Pe aceeași temă
Sub nicio forma Guvernul nu va reveni asupra masurilor din noul Cod Fiscal, sustine ministrul de Finante. Eugen Teodorovici crede ca actul normativ va trece in forma initiala in sesiunea parlamentara extraordinara din august.
“Nu este cazul ca acest Guvern să revină asupra acestor măsuri prevăzute în Codul Fiscal. Sunt convis că se vor găsi măsuri care să compenseze la un moment sau altul dacă situaţia o va impune.
Dar să revenim asupra a ceea ce este prevăzut acum în Codul Fiscal, asta sub nicio formă", a declarat Teodorovici, potrivit Romania Libera.
Mai mult, seful de la Finante isi exprima convingerea ca actul normativ nu isi va schimba forma pana la intrarea in sesiunea parlamentara extraordinara din august.
"Nu văd ce altfel de discuţii ar mai putea să fie pe măsuri, nu văd neapărat care ar fi efectul puternic al aplicării treptate a unor măsuri.
Eu sunt pentru a produce în economie toate acele efecte de care economia are nevoie, dar efecte considerabile. Pentru că, altfel, o amăgire a aplicării treptate a unor astfel de măsuri nu produce efectele scontate", a continuat el.
Iohannis: Politica fiscala trebuie facuta cu prudenta si responsabilitate
Acum doua zile, presedintele Iohannis si-a exprimat punctul de vedere in aceasta chestiune.
La Conferința Științifica Anuala a Economiștilor Români din Mediul Academic din Străinătate - ERMAS 2015, care a avut loc la Cluj-Napoca, Iohannis a transmis ca pentru consolidarea performantelor economice recente, politicile fiscal-bugetare ale Romaniei trebuie să fie sustenabile si, desi tara noastra are nevoie de relaxare fiscala, este foarte important modul în care se realizează aceasta.
''Recent, am solicitat Parlamentului reexaminarea Codului fiscal. Am făcut acest lucru cu motivația prudenței și responsabilității în plan fiscal-bugetar. România are nevoie de relaxare fiscală, însă contează foarte mult maniera în care se realizează aceasta.
Pentru consolidarea performanțelor recente, politicile fiscal-bugetare trebuie să fie sustenabile. Dezvoltarea reală, calitativă se obține prin politici economice bine gândite, care depășesc interesele politice și rezolvă problemele profunde ale economiei noastre'', a transmis președintele, reprezentat la eveniment de consilierul prezidențial Cosmin Marinescu.
În opinia presedintelui, schimbarea profundă a societatii romanesti se poate realiza prin educație, ''căci educația este ingredientul cu adevărat indispensabil pentru dezvoltarea oricărei societăți''.
''Așa cum am spus și în alte rânduri, o societate nu poate fi, pe termen mediu său lung, mai bună decât sistemul său de educație. Prosperitatea, performanța economică, buna guvernare, democrația însăși se bazează pe calitatea capitalului uman. România va deveni competitivă și prosperă pe măsură ce educația va evolua și ea în această direcție. Cu toții ne dorim ca noile generații să poată performa cât mai bine, iar eficiența să devină criteriu determinant, indiferent de domeniul de activitate, concurențial, privat său public'', a mai transmis președintele.