Enciclopedia "banditilor"

Mircea Iorgulescu | 11.11.2002

Pe aceeași temă

Romaniile paralele

O dubla mare surpriza este cartea, exceptionala, publicata de Florin Constantin Pavlovici* despre cei cinci ani petrecuti de el ca detinut politic, bandit, in puscarii si lagare de munca, intre 1959 si 1964. Carte de "amintiri", termen folosit de autorul sau, Tortura pe intelesul tuturor nu este totusi una pur memorialistica, de interes macar precumpanitor, de nu si exclusiv documentar.

Intentia literara este de la primele pagini evidenta si va fi de altfel discret mentionata la sfarsit, intr-o succinta incheiere, unde Constantin Florin Pavlovici se refera la o mai veche "incercare de literatura, ramasa nepublicata": fusesera stranse acolo, marturiseste el, unele istorii ce aveau sa intre in volumul de acum. In ciuda titlului ironic utilitar, de manual sau introducere in arta ori stiinta torturii (de fapt, si in acord cu sensul cartii, e mai curand vorba de arta ori stiinta de a suporta tortura...), Tortura pe intelesul tuturor este un veritabil roman memorialistic, impresionant prin calitatile literare. Fost jurnalist cultural de radio si televiziune vreme de aproape trei decenii (1969-1998), Florin Constantin Pavlovici se dezvaluie, tardiv, ca scriitor puternic si original, fara a se putea sti insa daca va persevera ori va ramane autorul unei singure, irepetabile carti, nascute dintr-o experienta care i-a marcat destinul.

Aceasta e prima surpriza.
A doua este revelarea trecutului sau de fost detinut politic. Arestat si inchis la 23 de ani, eliberat la 28, avea sa mai fie student o data, la engleza (in momentul arestarii era proaspat absolvent al Facultatii de Filozofie), iar dupa aceea va deveni jurnalist. Nu se poate sti cati dintre cel putin sutele de literati si artisti care l-au cunoscut, mai bine sau mai in treacat, in virtutea meseriei lui de redactor de emisiuni culturale, vor fi stiut ca fusese inchis vreme de cinci ani din motive politice. Este insa de presupus ca putini. Si nu doar pentru ca Florin Constantin Pavlovici era sau lasa impresia ca ar fi un om foarte rezervat, retractil chiar, sugerand astfel o anume inaderenta molcoma la mediul in care lucra (emisiunile culturale si literare de la vechea Radiodifuziune stateau sub apasarea cenzurii mai mult chiar decat paginile culturale ale ziarelor "centrale"...).

In primul rand, de nu chiar exclusiv, fiindca fostii detinuti politici au devenit, dupa totusi inexplicabila masiva punere in libertate din 1964, un non-subiect.

Fusesera toti constransi, la iesirea din inchisori, sa semneze un angajament de tacere, prin care se obligau sa nu vorbeasca nimanui despre detentie; oricat ar fi fost insa de strict supravegheata respectarea acestui angajament, el nu-i implica totusi decat pe fostii detinuti politici. Tacerea despre inchisorile si lagarele comuniste a fost insa una generala, un fenomen de societate. Multi dintre ei au (re)intrat in viata publica in urmatorii cativa ani, fara a se sti de unde veneau si prin ce trecusera. Niciodata, pana la sfarsitul lui decembrie 1989, nu s-a mentionat public in Romania despre vreun fost detinut politic scriitor, om de cultura, savant sau artist ca fusese arestat sau inchis. Era evocata, cel mult, existenta unor perioade de interdictie, de regula numai pentru marile personalitati si aproape intotdeauna intr-o maniera edulcorata, dar si de intensa instrumentalizare politica in sens nationalist, chiar sovin, responsabilitatea fiind atribuita unor persoane, de obicei de origine evreiasca, nicidecum regimului sau sistemului. Evacuarea detentiei din biografia lui Vasile Voiculescu, de exemplu, facea din el doar o victima "culturala", a punerilor la index din anii ‘50, cum fusesera Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Hortensia Papadat-Bengescu s.a.

Pentru autorii mai tineri si fara opera semnificativa in momentul arestarii (Adrian Marino, Ovidiu Cotrus, Stefan Augustin Doinas, I.D. Sirbu, Ion Caraion, N. Steinhardt, Alexandru Paleologu s.a.), ca si pentru cei care inca nu se revelasera ca scriitori (Alexandru Ivasiuc, n. 1933, arestat in 1956, condamnat la cinci ani inchisoare plus doi de domiciliu obligatoriu, Paul Goma, n. 1935, arestat in 1956, condamnat la doi ani inchisoare plus trei de domiciliu obligatoriu, Mihai Ursachi, n. 1941, arestat in 1961, inchis pana in 1964 s.a.), nu functiona insa nici macar aceasta vaga si eufemistica sugestie a unor persecutii de natura nedefinita. Abia dupa 1990 avea sa fie revelata, adesea exploziv, multimea Romaniilor paralele existente pe tacute, fie acestea de natura sociala, nationala ori politica. Romanii paralele pana atunci ascunse si etanse unele fata de altele, rezultatul sufocarii Romaniei plurale.

Dezvaluirea existentei lor nu pare sa fi dus totusi decat la disparitia falsei omogenitati rezultate din constrangere si represiune, nu si la o alta constiinta de sine a lumii romanesti.

Pustietatea si prostietatea

Mit sau realitate explicabila psihologic, lumea inchisorilor este populata atat in scrierile memorialistice, cat si in cele de fictiune de personaje a caror poveste este macar foarte individualizata, de nu si cu totul speciala. Un scriitor care a trecut prin puscarie gasea intrucatva fireasca situatia, "exista pretutindeni, desigur, o mai mare densitate de oameni iesiti din comun in inchisoare decat in libertate", observase el. Cum insa acest scriitor, despre Vaclav Havel e vorba, ajunsese in puscarie ca detinut politic intr-un regim comunist, el remarcase si ca in inchisorile acestui sistem oamenii au "istorii", povesti personale, in mult mai mare masura decat in exterioara libertate carcerala a ordinii totalitare.

Evocandu-si anii de puscarie (in cartea de convorbiri cu Sorin Antohi), istoricul roman Alexandru Zub, si el fost detinut politic sub comunism, denumeste lumea inchisorii "un imperiu al naratiunii, unde retorica ne lua parca in stapanire sau o puneam noi la lucru pentru a ne servi cauza. Era esential sa nu faci jocul opresorului, disperand sub apasare sau admitand ca orizontul s-a inchis pentru totdeauna". Functia salvatoare a "naratiunii" in inchisoare ori, poate mai exact, a "discursului", fiindca aici trebuie incluse si conferintele pe toate temele, si lectiile de limbi straine, este prezenta la toti autorii de scrieri memorialistice despre puscariile comuniste romanesti, de la Ion Ioanid la Nicolae Balota si de la Lena Constante la Alexandru Mihalcea.

Nu lipseste nici din cartea lui Florin Constantin Pavlovici, unde exista chiar un capitol intitulat Conferinte si limbi straine.

Aici este insa asociata direct si explicit conditiei intelectuale a detinutilor. Populatia carcerala din cartea lui Florin Constantin Pavlovici este constituita aproape exclusiv din intelectuali, iar diferenta de calibru cultural dintre tortionari si detinuti, banditi in limbajul profesional al gardienilor, instituie o lume pe dos, sumbra si violenta ca un cosmar. Tortura pe intelesul tuturor este concomitent cronica a vietii de puscarias politic, scriere satirica si marturisire autobiografica. Incepe cu aruncarea autorului in arestul Ministerului de Interne de pe strada Uranus si se sfarseste cu eliberarea lui, la Gherla, cinci ani mai tarziu, cand e lasat singur pe peronul garii, incapabil sa se miste pe o suprafata mai mare decat a celulei din care iesise, facand la nesfarsit cativa pasi in linie dreapta, inainte si inapoi.

Arestat pentru ca spusese unui fost coleg ca detesta romanul Radacinile sunt amare de Zaharia Stancu si ii vorbise elogios despre Faulkner, Hemingway si Verlaine, va fi condamnat pentru ploconire in fata literaturii occidentale reactionare. Un gardian, poreclit Vipla sau Ferometal, pentru ca avea dinti falsi care "straluceau ca otelul", il intreaba, la Jilava, de ce a ajuns acolo. "Nu mi-a placut o carte", raspunde onest detinutul. Chestionarul continua: "«- Ce carte?» - ma intreba el, pe tonul unui librar gata sa-si ajute clientul. «- Radacinile sunt amare.» «- Amare? Cum asa? Afla ca mie mi-a placut. Si inca foarte mult.» Ferometal si-a aratat toti dintii, in cel mai larg si mai agreabil zimbet al sau si m-a izbit in plina figura. Cu o singura directa de stanga, m-a lipit de perete. Am simtit in ceafa mazga rece a zidului si picaturi calde de sange pe gura. Educator de elita, caraliul nu avea nici o ezitare in a pedepsi lipsa gustului artistic. «- Ce, ba, ma crezi prost?» - si-a verbalizat el indignarea."

Fiindca prosti, in reprezentarea gardienilor, a anchetatorilor, a procurorilor si a judecatorilor, nu sunt decat detinutii. Desi sunt medici, invatatori, profesori, avocati, scriitori, artisti, preoti, fosti studenti, acestia fac prostii, iar inchisoarea ar urma sa-i pedepseasca si sa-i indrepte. Sa-i aduca la nivelul de inteligenta si cultura al educatorilor. Cu toate mijloacele. "Ajungea ca anchetatorul sa-si insoteasca pumnii de cuvantul «simbolism», ca eu sa accept ca am facut elogiul simbolismului decadent, putred reactionar." Ancheta insasi, care dureaza patru luni, e de fapt un lung "proces de creatie".

Anchetatorul, care e locotenent-major si student la Drept, face si opera de educator cultural, "m-a batut - scrie Florin Constantin Pavlovici - pentru multe lucruri care imi displaceau: pentru virgule intre subiect si predicat, pentru cacofonii, pentru improprietati de limbaj si abateri de la logica, pentru numele stalcite ale scriitorilor mei reactionari, pe care el le scria asa cum le pronunta". La proces, procurorul, un capitan, confunda numele acuzatului cu numele lui Zaharia Stancu, scriitorul al carui roman realist-socialist nu-i placuse celui aflat in boxa. Judecatorul, alt capitan, are "talentul de a face dintr-un enunt simplu si cuminte o monstrozitate gramaticala". Iar talentul triumfa: despre acest judecator militar, capitan in 1959, Florin Constantin Pavlovici mentioneaza ca treizeci de ani mai tarziu, "indata dupa revolutia din 1989, Frontul Salvarii Nationale l-a avansat pe judecatorul militar Liviu Pruna la gradul de general". Un sergent-major il pedepseste pe actorul Ion Omescu la cinci zile de izolare pentru ca il gasise cu o fasie de hartie de sac, iar in procesul-verbal se consemneaza ca "detinutul Omescu Ion a scris in limbi straine si in alte limbi". Cel mai proeminent personaj al cartii lui Florin Constantin Pavlovici este viitorul scriitor Alexandru Ivasiuc. Slab ca un schelet, "sac de oase ambulant", de-abia putand sa mai paseasca, ramas cu doar cateva cioturi de dinti dupa bataile inspaimantatoare prin care trecuse, Ivasiuc rezista doar prin intelect, este o nesfarsita prelegere umblatoare. Pentru viitorii biografi ai scriitorului, marturiile din cartea lui Florin Constantin Pavlovici sunt esentiale. Si ca document, dar si ca forta a evocarii si portretizarii (sunt aici o multime de pagini memorabile, despre Alexandru Zub, despre Ion D. Sirbu, despre Ion Omescu, despre Sergiu Al. George s.a), Tortura pe intelesul tuturor este o scriere ce ar trebui totusi continuata prin amintirile de dupa punerea autorului in libertate.

Fiindca trebuie reamintite cuvintele lui Ion D. Sirbu dintr-o scrisoare datand din aprilie 1989: "morala vietii noastre consta – din pacate – in pustietatea si prostietatea lumii fata de care ne-am opus: ceea ce pentru noi era evident, pentru lumea care nu a inteles de ce am facut noi atata puscarie, a devenit acum expozitie cu panorama si trompete..."

* Florin Constantin Pavlovici - Tortura pe intelesul tuturor, Editura Cartier, Chisinau, 2001.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22