarnic: ruda premierului n-a terminat lucrările, iar orașul arată ca după bombardament

 

Primarul din Comarnic, Dorian Botoacă, a declarat pentru „România liberă“ că, din cauza lucrărilor efectuate de firma Grossman, a lui Iulian Herțanu, și a Euroconstruct, orașul arată ”ca după bombardament”.

 

 ”Din cauza cumnatului lui Ponta, de la firma Grossman, și din cauza firmei Euroconstruct, Comarnicul arată de doi ani ca după bombardament. Contractul început în ianuarie 2012 trebuia finalizat în februarie 2014. Suntem în februarie 2015 și nici după un an nu sunt realizate. Eu, ca inginer constructor, vă spun că nici 70% din lucrări nu sunt realizate și sunt și prost făcute. Au montat conducte pentru canalizare de 250 mm peste tot, deci conductele pornesc de sus cu această dimensiune, iar spre vale, trebuia diametrul mărit, pentru că este canal colector. Apele preluate de pe versanți intră în canalul colector și pot fi sparte conductele colectoare”, a spus primarul Botoacă.

 

CITITI SI: Orasul Comarnic arata CA DUPA BOMBARDAMENT, sustine primarul Dorian Botoaca: Din cauza cumnatului lui Victor Ponta si a firmei Euroconstruct

 

Totodată, edilul a mai arătat că ”din cauza lor ( adică a lui Herțanu și a partenerilor acestuia-nn), nu pot termina contractele de modernizare cu termene de finalizare în august 2015 și pierd 4 milioane de EURO, BANI europeni. Din cauza lor, sunt pierduți acești BANI”.”Localnicii mă bombardează pe mine cu presiuni, în loc să fie revoltați pe cei de la Consiliul Județean, că ei au făcut așa-zisa licitație și au dat lucrările către Herțanu și Euroconstruct”, a mai ­declarat Dorian Botoacă.

 

Setul de acuzaţii aduse cumnatului premierului

 

Iulian Cristian Herțanu este acuzat de deturnare de fonduri europene (circa 7,8 milioane lei) și evaziune fiscală (2,5 milioane lei), în TOTAL, convertit, peste 2.000.000 de EURO. De asemenea, este acuzat de constituire de grup infracțional organizat, încadrare care atrage după sine pedeapsa maximă, dacă e trimis în judecată și dacă judecătorii decid că este vinovat.

 

Cumnatul lui Ponta: 25 de CONTRACTE cu statul de 100 milioane lei

 

Despre afacerile companiei Grossman deținută de Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta, „România liberă“ a scris, sub semnătura jurnalistului Daniel Befu, în luna iulie a anului 2012. Din 2007 – timp de cinci ani -, această companie a beneficiat de zeci de contracte cu statul român, finanţate fie din bugetele instituţiilor publice, fie din BANI europeni. 

 

Suma totală a contractelor cu statul a fost în valoare de aproape 100 de milioane de lei.  Cea mai bănoasă afacere încheiată de compania Grossman cu statul român o reprezintă câştigarea, pe 20 ianuarie 2012, a unei licitaţii în valoare de 49.430.000 lei (10.750.000 EURO

 

CITESTE SI:

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22