Pe aceeași temă
Imagini si texte: memoria comunitatii este constituita dintr-o suma de teme si reprezentari pe care istoricul le investigheaza, încercand sa retrezeasca vocile unui trecut ale carui urme sunt înca vizibile, dincolo de tesutul prezentului. Prea putin spectaculos si consumat departe de ochiul mediatic, un astfel de travaliu devine esential în ordinea identificarii mecanismelor gratie carora identitatea autohtona se constituie, în dialogul dintre propria proiectie si receptarea de catre “celalalt”.
În acest context intelectual, volumele semnate de Laurentiu Vlad (noata red.: vezi caseta alaturata) pot fi privite ca exemplare. Ele ilustreaza valentele unei directii de cercetare si deschid un santier care se cere continuat, la randul sau: între imaginea Romaniei, cum este reflectata în materialele aparute în L’Illustration, si analiza, minutioasa, a modului în care prezenta romaneasca este gestionata cu ocazia participarii la expozitiile universale si internationale belgiene, numitorul comun este decelabil în interogarea unor stereotipuri si clisee, a caror difuzare este urmarita cu acribie.
Ecouri romanesti în presa franceza. L’Illustration, 1843-1944, prima carte din seria evocata, se plaseaza în descendenta unei directii prezente atat în economia istoriei literare, cat si în cea a istoriei ideilor. Valorificand un întreg patrimoniu de cunoastere, de la A.D. Xenopol si Pompiliu Eliade pana la Alexandru Dutu si Lucian Boia, Laurentiu Vlad alege sa îsi focalizeze eforturile în directia explorarii unui spatiu simbolic prea putin revizitat de cercetatori.
Dincolo de aparenta ariditate istoriografica, volumul de fata schiteaza o istorie a imaginii romanilor, de la momentul glorios al “regenerarii nationale” pana la “revolutia carlista”. Montajul din paginile revistei (una dintre sursele autorizate de formare a “opiniei publice” în mediile burgheze, beneficiind de un însemnat capital de prestigiu) este recitit în vederea identificarii unui potential de semnificatie identitar. Galeria de imagini este recuperata din arhive, aducand la suprafata sunetele unei Romanii care a fost.
Traseul cartografiat de Laurentiu Vlad se intersecteaza, în nenumarate ocazii, cu cel al istoriei mentalitatilor si al istoriei politice. “Europenizarea”, ca proces de aculturatie, sincronizarea, în termeni lovinescieni, operatiunea de promovare/ propaganda interbelica sunt toate realitati decupabile în paginile cartii, ca si în anexele documentare, reunind cele mai importante texte analizate de autor.
Tipul de demers imagologic pe care Laurentiu Vlad îl avanseaza vizeaza izolarea si interpretarea structurilor constitutive ale imaginarului politic si national, asa cum sunt ele prezente în paginile ce acompaniaza prezentarile ilustrate. Nuantat, comentariul expune relatia, adesea problematica, dintre articularea identitatii nationale si actiunea de propaganda a statului. Secventele mitologice sunt, astfel, redate unui ansamblu care este cel al reprezentarilor nationale. Legitimarea istorica, invocarea rolului civilizator al institutiei regale, evocarea naturii duale a specificului national (latinitate versus ortodoxie) devin strategii prin intermediul carora Romania, în ipostaza Principatelor si, mai apoi, în cea a Regatului, se pozitioneaza în concertul european.
Un dosar cu o semnificatie aparte este cel dedicat interbelicului: în putine ocazii tensiunea dintre realitatea politicului si esafodajul propagandistic este mai dramatica. Consemnarea întalnirilor reporterilor francezi cu “capitanul” Zelea Codreanu se cere alaturata masivelor contributii pe care regimul de autoritate monarhica le comanda, dupa februarie 1938. In ordinea redactarii unei istorii a intervalului carlist, contributiile lui Laurentiu Vlad au o semnificatie aparte, relevand accentul plasat pe constructia respectabilitatii internationale a regimului monarhic.
Un examen comparativ, la nivel discursiv, releva identitatea de ton dintre textele encomiastice franceze si cele semnate de scriptorii autohtoni. Un material precum cel publicat în L’Illustration, în august 1939, La renaissance d’une nation, concentreaza un întreg vocabular si mobilizeaza un potential justificativ, legitimand schimbarea de curs de dupa februarie 1938. “Revolutia regala” este suprinsa în articulatiile ei oficiale, de la inaugurarea noului parlament pana la consemnarea actiunilor, cu miza simbolica, pe care suveranul si autoritatea de stat le pun în opera, efectiv. Concentrarea puterii conduce, previzibil, la o administrare atenta a propagandei nationale, într-o maniera ce aminteste cazul german sau italian.
Cel de al doilea volum semnat de Laurentiu Vlad, Pe urmele “Belgiei Orientului”. Romania la expozitiile universale sau internationale de la Anvers, Bruxelles, Liège si Gand, 1894-1935, continua o directie de investigatie ale carei origini urca pana la volumul editat în 2001, Imagini ale identitatii nationale. Romania la expozitiile universale de la Paris, 1867-1937. Tinand de o anumita logica a globalizarii “fin de siècle”, expozitiile universale sau internationale se convertesc în ocazii de punere în pagina a mecanismului de validare al identitatii nationale.
“Europenizarea”, ca proces de redefinire identitara, trece prin acest ritual de expunere, la capatul caruia se produce recunoasterea de catre comunitatea natiunilor civilizate. Dincolo de precizia istorica cu care este reconstituita, documentar, operatia de configurare a participarii autohtone, miza intelectuala a volumului rezida în deconstructia unui cliseu, “Romania ca Belgie a Orientului”.
Prezenta romaneasca la expozitiile belgiene este un pretext de a adauga noi piese la un dosar “belgian”, central ca importanta în planul grefelor institutionale, ca si în cel al sincronizarii la nivelul mentalitatilor. In aceasta ecuatie identitara, imaginea “Belgiei” se suprapune, pana la un punct, peste cea a proiectului de societate pe care elitele autohtone intentioneaza sa îl impuna. Un anume gust pentru echilibru si dozaj al proportiilor este asimilat si pe malurile Dambovitei. De la sistemul legal pana la carierele militare si administrative (cazurile lui Sever Pleniceanu si Aurel Varlam, ca functionari ai statului liber Congo, sunt departe de a fi semnul unui exotism biografic), amprenta belgiana este una dintre dimensiunile modernitatii sfarsitului de secol romanesc.
Un moment precum cel de la 1935, legat de participarea la expozitia universala bruxelleza, este analizat de autor sub unghiul, complementar, al efortului de organizare autohton si al receptarii, la nivelul materialelor belgiene editate. Profilul Romaniei Mari se naste prin conjunctia dintre discursul artistic modernist si invocarea, inevitabila, a specificului agrar si a patrimoniului traditiei rurale. Un specific pe care se grefeaza si vocatia de tara exportatoare de petrol, domeniu în care interesele belgiene detin o pondere semnificativa. De la pitorescul peisajului pana la excelenta intelectuala, “Romania Mare” îsi revendica, acum, o pozitie în geografia simbolica a continentului.
In acest context, evocarea, de catre Alexandru Tigara Samurcas însusi, a relatiei privilegiate dintre spatiul belgiano-francez si cel romanesc nu face decat sa actualizeze o dimensiune imagologica consubstantiala (re)construirii identitatii autohtone. Dialogul care se naste implica si invocarea trecutului comun, a patrimoniului de suferinte al razboiului, dar si marcarea, simbolica, a unei vocatii a europenitatii, cu nominalizarea lui Carmen Sylva si a lui Panait Istrati. Invocarea unui cliseu atat de persistent, “Romania, Belgia Orientului”, se plasa în întampinarea unui orizont de asteptare occidental. Intalnirea dintre cele doua Belgii ale Europei parea, în fine, sa se fi produs.
Laurentiu Vlad, Ecouri romanesti in presa franceza: L’ Illustration, 1843-1944, editia a doua, revizuita si adaugita, Editura Universitatii din Bucuresti, 2005, Laurentiu Vlad, Pe urmele “Belgiei Orientului”. Romania la expozitiile universale sau internationale de la Anvers, Bruxelles, Liege si Gand, 1894-1935, Editura Nemira, Bucuresti, 2004.
