Pe aceeași temă
Chiar şi pentru un observator nu foarte sagace, a fost evidentă, zilele acestea, dificultatea Administraţiei Obama de a face faţă inteligent şi coerent crizei din Egipt.
„Om bun, dar nu înţelege situaţia din Egipt“, aşa l-a caracterizat Mubarak pe Obama, într-un interviu. Si oricât nu l-ai simpatiza pe bătrânul tiran, nu poţi să nu-i dai dreptate.
Mai întâi, americanii par să fi minimalizat protestele. Apoi, când acestea s-au amplificat, au început să sugereze tot mai fără perdea (în acord cu mulţi dintre europeni de altfel) ca preşedintele Mubarak să demisioneze. Cel mai departe a mers însuşi Obama, care i-a cerut lui Mubarak să accepte o rapidă schimbare de regim, „luând decizia corectă“ – ceea ce nu putea fi interpretat altfel decât ca o invitaţie de a pleca îndată de la putere – exact ceea ce pretindea şi opoziţia egipteană în frunte cu Frăţia Musulmană. Dar, la abia o zi după această declaraţie cel puţin imprudentă, secretarul de stat, Hillary Clinton, a salutat schimbările de regim promise de la Cairo de Suleiman Omar, vicepreşedintele numit de Mubarak şi fost şef al serviciilor secrete. Mai mult, trimisul special american, Frank Wisner, a declarat, sâmbăta trecută, că este esenţial ca Mubarak să rămână la putere pentru ca reformele să poată fi introduse într-o manieră ordonată. Dezorientat, Departamentul de Stat s-a grăbit să precizeze că Frank Wisner vorbea în calitate „de persoană privată“!
De fapt, şi americanii, şi restul lumii şi-au dat seama că „revoluţia egipteană“ se amână şi că protestatarii din Piaţa Tahrir seamănă tot mai mult cu cei de odinioară din Piaţa Universităţii de la Bucureşti: poţi simpatiza cu ei, îi poţi înţelege (le poţi da şi ajutoare semnificative, după cum au făcut, în trecut, americanii), dar nu le poţi acorda nicio şansă politică, cel puţin imediată. Încep însă să cred tot mai mult că nu doar politicienii noştri de doi bani, dar şi lideri politici mondiali se uită prea mult la televizor şi, spre paguba tuturor, lasă impresiile şi informaţiile transmise de canalele de ştiri să le influenţeze judecata. Toate aceste televiziuni creează într-o zi ideea că prăbuşirea lui Mubarak şi a regimului său vechi de 30 de ani este iminentă; ideea este repetată, amplificată, interviurile cu protestatarii nu fac decât să o califice în ochii opiniei publice drept un adevăr indiscutabil. Care adevăr durează trei zile, timp în care suntem bombardaţi cu imagini din Piaţa Tahrir gemând de oameni, cai, cămile, bătăi între unii şi alţii, baricade – pe scurt, revoluţia egipteană în curs! Ce se întâmplă în restul Egiptului? Televiziunile nu s-au obosit să afle.
Dezamăgire apoi: revoluţia televizată s-a istovit înainte de a începe. Îndoctrinarea mediatică şi ideologică nu a putut schimba realitatea nici în Egipt, aşa cum nu a schimbat-o nici în România lui 2009. Căderea regimului nu se întâmplă; în mod evident, Mubarak nu a fost părăsit de armată, principalul stâlp al puterii în Egipt – ceea ce americanii, principalii furnizori ai acestei armate, puteau uşor anticipa. Anticipaseră probabil – militarii desigur, dar conducerea politică americană trăia încă în visurile aurite ale unei rapide „tranziţii la democraţie“. „Regimul – spusese Hillary Clinton mai înainte – să asculte de glasul poporului!“
Dar ce spune „glasul poporului“? Democraţie, drepturi, libertatea presei şi de opinie, stat de drept, egalitate a femeilor cu bărbaţii, justiţie independentă? Să fim serioşi! Unii, desigur, îşi doresc aceste lucruri, persoane din clasa educată, clasa de mijloc. Dar avem motive să credem că, dacă în 1990 şi mai târziu majoritatea românilor nu înţelegeau aproape nimic din semnificaţia acestor principii (şi mulţi nici azi nu înţeleg), cu atât mai puţin vor înţelege asta majoritatea egiptenilor, care în 5.000 de ani de istorie glorioasă nu au avut nicio singură zi de libertate autentică! De fapt, se ştie bine ce vrea majoritatea egiptenilor, doar că intimidaţi (dacă nu îndoctrinaţi) de agenda socialistă, antiimperialistă, antiisraeliană, când nu de-a dreptul proislamică de la CNN şi BBC), mulţi lideri occidentali se fac că nu văd: dacă, în condiţiile în care au candidat independent, reprezentanţii Frăţiei Musulmane (oficial interzisă în Egipt) au obţinut acum doi ani, la primul tur de scrutin al unor alegeri generale, circa 20% din voturi, înseamnă că la alegerile preconizate din septembrie, în condiţii de legalitate, având o participare la guvernare, liberi să-şi facă propagandă, cu un guvern slab post-Mubarak, Frăţia ar obţine uşor o majoritate confortabilă, putând prelua fără probleme guvernarea. Ce-ar urma? Și asta se ştie, căci planurile Frăţiei nu sunt un secret: denunţarea păcii cu Israelul şi treptata introducere a Shariei în Egipt. Iar în caz de reacţii negative occidentale, blocarea Canalului de Suez. Sau crede cineva în asigurările date de Frăţie?
Şi atunci cum de poţi ezita între autocraţia proamericană a lui Mubarak şi totalitarismul islamic cu susţinere populară, programat de Frăţia Musulmană? Sau se întrevede cu adevărat o a treia cale, cea autentic democratică? Unde e ea? Are El Baradei, fostul funcţionar ONU, o susţinere cât de cât semnificativă în populaţie? Greu de crezut! Nici măcar CNN nu a reuşit să prezinte pancarte inscripţionate cu „El Baradei-preşedinte“ şi purtate de mulţimea în delir în Piaţa Tahrir! Dar – vor spune unii – nu e democratic să „nu asculţi glasul poporului“. Ba da, e foarte democratic să nu asculţi „glasul poporului“, dacă tot
ce-şi doreşte acum în majoritate acesta nu-i în fapt decât o nouă sclavie. „Poporul vrea de la sine întotdeauna binele, dar nu-l vede întotdeauna de la sine“, scria Rousseau în Contractul social. Când vor avea oare curajul liderii americani şi europeni să spună acest lucru răspicat, spre oroarea postcolonialiştilor, a stângiştilor şi a antiliberalilor de pretutindeni? //
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2024/08/marcel-ciolacu.jpg)
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2019/07/Ursula von der Leyen.jpg)
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2025/01/Trump.jfif)
Comentarii 19
Mihai - 04-20-2013
Urmariti aici ce spune "Glasul poporului" , o pagina de facebook pentru discutii libere , opinia poporului ... http://www.facebook.com/Discutiliber
Răspundecabrera - 02-14-2011
in democratie alegerile libere sunt un mijloc nu un scop . partide islamice precum fratia musulmana n-au ce cauta intr-un asemenea proces pentru ca probabil nu dau doi bani pe el .
RăspundeDon Fabrizio - 02-13-2011
Din punctul meu de vedere aici a avut loc, intre D.i.S. si Gogu, primul dialog civilizat la care asist de cand citesc presa post revolutionara. Este o mare bucurie si in acelasi timp dovada ca se poate in Romania si asa ceva. Va felicit sincer, domnilor ! Cu aceeasi bucurie am citit, tot aici, si alte contributii bine argumentate, chiar elegant exprimate, fata de care sunt la fel de admirativ. Dincolo de aceasta remarca, un cuvant despre articolul domnului Cornea (deja depasit de evenimente): cred ca domnia sa are in principiu dreptate in masura in care nu discuta principii etice ci politica reala. Din pacate, politica nu poate fi intotdeauna in deplina concordanta cu principiile eticii si ale democratiei. Ea este obligata prin insasi natura ei sa aleaga, de multe ori cu rapiditate, intre doua "rele" deci sa introduca nuante care sa-i faciliteze optiunile facand astfel posibil ceea ce, conform cu unei strategii prestabilite este considerat a fi necesar.
Răspundemihai rogobete - 02-11-2011
Cu "Un regim care nu incearca atit sa anihileze tendintele moderne si progresiste ale subredei elite cit sa tina in sah pornirile medievale ale unei majoritati inca needucate si inca nepregatite pentru respectul *voluntar* pentru alteritate. " aţi conturat statul poliţienesc, dle. D.i.S, stabilit prin "un om, un vot", căci suma "un om" întemeiază majoritarismul. Poate "o ideologie, un vot" ar completa suficienţa democratică a alegerilor libere câtă vreme opţiunile tribale - nu spun stângiste - ale majorităţii nu sunt echilibrate de cele sociale ale clasei de mijloc. Cu alte cuvinte, subdezvoltarea şi obscurantismul religios trebuie strunite cultural-economic, nicidecum poliţist-politic pentru a apropia poporul de limanul democratic.
RăspundeD i S - 02-10-2011
Stimate dle Gogu, ca sa va raspund as zice ca nu ar fi fost OK... cu pacatele noastre sintem totusi si eram si atunci la alt nivel de educatie... daca romanii ar fi ales insa, in alegeri libere, pe Horia Sima sau pe Ceausescu, nu mai era asa de evident, nu? Sigur, si comparatia dv. si a cea facuta de mine nu sint prea folositoare acum... se pare ca Mubarak e pe punct de plecare orice am dezbate noi aici... sa dea Dumnezeu ca speranta si optimismul dv. sa fie indreptatite si justificate de evolutiile viitoare. Multa sanatate.
RăspundeGogu - 02-10-2011
@doctorandSUA--si eu va multumesc si, desi nu am ambitia de a avea ultimul cuvant, nu doresc decat sa va reamintesc ca in mai 1990 romanii, indobitociti de comunism si fara curaj, au adus la putere prin vot liber pe Ion Iliescu, cel care era la un pas de a re-instaura tirania, daca puciul de la Moscova reusea sau daca conjunctura internationala era diferita. Daca asa ar fi fost, atunci romanii ar fi cazut in acel "ONE TIME" si, conform dumneavoastra, nu ar fi avut dreptul la exprimarea libera a votului (Nici atunci, nici mai tarziu, niciodata) iar dictatura lui Ceausescu ar fi fost justificata in a continua. Ar fi fost ok dupa dumneavoastra?
Răspundevictor L - 02-10-2011
Foarte bun articolul dlui A. Cornea. Mi-au placut si comentariile @Doctorand in SUA.
RăspundeD. i. S. - 02-10-2011
Dl Gogu (caruia ii multumesc pentru raspuns): "deci din cate inteleg, considerati tirania moderata preferabila unei democratii stricate" Mai degraba nu consider un regim totalitar si asasin, instalat printr-o gesticulatie electorala precara sau nu, preferabil unui regim autoritar. Un regim care nu incearca atit sa anihileze tendintele moderne si progresiste ale subredei elite cit sa tina in sah pornirile medievale ale unei majoritati inca needucate si inca nepregatite pentru respectul *voluntar* pentru alteritate. . . Intr-un anume sens va admir argumentele in principiu, dar ma tem ca nu se aplica situatiei date. Spuneti frumos: "Daca o decizie e gresita prin consecintele ei, atunci data viitoare o alta decizie va fi luata" ... e minunat ceea ce spuneti, ca principiu, si nu as putea sa fiu mai mult de acord decit sint... si sint... dar sa nu uitam, in planul Realpolitik, ca atit in Germania nazista, cit si in alte regimuri prezent sau trecut totalitare, unele islamice, nu a existat o "data viitoare"... cum am spus-o mai sus, sa ne ferim de cazurile one man, one vote, ONE TIME. Imi doresc sa aveti dreptate si imi doresc sa gresesc. Sa vedem ce ne spune viitorul. Multa sanatate.
RăspundeGogu - 02-09-2011
@DiSUA. Bun, deci din cate inteleg, considerati tirania moderata preferabila unei democratii stricate. Cam asta era si argumentul lui Iliescu in 90, cand spunea ca un despot luminat poate fi mai bun decat o democratie precara. Numai ca tirania nu poate fi reparata, pe cand democratia poate. O tiranie e tiranie pe viata, si ar putea fi considerata "buna" doar in masura in care ofera stabilitate si prosperitate (ca la Hobbes); democratia, chiar daca poate duce la instabilitate, este insa intotdeauna buna pentru ca reprezinta optiunea cetatenilor, o optiune care se poate schimba pentru a corespunde dorintelor si intelegerii lor. Daca o decizie e gresita prin consecintele ei, atunci data viitoare o alta decizie va fi luata--acesta e un principiu de baza al auto-corectarii democratice si un principiu de baza al liberalismului. Este adevarat ca prevederile constitutionale si legale exista pentru a tempera "tirania majoritatii", iar cele doua trebuie sa mearga mana in mana, insa istoria a demonstrat ca nu poti crea un stat de drept fara democratie (una din prevederile statului de drept esta ca indivizii sa se bucure de dreptul de a vota), ci ca cel mai adesea democratia a "invatat" cum sa fie temperata prin cresterea treptata a statului de drept. Vezi cazul Romaniei post-revolutie. Egiptul nu are un stat de drept si nici o democratie. Sa ii negam dreptul de a o avea pe a doua pentru ca nu o are pe prima? Atunci si noua ar fi trebuit sa ni se nege acest drept.
RăspundeD. i. S. - 02-09-2011
Erratum: "...alegerile libere sint necesare NU suficiente pentru ca democratia sa existe"
RăspundeDoctorand in SUA - 02-09-2011
Stimate domnule Gogu, va multumesc pentru raspuns. Nu sintem intr-un dezacord atit de mare pe cit s-ar parea. Nu minimalizez importantza alegerilor libere ca instrument important al democratiei, ba aici sintem de acord, dar nu absolutizez gesticulatia electorala in sine. Cind o organizatie terorista este votata la putere si dupa aceea isi subjuga si ucide cetatenii mai rau decit semi-dictatorul de dinainte, nu pot numi asta democratie. Daca o organizatie islamista vine la putere "democratic" si "voteaza" ca, sa zicem, crestinii, evreii, budistii sau ateii trebuie fie sa se converteasca fie sa fie asasinati de aparatul de stat, scoartza electorala prin care s-a ajuns la acest rezultat ma intereseaza prea putin, acel rau trebuie considerat ca precumpanind in fatza bucuriei ca niste oameni, multi dintre ei analfabeti, au avut o data in viata sansa de a pune degetul pe un biletel dupa cum i-a invatat imamul local. Aveti dreptate ca democratia nu este posibila fara alegeri libere, dar alegerile libere sint necesare suficiente pentru ca democratia sa existe... democratia nu incepe si se termina intr-o zi ornata cu cabine de vot, dupa care incep previzibilele rafuieli criminale cu opozantii si cu minoritatile de orice fel. Va multumesc de asemenea pentru sugestia de lectura pe care as urma-o cu placere daca nu l-as fi citit pe Tocqueville deja. Sanatate.
RăspundeGogu - 02-09-2011
@Doctorand SUA: daca democratie nu inseamna alegeri libere, atunci ce este democratia? Ce vrea unul sau altul sa fie? Dupa argumentul asta, Chavez sau Ahmadinedjad sau Kim Jong Il au dreptul sa spuna ca e democratie in tarile lor, din moment ce alegerile libere nu inseamna democratie. Ideea "tiraniei majoritatii" a fost discutata de Tocqueville si de altii, insa desi el a remarcat pericolele democratiei, nu a spus niciodata ca tirania e preferabila democratiei. O sugestie de lectura...
Răspunderonea - 02-09-2011
Democratie nu este un obiectiv in sine ci un mijloc, printre altele.
RăspundeImreh Stefan - 02-09-2011
Articolul a fost interesan. Scoate in evidenta clar limitele si posibilitatile partilor implicate, atat pe plan intern (Egipt) cat si extern (Amarica, UE).Din reactia "poporului" vedem ca doar o mica parte s-a dus pe strazi sa-si ceara drepturile, printre care probabil sinceri doritori de democratie, naivi si idealisti politici, precum si oportunistii. Exact ca la noi. Sa nu ne amagim ca daca cadea Mubarak "revolutia" nu ar fi fost furata, ar fi o naivitate sa credem acest lucru. Cat despre reactia "Occidentului" jalnica. Este nepregatit pentru asemenea surprize politice, asa cum a fost si in 1989. Cat despre BBC, CNN si alte publicatii si ei au mogulii lor sa nu ne amagim. Stanga, liberalii si verzii europeni ajutati de tot feluri de media si-au aratat adevarata fata atunci cand l-au atacat cu o vehementa cel putin suspecta si total disproportionata pe premierul Orban (Ungaria) din cauza Legii presei, care dupa 2 saptamani, o scrisoare a UE (dupa citirea legii) si raspunsul guvernuluinici nu mai este atat de antidemocratica. Sa nu credeti ca din celelalte tari europene ajung numai oameni de exceptie in Parlamentul European, fiecare tara are acolo un Becali, un Vadim Tudor. Si inca ceva HITLER a ajuns la putere prin alegeri democratice. Succes D-le Cornea, sunt alaturi de D-voastra de 21 de ani.
RăspundeNeicaNimeni - 02-09-2011
Articolul e bun si continutul realist. Sunt un pic dezamagit de alegatia domnului Cornea referitor la cei "5000 de ani de istorie glorioasa" ai egiptenilor. Care sunt acei egipteni? Cei care au construit piramidele? Amestecul "multicultural" din vremea Ptolemeilor si a Imperiului Roman? Sau poate arabii care au invadat regiunea dupa secolul VIII? Diferentele sunt semnificative.
RăspundeDoctorand in SUA - 02-09-2011
Un articol excelent. Sa incercam (nu e asa de greu) a nu confunda rudimentele unuia din multele procese care fac posibila democratia cu democratia insasi. In multe culturi extrem de nedemocratice, oportunitatea procesului electoral nu inseamna un inceput, o parte a unui proces, ci un scop in sine.... "one man, one vote, ONE TIME". Islamismul radical este in special capabil a schimonosi ideea frumoasa de alegeri libere in acest fel. In ce priveste obsevatiile de profunzime ale articolului, nu am vazut nici un contra-argument de substanta.
Răspundevlad - 02-09-2011
Trist domnule Cornea. Ati ajuns sa credeti ca BBC e propaganda socialista. Veti fi surpins sa aflati ca si The Economist transmite acelasi mesaj in legatura cu Egiptul ca CNN si BBC in ultima sa editie. Ori daca vedeti stanga internationala si in The Economist, nu stiu cat de realiste sunt temele dumneavoastra. V-am citit cu placere toti acesti ani si din pacate va gasesc tot mai ideologic.Pacat. M-am asteptat sa discutati pe argumente, nu pe o retorica a stigmatizarii.
RăspundeGogu - 02-08-2011
Sunt de acord cu comentariul Cristinei. Si, implicit, nu sunt de acord cu dumneavoastra, domnule Cornea. Ma surprinde sa vad ca aplicati jumatati de masura in aplicarea democratiei. Este adevarat, democratia nu a dus mereu la lucuri bune: Germania interbelica, Iranul lui Komeini, insa in aceste cazuri tirania s-a ridicat prin democratie pe care ulterior a sugrumat-o. Este oare aceasta vina democratiei? Pericolul tiraniei pandeste orice democratie, insa aceasta incertitudine este preferabila certitudinii tiraniei institutionalizate si, preferabil, acceptabile. Daca acceptam drepturile universale ale omunlui, atunci nu putem spune ca unii au dreptul de a se exprima mai mult decat altii. Iar lucrul acesta e stiut inclusiv de America, Israel si UE, desi acum invoca imaturitatea societatii Egiptene tocmai pentru a evita negocierea cu o noua putere, aleasa democratic, care nu va mai fi probabil atat de amicala precum cea a lui Mubarak. Iar aceasta este dovada de cinism politic. A fi democrat inseamna a accepta parteneriatul cu oricine impartaseste valorile democratice minime (alegeri libere). Restul, adica dispute despre valori si drepturi specifice trebuie negociate separat, prin consecventa si prin "do ut des". Vor SUA o relatie amicala a Egiptului cu Israelul? Atunci si SUA trebuie sa ofere ceva la schimb, nu doar sa impuna un lider nepopular insa slugarnic. Sunt UE ingrijorate de soarta crestinilor din Egipt? Atunci trebuie sa arate mai multa consecventa in apararea drepturilor lor si, posibil, chiar sa ofere la schimb mai multe drepturi pentru musulmanii propri. Asa se poarta relatiile intre state democratice insa divergente asupra unor chestiuni importante pentru ele.
RăspundeCristina Sandru - 02-08-2011
Este interesant cum democratia e un concept valabil si de urmat doar atunci cand duce la rezultatele pe care le dorim... Poate ca ortodoxia politico-intelectuala din vest este prea naiva, insa cu siguranta ortodoxia politico-intelectuala in est gaseste acceptabile anumite tipuri de autocratii (pro-Americane, pro-capitalist-liberale), dar nu si altele (totalitarisme pro-islamice, socialiste etc.). N-am invatat mai nimic din cei 50 ani de totalitarism comunist - si anume ca toate regimurile autocratice, bazate pe uzurparea vocii reale a populatiei, sunt la fel de nelegitime. Pot fi de acord ca democratia nu produce intotdeauna rezultatele dorite - ca poate dorinta maselor este una pervertita, in necunostinta de cauza, etc. Dar daca sustinem idea de democratie, atunci rezultatul acesteia e un risc ce trebuie asumat. Daca doza de democratie permisa s-ar baza pe nivelul de educatie politica al populatiei, mi-e teama ca ar fi destule tari inclusiv din Europa unde ea n-ar trebui sa se aplice - nu mai putin in Romania. Intre naivitatea stangista a vestului si orbirea pro-capitalisto-neoliberala americana a estului nu prea e mai nimic de ales... Si atunci ne miram ca miscari de extrema precum Fratia musulmana si altele asemenea au succesul popular pe care-l au?
Răspunde