Pe aceeași temă
Momentul 1918 a constituit apogeul unitatii romanilor. Marile Adunari de la Chisinau (27 martie), Cernauti (27 octombrie) si Alba Iulia (1 decembrie) au reprezentat nu numai vointa tuturor paturilor populatiei, ci si a fortelor politice, fie ca erau de factura nationala, fie de factura social-democrata. Singurii care s-au opus de-a lungul anilor urmatori au fost bolsevicii, grupati in Internationala a III-a (Comintern). Aceasta si-a facut un scop din distrugerea statelor nationale nou constituite dupa primul razboi mondial. In documentele programatice si in cele curente, Cominternul definea sistematic Romania ca un stat imperialist, bazat pe suprimarea drepturilor minoritatilor, cu toate ca atat actele Unirii, cat si tratatul de pace stipulau principiile democratice liberale cuprinse
in doctrina Wilson.
Dupa al doilea razboi mondial, adus la putere de Armata Rosie, PCdR (de fapt o sectie a fostului Comintern) a procedat la distrugerea tuturor partidelor si a personalitatilor care au contribuit la Marea Unire din 1918. Rand pe rand au fost arestati si condamnati (cu sau fara proces) liderii istorici care simbolizau Unirea, taranistii si liberalii, clericii si militarii, social-democratii si sindicalistii, ardelenii, banatenii, bucovinenii, basarabenii. O mare parte au murit in inchisori. Au scapat de aceasta soarta doar cei ce murisera inainte sau se aflau in strainatate.
A fost un genocid al elitelor, care a intrerupt pentru o jumatate de secol legaturile firesti cu democratia occidentala.
Dincolo de a fi un cuvant retoric, folosit uneori cu prea multa usurinta, si mai ales in ocazii festive, Marea Unire a insemnat o uriasa incordare de forte civice, in care patriotii din tara precum si cei din provinciile aflate sub stapanire straina, si-au corelat actiunile, printr-o unanimitate de vointa poate unica in istoria romanilor.
Cu documentatia aflata in arhiva Centrului International de Studii asupra Comunismului voi incerca sa reconstitui biografiile unor creatori ai Marii Uniri din 1918. Printre acestia se numara militari care au luptat pe fronturile romanesti ale primului razboi mondial sau intelectuali care au strabatut lagarele de prizonieri romani din Italia, Galitia si Rusia pentru a-i mobiliza in detasamente puse in serviciul Unirii. In afara acestora, am retinut numele unor membri in delegatiile participante la Conferinta de Pace de la Paris, dar si ale unor diplomati si clerici, oameni de stiinta si publicisti, activisti culturali si politicieni de profesie.
Biografia lor carcerala ne arata, insa, ca foarte putini au fost condamnati prin procese (cum au fost, in 1947-1948, cele intentate conducerilor PN} si PSD). Valul mare de arestari a venit in 1949-1950, odata cu instituirea asa-numitelor "retineri administrative", bazate pe "liste negre" care permiteau Securitatii sa-i aresteze pe toti virtualii "dusmani ai poporului" in virtutea unui nomenclator care pedepsea persoana, nu fapta. Vor fi arestati "acei care prin faptele sau manifestarile lor, direct sau indirect, primejduiesc sau incearca sa primejduiasca regimul de democratie populara, ingreuneaza sau incearca sa ingreuneze construirea socialismului R.P. Romana, precum si acei care in acelasi mod defaimeaza puterea de stat sau organele sale, daca aceste fapte nu constituiesc sau nu pot constitui prin analogie infractiuni". Aproximatia si chiar aberatia juridica a acestui alineat din Decretul nr. 6/1950 arata clar ca era vorba de un pretext pentru lichidarea elitelor unei generatii intregi.
Iuliu Maniu (1873-1953)
Organizator si participant la Marea Adunare de la Alba Iulia care a proclamat, la 1 decembrie 1918, unirea Transilvaniei cu Romania. A fost apoi ales presedinte al Consiliului Dirigent (guvernul de tranzitie al Transilvaniei pana la 4 aprilie 1920), fruntas al Partidului National Roman, presedinte al Partidului National Taranesc (din 1926), presedinte al Consiliului de Ministri (1928-1930). Intre 1938 si 1944, se manifesta ca ferm opozant fata de regimurile de esenta totalitara ce s-au succedat in fruntea tarii: autoritarismul carlist, legionarismul si dictatura militara a lui Antonescu. Joaca un rol important in preliminariile si actul de la 23 august 1944, devenind ministru fara portofoliu in primul cabinet Sanatescu. Dupa preluarea puterii de catre comunisti la 6 martie 1945, acestia si-au propus distrugerea lui Iuliu Maniu si a PNT, considerati ca principal obstacol in calea comunizarii Romaniei. In iulie 1947, partidul este scos in afara legii, iar Maniu, Mihalache si ceilalti conducatori sunt arestati, judecati si condamnati. In etate de aproape 75 de ani la data arestarii, Maniu este condamnat, la 11 noiembrie 1947, la temnita grea pe viata pentru "inalta tradare si spionaj in favoarea anglo-americanilor". Este intemnitat intai in penitenciarul Galati, iar din august 1951 la Sighet. Aici va fi exterminat la 5 februarie 1953 si aruncat intr-o groapa anonima.
In Occident s-a aflat despre moartea lui Maniu, ca si despre cea a lui Dinu Bratianu, abia in octombrie 1955. Radio Europa Libera a redat atunci emotia profunda pe care aceasta veste a trezit-o in strainatate. Salvador de Madariaga, presedintele Internationalei Liberale, declara: "Maniu a murit in inchisoare. Bratianu a murit in inchisoare. Regimului care se lauda cu cinism si ipocrizie ca este eliberatorul popoarelor i-a fost atat de teama de Maniu, s-a temut atat de mult de Bratianu, incat a trebuit sa-i ingroape de vii pentru ca poporul sa nu le mai auda vocea". Paul Reynaud, fost prim-ministru al Frantei, deplangea "aceste timpuri in care libertatea oamenilor a disparut de pe o jumatate a fetei pamantului. Figura lui Iuliu Maniu - spunea el - se inalta, ca una dintre cele mai marete, printre rezistentii Europei. Maniu a fost unul dintre creatorii Natiunii Romane. A luptat intreaga viata pentru libertatea popoarelor. A pierit odata cu libertatea".
Iuliu Hossu (1885-1970)
Episcop greco-catolic de Gherla (din 1917) si apoi de Cluj-Gherla (din 1930), militant pentru Unire, este cel care a citit la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia Proclamatia de Unire cu Tara. Membru al Consiliului Dirigent, a facut parte din delegatia care a prezentat Hotararea de Unire Regelui Ferdinand, la Bucuresti. Senator de drept in Parlamentul Romaniei. Dupa Dictatul de la Viena, ramane in Transilvania ocupata de horthysti, protestand in numeroase randuri impotriva represiunii la care era supusa populatia romaneasca, dar si cea evreiasca, de catre autoritatile maghiare.
Arestat la 28 octombrie 1948, va ramane privat de libertate timp de 20 de ani, trecand prin diverse inchisori si locuri de domiciliu obligatoriu. Intre 25 mai 1950 si 4 ianuarie 1955 a fost inchis impreuna cu alti 50 de preoti si episcopi greco- si romano-catolici in penitenciarul Sighet. I s-a stabilit apoi domiciliu obligatoriu pe termen nelimitat, intai la manastirea Ciorogarla, apoi la manastirea Caldarusani. Grav bolnav, a murit la 28 mai 1970 la spitalul Colentina din Bucuresti. In martie 1969, Papa Paul al VI-lea il declarase cardinal "in pectore" al Bisericii Catolice.
Silviu Dragomir (1888-1962)
Istoric, participant la Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 si secretar al acesteia, profesor la Universitatea din Cluj, membru titular al Academiei Romane (1928), fost ministru de stat, apoi ministru al Minoritatilor; autorul unor importante lucrari despre istoria Europei de Sud-Est, despre legaturile dintre }arile Romane in epoca medievala, despre Revolutia de la 1848 din Transilvania, precum si al monografiei conducatorului acesteia, Avram Iancu.
Arestat la 1 iulie 1949, a fost internat la Sighet in mai 1950 pe timp de 24 luni, detentia fiindu-i "justificata" abia peste un an, prin Decizia MAI nr. 334/1951; pedeapsa i-a fost majorata cu 60 luni, conform Deciziei MAI nr. 559/1953. Eliberat in 1955, prin amnistia datorata Conventiei de la Geneva, a trait la Cluj, pana in 1962.
Ioan Lupas (1880-1967)
Istoric, participant la Marea Adunare Nationala de la 1 decembrie 1918, demnitar in Consiliul Dirigent, deputat in Parlamentul Romaniei, ministru in mai multe guverne interbelice, membru corespondent al Academiei Romane (1914), apoi membru titular (1916), presedintele Sectiei de Istorie a Academiei Romane (1932-1935), fondator, alaturi de Alexandru Lapedatu, al Institutului de Istorie Nationala din Cluj (1920); lucrari fundamentale despre istoria Transilvaniei
Arestat la 5/6 mai 1950, a fost internat la Sighet pe timp de 24 luni, incadrat ulterior in Decizia MAI nr. 334/1951; pedeapsa majorata cu 60 luni, conform Deciziei MAI nr. 559/1953. A fost eliberat prin aceeasi amnistie la 5 mai 1955.
Ion Nistor (1876-1962)
Istoric si militant unionist bucovinean, membru al Comitetului de Organizare a Adunarii Nationale de la Cernauti care a hotarat unirea cu Romania, in cadrul caruia a redactat Actul Unirii. Profesor la Universitatile din Viena si Cernauti, rector al Universitatii din Cernauti, profesor universitar la Bucuresti, membru al Academiei Romane (1911), director al Bibliotecii Academiei Romane, fruntas al Partidului National Liberal, fost ministru de stat, reprezentand Bucovina, apoi, succesiv, ministru al Lucrarilor Publice, al Muncii si, in final, al Cultelor si Artelor.
Arestat la 5/6 mai 1950, a fost internat la Sighet pe timp de 24 luni, incadrat ulterior in Decizia MAI nr. 334/1951; pedeapsa majorata cu 60 luni, prin Decizia MAI nr. 559/1953. Eliberat prin amnistie la 5 iulie 1955.
Mihai Popovici (1879-1966)
Demnitar in Consiliul Dirigent, fruntas al Partidului National Taranesc, ministru - succesiv - al Lucrarilor Publice, al Finantelor, de Interne si al Justitiei.
Arestat la 21 august 1947, pentru "activitate intensa in Partidul National Taranesc", a fost internat la Sighet pe timp de 24 luni, incadrat ulterior in Decizia MAI nr. 334/1951; pedeapsa majorata cu 60 luni, prin Decizia MAI nr. 559/1953. Eliberat prin amnistie la 5 iulie 1955.
George Grigorovici (1871-1950)
Absolvent al Facultatii de Medicina din Viena. Membru fondator al Partidului Social-Democrat din Bucovina, deputat in Parlamentul austro-ungar inainte de 1918, a militat pentru unirea Bucovinei cu Romania. Presedinte al CC al PSDR (1936-1938).
Dupa instaurarea regimului comunist, liderii social-democrati care se pronuntasera in 1921 contra transformarii miscarii social-democrate in partid comunist, printre care a fost si Grigorovici, au fost arestati. A murit in inchisoarea Vacaresti la 18 iulie 1950.
Ion Mihalache (1882-1963)
Combatant in primul razboi mondial, decorat cu Ordinul "Mihai Viteazul", invatatorul Ion Mihalache infiinteaza dupa Unire Partidul Taranesc, care prin fuziunea cu Partidul National din Transilvania formeaza in 1926 Partidul National Taranesc. Mihalache participa in guvernele din anii 1928-1933 ca ministru al Agriculturii si ministru de Interne. Impreuna cu Iuliu Maniu se opune dictaturii regale si Frontului Renasterii Nationale, cand PNT este dizolvat. Dupa razboi se opune sovietizarii tarii, fiind arestat in iulie 1947, dupa inscenarea de la Tamadau, si condamnat in noiembrie la munca silnica pe viata. Dupa regimul exterminator din penitenciarele Galati si Sighet este transferat in 1955 in arestul Ministerului de Interne, unde refuza orice fel de tranzactie cu anchetatorii. Transferat in inchisoarea de la Ramnicu Sarat, moare, la 5 martie 1963, dupa 16 ani de detentie, la varsta de 81 de ani.
Pantelimon Halippa (1883-1979)
Publicist si om politic, vicepresedinte (1917) si presedinte (1918) al Sfatului }arii de la Chisinau, promotor al Unirii cu Romania, ministru al Basarabiei in mai multe guverne de dupa 1918, ministru al Lucrarilor Publice, al Comunicatiilor, al Muncii, Sanatatii si Ocrotirilor Sociale, senator si deputat (1918-1934), membru corespondent al Academiei Romane (1918).
Arestat in 1950 si intemnitat la Sighet fara a fi judecat, a fost predat in 1952 autoritatilor sovietice, care l-au condamnat la 25 ani munca silnica. Dupa ce a trecut prin 11 lagare sovietice, a fost readus in tara, fiind, de asta data, inchis la penitenciarul Aiud pana in 1957.
Ilie Lazar (1895-1976)
Doctor in Drept al Universitatii din Cluj. La sfarsitul razboiului, organizeaza garzile nationale si instaleaza cu administratia romaneasca in comitatul Maramures. Reprezinta Maramuresul la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, apoi insoteste delegatia ardelenilor la predarea Actului Unirii la Bucuresti. Dupa 1918, a fost deputat, membru in delegatia permanenta a Partidului National }aranesc, organizator al garzilor taranesti "Iuliu Maniu", sef al organizatiilor muncitoresti centrale.
In timpul dictaturii carliste a fost internat in lagarul de la Turnu (Valcea), iar in timpul celei antonesciene la Targu Jiu. Arestat de comunisti prima oara la 27 mai 1946, a fost condamnat la 7 luni inchisoare corectionala, pentru "omisiunea denuntarii complotului", in procesul "Miscarii Nationale de Rezistenta", fiind eliberat conditionat la 8 decembrie 1946. Implicat in inscenarea de la Tamadau, este arestat a doua oara, la 14 iulie 1947. A fost condamnat la 12 ani temnita grea, in procesul conducatorilor Partidului National }aranesc, pentru "complot in scop de tradare" (noiembrie 1947). Incarcerat la Galati, Sighet, Ramnicu Sarat, Periprava, a fost eliberat abia la 9 mai 1964. Dupa eliberare a trait la Cluj pana in 1976.
Ion Flueras (1882-1953)
Lider al Partidului Social-Democrat din Transilvania, membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1918-1920), presedinte al Confederatiei Generale a Muncii (1926-1938). Pentru ca a refuzat in 1920 sa adere la Internationala a III-a, a fost exclus de bolsevici din "miscarea muncitoreasca" si pus pe lista neagra a acesteia. In 1945 a fost retinut timp de 3 luni de catre autoritatile comuniste pe motiv ca a raspandit "manifeste interzise". A fost rearestat in iunie 1948 si condamnat la 15 ani temnita grea pentru "crima de inalta tradare". A fost ucis de "reeducatii" din inchisoarea Gherla la 26 iunie 1953.
Gheorghe I. Bratianu (1898-1953)
La 18 ani, dupa ce debutase ca elev in Revista Istorica a lui Nicolae Iorga, Gheorghe Bratianu se inroleaza voluntar, avand consimtamantul scris al tatalui sau, Ion I.C. Bratianu, si pleaca pe front. In 1917 este ranit in luptele de pe Valea Trotusului si trimis in spatele frontului. In 1918 revine pe frontul din Bucovina si este ranit din nou.
Studiaza istoria la Paris, trece prin arhivele de la Geneva si Napoli, obtine doctoratul sub indrumarea lui Nicolae Iorga si, mai tarziu, a lui Ferdinand Lot. Dupa performante istorice stralucite, devine la 30 de ani membru corespondent al Academiei. In noiembrie 1940 condamna public asasinarea de catre legionari a magistrului sau, Nicolae Iorga. Va deveni in anul urmator, la 1 martie, director al Institutului de Istorie Universala fondat de acesta cu cativa mai inainte. In 1943 devine membru al Academiei Romane.
In 1947 i se stabileste arest la domiciliu in Bucuresti, str. Biserica Popa Chitu, unde revizuieste si termina patru dintre lucrarile sale de istorie. In 1948 este exclus din Academia Romana.
In mai 1950 este arestat fara mandat si dus la penitenciarul Sighet, unde va muri in 1953. Memoriile unui coleg de suferinta spun ca, in inchisoare, Bratianu desenase pe un perete un plan de istorie universala.
Opera lui Gheorghe Bratianu, fragmentata in scrierea ei de razboi si intrerupta definitiv de anii de detentie, este una dintre cele mai obiective si convingatoare pledoarii despre unitatea poporului roman in spatiul carpato-pontic.
Aurel Vlad (1875-1953)
Promotor al Unirii din 1918, membru in Consiliul Dirigent, membru al Partidului National Roman si apoi fondator si fruntas PNT, ministru al Finantelor, ulterior al Cultelor si Artelor.
Arestat de Securitatea din Sibiu in noaptea de 5/6 mai 1950, la 75 ani, a fost internat fara forme legale la penitenciarul Sighet, unde a murit la 2 iulie 1953. Pedeapsa administrativa i-a fost majorata dupa moarte cu 60 luni, conform Deciziei MAI nr. 559 din 6 august 1953.
Daniel Ciugureanu (1885-1950)
Medic chirurg, fruntas al Partidului National Moldovenesc si unul dintre promotorii unirii Basarabiei cu Romania. A fost presedinte al Consiliului de Ministri al Republicii Independente Moldovenesti, apoi ministru de stat, reprezentand Basarabia, in patru guverne interbelice.
Arestat la 5/6 mai 1950, ar fi murit - potrivit memoriilor lui C.C. Giurescu - la 6 mai 1950, la Turda, in timpul transportarii fostilor demnitari spre penitenciarul Sighet. Potrivit evidentelor fostei Securitati, a decedat la 19 mai 1950, in penitenciarul Sighet, actul de moarte fiindu-i intocmit abia in 1957.
Sever Bocu (1874-1951)
Om politic si ziarist banatean. Studii la Academia Comerciala din Viena si Hautes Etudes din Paris. A fost unul dintre promotorii activismului politic in sustinerea cauzei nationale in Banat. In perioada primului razboi mondial s-a ocupat de organizarea detasamentelor de voluntari romani recrutate din randul prizonierilor armatei eustro-ungare aflati in Rusia. Pleaca la Paris (via Odessa-Moscova-Petrograd-Stockholm) ca sa ia parte la tratativele care au premers Conferinta de Pace, aducand argumente de ordin politic, social, etnic, demografic in favoarea unirii Banatului istoric cu Romania. Din 1921 devine deputat in Parlamentul Romaniei din partea Partidului National Roman, fiind apoi conducatorul PNT din Banat in perioada interbelica. La alegerile din noiembrie 1946 devine singurul deputat al PNT din judetul Timis-Torontal, dar refuza sa participe la lucrarile parlamentului in semn de protest fata de falsificarea scrutinului. Este arestat in noaptea de 5/6 mai 1950 si incarcerat la Sighet, unde a si murit la 21 ianuarie 1951. Certificatul sau de deces a fost emis abia la 20 iulie 1957.
Ghita Popp (1883-1967)
Om politic si publicist transilvanean, cu studii de Drept la Viena si Budapesta. In 1915, condamnat la munca de Curtea Martiala din Cluj pentru ca a cerut guvernului de la Bucuresti intrarea in razboi pentru eliberarea Transilvaniei si Banatului. Se inroleaza in armata romana si contribuie la formarea regimentelor de voluntari romani dintre prizonierii armatei austro-ungare aflati in Rusia. Participant cu drept de vot la Marea Adunare de la Alba Iulia. Trimis de Consiliul Dirigent la Paris, ca ziarist, pe langa misiunea romana de la Conferinta de Pace. Deputat in Parlamentul Romaniei in perioada interbelica, este apoi delegat in august-septembrie 1944 la Moscova, in Comisia de Armistitiu. Este condamnat in ianuarie 1948 la 10 ani de inchisoare pentru "insurectie armata". Dupa ce executa pedeapsa este internat alti 5 ani in domiciliu obligatoriu la Latesti, in Baragan.
Onisifor Ghibu (1883-1972)
Pedagog, doctor in filosofie si pedagogie la Jena, militant pentru Unire. Ca si Sever Bocu si Ghita Popp, organizeaza in Rusia detasamentele de voluntari romani. Dupa 1 Decembrie 1918 devine demnitar in Consiliul Dirigent. Va fi profesor la Universitatea din Cluj, unul dintre fondatorii scolii romanesti de pedagogie si membru corespondent al Academiei Romane (1919).
Dupa o prima arestare in 1945, este rearestat la 10 decembrie 1956 si condamnat la 2 ani inchisoare corectionala pentru ca "a intreprins actiuni impotriva regimului democrat popular al RPR". A fost eliberat la 13 ianuarie 1958.
Zenovie Paclisanu (1886-1957)
Teolog greco-catolic, istoric, secretar al Marii Adunari Nationale de la 1 decembrie 1918, membru al Comisiei de incheiere a Concordatului cu Vaticanul, consilier in Ministerul Afacerilor Externe pentru problemele Ardealului, membru al delegatiei romane la Conferinta de Pace de la Paris, membru corespondent al Academiei Romane (1919).
Arestat la 6 decembrie 1949, eliberat in 1953 si rearestat in aprilie 1957, a murit in arestul "A" MAI Bucuresti la 31 octombrie 1957, cu o saptamana dupa condamnarea sa la 12 ani temnita grea (recursul declarat a fost respins la 15 saptamani dupa moarte).
Emil Hatieganu (1878-1959)
Membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, fruntas al Partidului National Roman si apoi al PN}, ministru al Muncii, Sanatatii si Ocrotirilor Sociale, apoi ministru de stat, reprezentand Transilvania, in guvernele national-taraniste. Din ianuarie pana in noiembrie 1946 ministru fara portofoliu, reprezentand PN}, in guvernul Petru Groza.
Arestat pentru "activitate PN}" la 6 noiembrie 1948, a fost condamnat la 3 ani inchisoare pentru "sabotaj", fiind internat, dupa expirarea pedepsei, la Sighet pe timp de 36 luni, conform Deciziei MAI nr. 638/1951; pedeapsa majorata cu 60 luni, conform Deciziei MAI nr. 671/1953. Eliberat la 15 iunie 1955.
Iosif Jumanca (1893-1949)
Ziarist, fruntas al Partidului Social Democrat din Transilvania, membru al Consiliului National Roman Central (1918) si al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1918-1920), deputat in Parlamentul Romaniei. In 1921 s-a pronuntat impotriva aderarii Partidului Socialist Roman la Internationala a III-a.
Arestat de autoritatile comuniste, a murit la Jilava in 1949.
Iuliu Moldovan (1882-1966)
Medic, demnitar in Consiliul Dirigent al Ardealului, membru corespondent al Academiei Romane (1920), fruntas PN}, fost subsecretar de stat la Ministerul Muncii, Sanatatii si Ocrotirilor Sociale, director al Astrei (1932-1947), profesor universitar la Cluj, intemeietorul Scolii de Igiena si Sanatate Publica din Cluj; lucrari despre sistemul sanitar romanesc.
Arestat la 5/6 mai 1950, a fost internat la Sighet pe timp de 24 luni, incadrat ulterior in Decizia MAI nr. 334/1951; pedeapsa majorata cu 60 luni, conform Deciziei MAI nr. 559/1953. Eliberat la 5 iulie 1955.
Sever Dan (1885-1961)
Jurist transilvanean, participant la miscarea anteunionista ca publicist si ca redactor a numeroase documente teoretice. Participa la Marea Adunare de la 1 Decembrie 1918, apoi ocupa in perioada interbelica functii de specialitate in Consiliul Dirigent si in cateva guverne, ca secretar de stat. Ministru al Sanatatii in guvernul Iuliu Maniu.
Arestat in 1950 impreuna cu celelalte personalitati, este tinut cinci ani in "inchisoarea ministrilor" de la Sighet.
Rudolf Brandsch (1890-1953)
Nascut la Medias in 1890, profesor, teolog si filosof, cu studii la Marburg, Cluj, Jena si Berlin, deputat intre 1910 si 1918 in Parlamentul Ungariei, la Budapesta, primul politician care a pledat pentru o politica comuna pe teritoriul ungar pentru minoritatile germane.
In 1918 a infiintat Uniunea Germanilor din Romania si intretinea relatii bune cu Iuliu Maniu si Alexandru Vaida-Voievod.
Intre 1919-1933, ca deputat al parlamentului din Bucuresti, a formulat pentru prima oara o lege a drepturilor minoritatilor europene. In timpul guvernelor lui Nicolae Iorga si Vaida-Voievod a fost subsecretar de stat pentru problemele minoritatilor.
In 1948 a fost arestat de comunisti, fiind eliberat dupa 6 luni. In 1952 a fost din nou inchis, sub acuzatia de "inalta tradare", si a murit in spitalul inchisorii Vacaresti la 18 septembrie 1953.
Hans Otto Roth (1890-1953)
Nascut in 1890 la Sighisoara, studii de drept la Budapesta, Viena, Berlin si Zürich.
Din 1917, activitati politice. Dupa Unire, s-a ocupat de integrarea minoritatii germane in Romania Mare, iar intre 1919 si 1938 a fost deputat si senator in parlamentul din Bucuresti.
Orientat impotriva national-socialismului german, a protestat in 1933 la cancelarul Adolf Hitler contra prigonirii evreilor. Din 1935 pana in 1948 a fost avocat in Bucuresti si editor la ziarul Siebenbürgisch-Deutschen Tageblattes, (Ziarul German din Translivania), cea mai importanta publicatie germana din Europa de Sud-Est.
Dupa intrarea Armatei Rosii in Romania in 1944, a incercat impreuna cu Rudolf Brandsch sa elaboreze un statut al drepturilor minoritatii germane. In 1948 a fost arestat si apoi eliberat dupa 6 luni. La 15 aprilie 1952, a fost arestat din nou de Securitatea din Brasov, atunci Orasul Stalin. A murit la 1 aprilie 1953, in lagarul Ghencea.
Alexandru Lapedatu (1876-1950)
Nascut la 14 septembrie 1876 la Brasov, studiaza la Bucuresti medicina si filosofia si devine in timp unul dintre cei mai importanti istorici, semnand peste 400 de lucrari si ocupandu-se de organizarea Comisiei Monumentelor Istorice si a sistemului arhivistic national. In 1917, impreuna cu Sever Bocu si alti intelectuali transilvaneni, se ocupa, la Kiev si Odesa, de organizarea detasamentelor de prizonieri romani care urmau sa sprijine procesul de unificare. Este desemnat presedinte al Comitetului Roman al Refugiatilor din Austro-Ungaria. Ca membru al delegatiei la Conferinta de Pace de la Paris contribuie la redactarea memoriilor documentare prezentate de delegatia romana, condusa de Ion I.C. Bratianu. A fost parlamentar in toate legislaturile si ministru in opt guverne interbelice. Intre 1935-1937 a fost ales presedinte al Academiei Romane. Arestat in mai 1950, isi sfarseste zilele in inchisoarea Sighet dupa 117 de zile de detentie. Avea 74 de ani.
Generalul Henri Cihoski (1871-1950)
Nascut la Tecuci, la 4 august 1871, face studii militare in Romania si Franta, parcurgand ierarhia militara pana la gradul de general (1916). Lupta pe toate fronturile primului razboi mondial, distingandu-se eroic in luptele de la Marasesti. Dupa Unirea din 1918 participa la instalarea administatiei romanesti in Basarabia si face parte, ca expert militar, din delegatia la tratativele de pace la Paris. A fost ministru al Apararii in guvernul Iuliu Maniu (1928-1930). Ca fost demnitar, a fost arestat in noaptea de 5/6 mai 1950, murind dupa doar cateva zile de la incarcerarea sa in inchisoarea de la Sighet, in varsta de 79 de ani.
Generalul Ioan Rascanu (1874-1952)
Nascut la Cahul, la 4 ianuarie 1874, a facut studii militare si a parcurs toate treptele ierarhice pana la aceea de general. S-a distins ca strateg in luptele de la Marasesti si apoi a participat la mentinerea ordinii administrative in Basarabia, dupa unirea cu Romania. Desi a fost ministru al Apararii doar pentru scurt timp, in guvernele imediat urmatoare Unirii, conduse de Arthur Vaitoianu, Alexandru Vaida-Voievod si Alexandru Averescu, a fost arestat in 1950, ca fost demnitar interbelic si, incarcerat la Sighet, a murit la 25 februarie 1952, in varsta de 78 de ani.
Ion Pelivan (1876-1954)
Nascut la Razeni, in Basarabia, in 1876, a studiat dreptul in Estonia, fiind arestat si deportat de regimul tarist intre 1902-1905. A sprijinit miscarea intelectualilor veniti din tara pentru recrutarea prizonierilor romani din armata austro-ungara detinuti in Rusia. A facut parte din Sfatul }arii, devenind apoi director pentru Afacerile Externe in guvernarea Pantelimon Erhan, instituita la 29 decembrie 1917. Dupa votul dat de Sfatul }arii pentru unirea cu Romania, a facut parte din parlamentul de la Bucuresti si a fost ministru de Justitie intre 1919-1920 in guvernul Alexandru Vaida-Voievod. A murit in penitenciarul de la Sighet la 25 ianuarie 1954, in varsta de 78 de ani.
Theodor Cudalbu (1863-1954)
A fost veteranul demnitarilor exterminati in inchisorile anilor ’50. Fost ministru al Agriculturii si Domeniilor in guvernul generalului Alexandru Averescu (1920-1921), a fost arestat trei decenii mai tarziu in lotul fostilor demnitari si a murit in inchisoarea Sighet la 21 ianuarie 1954, in varsta de 91 de ani.
In acelasi timp, fiul sau, inginerul de cai ferate Ion Cudalbu, a fost condamnat si executat la inchisoarea Jilava, in 1951, dupa un proces inscenat, in care a fost acuzat ca ar fi furnizat "secrete ale planului cincinal" puterilor occidentale.
La aceasta aniversare simbolica, care ne gaseste intr-o Europa in sfarsit reunita politic dupa ce razboaiele si ideologiile au sfasiat-o de atatea ori, intrebarea care se pune este daca acesti eroi ai unitatii nationale sunt onorati asa cum se cuvine. Bineinteles ca multi dintre ei au intrat in automatismul nostru cotidian ca nume de strazi sau de monumente. Cei mai multi dintre ei au murit, insa, in inchisori si nu li se cunoaste mormantul. In schimb, au cazier judiciar si nici unul dintre parlamentele de dupa decembrie 1989 nu a gasit de cuviinta sa elaboreze o lege prin care pedepsele politice sa le fie declarate nule de drept. Dar (cel mai grav lucru dintre toate) eroii generatiei Unirii risca sa moara pentru a doua oara, in uitare, pentru ca nici invatamantul, nici presa nu se straduiesc sa le perpetueze memoria la modul istoric, asa cum merita niste creatori de tara.
