Pe aceeași temă
In primele zile ale lui august 1977, in Valea Jiului are loc o miscare spontana de revolta a minerilor din zona. Acestia sunt nemultumiti de aprovizionarea minima, de munca prelungita peste program (inclusiv duminicile lucrandu-se), de indiferenta regimului comunist fata de situatia de mizerie in care traiau. Punctul nodal il reprezenta insa inaintarea limitei de pensionare a minerilor, asa cum era aceasta stipulata printr-o noua lege emisa de autoritatile comuniste.
Inainte de declansarea grevei ori chiar si in timpul ei, unii mineri lanseaza initiativa ca un grup reprezentativ din zona sa plece la Bucuresti pentru a discuta cu liderii comunisti si a incerca sa rezolve problema, dar se renunta repede la aceasta ipoteza. Probabil fiindca minerii constientizeaza ca trebuie sa ramana uniti si ca orice fel de autodispersare le-ar fi fatala. Inainte de declansarea grevei sau chiar in momentele prime ale acesteia, atunci cand au fost obstructionati de sefii de sectoare, minerii i-au agresat verbal ori chiar fizic pe unii dintre acestia.
Masuri inainte de venirea lui Ceausescu in Valea Jiului
Inainte de sosirea lui Ceausescu in zona, spatiul de greva este marcat de discursuri revendicative si de o stare de nervozitate maxima. Ilie Verdet, aparatcik trimis de Ceausescu sa rezolve situatia, este incapabil sa aiba un dialog care sa solutioneze revendicarile (aceasta si fiindca nu avea puterea de decizie necesara, totul depinzand de Ceausescu). La intalnirea cu Ilie Verdet se strang in jur de 20.000 de mineri, dar acestia refuza sa dialogheze in lipsa secretarului general al PCR. Pentru a evita posibile infruntari violente, autoritatile din Valea Jiului infiltreaza zona cu informatori si securisti, dar evita sa militarizeze regiunea in mod vizibil, ca nu cumva sa se ajunga la prefigurarea unui micro-razboi civil. De asemenea, sunt pazite depozitele de arme, ca nu cumva minerii sa ajunga in posesia lor si situatia sa nu mai poata fi controlata. Chiar in ziua sosirii lui Ceausescu, sunt chemate de la Craiova, Targu-Jiu si Deva atat forte ale trupelor de Securitate, cat si functionarime de partid, care sa incerce dispersarea manifestantilor.
Intalnirea cu Ceausescu
La intalnirea cu Ceausescu, numarul minerilor se dubleaza fata de cei veniti sa discute cu Ilie Verdet. Desi cifra cea mai cunoscuta este aceea de 35.000 de mineri, unele surse indica 40.000 de mineri (din cei 90.000 de mineri care lucrau la minele din zona), intre care, adevarat, nu toti venisera propriu-zis ca sa dialogheze cu seful statului, ci, ca intotdeauna in astfel de situatii, unii venisera din curiozitate ori purtati de val, ca sa nu fie altfel decat ceilalti mineri. Cei 35.000 de mineri alcatuiau o "multime psihologica" si un "suflet colectiv" (ca sa folosesc cativa din termenii consacrati de Gustave Le Bon in lucrarea sa de referinta Psihologia multimilor). Probabil ca ei erau, macar partial, si o "multime eroica" (in schimb, in 14-15 iunie 1990, cu prilejul celei mai violente mineriade din postcomunism, in care minerii - altii decat cei din 1977 - au maltratat studenti si, in general, pe oricine era banuit a fi intelectual, acestia s-au dovedit a fi o "multime criminala"). La sosirea lui Ceausescu, desi atmosfera era incendiara, au existat totusi voci care au strigat "Ceausescu si minerii", probabil ca o forma de captatio benevolentiae fata de presedintele tarii. Dar s-a strigat si "Lupeni '29!", ca un fel de legitimare a grevei din 1977 printr-o alta miscare, greva din 1929, care fusese mitizata de comunisti. Constantin Dobre citeste doleantele grevistilor in fata lui Ceausescu, prezentand 26 de puncte revendicative legate de programul de lucru, norme, pensii, aprovizionare, locuinte, investitii.
Interventia lui Ceausescu a durat 5 ore (alte surse indica 7 ore), timp in care el a incercat sa explice politica PCR, apeland, previzibil, la demagogia specifica. Discursul sau a fost secondat de un zumzet general, de proteste si vociferari, iar in cazurile de surescitare nervoasa, chiar de huiduieli, fluieraturi ori de scandarea "Jos Ceausescu!". Seful statului a fost sicanat sonor, intrucat el refuza sa solutioneze mai ales cererea ca programul de lucru sa fie de 6 ore. Ceausescu nu a vrut de fapt sa inteleaga ce se petrecea, faptul ca greva reprezenta o ruptura intre Partid si muncitori (fapt fara precedent, in Romania comunista, la o asemenea anvergura numerica de protestatari). El a fost socat de incomunicabilitatea sa cu muncitorii; de asemenea, a fost speriat pentru siguranta si integritatea sa fizica, o data aflat in mijlocul grevistilor, unde sansele ca garzile de corp sa il poata apara erau minime. Drept care, intuind ca singura solutie este sa faca promisiuni pe care nu le va onora, apeleaza din nou la limba de lemn pe care minerii o cred, desi era evident ca masurile luate vor fi impotriva grevistilor, si nu in favoarea lor. In final, el este aplaudat pentru ca promite satisfacerea doleantelor. In mod previzibil, intr-o luna de zile Valea Jiului va fi reciclata si transformata intr-o cazarma. "Linistiti-va si reluati-va lucrul", ii sfatuieste Ceausescu pe mineri. Epuizat de discursul sau calp si de atmosfera tensionata in care nu se simtea in siguranta, atunci cand paraseste platforma de unde le vorbise grevistilor, Ceausescu are chiar un moment de slabiciune fizica, sprijinindu-se de unul din oamenii sai, ca un bolnav.
In timpul grevei s-a strigat insa si "Jos burghezia proletara!", aceasta scandare avandu-si rostul ei. Grevistii protestau impotriva functionarimii comuniste, care administra Valea Jiului si care profita cvasi-"vampiric" de munca epuizanta a minerilor. Minerii intuiau astfel existenta unei nomenclaturi birocratice (pe langa cea politica si represiva reprezentata de PCR si de Securitate), care era un alt factor de insatisfactie in ceea ce-i privea: functionarimea respectiva (fara nici un risc de viata) beneficia financiar, in detrimentul salariilor cuvenite minerilor. Prin lozinca "Jos burghezia proletara!", chiar daca naiv, minerii din Valea Jiului ironizau comunismul prin chiar una din formulele demagogice si cliseele acestuia, anume, critica impotriva burgheziei. Sensul era acela ca regimul comunist devenise el insusi un stat in care capitalismul continua sa functioneze, dar in folosul unei nomenclaturi comuniste clar delimitate.
Represiunea
Masurile de reprimare au imbracat diferite forme. Dupa discursul lui Constantin Dobre, grevistii au constientizat focalizarea organelor de represiune pe figura unui lider: de aceea, minerii i-au pazit locuinta, ca sa nu fie arestat. Dobre avea sa aiba insa un cu totul alt destin decat cel de care se temea improvizata sa garda "pretoriana". Organele au apelat mai intai la recunoasterea minerilor: unii ingineri si sefi de sectoare au fost chemati la Securitate pentru a recunoaste portrete ale grevistilor (fotografiati clandestin). Toti grevistii care erau membri de partid au fost sanctionati ori chiar exclusi din PCR. O parte dintre mineri au fost trimisi in judetele de origine, printr-o forma "suava" de deportare. Unii au fost chemati in instanta (intrucat fusesera considerati activ-violenti in timpul grevei) si condamnati. Condamnarile au vizat intre 2 si 5 ani de inchisoare prin munca corectionala, pentru infractiunea de tulburare a ordinii publice si ultraj contra bunelor moravuri. Munca corectionala insemna, de fapt, deportare, dar au fost, asa cum am precizat deja, si cazuri ale unor grevisti care au facut inchisoare propriu-zisa. Minerii au fost intimidati si agresati, in anumite cazuri, impreuna cu familiile lor. Celor anchetati li s-a cerut insistent sa nu se mai revolte niciodata si sa nu mai aiba discursuri impotriva PCR. Multi grevisti au fost chemati la Securitatea din Petrosani si maltratati repetat, fiind supusi unor tehnici speciale: lovituri la cap, strangerea degetelor la usa, de pilda.
In sedintele de prelucrare care au urmat grevei, protestatarii au fost catalogati drept "elemente anarhice", "declasate" si "oameni de nimic". La proces, de asemenea, s-au folosit termeni incriminatori precum "tigani", "derbedei", "impostori", "infractori". Bilantul reprimarilor a fost urmatorul: au fost interogati cel putin 600 de mineri; au fost intocmite 150 de dosare; au fost internati la psihiatrie 50 de protestatari; au fost condamnati 15 grevisti la inchisoare intre 2-5 ani prin munca corectionala - dar s-a facut si puscarie propriu-zisa -, acestia erau, de fapt, detinuti politici; au fost deportati cel putin 300 de grevisti considerati a fi periculosi. Au fost trecuti in somaj aproape 4.000 de mineri, pretextul constituindu-l o absenta la lucru sau o minima disputa ori protest cu si fata de conducerea minelor (pentru acest bilant, a se vedea Barbu, Chirvase, p. 118). Cateva sute de familii au fost mutate din zona. Dupa inchisoare ori deportare, este cunoscut cazul catorva fosti protestatari care au continuat sa fie hartuiti de Securitate; exista si cazul unui fost protestatar care, dezamagit si angoasat de urmarile grevei, la iesirea din inchisoare s-a calugarit. Represiunea a avut si o forma organizata la nivel de vizibilitate, cu scop demonstrativ. S-a apelat la invaluirea zonei. Doua elicoptere au fost aduse pentru a supraveghea Valea Jiului si a asigura legatura cu Bucurestiul, desi motivul invocat pentru prezenta elicopterelor a fost acela de a fi la dispozitia victimelor in cazul unor accidente miniere.
Fortele de Securitate si Militie din Petrosani au fost dublate si unitati militare au fost desfasurate in preajma tuturor minelor din Valea Jiului. Agenti ai Securitatii au fost angajati ca muncitori in mine, nu doar pentru a informa asupra starii de spirit a celor care se aflau in subteran, ci si pentru a face presiuni psihologice asupra acestora, iar in unele cazuri, chiar pentru agresiuni fizice in vazul tuturor, pentru a intimida colectivitatea. Au fost adusi in zona si angajati in minerit fosti delincventi de drept comun (eliberati din inchisori), in numar relativ mare. Valea Jiului a fost declarata zona interzisa pana la 1 ianuarie 1978. Supravegherea era dura si pentru a stopa orice scurgeri de informatii in restul tarii ori chiar contactul cu strainatatea. Totusi, chiar si asa, 22 de mineri protestatari in numele altor 800 au izbutit sa trimita o scrisoare ziarului francez Liberation, care a si publicat-o in 12 octombrie 1977. Mass-media straina a vazut o legatura psihologica interna intre miscarea Goma, care fusese declansata in primavara lui 1977 (Paul Goma cerand in principal respectarea drepturilor omului in Romania), si miscarea sindical-revendicativa a minerilor, cateva luni mai tarziu, in august 1977.
Spalarea creierului
Propaganda comunista a inceput sa actioneze masiv si fatis in regiune, pentru a contracara orice alta posibila revolta. Ideea era sa li se inculce minerilor din nou notiunea de "clasa muncitoare avansata", aliata a PCR. Au sporit, astfel, lectiile de ideologie obligatorii. In acelasi timp, diverse institutii de psihologie din Bucuresti, subordonate autoritatilor si la comanda acestora, au facut teste si sondaje in Valea Jiului. Despre liderul minerilor (desi au existat mai multe figuri de lideri ad-hoc), Constantin Dobre, cel care a citit lista de revendicari a minerilor in fata lui Ceausescu, au circulat mai multe variante legate de viata sa dupa august 1977. S-a afirmat ca acesta a studiat si a absolvit, la oarecare vreme dupa greva, Academia "Stefan Gheorghiu", care pregatea activisti de partid. Ca a fost racolat de Securitate, prin generalul Emil Macri, direct implicat in represiunea din Valea Jiului. Organul de represiune nu l-a lichidat pe liderul minerilor, ci s-a gandit sa faca un aliat din el. Dobre nu a fost reeducat si nici torturat, ci a acceptat el insusi, desi fusese impecabil ca lider al grevistilor, sa se inroleze de partea autoritatilor, tradand cauza protestatarilor. Cu siguranta ca Securitatea l-a amenintat pe Dobre cu suprimarea familiei, iar liderul minerilor a cedat in fata acestui santaj. Daca lucrurile au stat intr-adevar astfel, atunci cazul Dobre este emblematic pentru actiunea de spalare a creierului care a izbutit, la nivelul maselor, in Romania comunista.
Nimic mai (anti)pilduitor decat un lider grevist care, dupa reprimarea protestului, schimba baricada. Dobre a dovedit tipica "obedienta de robot" pe care a mizat regimul comunist pentru a spala creierul poporului roman. Securitatea i-a confectionat lui Dobre, pentru cei ramasi in Valea Jiului, un destin punitiv: a raspandit zvonul ca acesta a fost judecat si trimis la inchisoare ori chiar a fost asasinat. Aceste zvonuri erau menite, pe de o parte, sa protejeze noua identitate a lui Dobre de supus si colaborator al regimului comunist si al Securitatii, iar pe de alta parte erau menite sa instaleze si sa propage teama in randul celor care ar mai fi avut curajul sa se revolte impotriva autoritatilor. O alta varianta a vietii lui Dobre dupa august 1977 sustine ca acesta ar fi fost internat intr-un azil psihiatric, unde a fost supus tratamentului de spalare a creierului pe care regimul comunist din Romania (dupa modelul sovietic) il aplica dizidentilor si opozantilor in poststalinism. Mai multe voci sustin ca Dobre s-ar fi reintors in 1990 in Valea Jiului, prezentandu-se ca fiind fostul lider al grevistilor din 1977, dar ca el a fost alungat imediat pe considerentul ca devenise activist de partid. Alte voci sustin, in continuare, ca Dobre din 1990 era un individ trecut prin azile psihiatrice si ca pasivitatea si timiditatea sa se datorau agresivelor tratamente farmaceutice la care fusese supus. Opinia publica din Valea Jiului crediteaza insa mai ales varianta cu Dobre devenit activist.
Ziaristul Carol Gigi Nicolau care, in 1998, a realizat documentarul-reconstituire intitulat Laborator 66, are o interpretare interesanta, dar riscanta in ceea ce priveste evenimentele din august 1977, din Valea Jiului. El sustine ca Valea Jiului a fost considerata de comunisti, inca din anii '50, a fi un laborator experimental, pentru acest lucru pledand infiintarea a diferite Laboratoare oficiale de cercetare: unul de cercetari interdisciplinare infiintat in 1976 (care, dupa greva minerilor, a fost pus sub tutela Universitatii din Petrosani, cercetatorii fiind transferati) si altul de cercetari biopsihosociale, creat de Ceausescu dupa greva minerilor. Interpretarea lui Nicolau este aceea ca Valea Jiului era aflata sub influenta si manipulare KGB inca din 1948, cand se infiintase Societatea mixta romano-sovietica condusa de un colonel KGB; greva minerilor, la randul ei, nu ar fi fost altceva decat o incercare a KGB-ului (care manipula prin amintitele laboratoare de cercetari) de a-l contracara pe acel Ceausescu megaloman-nationalist, ce sustinea desovietizarea si devenise rebel impotriva Kremlinului (dar numai ca sa isi poata cladi si consolida propriul cult al personalitatii). In acest sens, misiunea laboratoarelor de cercetare era aceea de a-l intoxica pe Ceausescu cu date si informatii false legate de starea de spirit a minerilor, in asa fel incat liderul comunist roman sa ia masuri coercitive care sa produca revolta minerilor intr-o greva de proportii, ce ar fi putut, in caz extrem, chiar sa duca la caderea dictatorului roman. Nu creditez deloc aceasta interpretare in ultima parte a demonstratiei, dar mi se pare elocventa si veridica prima parte a demonstratiei, aceea ca Valea Jiului era privita si testata de comunisti ca un laborator experimental.
Sensul miscarii din Valea Jiului
Pe buna dreptate, liderii comunisti s-au temut ca miscarea din Valea Jiului sa nu primeasca coloratura unui "Gdansk polonez" (Barbu, Chirvase, p. 25), dat fiind faptul ca miscarile anticomuniste muncitoresti din Polonia facusera cariera si risipisera mitul unitatii dintre Partidul Comunist si clasa muncitoare. Sensul grevei din Valea Jiului a devenit limpede insa mai ales ca un fel de "exercitiu democratic" intr-o tara dominata de totalitarismul comunist. Pe platforma de la Lupeni, timp de aproape trei zile, minerii si-au rostit revendicarile si protestele la microfon, au vorbit liber, au lasat orice protestatar sa intervina, fara nici un fel de cenzura (oare nu tocmai asa ceva avea sa se petreaca in cadrul fenomenului Piata Universitatii 1990 pe care insa minerii reciclati din Valea Jiului, cu siguranta altii decat protestatarii din 1977, nu l-au inteles si l-au reprimat ei insisi, la comanda autoritatilor, in cel mai tipic stil comunist?). Anchetatorii minerilor arestati au perceput greva ca pe o "rascoala", aceasta fiind numita adesea astfel in timpul interogatoriilor; termenul "rascoala" spune mult despre mentalitatea organului de represiune si a autoritatilor comuniste; era o rascoala a unei clase sociale pana atunci presupusa a fi aliata PCR. Ruperea minerilor de Partid luase prin surprindere autoritatile: daca nu se putea baza pe muncitori, regimul comunist din Romania devenise extrem de fragil de fapt, iar conducatorii constientizau aceasta cu stupoare (cu taranii si intelectualii, alianta era si mai fragila, din cauza cooperativizarii fortate si agresive si datorita protocronismului promovat de comunismul ceausist, care era respins de intelectualii de elita din Romania). Ceausescu se simtise in mod evident lezat personal de greva minerilor; cvasi-lesinul sau din finalul intalnirii cu minerii indica faptul ca el nu era pregatit pentru disensiunea cu minerii si ca greva din Valea Jiului ii demonstrase faptul ca regimul comunist roman nu functiona deloc perfect.
Initial, greva minerilor nu a fost o miscare anticomunista si nici macar anticeausista, ci o revolta de ordin economic si sindical, o revolta spontana legata de noua lege a pensionarii care ii persecuta pe mineri. Miscarea nu a avut, deci, la inceput un caracter politic, ci unul socio-economic: nu era criticat comunismul ori ceausismul, ci conditiile grele de munca si viata. Dar, dupa sechestrarea autoritatilor comuniste de catre protestatari, greva a inceput sa primeasca si un caracter politic. Apoi, urmarile grevei, respectiv represiunea impotriva minerilor coordonata de Securitate, pledeaza pentru caracterul politic ulterior al miscarii de protest. Faptul ca greva nu a avut initial caracter politic este indicat si de lipsa de experienta a organizatorilor, care au improvizat si s-au manifestat prin decizii spontane. Ca greva a avut in cele din urma un caracter politic, pentru aceasta pledeaza repopularea ulterioara a zonei cu mineri adusi din alte parti, cu militari si securisti ori chiar cu fosti delincventi angajati in minerit. Caracterul politic intrinsec a fost demonstrat si de faptul ca minerii - considerati a fi segmente esentiale ale muncitorimii comuniste - s-au revoltat impotriva patronilor lor ideologici si conditiilor promovate de chiar sistemul politic care ii folosea ca forta de munca. Greva din Valea Jiului a fost, de aceea, un protest colectiv spontan, dar cu miza politica ulterioara, care a contestat conducerea comunista a vremii si, in ultima instanta, chiar comunismul.
In loc de incheiere
Alin Rus (Valea Jiului - o capcana istorica. Studiu de antropologie culturala) analizeaza mitizarea si demitizarea minerilor de-a lungul timpului, in Romania, in functie de regimurile ideologice care i-au folosit (de la comunisti la politicienii din postcomunism, care au fost eminentele cenusii ale mineriadelor). Din studiul lui Rus reiese ca minerul este proiectat si se autoproiecteaza prin intermediul unei masculinitati puternice si orgolioase, care a fost speculata de diferite regimuri ideologice. Comunismul in prima sa faza a construit din miner un "proletar arhetipal", un "varf de lance al proletariatului", un "om nou". Minerii au acceptat aceasta mitizare care le conferea o aura simbolica. Lectia sovieticului Alexei Stahanov - care a extras intr-o singura noapte 102 tone de carbune - a fost, de aceea, invatata cu aplomb. Implantarea fals vocationala a ideii de om nou a prins mai cu seama in spatiile monoindustriale, asa cum era Valea Jiului. Comunistilor le era la indemana sa controleze ideologic masele muncitoresti comasate in astfel de zone monoindustriale. De altfel, masele insesi provenite in majoritatea cazurilor din spatiul rustic pauper si din straturi dezavantajate social au crezut in ideologia comunista si in demagogia respectiva. Lumea li se parea a fi mai buna, pentru ca, naivi, credeau in mitul societatii fara clase. Discursul comunist parea veridic. Conditiile care au dus insa la declansarea grevei din Valea Jiului, in august 1977, le-au demonstrat minerilor discrepanta dintre discurs si realitatea de facto a comunismului. Reactia lor a fost, de aceea, agresiva. Dupa stingerea grevei si dupa repercusiunile care au urmat, Ceausescu a tinut in mod aparte sa pozeze in "miner de onoare al tarii" sau in lider national, inconjurat de securisti travestiti in mineri vestimentati adecvat. Socul sau fusese real, Ceausescu fiind luat prin surprindere de faptul ca reprezentantii prin excelenta ai omului nou se revoltau impotriva sistemului care ii crease in eprubeta. Iconografia minerului model se prabusise. Tocmai de aceea, grevistii din Valea Jiului au fost timorati si terorizati, pentru ca facusera sa se prabuseasca un mit nu doar pentru ei insisi (si pentru alte incarnari ale "omului nou"), ci si pentru presedintele statului roman comunist.
n.a.: Pentru sinteza de fata am consultat urmatoarele lucrari: Mihai Barbu, Gheorghe Chirvase (coord.), Dupa 20 de ani sau Lupeni '77-Lupeni '97, prefata de Emil Constantinescu, Petrosani, cotidianul Matinal & Editura Cameleonul, 1997; Dennis Deletant, Romania sub regimul comunist, in romaneste de Delia Razdolescu, Bucuresti, Fundatia Academia Civica, 1997; "Scrisoarea a 22 de mineri romani", publicata in ziarul Liberation, 12 octombrie 1977; Alin Rus, Valea Jiului - o capcana istorica. Studiu de antropologie culturala, Editura Realitatea romaneasca, 2003.
