Pe aceeași temă
Consiliul de Supraveghere al transporatorului de electricitate Transelectrica (TEL) l-a revocat pe Florin Mihăiţă Boiangiu din funcţia de membru al Directoratului companiei, informeaza Medifax.
Revocarea lui Boiangiu a intrat în vigoare vineri şi a fost votată în unanimitate, potrivit unui comunicat al Transelectrica.
Compania nu a precizat motivele revocării şi nici înlocuitorul lui Boiangiu.
Tot vineri a avut loc altă schimbare în conducerea companiei, respectiv înlocuirea, în Consiliul de Supraveghere, a lui Dănuţ Leonard Sandu, preşedintele NexteBank, cu Remus Vulpescu, directorul de cabinet al ministrului demisionar al Finanţelor, Daniel Chitoiu.
Transelectrica a fost trecută de Guvern, prin ordonanţă de urgenţă, de la Ministerul Finanţelor la Secretariatul General al Guvernului, argumentul fiind că transferul este necesar pentru realizarea cablului submarin cu Turcia şi conexiunilor energetice cu Republica Moldova.
UPDATE Ordonanta privind transferul Transelectrica si Transgaz de la Ministerul Finantelor la SGG contine o greseala. La semnaturi este trecut Constantin Nita ca ministru delegat pentru buget, in loc de ministru delegat pentru energie. Actul normativ a fost initiat si semnat dupa ce Daniel Chitoiu si-a dat demisia din functia de ministru al finantelor. Exact intr-un moment in care situatia este neclara la Ministerul Finantelor. Astfel, la sedinta de miercuri, Chitoiu nu a fost la sedinta de Guvern, in locul lui fiind prezent un secretar de stat. In aceste conditii, Ordonanta de Urgenta este semnata de premier, de secretarul general al Guvernului, Ion Moraru, seful Cancelariei primului-ministru, de ministrul delegat pentru buget (sic!), Constantin Nita, secretarul de stat in Ministerul Finantelor, Dan Manolescu si ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea. Asa a aparut in Monitorul Oficial, varianta electronica, informeaza HotNews.ro.
Companiile Transelectrica (TEL) şi Transgaz (TGN) au fost trecute de Guvern, prin ordonanţă de urgenţă, de la Ministerul Finanţelor la Secretariatul General al Guvernului, informeaza Mediafax. Argumentul este acela că transferul este necesar pentru realizarea cablului submarin cu Turcia şi conexiunilor energetice cu Moldova. Tot prin ordonanţă de urgenţă a fost aprobat şi transferul Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) de la Ministerul Agriculturii tot la Secretariatul General al Guvernului (SGG), au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale. Aceste deconcentrate apartineau liberalilor, mutarea confirmind indirect iminenta ruperere a USL
Transelectrica şi Transgaz sunt unele dintre cele mai valoroase companii din sectorul energetic şi s-au aflat în portofoliul Ministerului Finanţelor, condus de PNL.
Secretariatul General al Guvernului este condus de Ion Moraru, fost senator PSD.
Ordonanţa de urgenţă a fost aprobată în ultima şedinţă de guvern, la care daniel Chitoiu (Finanţe) şi Andrei Gerea (Economie), propuşi de PNL spre înlocuire, nu au participat, în locul lor fiind prezenţi secretari de stat.
Transelectrica şi Transgaz sunt companiile gestionează reţelele pentru transportul electricităţii, respectiv al gazelor naturale.
În martie anul trecut, cele două companii au fost trecute de la Ministerul Economiei la Ministerul Finanţelor, după ce Comisia Europeană a impus separarea calităţii de acţionar la operatorii economici care desfăşoară activitatea de producere şi furnizare a electricităţii şi gazelor naturale de calitatea de acţionar la operatorii economici de transport ai acestora.
Schimbarea acţionariatului celor două companii a fost anunţată încă din martie 2012, însă la acea dată Guvernul nu hotărâse care minister să preia participaţiile.
Statul deţine 58,69% din capitalul Transelectrica şi 73,51% din titlurile Transgaz Mediaş.