De același autor
Klaus Iohannis se află la intersecţia a două mari întrebări. Una care vine dinspre alegători: „Cum s-a putut vota un sas (german) la funcţia de preşedinte al României?” şi una care vine dinspre el însuşi: „Cum aş putea fi eu, un sas, preşedinte pentru România si pentru poporul român?”.
Întotdeauna, pentru a te defini ca patriot, trebuie să te raportezi la o comunitate, etnie, popor, ţară, teritoriu. O astfel de raportare presupune în mod real o situare, de cele mai multe ori, graduală şi concentrică, de la casă la ţară, de la locul natal şi de domiciliu la teritoriul ţării. Patriotismul, dincolo de retorica afectiv-etnică, trebuie „teritorializat”, ancorat adică, din afectiv să devină efectiv.
Klaus Iohannis se situează azi, concentric şi gradual, de la Sibiu, în Transilvania şi apoi în România. Cea mai importantă situare pentru el este acum în România, pentru că el nu este un cetăţean sau locuitor oarecare cu domiciliu stabil sau flotant, ci este câştigătorul preşedinţiei României, adică un locuitor cu adresă prescurtată şi directă: România. Din această perspectivă, el este într-un fel delocalizat ca cetăţean cu domiciliu stabil sau flotant şi relocat în România. Călătoriile şi deplasările electorale prin ţară au produs această delocalizare şi situare a lui într-un întreg teritoriu naţional, adică pretutindeni. Aceste călătorii au avut semnificaţia construcţiei şi înscrierii treptate a unei comuniuni tainice între conducător şi ţară sau între Klaus Iohannis şi poporul român.
În această situare, Klaus Iohannis se află încă la intersecţia a două mari întrebări. Una care vine dinspre alegători: „Cum s-a putut vota un sas (german) la funcţia de preşedinte al României?” şi una care vine dinspre el însuşi: „Cum aş putea fi eu, un sas, preşedinte pentru România şi pentru poporul român?”.
Dintr-o altă perspectivă, mai pregnant electorală, Klaus Iohannis s-a aflat la intersecţia tensionată a două repere problematice ale discursului electoral, şi anume, sub presiunea indirectă a sloganului electoral al PSD „Suntem mândri că suntem români!” şi sub presiunea proiectului neliniştitor de autonomie a ţinutului secuiesc lansat de UDMR. Ambele se revendică drept două entităţi discursive care au maximizat retorica electorală. Primul trimite spre un mesaj subliminal, şi anume, Victor Ponta este un român „corect confesionalizat”, adică ortodox, iar competitorul Klaus Johannis nu este român şi „incorect confesionalizat”, adică reformat. Al doilea reper problematic este maximizat din raţiuni recuperatoare şi de realimentare la cote radicale ale proiectului etnico-politic al UDMR. În cazul acestui reper, aş insista asupra preistoriei şi istoriei proiectului de autonomie teritorială. Acest lucru îl face cu atât mai determinat, cu cât în discursul public şi în analizele politologilor s-a instalat o anumită ignoranţă voită sau „inocentă”.
Klaus Iohannis la Alba Iulia, de Ziua Naţională a României (foto: Iancu Andrei)
Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, printr-un rescript imperial din 1783, Iosif al II-lea, împăratul luminat al Imperiului Habsburgic, cea mai modernă alcătuire statală a Europei acelei epoci, anulează autonomiile politice ale saşilor şi ale secuilor în scopul îndeplinirii unui obiectiv de modernizare a societăţii transilvănene. Ieşirea din medievalitatea privilegiilor colective şi înscrierea în raţionalizarea şi modernizarea administraţiei a fost un ţel esenţial. De la privilegiile colective la cetăţenia modernă, de la individul indivizibil unui corp privilegiat medieval la individul cetăţean în sens liberal, proiectul imperial a anticipat memorabil construcţia lumii moderne, prin ieşirea din autonomiile etnico-politice de factură medievală. După 1867, autorităţile de la Budapesta ale statului austro-ungar au definitivat acest proiect, au desfiinţat autonomia secuiască şi au reorganizat-o în formula administrativă modernă a comitatelor.
În proximitatea unor astfel de tensiuni, cum se vede Klaus Iohannis un preşedinte patriot care să înlăture „neliniştile” speculative şi electoraliste şi cum se vede nevoia de a asocia calitatea patriotică de un preşedinte sas-german într-o societate postcomunistă ulcerată de toate experienţele primitiv-naţionaliste ale extremiştilor din toate taberele etnico-politice? Cred că a fi patriot înseamnă a-ţi iubi locul şi a te raporta cu afecţiune la casă, la stradă, la localitate şi la ţară. Această relaţie afectivă teritorială se construieşte atât etnic, cât şi extraetnic. Mă prevalez în acest sens de cuvintele unuia dintre cei mai mari istorici francezi, Pierre Chaunu, profesor universitar la Paris care, la sfârşitul săptămânii, făcea naveta între capitala Franţei şi satul său natal unde profesa ca pastor reformat: „Cred în libertate, cred în respectul faţă de viaţă, cred că civilizaţia din care ne tragem mai are de adus lumii ceva... cobor din ţărani ce au trudit veacuri în şir spre a face să rodească orzul şi castanii, grâul şi viţa de vie... Îmi iubesc familia şi iubesc această ţară şi prin mijlocirea patriei mele iubesc toate celelalte patrii ale oamenilor. Universalismul meu este ţărănesc, precis şi concret”. A fi patriot înseamnă a-ţi iubi locul care este înscris patriei.
Prin urmare, Klaus Iohannis este patriot prin legăturile şi capilarităţile totale şi complexe pe care le are cu pământul acestei ţări care s-au construit și împreună cu extraetnici de-a lungul timpului. Iar dacă există un patriotism al locului, al apartenenţei teritoriale etnice şi supraetnice, există şi un patriotism al faptei, al calităţii conducătorului, dincolo de apartenenţa lui etnică. Se vehiculează astăzi în spaţiul românesc cu tot mai mare insistenţă o nostalgie tâmpă cum că Nicolae Ceauşescu ar fi fost un mare patriot. Nu poţi fi patriot dacă-ţi înfometezi turma, dacă o supui frigului şi fricii. Să iubeşti cu foame, frig şi frică goleşte de conţinut patriotismul. Patriotismul ca apartenenţă şi patriotismul ca faptă care s-a validat în legislaturile de primar al Sibiului este răspunsul perfect şi descurajator la întrebările insidioase.
Un exemplu de comuniune a patriotismului cu teritoriul ţării, un exemplu de patriotism ca stare de proximitate teritorială umană, comunitară poate fi dat de răspunsul pe care l-am primit când, călătorind prin Maramureş, am stat de vorbă cu nişte ţărani români pe care i-am întrebat cu cine votează. Mi-au răspuns că-l votează pe Iohannis. La următoarea mea întrebare, de ce votează un preşedinte sas, răspunsul a fost: „pentru că este de-al nostru”.
Domnule preşedinte Klaus Iohannis, acest popor merită să fie iubit cel puţin dintr-un singur motiv, şi anume acela că un asemenea popor este uşor de iubit.
* Prof. dr. Doru Radosav este directorul Departamentului de Istorie Medievală, Premodernă şi Istoria Artei la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” şi directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca.
Comentarii 10
veritas - 12-16-2014
Veridicus nu se poate desparti de gindirea de cenzor securisto-comunist,pe care o etaleaza de cite ori are occazia.Anchilozat in sentinte precare si in fixatii vindicative nu poate controla faptul ca acest text a fost facut/rostit public la 1oct.2014.
Răspundecorector - 12-16-2014
Fals si ignorant.Acest text a fost rostit la 1 oct.2014.Poti verifica.Dar cred ca nu esti in stare, pentru ca ura de adevarat slugoi iti intuneca mintea.
RăspundeArdeleanus - 12-14-2014
Intr-adevar,, dl Radosav dovedeste un mare curaj... dupa razboi. Inaintede 16 noiembrie nu a scris nici macar un rand, nu a rostit nimic public. Cum putea sa scrie ceva impotriva convingerilor sefului sau de UBB, acad.prof.univ.dr.rector Ioan Aurel Pop (sau Papp). Ca doara si acesta ii este subordonat lui Pontaurus. Asa ca vitejii din loboda nu ne impresioneaza.
Răspundemaria, taranca - 12-12-2014
a fi patriot inseamna a fi patrihot! ce pacat ca nici inchisoarea politica nu ne face mai desteapta-te, romane!
Răspundevictor - 12-12-2014
Dumnezeule Mare! "Cea mai moderna alcatuire statala" era monarhia engleza, nicidecum un stat absolutist ca Austria. Cat despre Ungaria, ea a trecut in cadrul imperiului la o politica acerba de deznationalizare, nicidecum la un mare proiect de "construire a lumii moderne".Asa ca, sa nu plangem sinistra Austro-Ungarie.A sfarsit asa cum merita.
RăspundeGheorghe Popescu - 12-10-2014
Articol timpenie. De cite sute de ani traiesc stramosii lui Johannis pe teritoriul Romaniei? (comparat cu de cite zeci (?) de ani ai lui Ponta). Care e mai roman (dintre cei doi) si care are afinitati mai mari cu Romania? Daca Johannis va avea probleme cu noua slujba e din cauza ca e PNList, un partid la fel de corupt si arogant ca si PSD, nu pentru ca e neamt. Va avea probleme daca acuzele de coruptie (vezi cele 6 case) sint valabile, pentru ca e santajabil, nu pentru ca este un Herr. Remarca a fost valabila si cind a fost ales (S-a spus ca cea mai mare calitate a sa e ca e neamt. Gogorita). Ar trebui sa fie ca e gospodar, ca lupta pentru tot ceea ce cer romanii la ora actuala, ca ne va ajuta sa ne integram mai usor in spatiul European, ca va pune umarul sa distruga coruptia endemica, nu pentru ca e de etnie diferita cu miticii. Mai mult, cred ca un roman emigrat in Germania, care traieste printre nemti de citiva ani, e mai neamt decit Johannis, care a trait printre romani. Nu trebuie sa ii impute nimeni ceva de care nu e vinovat. Va face fata slujbei de presedinte roman daca intelege unde vor romanii sa ajunga. Asta-I tot. Daca sustine idealurile europene, inclusiv cele impotriva hotiei si a coruptiei. Coruptia e tema numarul unu in tara, nu etnia, nu separarea Transilvaniei, sau a tinutului secuiesc, sau alte aiureli. Daca va pune umarul sa ridice economic aceste regiuni, nimeni nu va mai vorbi de separare sau autonomie. Daca nu va reusi, atunci nu e nimic de capul lui. Dar nu pentru ca e neamt. Sa fii neamt nu e nici avantaj nici paguba. Caracterul e cel care joaca toate rolurile. Nu stiu ce etnie reprezinda acest Doru Radosav (suna ceva estic, mai aproape de Moscova decit de Berlin), dar incearca sa caute probleme acolo unde nu exista. Poate el are probleme de etnie. Revista 22, atentie la cadre. E a nu situ cita oara cind v-o spun.
Răspundevalexandru - 12-10-2014
Doamne pazeste de laudatori! D-le Radosav, sper ca ati observat ca alegerea d-lui Iohannis - cu toate meritele sale- a fost o intamplare fericita. La fel a fost si alegerea lui Basescu in 2004. Indiferent care a "munciy" mai mult pentru victorie, mandatul lui Iohannis trebuie sa continue mandatele lui Basescu ca viziune de tara.
RăspundeErdogan - 12-10-2014
Nu prea inteleg ce v'a sa zica "român verde"? Asa, o mica descriere, daca se poate, pentru ca oricum nu mai crede nimeni in definitii !
RăspundeDan Plesoianu - 12-09-2014
Domnule, nu trebuie sa va agitati chiar asa tare. A facut si dinsul o analiza, si atita tot. Nu este ceva strigator la cer, sint doar pareri personale exprimate destul de decent. Inainte de alegeri, dl. Iohannis nu merita chiar atita atentie. Acum, pentru ca zarurile au fost aruncate, s-a definit obiectul de analiza. Sigur, dl. Iohannis nu ar putea niciodata sa spuna: Sin un Roman verde !! Dar, prin trasaturile sale generale, de origine nemteasca (seriozitate, seriozitate, loialitate) ne asteptam sa aiba performante la fel de bune, daca nu chiar mai bune, ca ale d-lui Basescu, si cu un procent destul de ridicat de siguranta, mai bune decit ale unui mare patriot ca dl. Ponta.
RăspundeVeridicus - 12-09-2014
Au aparut lautarii lui Iohannis? Nu-i rau ! Daca un nationalist precum autorul de mai sus este convins de binefacerile aduse de un neamt, atunci a meritat efortul tinerilor. Credibil ar fi fost dl. pseudo-istoric daca s-ar fi pronuntat inainte de alegeri. Altfel, acum, asistam la Cantarea Romaniei, in versiune post-comunista.
Răspunde