Pe aceeași temă
Daniel Morar, prim adjunct al procurorului general, sustine ca votul prin care au fost revocati din CSM judecatorii Cristi Danilet si Alina Ghica este un “avertisment foarte dur dat de colectivele de judecatori membrilor alesi ai CSM: nu faceti cum vrem noi, va revocam”. Intr-un interviu in exclusivitate pentru Revista 22, Daniel Morar afirma ca este de neinteles de ce aceia care ii acuza acum pe cei doi judecatori ca au “politizat institutia” nu au spus lucrul acesta in cursul verii anului trecut, nu s-au “delimitat” . “Actiunile CSM din vara anului 2012 au avut acordul majoritatii membrilor", atrage atentia Morar, lasind sa se inteleaga ca aceste acuze nu fac casa buna cu deontologia.
Exact acele actiuni, despre care Morar spune ca «au salvat statul de drept», au fost apreciate de Comisia Europeana si Comisia de la Venetia. “Din păcate pentru CSM, este singura dată când e apreciată pozitiv în rapoartele de ţară şi, după cum văd că merg lucrurile, cred că e şi ultima dată”.
Totul s-a facut pe principiul "eu te-am ales, eu te revoc", sustine Morar. "Am constatat cu dezamăgire că, din cei 19 membri ai CSM, doar doi oameni, d-na preşedintă şi cu mine, am insistat să ni se spună motivele. Altfel, asistăm la o execuţie sumară, fără motive, chestie care e specifică unei perioade apuse pentru noi, perioadei comuniste."
Interviul integral va putea fi citit pe site-ul revistei 22 incepind de marti. Va candida sau nu Morar pentru sefia Pachetului General? E Parchetul General un "sanatoriu" pentru lenesi? Cine sunt "baietii buni" de acolo care tolereaza situatia.
E trist, spune Morar, ca plenul CSM a votat revocarea lui Danilet si Ghica fara sa li se prezinte niciun motiv, fapt ce constituie un “avertisment dur”.
“E un avertisment foarte dur dat de colectivele de judecători membrilor aleşi ai CSM, care spune simplu: nu faceţi ce vrem noi, o să vă revocăm pentru că aşa vrem noi. E trist că plenul CSM a achiesat la acest punct de vedere. Exceptând doi oameni, care s-au străduit să întrebe care sunt motivele, toţi ceilalţi au tăcut şi aţi văzut că 14 într-un caz, 11 în celălalt au votat revocarea, fără să li se prezinte un motiv. E un avertisment cât se poate de dur, e o lecţie: nu faceţi cum spunem noi, vă revocăm !“
In ce priveste acuzele ca cei doi judecatori au "politizat activitatea institutiei", Daniel Morar sustine ca toate actiunile CSM din vara anului 2012 au avut "acordul majoritatii membrilor" si ca nu a auzit atunci "niciun protest" si nicio "delimitare" fata de acest lucru. " Ei fie au acheisat la punctul acesta de vedere, fie au stat in concediu, nu s-au implicat. Acum, in ianuarie, ne-am trezit cu acuze. Dar nici acestea nu au fost clar formulate si prezentate in fata plenului CSM.“
"Nu înţeleg de ce nu au invocat lucrul acesta la momentul respectiv. Am văzut în cursul verii trecute un CSM, din punctul meu de vedere, extrem de corect poziţionat. A fost una dintre instituţiile care a salvat statul de drept în România în cursul verii trecute. Iar acest lucru s-a datorat lui Danileţ, d-nei Ghica şi d-nei Hăineală, nicidecum celorlalţi membri CSM. Toţi ceilalţi membri CSM au tăcut în acea perioadă.
Mai mult, nu a reieşit anul trecut că acesti oameni au acţionat de capul lor. Dacă CSM a avut o anumită poziţie publică, prin comunicate, de exemplu, se presupune că a avut acordul majorităţii membrilor. N-am auzit pe nimeni din CSM în cursul verii trecute şi de fapt n-am auzit până în iarnă, în ianuarie, când a survenit alegerea unui procuror în funcţia de preşedinte al CSM, proteste din partea membrilor CSM că aceşti colegi ai lor nu au acţionat corect, că au politizat activitatea instituţiei. Nu am văzut nicio delimitare.
Ei fie au achiesat la punctul acesta de vedere, fie au stat în concediu, nu s-au implicat. Acum, în ianuarie, ne-am trezit cu acuze. Dar nici acestea nu au fost clar formulate şi prezentate în faţa plenului CSM”.
CSM apreciat pentru actiunile din 2012. S-ar putea sa fie ultima oara
In interviul pentru revista 22, Daniel Morar afirma ca exact activitatea si pozitionarea CSM din vara lui 2012 au facut ca institutia sa fie, pentru prima oara, apreciata pozitiv de Comisia Europeana. “Din păcate pentru CSM, este singura dată când e apreciată pozitiv în rapoartele de ţară şi, după cum văd că merg lucrurile, cred că e şi ultima dată”.
"Ca acuză poţi să faci orice fel de acuză, mai ales dacă nu te caracterizează deontologia. Problema e să dovedeşti. Eu am văzut, şi am văzut toţi, că activitatea CSM, atitudinea şi funcţionarea lui în 2012 a fost apreciată de către două organisme internaţionale serioase, Comisia de la Veneţia şi Comisia Europeană.
Din păcate pentru CSM, este singura dată când e apreciată pozitiv în rapoartele de ţară şi, după cum văd că merg lucrurile, cred că e şi ultima dată. Adică ne întoarcem la vremurile din 2005, când, vă aduceţi aminte, protestau toţi membrii CSM de ce este cercetată o anumită membră, d-na Maria Huza. Ei, acum vedem că protestează de ce e cercetat penal d-l Neacşu. Dar n-am văzut ca asociaţiile profesionale să protesteze că un membru CSM urmărit penal n-ar trebui să fie atât de vocal, ar trebui să se abţină, n-ar trebui să ne facă politica publică, ar trebui să aibă o minimă decenţă, să facă un pas înapoi.
Domnii Dumbravă şi Neacşu ne-au explicat la televizor cu două-trei zile înainte de plenul CSM cum trebuie să votăm. Altminteri erau extrem de preocupaţi să nu se antepronunţe cu privire la o cauză într-o comisie a CSM, dar la televiziune s-au putut duce să spună categoric că aceşti oameni trebuie revocaţi", spune Daniel Morar.
Unii colegi au un mare deficit de cultura democratica si juridica
Daniel Morar mai afirma ca faptul ca s-a sustinut atit de adunarile generale ale judecatorilor, cit si in plenul CSM, ca nu este nevoie de motive pentru revocare, desi legea prevede asta explicit, arata ca "mare parte dintre judecatori si procurori, cel putin cei care pun problema in termenii acestia, au un mare deficit de cultura demoratica si de cultura juridica".
S-a evocat in plenul CSM ca "cei aleşi nu sunt acolo datorită unor merite, ci datorită legitimităţii pe care le-a dat-o poporul, masa de judecători. Prin urmare, dacă masa de judecători decide să retragă această legitimitate, o poate face fără nici o problemă, pe principiul „eu te-am ales, eu te revoc“.
"De ce spun că nu au o cultură a democraţiei? Un om poate fi ales într-o funcţie politică sau publică pur şi simplu pentru că aşa vrea electoratul. Sigur că oamenii care candidează au un proiect electoral, managerial etc., dar electoratul, în cazul de faţă judecătorii, nu e obligat să justifice de ce l-a ales pe X sau pe Y în postura respectivă, în cazul de faţă, ca membru al CSM. A fost ales pe o perioadă de timp, în cazul nostru pentru 6 ani.
Dacă vrei să revoci înainte de expirarea acestei perioade, obligatoriu trebuie să ai motive. Nici o persoană aleasă public sau politic nu e obligată să se valideze în mandatul acela în faţa alegătorilor din an în an sau din 6 în 6 luni, pentru că am introduce relativitatea în toate funcţiile juridice. Deci dacă vrei să-l revoci, asta acţionează cumva ca o „sancţiune“, o nemulţumire a masei de judecători care te-a votat, în cazul nostru. Şi tocmai de aceea şi Legea 317 spune: poţi să revoci un membru CSM pentru exercitatea necorespunzătoare sau neexercitarea atribuţiilor de serviciu".
Fara motive de revocare, asistam la o executie sumara, ca in perioada comunista
Daniel Morar s-a aratat neplacut surprins de faptul ca doar el si presedinta Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Livia Stancu, au insistat sa li se spuna motivele pentru care a fost ceruta revocarea celor doi judecatori.
"Am constatat cu dezamăgire ieri că, din cei 19 membri ai CSM, doar aceşti doi oameni, d-na preşedintă şi cu mine, am insistat să ni se spună motivele. Altfel, asistam la o execuţie sumară, fără motive, chestie care e specifică unei perioade apuse pentru noi, perioadei comuniste. Răspunsul ştiţi care a fost? „Nu înţeleg să vă spun motivele, îmi răspunde d-l preşedinte din Rm. Vâlcea, le aveţi în hotărârile instanţelor. Sunt multe şi ar trebui să-i chemaţi pe fiecare dintre cei 1.500 de judecători care au votat cu «da» la revocare.“
"M-am uitat prin hotărările adunărilor generale. Unele nu au deloc o motivare, iar altele au o motivare idem prin idem, adică se spune: „nu şi-au exercitat corespunzător atribuţiile de serviciu“. Păi, asta spune legea. Tu, ca acuzator în acest proces, trebuie să ne explici în ce fel d-l Danileţ şi d-na Ghica şi-au încălcat atribuţiile de serviciu. Am văzut o hotărâre în care se spune că nu a votat cu un judecător, ci cu un procuror, şi în felul ăsta nu a reprezentat interesele judecătorilor", afirma Daniel Morar in interviul pentru Revista 22.