Pe aceeași temă
Socotita de Pavel Campeanu drept "singura monografie dedicata unui lider comunist din Romania", spectaculoasa carte a politologului american Robert Levy despre Ana Pauker, conducatorul efectiv al PCR vreme de aproape sapte ani (toamna 1944-primavara 1952), a fost tradusa in romaneste sub un titlu atenuat*, a carui neutralitate nu mai contine sugestia indraznetei perspective adoptate de autor.
Titlul original fiind Ana Pauker: the Rise and Fall of a Jewish Communist, nu este improbabil ca modificarea sa fi fost determinata de inhibitii generate de sentimentul sau chiar certitudinea existentei unui masiv nationalism cu puternice implicatii antisemite in Romania de azi. Se va fi crezut, pesemne, daca ipoteza mea e corecta, ca prezentarea carierei Anei Pauker ca ascensiune si prabusire a unui evreu comunist ar putea atata si mai mult stihia nationalist-antisemita locala. In acest caz, ar putea fi vorba de o timorare ce reflecta si ea continua, insuportabila perturbare a spatiului de dezbatere publica prin actiunea toxica a unui cuplu de gemeni vrajmasi, falsii nationalisti si falsii anti-nationalisti.
Este intemeiata interpretarea fascinantului personaj care a fost Ana Pauker prin evreitatea ei ? Pornind de la cartea lui Robert Levy, Pavel Campeanu a analizat minutios, in volumul sau Ceausescu, anii numaratorii inverse, teza dupa care inlaturarea de la putere a Anei Pauker s-a produs in cadrul campaniei antisemite din intregul bloc sovietic. Opinia lui este mai degraba rezervata, "eliminarea Anei Pauker - scria Pavel Campeanu - nu a insemnat nici victoria antisemitilor impotriva evreilor din PMR, nici a antistalinismului impotriva stalinistilor, ci victoria stalinismului de orientare nationalista impotriva stalinismului de orientare prosovietica". In momentul cand o "lichida" politic pe Ana Pauker, Gheorghe Gheorghiu-Dej il ucisese deja pe Stefan Foris, pregatea executia lui Lucretiu Patrascanu si il trimitea pe Vasile Luca in puscaria de unde acesta nu va mai iesi decat mort, iar numitorul comun al victimelor lui nu era nici apartenenta etnica, nici apartenenta la "grupul moscovit", al activistilor veniti odata cu armata sovietica de ocupatie.
Nu e imposibil ca prezentarea sordidei lupte pentru putere intre indivizii deopotriva lipsiti de scrupule, vicleni si cruzi, care au fost toti acesti conducatori comunisti, indiferent daca unii aveau sa devina victimele altora, ca patriotica batalie abila dusa impotriva "strainilor" si influentei sovietice sa fie o creatie propagandistica ulterioara, un grosolan mit nationalist.
Si trebuie observat ca Robert Levy nici nu face, de fapt, din Ana Pauker o victima a antisemitismului. Pentru, se pare, inca tanarul cercetator american, a carui seriozitate profesionala nici in gluma nu poate fi comparata cu superficialitatea agresiva a unui Tony Judt sau cu impostura intelectuala, de asemenea agresiva, a unei Alexandra Laignel-Lavastine, evreitatea Anei Pauker este mai curand singurul element statornic si coerent, chiar daca pe mari portiuni difuz, poate si neconstientizat, al unei biografii fracturate si contradictorii pana la imposibilitatea de a-i fixa un contur plauzibil. Recurgerea la identitatea etnica pentru gasirea factorului de unitate a unei personalitati multiplu scindate echivaleaza si cu un impas, este o nemarturisita recunoastere a neputintei de a se fixa personajului un fir, un reper, o trasatura coagulanta de ordin individual.
Tot de aceea, probabil, cartea lui Robert Levy nici nu este o "monografie" in intelesul curent al termenului; e mai curand o "introducere" la o autentica monografie. Lipsesc ori sunt pur si simplu expediate capitole importante din viata si cariera Anei Pauker, cum ar fi evolutia mariajului ei cu Marcel Pauker, biografia sentimentala, activitatea de agent kominternist (a supravegheat, la inceputul anilor ‘30, "organizarea" in sens stalinist a Partidului Comunist Francez, motiv pentru care si figureaza intr-un recent dictionar biografic aparut la Paris, Komintern: l’histoire et les hommes, despre kominternistii din tarile francofone), activitatea de "organizare" (iarasi "organizare"!) a diviziei "Tudor Vladimirescu", nu in ultimul rand legaturile certe, dar necunoscute ca amploare si durata, cu diferitele institutii de spionaj sovietice (si sotul ei, Marcel Pauker, ar fi lucrat pentru spionajul militar sovietic). Data fiind natura acestor "activitati", anume lacune se vor fi explicand si prin inexistenta sau inaccesibilitatea documentelor (Robert Levy utilizeaza si trece la bibliografie dosarul Anei Pauker de la Komintern, existent in arhivele rusesti, dar nu l-a vazut si pe al lui Marcel Pauker, daca va mai fi existand).
Cartea nu este insa mai putin pasionanta, iar doua capitole sunt cu totul remarcabile. Cel dintai se refera la "primii ani". Copil cu dotare naturala deosebita, chiar exceptionala, Ana (Hannah) Rabinsohn se naste intr-o familie de evrei saraci, iar constrangerile impuse de aceasta dubla conditie de exclus, etnica si sociala, o imping pe impetuoasa si precocea, sub toate aspectele, adolescenta catre miscarea socialista, se pare ca si sub influenta primului ei amant, avut la 17 ani. Robert Levy reconstituie util si corect climatul antisemit din Romania de pana la primul razboi mondial si schiteaza, din pacate cam grabit si pe baza studiilor altora, un portret al miscarii socialiste de atunci.
Cum am cercetat eu insumi, pentru o carte despre Panait Istrati publicata in 1986, socialismul romanesc de pana la 1916, fenomen deformat si in perioada interbelica, si in cea comunista, sunt in masura sa spun ca Robert Levy are bune intuitii, dar informatie precara, la mana a doua, adesea si de proasta calitate. In aceeasi ordine, e regretabil ca Robert Levy ia in serios elucubratiile despre modul in care a fost ucis Lucretiu Patrascanu (lucrurile au fost clarificate de Lavinia Betea in importanta ei lucrare despre acesta) sau ca preia fara control critic terminologia de inspiratie sovietica, scriind ca in primavara anului 1944 Ana Pauker a fost trimisa "in orasele eliberate Balti si Botosani" (subl. mea), cand corect era ocupate.
Celalalt capitol de mare interes, chiar extraordinar, se refera la modul in care Ana Pauker a dirijat agricultura romaneasca. In ciuda cliseelor propagandistice puse in circulatie dupa eliminarea ei, Ana Pauker s-a opus colectivizarii in masa si cu forta.
Demonstratia lui Robert Levy, impecabila, rastoarna un munte de prejudecati si sabloane, iar ce a gasit el in zecile de dosare studiate in arhivele romanesti despre modul in care s-a facut colectivizarea arunca o lumina ingrozitoare asupra acestui asasinat in masa al taranimii din Romania. Asasinat caruia Ana Pauker i s-a impotrivit...
Prima femeie ministru de Externe din lume, cel dintai evreu din istoria statului roman ajuns intr-o functie atat de inalta, Ana Pauker avea sa fie, ea, nepoata de rabin si fiica de haham, aventuriera internationala in slujba Kominternului, cel mai energic aparator sau macar protector al lumii satelor de urgia comunista! - iata una dintre marile revelatii ale acestei carti. Interesante, pentru definirea unui profil psihologic profund, sunt si datele despre relatiile ei incoerente cu lumea evreiasca, miscarea sionista si emigrarea evreilor spre Israel. Cum spune Robert Levy memorabil, "daca exista vreun cuvant care sa rezume intreaga psihologie a Anei Pauker, acela ar fi duplicitatea" - si aici trimite la un studiu de Gail Kligman** .
Viata in minciuna
Este un studiu despre politica demografica din Romania anilor 1966-1989, dar care obliga la o revizuire adesea radicala a reprezentarilor curente despre aceasta perioada.
Ceausismul, varianta romaneasca a national-comunismului, descopera si demonstreaza foarte convingator Gail Kligman, a fost de fapt inaugurat in 1966, si inca intr-o maniera a carei brutalitate nu este cu nimic mai prejos de cea din ultimii ani ai dictaturii: a fost inaugurat de decretul de interzicere a avorturilor. Nici istoric, nici politolog (specialitatea sa de baza este antropologia), Gail Kligman schimba astfel in mod fundamental imaginea istorico-politica in uz, dupa care ceausismul s-ar fi articulat abia la inceputul anilor ‘70, actul sau de nastere fiind socotit "tezele din iulie" 1971. In realitate, iar cartea cercetatoarei americane are semnificatia unei decisive rasturnari de perspectiva, Ceausescu "a initiat public ideologia nationala a socialismului romanesc" inca din 1966, prin Decretul 770, decretul antiavort. La acea data trecut complet neobservat in Occident, neinteles in Romania in adevaratele sale mobiluri si implicatii, corect sesizat si dezaprobat - alta revelatie a acestei carti - doar de sovietici, care au facut din punerea la indoiala a politicii demografice a noului lider de la Bucuresti o modalitate de a-i discuta "public politica generala", redus si astazi doar la "consecintele tangibile", copiii nedoriti si cele aproape zece mii de femei moarte din cauza complicatiilor provocate de intreruperile ilegale de sarcina, Decretul 770 a remodelat profund societatea romaneasca in sensul "atomizarii" si al "dezumanizarii" ce aveau sa devina atat de exploziv evidente dupa decembrie ‘89. Politica demografica a regimului Ceausescu avea sa faca abia de-atunci, post-factum, obiectul unei denuntari critice de factura predominant jurnalistica, foarte vehementa insa si blocata in evocarea "consecintelor tangibile", fara preocupari de investigatie documentara sistematica si fara un demers reflexiv adecvat. Doar istoricul Lucian Boia a avut intuitia ca "violenta descatusata in decembrie 1989" ar putea fi pusa in legatura cu "marile frustrari ale romanilor" provocate de ceea ce Gail Kligman numeste subjugarea vietii private.
Rezultat al unei cercetari intinse pe durata multor ani, in directii extrem de variate si acoperind o suprafata de incredibile dimensiuni (arhive si fonduri documentare, documente oficiale, ziare si publicatii periodice, interviuri cu medici, cu persoane care au practicat intreruperi ilegale de sarcina, cu magistrati, cu femei care au fost judecate pentru avorturi ilegale, "bancuri", folclor despre politica demografica a vechiului regim, chiar literatura - este citat, de exemplu, extraordinarul poem al Anei Blandiana Cruciada copiilor), cartea scrisa de Gail Kligman intereseaza atat pentru descrierea si analiza unui caz unic in lume de control totalitar al reproducerii umane, cat si pentru vastele lui consecinte in domeniul vietii publice si al celei private. Studiul ei, care este si o "etnografie a statului", scoate dramatic la lumina relatia dintre duplicitate si complicitate in functionarea si prabusirea regimului ceausist, caracterul "ambivalent" al refugiului pe care il oferea familia, instalarea intr-un univers demential, de suprarealism socialist, in care toata lumea insala si minte pe toata lumea, iar oamenii sunt manipulati de un stat pe care la randul lor si ei il manipuleaza.
O carte zguduitoare si cu deliberat caracter de avertisment. Ceea ce s-a petrecut in Romania lui Ceausescu nu tine de specificitatea romaneasca, sustine Gail Kligman, ci se poate intampla oriunde. "Cazul Romaniei trebuie tinut minte de cei care ar interzice avortul in Statele Unite (sau oriunde in alta parte). Altfel, pentru cetatenii din Statele Unite visul american va deveni cosmarul american, la care vom asista cu totii si pentru care vom fi cu totii responsabili" - sunt ultimele fraze din acest studiu capital pentru intelegerea Romaniei ceausiste si post-ceausiste, inclusiv de catre romanii insisi. Care, poate, ar cam trebui sa gaseasca la nivel institutional si formele de a-si exprima gratitudinea pentru cercetatorii straini de aceasta anvergura.
* Robert Levy - Gloria si decaderea Anei Pauker, traducere de Cristina Pupeza si Ioana Gagea, Editura Polirom, 2002
** Gail Kligman - Politica duplicitatii, Controlul reproducerii in Romania lui Ceausescu, Editura Humanitas, 2000.
