Pe aceeași temă
Gabriel Oprea, presedintele UNPR, a declarat ca UNPR il sprijina doar pe Victor Ponta pentru functia de prim-ministru, presedintele Iohannis avand sprijinul acestei formatiuni doar in privinta proiectelor legate de securitatea nationala. Oprea a nuantat astfel declaratiile pe care le-a facut zilele trecute cand a spus ca se potriveste foarte bine cu un presedinte ca Iohannis si ca relatia lor merge bine, relateaza ziare.com
Oprea a simtit nevoia sa faca aceste lamuriri pentru a da asigurari ca UNPR nu joaca in doua tabere: "Am spus altceva, am spus ca, de la infiintare, UNPR a militat - in cei cinci ani de existenta pe care ii facem la 1 mai - pentru stabilitate politica si economica in Romania. Am spus intotdeauna ca sprijinim Guvernul din care facem parte, ceea ce mi se pare corect. Si pe presedintele Romaniei, indiferent cum il cheama, pentru ca, de fapt, sprijinim Romania.
Acum avem asa: avem un prim-ministru pe care il cheama Victor Ponta si, intr-adevar, il sprijin pe Victor Ponta, un baiat tanar. Si pe presedintele Romaniei il cheama Klaus Iohannis (...). Am spus ca, pana acum, am sprijinit guvernele din care am facut parte. In cazul acesta, in mod special, il sprijin pe Victor Ponta si doar pe Victor Ponta, primul ministru al Romaniei si presedintele PSD", a explicat Gabriel Oprea.
CITITI SI: Gabriel Oprea: UNPR nu da jos guvernele din care face parte
UNPR il sprijina pe Klaus Iohannis doar in proiectele de securitate nationala: "Pentru mine, a fost extraordinar in momentul in care primul proiect major cu care si-a inceput cariera prezidentiala, de presedinte al Romaniei, a fost inzestrarea Armatei cu cei 2 % din PIB. Pentru mine a fost un lucru extraordinar si il sustin total", a adaugat ministrul de Interne.
Guvernul Ponta si-a facut datoria
Oprea considera ca Victor Ponta este un premier bun si Guvernul pe care il conduce si-a facut datoria: "Politic nu putem vorbi decat despre faptul ca avem un parteneriat cu PSD, o alianta. Pe de alta parte, nu pot sa nu spun, sa nu fiu cinstit ca pentru mine este important Victor Ponta. Am incredere in Victor Ponta ca prim ministru al Romaniei si ca presedinte al Partidului Social Democrat", a subliniat Oprea.
Gabriel Oprea: INTERESUL national al UNPR se potriveste cu un presedinte ca Iohannis
Gabriel Oprea, presedintele UNPR, a declarat zilele trecute, ca UNPR se potriveste bine cu un presedinte ca Iohannis, considerand ca relatia sa cu noul presedinte merge bine. Oprea a mai spus ca Victor Ponta este un tanar de mare viitor si va mai avea multe de spus in politica romaneasca.
Oprea a spus ca are o relatie buna cu Iohannis si ca aceasta relatie a inceput cu dreptul. "Referitor la Iohannis stiti cum este in politica, depinde si cum incepi. Cateodata incepi cu stangul, cateodata cu dreptul. Chiar mi-a reusit cu Iohannis, cred ca a fost cu dreptul. Am facut sport in Sibiu, scoala de ofiteri din Sibiu, mi-am luat nevasta din Sibiu. Il cunosc de mult timp pe Iohannis. Este un om serios. Era primar, m-a respectat, l-am respectat", a afirmat vicepremierul Oprea.
Oprea considera insa ca premierul Victor Ponta este inca un tanar de mare viitor."Victor Ponta, un baiat tanar si de mare viitor, veti vedea, si-a asumat infrangerea la o ora si ceva si am fost in spatele lui, fiindca asa se face in politica. Este foarte important sa fii acolo la greu si am fost in spatele lui Ponta cand a anuntat Romania ca a pierdut alegerile si l-a felicitat pe Klaus Iohannis. Este foarte important pentru democratia romaneasca", a mentionat Oprea.
De asemenea, Oprea considera ca Ponta va mai avea un cuvant de spus in politica romaneasca. "Ponta este mai mic decat mine cu 11 ani. Are 43 de ani. Este un om politic mult mai bun decat mine, un baiat tanar care fata de mine stie sa isi recunoasca infrangerile, este un om destept si va mai avea un cuvant in politica. Cred acest lucru cu tarie", a spus vicepremierul.
Liderul UNPR crede ca Ponta este un foarte bun premier. "Dincolo de anumite aspecte, unde pot fi subiectiv, pentru ca fac parte dintr-un Guvern si in momentul in care fac parte dintr-o echipa normal ca sunt subiectiv si cred in acea echipa, Victor Ponta cu plus sau cu minus este un foarte bun prim-ministru. Ponta nu are o politica de stanga, are o politica pentru Romania", a declarat Oprea.
In final, Oprea a declarat ca UNPR asigura stabilitatea economica si politica in Romania. "Tin mult la blazonul UNPR-ului (...) Pe termen mediu si lung cine se tine de cuvant devine brand politic", a adaugat vicepremierul.