Pe aceeași temă
Cateva mii de persoane au manifestat, duminica, in fata Parlamentului din Atena, in cadrul unei intalniri organizate de sustinatorii partidului Syriza al lui Alexis Tsipras, cerandu-i acestuia sa nu accepte mai multe masuri de austeritate si sa nu cedeze in fata creditorilor internationali. Manifestatia a avut loc cu o zi inainte de intalnirea de la Bruxelles care poate decide deblocarea unei noi transe de imprumut pentru Grecia, aflata in pragul falimentului, relateaza ziare.com
Cei prezenti la manifestatie au fluturat steaguri grecesti si bannere cu sloganuri precum "Nu euro", "Poporul nu va fi santajat", "Tara nu este de vanzare": "Vor sa ne umileasca, altfel de ce ar insista asupra tuturor acestor masuri? Nu vom mai tolera aceasta situatie", a declarat o fosta profesoara in varsta de 65 de ani, Yiota Kananakari.
O contramanifestatie care cerea ramanerea tarii in zona euro a avut loc saptamana trecuta, iar o alta este programata pentru luni. Sondajele arata o sustinere puternica pentru ramanerea Greciei in zona euro, dar exista o revolta puternica fata de taierea pensiilor si salariilor impusa Greciei de-a lungul anilor de recesiune, care a condus la cresterea ratei somajului la peste 25 la suta.
"Oamenii trebuie sa spuna nu masurilor iar creditorii trebuie sa inteleaga acest lucru, trebuie sa ne asculte", a declarat un pensionar in varsta de 65 de ani, Fotis Mavroudis. "Cum sa se descurce cineva cu 400 de euro pe luna, cu toate taxele, cu toate facturile pe care le avem de platit?".
Tsipras se va intalni luni cu liderii Comisiei Europene, Bancii Centrale Europene si Fondului Monetar International, principalii creditori ai tarii, dupa care va participa la o reuniune mai extinsa a liderilor din zona euro. Oficialii sustin ca el este pregatit pentru concesii in privinta unor aspecte dar refuza taierea pensiilor pe care au cerut-o creditorii.
Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro din programul de salvare de 240 de miliarde de euro care se incheie pe 30 iunie. Statul elen trebuie sa plateasca FMI datorii de aproximativ 1,5 miliarde de euro scadente la sfarsitul acestei luni. De asemenea, in iulie si august ajung la scadenta obligatiuni guvernamentale detinute de Banca Centrala Europeana.