Pe aceeași temă
Asta desi ceea ce-ar putea cel mai bine aproxima spiritul celor doi prozatori debutanti in revolutionara colectie de tineri scriitori a Polirom-ului e tocmai, dimpotriva, fascinatia senina a vietii marginale, de club, clan, cenaclu, cu reguli si ritualuri atent intretinute la adapost de lumea mare. Si Ioana Baetica, si Adrian Schiop recartografiaza, de fapt, prin experienta proprie, universul formativ al unor generatii succesive de umanisti (studiile in stiinte umane, de preferinta Litere, justifica apetitul fictional) combinand spiritul anti- (cultura inalta, literatura care-i precede, conformism social) cu unul inaugural, de intemeiere a unei noi civilizatii literare post-apocaliptice. E o idee prezenta nu numai la optzecisti, ci si la generatia imediat urmatoare, cea a Tabloului de familie a lui Paul-Badescu - Bobe - Carstean - Ghergut - Radulescu, prelungindu-se oarecum mai radical la douamiistii carora le apartin fracturistii. In aceasta etapa a scrisului lor, ei practica - in proza ca si in poezie - literatura ca forma de explorare a experientei personale imediate, a momentului, sunt vrajiti de propria fiinta si-n acelasi timp isi studiaza cu scrupulozitate de entomolog efectele ciocnirii cu lumea. Pentru ca, in latura lui teoretica cel putin (si in cea practicata de liderul grupului, Marius Ianus), fracturismul presupune asumarea unei pozitii etice, de implicare si critica sociala, e (uneori doar vrea sa fie) o literatura de atitudine. Drumurile catre o astfel de literatura sunt insa multe si de multe ori contradictorii - lucru vizibil cu ochiul liber in Fisa de inregistrare si pe bune/pe invers, carti care se-ntalnesc si se despart in varii puncte.
Absolvent, la Cluj, al Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei, profilul Pedagogie-Limba si Literatura Romana, Adrian Schiop se impartaseste in egala masura din filozofie si teorie literara si din grunge, BUG Mafia, in general contraculturile de masa. Iar pe bune/pe invers ar putea avea ca reper literatura generatiei Thatcher britanice, cea care i-a dat in dramaturgie pe Ravenhill si Sarah Kane si si-a gasit "manifestul" in Generation X a lui Douglas Coupland (pe care, in aceasta paranteza fie zis, Schiop il citeaza). E literatura unor spirite in deriva, ramase fara carja valorilor sociale ale parintilor lor (ale generatiei planului Marshall in Anglia) si mai ales fara cultul familiei, al carui nucleu afectiv e recompus, prin libera alegere, in grupul de prieteni. Toti sufera de o psihoza a lipsei de sens de care incearca sa se vindece prin fictiune sau mai curand printr-o sectionare aleatorie a realului, toti se vad hoinari printr-un fel de teritoriu ravasit de forte atomice si populat de mutanti. "I like vulnerable people", spune Schiop - acei "confused-vulnerable-unconfident-people" care fac materia prima a serialelor Cracker ori Millenium (sau, din nou, a cartilor lui Coupland, pentru care All Families are Psychotic) - si care-i alcatuiesc propriul univers imediat. Atitudine literara inseamna, in cazul lui Schiop, redescoperirea unui soi de umanism al demitizarii marilor teme ("Nu stiu daca o literatura care nu ar mai pedala atat pe temele astea mari, «tema termenului scadent» and stuff, n-ar fi mai direct umana.") si a marilor eroi. Cam pe-aici s-ar putea strecura autoproclamata homosexualitate a naratorului, intr-o stare de perpetua latenta, sursa de dezvoltari fictionale si succesive chestionari. Roman al anarhismului personal, al (de)limitarilor autoritare, dar si al fragilitatii cautarilor intr-o lume refuzata, al speculatiilor post-intelectuale si al spleen-ului post-adolescentei, fracturistul pe bune/pe invers e o carte de generatie care, nesupunandu-se ochiului estetic de perspectiva, se cere consumata ca act al unei stari de fapt. La fel ca toate scrierile fracturiste - practica literara de fictionalizare a biografiei.
Ioana Baetica a terminat Facultatea de Litere din Bucuresti in 2002, a facut apoi un masterat de antropologie la SNSPA si a cochetat cu studiile de gen. Spre deosebire de Schiop, are mai degraba o cultura a snobismului cu nuante radicale - pe de o parte, snobismul dezinhibarii (sexuale, care-si serveste drept mijloc si unic scop), pe de alta, cel al ghetoului literar cu acces selectiv. Asa se face ca dincolo de socul asupra ultimelor spirite pudibonde (subsumabil atitudinii fracturiste) si de caracterul lor psihanalizabil, tribulatiile sexuale, spermofage etc. din "romanul" Pulsul lui Pan nu duc practic nicaieri; nici literatura pornografica nu sunt, nici poem erotic (desi sunt puternic metaforice), ci mai degraba incercari pubere de explorare identitara ce s-ar cere la un moment dat depasite.
Daca in pe bune/pe invers referintele de bibliografie academica sunt permanent convertite catre fluxul aleatoriu al subculturii pop, sunt deconstruite dupa reguli de uz propriu, in Fisa de inregistrare (in egala masura in miniromanul si prozele scurte pe care le cuprinde) a Ioanei Baetica literatura e luata in serios, intr-un serios cu nuante adolescentine, exces poetic si experimentalism la limita facilului. Textele scurte - Floarea din zid, Planeta do diez, Tatuaj, Omul care a terminat-o cu lumea - sunt de fapt intertexte, rescrieri, jocuri de constructie (Omul... e incheierea unei povestiri neterminate de Lawrence) usoare, de scriitor neprecoce, iar de infantilisme repetate nu e scutit nici Pulsul lui Pan (vezi lista diferentelor "metafizice" dintre sexualitate si senzualitate), salvat insa de multe ori de autoironie.
Unul din cele mai bune fragmente ale Ioanei Baetica, din finalul Pulsului lui Pan, e un strigat de furie impotriva unei Romanii care nu se lasa iubita: "De ce n-o iubesc? Pentru ca m-a imputinat si m-a imbatranit, m-a chinuit cu exhibitionismul ei obscen de prin ziare si de la televizor. (...) Pentru ca Romania isi trage fustele, se cracaneaza bine si ti se pisa-n gura daca indraznesti s-o deschizi." Tema e insa un patent Ianus, ale carui volume de versuri tin de o poezie a disperarii sociale si anarhismului politic (venite la randu-le pe filiera Ginsberg) de mult mai mare forta ("ti se vedeau chilotii, Romania/ pentru ca tu te-ai pus in spate in troleibuz/ unde se vad chilotii./ Numai ca nu-i aveai, Romania."), de sub umbra careia e destul de greu de iesit si care se lasa simtita uneori in scrisul celorlalti fracturisti.
Tema care ii e insa proprie Ioanei Baetica (si ale carei motivatii si context socio-cultural le studiaza, spune ea) e cea a emigrarii. Capitolul final al Pulsului lui Pan, Achtung!, e singurul care face scriitura de atitudine perceptibila (cu toate accesele de pretiozitate, partea aceasta e bine construita) in notatiile haotic-personal-poetice ale fetei plecate, pe urmele dragostei, intr-o Anglie simtita ostil, care nu poate deveni acasa, dar care ramane mai aproape decat Romania-mastera.
Fracturistii nu sunt militanti in piata publica si nu promoveaza implicarea directa, nu asta inseamna pentru ei literatura de atitudine; fac insa din experienta proprie - au vocatia persoanei I singular - o modalitate de denuntare a morbului descompunerii sociale, a alienarii si mizeriei existentiale tangibile, a lipsei de sens si aleatoriului vietii intr-o Romanie (dar nu neaparat) careia-i raman (Ianus dixit) copiii eterni si cretini.
Adrian Schiop, pe bune/pe invers, prefata de C. Rogozanu, Iasi, Polirom, 2004
Ioana Baetica, Fisa de inregistrare, prefata de Liviu Antonesei, Iasi, Polirom, 2004
