Eroisme la Realitatea TV

Brîndușa Armanca 31.05.2011
SHARE 4

De același autor

Manualele de jurnalism admit exagerarea ca mijloc de persuasiune, atunci când ziaristul vrea să sensibilizeze publicul sau să tragă un semnal de alarmă. Aceleaşi manuale recomandă moderaţie şi echilibru în prezentarea unor subiecte delicate cum sunt gesturile extreme, ca suicidul, automutilarea etc. Certată rău cu orice moderaţie, Realitatea TV şi-a găsit tocmai în acestea ilustrarea tezei cu care îşi dopează neîncetat publicul: că trăim într-o dictatură oribilă, că suntem la marginea prăpastiei, că nu mai există nicio şansă ş.a.m.d. Aşa că telespectatorului ghinionist, nimerit în faţa televizorului la o ediţie recentă a emisiunii Zona de impact, i-au defilat în faţa ochilor o învăţătoare care a stat în greva foamei vreo două luni, un cameraman care s-a aruncat în cap în plenul şedinţei parlamentului şi o pictoriţă care pictează (cu o tehnică foarte bună şi cu vădit talent) politicieni români alături de o Elena Ceauşescu în desfrâu, devenită laitmotivul lucrărilor sale.

De ce aceşti invitaţi şi de ce în această alăturare? Explicaţia a venit din introducerea patetică şi neconvingătoare a moderatoarei, subliniată şi de burtiera emisiunii, care titra „Drama oamenilor de lângă noi“: cum că disperarea colectivă este la apogeu (tăierea salariilor, încălzirea globală, scumpirile, guvernul, justiţia, tramvaiele, Băsescu, recolta, import-exportul, anotimpurile şi toate celelalte catastrofe) şi nu există altă ieşire decât gesturile extreme, cum ar fi greva foamei, aruncatul în gol şi… pictatul. Trasă de păr, emisiunea a reuşit să ridiculizeze tot ce poate fi în mod autentic o dramă. Protestul învăţătoarei împotriva tăierii salariului prin greva foamei, care a suscitat interes la vremea lui, s-a transformat în vorbărie goală, iar prezenţa cameramanului aproape sinucigaş a dezvăluit instabilitatea sa emoţională, pe fondul unei drame adevărate de familie despre care însă nu s-a amintit în emisiune. Comentariile s-au cantonat pe atitudinea şi tonul premierului Boc imediat după incident, ton care ar trăda un om fără suflet, ce mai, un monstru.

„Suntem mândri că avem lângă noi oameni capabili de asemenea gesturi, adevăraţi eroi“, a concluzionat cu emfază moderatoarea Corina Dragotescu, aflată totuşi în dificultate în a o încadra pe doamna artist plastic la „eroi“. „Dar nu v-a fost frică?“, a venit întrebarea salvatoare care bătea către „Elenele“ dintr-un tablou, unele intrate în istorie, altele inspirate din actualitate, sugerând totodată riscul major la care artista s-a expus în regimul-dictatorial-Băsescu. „Nu, de ce să-mi fie“, a răspuns candid femeia, ratând pe moment sugestia. Nici comentatorul de serviciu din acea seară, Tudor Octavian, nu şi-a regăsit locul şi nici tonul într-o emisiune jalnică, unde trebuia să figureze printre „eroi“ fiindcă i s-ar fi putut tăia la un moment dat pensia. Cui folosesc mesajele care îi declară eroi pe autorii unor gesturi radicale, lipsite de raţiune? Ce vrea să spună o emisiune ca asta? Ce explică ea şi cum poate telespectatorul „turmentat“ să înţeleagă lumea în care trăieşte, fiindcă aceasta ar fi menirea presei. Fiindcă la capăt a reieşit doar că există o soluţie: să ne sinucidem în masă. //

Citeste si despre: Realitatea TV, moderator, actualitate, mesaje, comentator.

TAGS:

Comentarii 4

Gladiatorul - 06-02-2011

@ ronea: Depasiti, depasiti, dar o pensie tot au (vorbesc aici de T. Octavian). Nu vorbesc de ziaristii din Liga Ordinarilor. Chiar are nevoie domnul Octavian sa faca pe "balansoarul" in jurnalism. Asta n-am inteles. In 2008 facea apologia lui Basescu la Realitatea TV, pentru ca in 2011 sa arunce cu noroi in acelasi presedinte Basescu, la aceeasi televiziune. Ce s-a schimbat la presedintele Basescu in acesti 3 ani? In afara de glanda tiroida, as zice ca nimic. Lasam osul aruncat ca unor catelusi de catre "marii" patroni ai televiziunilor "de stiri". Chiar nu mai are nimeni demnitate si caracter in meseria asta. Trebuie sa ne arate N. C. Munteanu cum trebuie sa se mentina coloana vertebrala DREAPTA pentru toata perioada in care si-a facut si inca isi mai face meseria?

Răspunde

ronea - 06-02-2011

Banii explica asta dar si lipsa de competitivitate. Sint jurnalisti obositi, incapabili sa exceleze in meseria lor, incapabili sa se mai reprofileze intr-o alta ramura a economiei, incapabili sa caute loc de munca in alta tara. Dependenti ca un catel de osul stapinului.

Răspunde

vasile - 06-01-2011

Nu sunt un om instarit, astfel ca nu as putea sa descriu cu lux de amanunte viata fara de griji materiale pe care o au cei care se incadreaza in aceasta categorie. Nu inteleg, insa,cum bogatii ,,jurnalisti" ai Realitatii TV reusesc , cu atata usurinta, sa vorbeasca despre viata oamenilor saraci, necajiti, sa solidarizeze cu acestia, sa,, sufere' pentru soarta lor, ba chiar sa si verse o lacrima pentru acestia. Sunt sigur,insa, de un lucru: acesti jurnalisti isi incalca principiile pe bani multi.

Răspunde

Gladiatorul - 05-31-2011

Comentariul Domniei Voastre mi se pare extrem de pertinent. Cel putin pentru niste oameni echilibrati. Dar, doamna Armanca, Domnia Voastra nu faceti parte din LIGA ORDINARILOR, acea Liga a ziaristilor cazuti in patima banului, a ziaristilor de la Realitatea TV, in frunte cu S.R. Stanescu, B. Chirieac, E. Hurezeanu si, last but not list, ilustrul poet M. Dinescu. Si asta este numai "crema" postului de televiziune. Am trecut vreme de 5-6 minute pe postul Realitatea TV chiar la emisiunea pomenita in articolul dumneavoastra. Tot ceea ce ati expus in articol, am simtit in acele minute. Am urmarit cu ochii mari si cu urechile ciulite. Liga din care facea parte C. Dragotescu imi era cunoscuta. Ce m-a frapat enorm a fost "spectacolul" in care joaca, mai nou, talentatul ziarist si scriitor Tudor Octavian. Nu mi-a venit sa cred. Il lasasem colaborator la Realitatea TV si vajnic aparator al presedintelui Basescu in vremea in care SOV incepea cenzura totala. Era cam prin 2008. Si am regasit un personaj metamorfozat. Ataca precum un mistret transpirat pe acelasi Basescu, gasit azi responsabil de T. Octavian de toate "Dramele oamenilor de langa noi". Ce s-a intamplat cu T. Octavian de a patimit o asemenea transformare. L-am urmarit in toate ziarele pe la care a scris si niciodata din 1990 nu l-am simtit "urcat" pe baricadele ridicate de Iliescu & Co. Dupa mine proverbul cu "banul, ochiul dracului" ramane singura explicatie. Dar ca sa castigi bani (multi) si sa "orbesti" un popor si asa nepregatit politic mi se pare o infamie. Pentru toti ziaristii din Liga Ordinarilor. Niste perversi.

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22