Pe aceeași temă
Negocierile cu Atena vor fi reluate dupa ce referendumul de duminica va avea un rezultat. Decizia a fost luata miercuri seara de ministrii de finante din statele zonei euro. Tot astazi, premierul elen Alexis Tsipras a denuntat “santajul” si “ultimatumurile” Europei si a spus ca referendumul se va tine, in ciuda zvonurilor care spuneau contrariul.
Intr-o declaratie de presa sustinuta in aceasta dupa-amiaza, Tsipras le-a cerut grecilor sa voteze NU la referendum. O astfel de optiune, mai arata premierul elen, ar insemna posibilitatea negocierii unei intelegeri mai bune cu creditorii internationali.
In ciuda zvonurilor care spuneau ca guvernul grec ar fi cedat in fata creditorilor internationali, Tsipras a anuntat astazi ca referendumul va fi organizat: “Nu vom ceda santajului”.
“Referendumul nu e despre apartenenta la euro”, a afirmat Tsipras intr-o interventie televizata. “Votul NU are ca scop o intelegere mai buna. Nu m-am asteptat niciodata ca Europa democratica sa nu ne dea timp si spatiu pentru negocieri. Creditorii ne-au adus in criza si acum dau vina pe noi si ne dau ultimatumuri. Nu vom ceda santajului. Pensiile, salariile si depozitele din banci sunt sigure”, a mai aratat premierul grec.
La cateva ore distanta, Eurogrupul a decis sa amane orice negocieri cu Atena pana la aflarea rezultatului referendumului de duminica, atunci cand Executivul Syriza ii cheama pe cetatenii greci sa voteze pentru sau impotriva propunerilor creditorilor internationali.
“Eurogrupul e unit in decizia sa de a astepta rezultatul referendumului din Grecia inaintea unor noi discutii”, a scris ministrul slovac de Finante pe Twitter, citat de Agerpres.