De același autor
Are dreptate Ion Iliescu, a crescut decalajul dintre saraci si bogati si, mai ales, intre saraci si saraci. Are dreptate, dar nu stie ce spune. El vede realitatea cu coltul rosu al ochiului. Rosu de pe vremea cand isi strica ochi citind manifestul Partidului Comunist. In Valea Jiului presedintele a fost intampinat de niste aratari care-i spuneau ceva. Dupa o vreme si traduceri succesive, a inteles. Spuneau ca le e foame. Si presedintele Iliescu, care stie din trei surse (Marx, Lenin, Stalin) ca gandirea trece prin stomac si nu strica sa profiti de asta, le-a oferit discursuri pe saturate.
Revolutia permanenta a lui Ion Iliescu a umplut campii politici de rapita doctrinara. In mainile lui si pleava politica prinde radacini, da rod. Progeniturile sunt la fel de vorbarete si pline de texte, ceea ce demonstreaza ca mai sunt unii pe care vorbirea nu-i deosebeste de maimute. Premierul Adrian Nastase care, se spune, ca orice racan, umbla cu bastonul de presedinte in ranita, promite Romaniei o Constitutie robusta, pe care Europa n-o va uita cand va discuta despre integrare. Da zilnic in coruptie, simuland scene de lupta ca-n filmele lui Sergiu Nicolaescu. Si, pe masura ce oamenii sunt tot mai saraci, tocmeste armate de functionari sa puna pe hartie planuri de lupta cu saracia. Face si desface coduri, legi si hotarari. Se invarte prin tara intr-un etern turneu electoral, doar-doar vor uita oamenii ca a jucat si in Armaghedon 2, nu numai in Cu mainile curate. Si-ar injecta doctrina social-democrata si cu silicon, sa fie mai atragatoare. La randul sau, ministrul Sanatatii a deschis anul universitar in fata unor sali de studenti mai degraba stanjeniti decat piosi. Ministrul, proaspat acuzat de furt intelectual, a vorbit despre moralitate si profesionalism, in chicotelile indecente ale studentilor din ultimul rand. Serban Mihailescu, afonul balzacian de la Palatul Victoria care stie doar sa cante la goarna ode lui Adrian Nastase, patroneaza Festivalul Enescu, iar Octav Cozmanca, acest rictus pe fata intinsa a premierului, ctitoreste biserici. Fosta ministra a Invatamantului ducea calculatoare de ultima generatie in sate neelectrificate, iar ministrul locuintei construieste de zor case pentru demnitari. Banii destinati agriculturii se duc pe reteaua de apa a comunei Cornu, iar cei pentru laptele si cornul scolarilor se scurg in buzunarul fabricilor de partid si de stat. Iata cateva date care ar duce la dementa o divizie de antropologi.
Este tot mai clar ca zgomotul de frana si de caroserie turtita al civilizatiilor care se ciocnesc in strada nu mai inseamna nimic pentru cei care cauta fractura civilizatiilor pe aiurea. In vreme ce parlamentarii isi dau in cap cu cioburi de discursuri, vorbind cu majuscule despre statul unitar si indivizibil, Romania de dincolo de termopane a devenit o tara a cantoanelor in care limba, obiceiurile, legile, sistemul de organizare difera de la un cartier, de la un oras la altul, de la un catun la altul. S-ar zice ca mai toti isi doresc sa fie altundeva decat in tara lui Nastase si a lui Micki Spaga.
Acum cativa ani, cand s-a pus problema identificarii zonelor defavorizate, autoritatile locale s-au batut ca niste lei devalorizati ca localitatile lor sa fie trecute pe lista celor mai mizerabile zone din tara. Sa fie scutite de impozite. Sa primeasca investitii si sa nu fie intrebate ce au facut cu ele. Sa-si faca micul lor regat cu bani publici. Sa-l conduca, ei si sotiile lor, pana la adanci batraneti, departe de lumea dezlantuita a Capitalei. Dar nici ei nu mai aud mare lucru din satrapiile lor imbracate in termopane si purificate de instalatii de aer conditionat luate din banii de ajutor social. Uneori o piatra le spulbera ferestrele si atunci trag cu ochiul in strada, sa vada ce e. Un protest, asta e. Oamenii se vad in strada ca niste insecte care robotesc gregar, fara sens. Cand protesteaza, inchid cu camioane mari drumurile de acces, fac greva foamei, se blocheaza in subterane. Prefectul sau primarul isi fac drum pe-acolo, incearca sa spuna ceva bilingv, oamenii par sa-l inteleaga, apoi mai blocheaza un drum national. In Romania, civilizatiile nu se ciocnesc, ci se freaca una de alta. Deocamdata nu iese decat fum.
La guvern, se poarta toti de parca ar vrea sa ciocneasca in plin o civilizatie. Asteapta sa auda scrasnetul franelor. Sa plesneasca parbrizele. Ar fi un semn ca existam. Frecusul continuu pe care-l face in moara istoriei pietrisul social din Romania nu-i tulbura. Nu-l mai aud sau cred ca e zgomotul motoarelor incinse la rosu. Pentru amatorii de masinatiuni nationale, bubuitul tobelor de esapament sparte este sunetul sferelor.
