Pe aceeași temă
Exista la Ierusalim, de aproape un deceniu, unul dintre foarte putinele cercuri culturale din lume initiate de oameni plecati din Romania, "formati in cultura romaneasca", si care au simtit nevoia "de a pastra valorile in care s-au format, odata cu efortul, uneori chinuitor sau tardiv, de a se integra" intr-o noua limba si intr-o noua cultura. Explicatia pe care am citat-o ii apartine unuia dintre cei doi initiatori ai Cercului Cultural din Ierusalim, istoricul literar Leon Volovici, si figureaza in cuvantul inainte al unei masive culegeri* unde sunt reproduse aproape toate discutiile care au avut loc intre 1993 si 2001 acolo. Celalalt animator al Cercului este regizorul Costel Safirman. Intalnirile se tin la Cinemateca din Ierusalim, unde lucreaza Costel Safirman, mai exact in biblioteca institutiei; directoarea Centrului de film din capitala Israelului, Lia van Leer, este de altfel originara din Balti (Basarabia).
Invitati, protagonisti cum le spune Leon Volovici, sunt, iarasi cu formularea lui, "scriitori si artisti din Romania, din exilul romanesc si din Israel", iar publicul este format din intelectuali ce provin in general din valurile tarzii de imigranti originari din Romania. "Intalnirile" se tin, in medie, cam o data la doua luni. Cum Cercul nu are fonduri pentru a putea face invitatii speciale, prezentele celor veniti din afara Israelului sunt inevitabil dependente de hazardul calatoriilor acolo, fie acestea private, fie cu un oarecare prilej institutional. Se organizeaza de asemenea "mese rotunde", cand fie sunt evocate personalitati (in volum - Florin Mugur, Paul Celan, Irina Gorun), fie sunt discutate diferite teme, de la cele specifice locului (integrarea culturala a scriitorilor israelieni originari din Romania) la cele de interes istoric si cultural romanesc (Teatrul Baraseum in anii razboiului, functionarea scolilor evreiesti in aceeasi perioada; in pregatire e o discutie despre avangarda romaneasca). Din 1998 se decerneaza anual premiul "Sebastian Costin", creat si subventionat de vaduva eminentului poet si traducator; memoriei lui ii si este de altfel inchinat acest volum, de sperat ca doar primul dintr-o serie.
Initiativa privata si sustinuta exclusiv prin benevolat, Cercul Cultural din Ierusalim nu are totusi, judecand dupa calitatea si nivelul discutiilor transcrise in carte, acel cam antipatic aer de amatorism entuziast ce caracterizeaza de obicei asemenea asociatii, sfarseste prin a le submina si se preteaza la atitudini complezente, de nu chiar dulcege.
Meritul dintai il au cei doi animatori, Leon Volovici si Costel Safirman, ale caror competente profesionale se imbina si se completeaza intr-un chip foarte fericit. Primul, istoric literar si al ideilor culturale, este si un fin cunoscator al literaturii romane contemporane; al doilea, autor intre altele al unui memorabil film despre Liviu Ciulei punand in scena Furtuna, este o veritabila arhiva vie a vietii cinematografice si teatrale romanesti din perioada postbelica. Nu mai putin importanta este si calitatea, adesea exceptionala, a invitatilor, fie ca este vorba de exilati din Romania, de israelieni originari din Romania sau de vizitatori din Romania. In mod firesc, majoritatea o reprezinta evreii.
Dubla determinare
Iar dintre acestia cei mai multi sunt literati.
Consecinta cea mai izbitoare a acestor doua imprejurari este prevalenta agonicului. Indiferent daca vin din Romania, din tari in care s-au exilat ori sunt "localnici", israelieni, scriitorii romani evrei au, chiar daca nu intotdeauna direct si explicit, o constiinta a extinctiei ineluctabile, ca specie, nu ca indivizi. "Constat - zice Radu Cosasu - ca sunt ultimul sau penultimul. Adica in spatele meu, ca nuvelist evreu de limba romana, mai e Adriana Bittel. Dupa Adriana Bittel nu mai e nimeni in Romania, acum".
Explicatia consta in diminuarea comunitatii evreiesti din Romania, ajunsa, cum spune profesorul Nicolae Cajal intr-un alt dialog din volum, la un "numar critic" ("suntem in momentul de fata circa 13.500"; inca si mai dramatic, "peste 70% sunt peste saizeci si cinci de ani. Tineret nu avem aproape deloc".).
Istoria evreilor din Romania este pe cale de a se incheia, iar cei care probabil traiesc si resimt in modul cel mai tragic perspectiva acestei stingeri deloc indepartate a comunitatii lor sunt scriitorii romani de origine evreiasca. Nu se poate sti daca Leon Volovici si Costel Safirman vor fi avut sau nu, cand au constituit Cercul Cultural din Ierusalim, constiinta ca dialogurile de aici cu scriitori romani evrei au si semnificatia unor ultime marturii, fapt este ca adunate in volum ele poarta aura unui sfasietor amurg. Disparitia comunitatii evreiesti este in sine pentru Romania o pierdere imensa, cu neputinta de evaluat, chiar o tragedie, iar in plan cultural si literar consecintele ei vor fi de lunga durata si de o incalculabila gravitate. Nici o alta comunitate din Romania diferita de cea majoritara nu a contribuit atat de mult si atat de profund la modelarea culturii si literaturii romane moderne cum a facut-o comunitatea evreiasca, nici o alta comunitate nu a dat culturii si literaturii romane atatea figuri de seama.
Este insa, poate fi identitatea evreiasca (etnica si/sau religioasa) un factor de separare, chiar de revendicare a independentei culturale si literare fata de cultura si literatura romana? Spunem scriitori romani evrei sau scriitori evrei romani, de nu chiar scriitori evrei de limba romana? Intrebuintata, de exemplu, de Al. Mirodan chiar in titlul unui dictionar literar intocmit de el, aceasta din urma formula ("scriitori evrei de limba romana") a fost judicios discutata de Gabriel Dimisianu, care, intr-un articol din 1998, gasea mai potrivita expresia "scriitori romani de origine evreiasca". Dupa Gabriel Dimisianu, titlul dictionarului lui Mirodan ar fi chiar "frustrant pentru literatura romana".
Cu patru ani mai inainte, intr-un dialog tinut la Cercul Cultural din Ierusalim, Sebastian Costin spusese ca scriitorii evrei din Romania veniti in Israel "care vor mai exista intr-o lunga perspectiva istorica, vor apartine culturii romanesti".
Intr-un memorabil numar dublu de acum doi ani al revistei Vatra (10-11/2000), a carui tema era formulata oarecum dezinvolt (Cum poate fi cineva scriitor roman evreu), probabil pentru preintampinarea radicalismelor, era reprodus si un articol mai vechi al lui Leon Volovici, unde viitorul animator al Cercului Cultural din Ierusalim afirmase ca scriitorii evrei "apartin literaturii romane si multi dintre ei au adus in cuprinsul ei valori specifice si o sensibilitate care exprima fondul lor etnic si resursele unei mari traditii". "Dar - observa in continuare Leon Volovici - relatia dintre cele doua radacini si echilibrul fragil dintre componentele sale, mereu tulburat de agresiuni exterioare, au facut si fac dificila, uneori imposibila, asumarea lor senina si plenara".
Era din 1986 acel articol; un deceniu si jumatate mai tarziu, aceasta asumare nu mai era doar "dificila" si "uneori imposibila", ci avea sa devina un subiect exploziv. In introducerea la mentionatul numar tematic al revistei Vatra, Al. Cistelecan remarca instituirea unei tiranii a susceptibilitatii, "facand din tema sensibila a evreitatii o tema tabu". Cu efecte dezastruoase: "Nu exista nici un mod fara riscuri de a mai discuta aceasta problema. Sau una din subsidiaritatea ori vecinatatea ei. Acuza de antisemitism poate veni din te miri ce" - scria criticul.
Poate imposibil, dar sigur necesar
Poate veni, intr-adevar, din orice si poate viza pe oricine, inclusiv pe evrei. Nu e insa un fenomen specific romanesc; nu demult, mai multi intelectuali francezi de origine evreiasca au fost trecuti pe o injurioasa "lista neagra" intocmita de extremisti evrei, care ii denuntau ca antisemiti. Pe aceasta lista se afla, intre altii, si Jean Daniel, directorul saptamanalului Le Nouvel Observateur, una dintre cele mai respectabile figuri ale vietii intelectuale franceze de astazi: el era calificat drept "renegat profesionist".
Un limbaj in plan romanesc intru totul comparabil cu limbajul si atitudinile gen "Romania Mare": extremistii de toate orientarile au in comun gustul pentru expresia violenta si triviala, pentru anateme, etichetari si excluderi sumare.
Adevaratul, marele risc al exacerbarii susceptibilitatilor nu este totusi cel de a fi acuzat de antisemitism, chiar daca el nu poate fi contestat: riscul cel mai grav consta mai degraba in blocarea discutiilor despre "problema evreiasca".
In ajungerea la concluzia ca dezbaterea e imposibila, ceea ce echivaleaza cu a lasa liber terenul pentru extremisti si deliranti de toate soiurile. Fiindca susceptibilitatile nu sunt domeniul exclusiv al evreilor, exista si un vast spatiu al susceptibilitatilor privitoare la evrei, iar infruntarea dintre cele doua tipuri de susceptibilitate duce inevitabil la tensiuni, exagerari, excese si paroxisme. Din acest punct de vedere, ceea ce s-a intamplat in Romania incepand din 1990 reprezinta un caz aproape didactic de substituire a unei discutii necesare printr-o dezolanta si pustiitoare violenta verbala. Ceea ce spune B. Elvin, intr-unul din dialogurile gazduite de Cercul Cultural din Ierusalim, despre atmosfera intelectuala de dupa prabusirea comunismului este perfect valabil si pentru caracterizarea dezbaterilor despre problema evreiasca - "dupa sfarsitul ideologiilor s-a instalat in spatiul postcomunist un climat incendiar, opiniile fiind adesea prea iritate, sentintele categorice, ideile exclusive. S-a petrecut un proces de radicalizare a parerilor si de fanatizare a convingerilor".
Cu adaugirea ca in privinta "problemei evreiesti" existau circumstante favorizante. Regimul comunist o evacuase aproape integral din spatiul public. O evacuase atat ca fenomen istoric dramatic si complex, ce aparuse inca de la constituirea statului roman modern si luase la sfarsitul anilor ‘30 forma persecutiei rasiale institutionalizate, ce avea sa fie dusa, la inceputul anilor ‘40, pana la barbaria exterminarii in masa, cat si ca realitate actuala. Concomitent, supralicitarea nationalista din anii dictaturii lui Ceausescu recuperase mult, nu se poate sti daca spontan sau deliberat, din retorica legionara, dar cu o estompare tactica la nivel public a dimensiunii antisemite. Exista insa un antisemitism difuz, nemarturisit, dar tot mai virulent, stimulat uneori prin calculate si controlate "iesiri" ale unor neoficiali, dar lesne recognoscibili ca atare, purtatori de cuvant ai oficialitatii. Dupa caderea regimului comunist si in contextul traumelor multiple ale schimbarii de curs istoric, relevarea existentei antisemitismului ca realitate istorica permanenta de la crearea Romaniei a avut efectul unui soc. Societatea romaneasca descoperea sau era obligata sa descopere ca sub fatada sloganurilor decorativ patriotice se aflase de fapt o istorie a discriminarii, careia nu-i lipsise nici dimensiunea crimei in masa si institutionalizate. Descoperea totodata, efectul eliberarii mai mult decat al libertatii, ca legionarismul si ortodoxismul nu erau niste defuncte momente de istorie politica si culturala, ci nostalgii active si cu puternice tendinte de regenerare. Descoperea, in sfarsit, existenta unui antisemitism desantat si grobian, de cea mai abjecta specie, a carui exprimare publica avea sa se banalizeze, sa devina fapt acceptat, poate si fiindca vacarmul postcomunist anula capacitatea de diferentiere intre radicalisme si extremisme de tot felul.
Un deficit de sensibilitate si aptitudini democratice, "compensat" prin reactii vehemente, lipsite de discernamant si control critic, iata ce a prefacut oricum delicata "problema evreiasca" intr-o tema riscanta, exploziva, imposibila. Prima consecinta a fost retransarea in comunitarisme etnico-religioase de tipul noi si ei (noi, evreii sau noi, romanii, ei, evreii sau ei, romanii). Dialogurile de la Centrul Cultural din Ierusalim nu sunt lipsite de accente de acest gen, unele delirante. A doua a fost reducerea enormului si nici astazi depasitului impas democratic al Romaniei postcomuniste la existenta antisemitismului. Invitat al Cercului Cultural din Ierusalim, Radu Cosasu observa, de pilda, ca "in presa israeliana problema antisemitismului obtureaza problema evolutiei democratice". Fiindca evolutia democratica include opozitia la antisemitism, dar nu se reduce la ea.
Slaba reactie a societatii civile romanesti la antisemitism tine mai curand de o slabiciune a spiritului ei democratic decat de un antisemitism latent, cum s-a sustinut si cum sustin si cativa, unul sau doi, dintre invitatii mai exaltati ai dialogurilor de la Ierusalim. Cel mai proeminent in acest sens este politologul Michael Shafir, aflat intr-unul din momentele lui cele mai neinspirate intelectual. "Tarile ortodoxe nu concep statul altfel decat ca stat national", afirma astfel analistul, parca atins brusc de amnezie: in realitate, si este o informatie banala, statul-natiune este o creatie franceza, iar singura alta tara europeana care a tins catre crearea unui stat-natiune este Ungaria; nici francezii, nici ungurii nu sunt insa ortodocsi.
Romania, tara majoritar ortodoxa, este o natiune-stat, ca si Germania sau Italia, care nu sunt ortodoxe. Intr-un neasteptat elan polemic deosebit de prost conceput, acelasi totusi in general rezonabil analist ajunge sa denunte existenta unui "cerc" de intelectuali romani din Romania (sunt citati Nicolae Manolescu si Gabriel Liiceanu), sustinuti si influentati in rau de la Paris de Monica Lovinescu. Pe care Michael Shafir o califica expeditiv ca avand "pozitii radicale antidemocratice"! Desigur, este dreptul oricui, inclusiv al lui Michael Shafir, sa conteste cutare opinie sau atitudine a Monicai Lovinescu, nu e nici o nenorocire aici, dimpotriva, dezacordul intelectual este in conditii normale necesar ca aerul pentru orice dezbatare.
Insa "modelul" in care, desigur involuntar, intra Michael Shafir este cel al atacurilor de altadata ale publicatiilor protocroniste si al celor de azi de hibrida factura legionaro-nationalist-comuniste: "grupul" de la Bucuresti "influentat" de duhul rau de la Paris este un stereotip care circula, iata, ce dezagreabila surpriza!, de la Saptamana lui Eugen Barbu si Romania Mare a lui Corneliu Vadim Tudor pana la actualul analist principal de la Radio Europa Libera...
O dovada ca excesele, ori de unde si de la cine ar veni, sunt principala piedica in calea dezbaterii. Carte de dialoguri, deseori emotionante, cu multe observatii profunde si adevarate, Intalniri la Ierusalim ar putea fi si un prim pas catre instituirea unui necesar dialog intelectual, fara noi si fara ei. Un dialog pe care multi il cred imposibil (unii il si fac), dar care este cu atat mai necesar.
* Intalniri la Ierusalim, organizate si consemnate de Costel Safirman si Leon Volovici, Editura Fundatiei Culturale Romane, 2001.
