Filmele verii in cinematografe (II)

The Big White/Marele alb (2005), regia Mike Mylod, e un independent american cu Robin Williams, Holly Hunter si Woody Harrelson, a carui actiune e plasata in gheturile din Alaska. Un umor cinic, personaje foarte bine inchegate (mai ales cel al lui Robin Williams), un fel de comedie-parodie cu prosti, inspirata parca din filmele tragi-comice ale lui Roman Polanski.

Australian de data asta, cu un aer independent, e Little Fish/Ia-o de la capat (2005), regia Rowan Woods, cu Cate Blanchet care incearca sa scape din lumea drogurilor. Filmul se retine in primul rand prin rolul actritei si mai putin gratie altor virtuti. In lipsa de altceva mai bun, merge...

E un film puternic My Summer of Love/Dragoste de-o vara (2004), regia Pawel Pawlikowski. Film care facuse deschiderea Festivalului Filmului Britanic din toamna trecuta, la Bucuresti, My Summer of Love spune povestea iubirii dintre doua adolescente. Iubire care, asa cum rezulta si din titlu, dureaza doar o vara. Asa cum se intampla frecvent la varsta asta, iubirile apar, se consuma foarte intens si dispar repede. Ele lasa urme, iar meritul regizorului e ca surprinde foarte bine dedesubturile adanci ale personajelor, acele dedesubturi care nu sunt niciodata aduse explicit la suprafata. Un film care a stat putin pe ecrane (daca ar fi fost un film prost ar fi stat cu siguranta mult mai mult!), dar care probabil ca va reaparea - fie in sali, fie la TV.

Un film rar, aproape o curiozitate pentru salile romanesti, e uruguayanul Whisky (2004), de Juan Pablo Rebella si Pablo Stoll. A primit Trofeul Transilvania anul trecut, la Cluj, si e un film de o atmosfera captivanta, despre singuratate, despre incomunicabilitate, despre ratare si despre rusinea de a-ti asuma ratarea. Un film excelent, in care tacerile sunt foarte bine plasate, in care personajele li se potrivesc de minune actorilor (sau invers). Un astfel de film apare o data pe an in Romania - evident ca si acesta a rulat doar 2-3 saptamani, dupa care a disparut de pe ecrane. Daca aveti ocazia sa-l prindeti pe undeva, nu-l ratati!

Un film de atmosfera e si spaniolul Obaba/Taramul ascuns (2005), de Montxo Armendáriz. A avut 9 nominalizari la Premiile Goya (Oscarurile spaniole). Cu ample flash-back-uri, plin de mistere care se dezvaluie incetul cu incetul, pe masura ce actiunea avanseaza, Obaba nu e o capodopera, dar se urmareste cu oarecare placere.

Ceea ce deranjeaza foarte mult la cele doua filme chinezesti distribuite in ultima vreme e dublajul englez. E ridicol sa vezi niste legende - atat de pur chinezesti - in care personajele vorbesc in engleza! Le dispare tot farmecul si-ti taie orice pofta de a plonja in lumea de basm. In mod cert ar merita efortul ca Media Pro Distribution (distribuitorul celor doua filme) sa obtina niste copii originale, in mandarina sau cantoneza, pe care sa le subtitreze in romana.

E vorba in primul rand de cel mai recent film al lui Kaige Chen - Wu Ji/ Ultima Printesa (2005), o desfasurare de forte impresionanta, cu mii de figuranti si efecte speciale de ultima ora - cel mai costisitor film realizat in China (continentala), zice-se. E o legenda cu actiunea plasata undeva in Evul Mediu, cu lupte si iubiri. Un estetism tipic oriental, asa cum Hollywoodului nu i-ar reusi niciodata, Ultima Printesa e o pata de culoare in peisajul distributiei de film din Romania, care ar merita descoperita si, poate, savurata.

Al doilea film chinezesc e A Chinese Tall Story/Destin in umbra demonilor (2005), regia Jeffry Lau. E o coproductie Hong Kong-China, tot un basm, cu structura tipica basmului, dar si mai putin convingator, si mai putin estetic decat Ultima Printesa. Pe alocuri, cu naivitati flagrante in scenariu, pe care nici macar formula de basm nu le scuza.

Nu lipsesc nici filmele franceze din sali - si bune, si proaste.

Le Couperet/Cu doua taisuri (2005) e cel mai recent film al lui Costa-Gavras, cu José Garcia si Karin Viard. O poveste stranie, despre lipsa de scrupule atunci cand vine vorba despre lupta pentru supravietuire in societatea moderna si care nu difera prea mult de "barbariile" epocilor trecute. Sa-ti elimini fizic adversarii era firesc in Antichitate si-n Evul Mediu. E firesc si-n societatea noastra postmoderna, postindustriala si informationala - doar mijloacele difera. Scenariul e complex, ca de fiecare data la Costa-Gavras, tensiunea e la ea acasa, iar misterele se dezvaluie treptat. Nu e unul din cele mai bune filme ale regizorului, dar un film care merita, cu siguranta, descoperit.

Le Courage d’aimer/Curajul de a iubi (2005) e gratuit, sforaitor si pretios in stilul foarte caracteristic al lui Claude Lelouch - unul din marii "falsificatori" ai cinematografului francez. Daca primele filme ale lui Lelouch aveau un oarecare farmec (Un homme et une femme), ele devin din ce in ce mai proaste si mai cu pretentii. Renumele lui Lelouch vine, probabil, din relatiile lui cu Noul Val al anilor ’50-’60, din (iarasi probabil) relatiile de culise cu personalitatile cinematografului francez, caci altfel nu se explica cum un cineast sub-mediocru ca Lelouch a reusit o filmografie de peste 60 de titluri!

L’Empire des loups/Imperiul lupilor (2005), regia Chris Nahon, e un film de aventuri destul de banal, daca n-ar avea acea french touch care-l face sa se ridice deasupra masei de filme asemanatoare hollywoodiene. O atmosfera foarte atent lucrata, o imagine excelenta, efecte speciale care nu vor sa exceleze cu orice pret, dar care sunt foarte estetizate, fac din L’Empire des loups un film care se ridica chiar si deasupra productiilor similare ale lui Luc Besson. Doar lungimea (128 de minute) ii dauneaza. Cu Jean Reno.

De asemenea foarte estetic e Les Rivières Pourpres 2/Rauri de purpura 2, de Olivier Dahan, tot cu Jean Reno, continuarea misterelor cu criminali din prima parte. La fel ca la Imperiul lupilor, motivul pentru care Rauri de purpura 2 ar merita vazut e imaginea. Si atmosfera!

Je préfère qu’on reste amis/ Doar prieteni (2005), regia Olivier Nakache si Eric Toledano, e, din pacate, o comedie prea fara haz ca sa merite deplasarea la cinema ori chiar si pierderea timpului la TV. Poante nesarate, un scenariu total neinventiv si actori picati in film parca din alta lume (printre care Gérard Depardieu).