Impactul crizei internationale asupra Romaniei (I)

Dupa reuniunea la nivel inalt a UE, pre­mierul Tariceanu a reinnoit avertis­men­tele facute cu cateva zile inainte in le­gatura cu efectele posibile ale crizei fi­nanciare internationale asupra economiei din Romania. Se poate considera fara ezi­tare ca era vorba de o noua pozitie a pre­mie­rului in domeniu, pentru ca nici macar in urma cu o luna, d-l Tariceanu nu vedea vreun impact notabil al crizei asupra Ro­ma­niei, care inregistra o crestere econo­mi­ca debordanta, ce avea, dupa parerea dom­niei sale, sa continue! Ba mai mult, pre­mierul ii trimitea sa mai studieze pe acei analisti care nu faceau altceva decat sa avertizeze exact asupra a ceea ce dom­nia sa avertiza acum. Nu stiu cine ar fi trebuit sa mai studieze, dar se vede trea­ba ca tocmai domnia sa a avut nevoie de nis­cai studii, si nu analistii „denigratori“.

Mult mai prozaic privind lucrurile, intre timp intervenise problema majorarii sala­rii­lor profesorilor cu 50%, pentru care gu­ver­nul nu are resurse, si atunci, daca an­te­rior domnia sa incerca din rasputeri sa-si prezinte mandatul cat mai infloritor, in­­tr-atat incat considera ca economia nici de criza mondiala nu ar putea fi afectata, a trebuit rapid sa schimbe macazul, invo­cand exact consecintele crizei financiare internationale asupra economiei pentru a demonstra ca respectivele cresteri sala­ria­le ar reprezenta tocmai lucrul ce nu ar trebui facut.

Desi, evident, nu convin, mesajele din­tr-un tarziu ale d-lui Tariceanu erau cu mult mai credibile decat cele anterioare, cu toate ca erau profund „minate“ tocmai de ceea ce spusese inainte. Unul dintre prin­cipalele mesaje anterioare, precum ca „la noi nu vor fi probleme pentru ca avem crestere economica“, era chiar ilo­gic si deci lipsit de impactul de a linisti pe cineva, deoarece nu cresterea economica reprezinta vreo pavaza, aceasta fiind doar o consecinta care – intelege oricine – se putea lesne evapora tocmai in con­di­tiile in care valul extrem al crizei era im­po­si­bil sa ocoleasca Romania. De ase­me­nea, un mesaj de genul „la noi nu vor fi pro­bleme fiindca Romania se dovedeste atractiva pentru capitalul strain“ constituia un enunt logic, dar nu prezenta plauzi­bili­tate, deoarece, in conditiile crizei – iarasi intelege oricine – tocmai dependenta de capitalurile externe constituie marea pro­ble­ma, acestea putandu-te lasa balta daca interesele de a-si apara inainte de toate propriile redute din tarile lor de origine le-o cer. Nici alte mesaje de linistire adresate populatiei inainte de recunoasterea im­pac­tului crizei financiare intrernationale asu­pra economiei din Romania nu erau mai breze. Daca un mesaj de genul „nu vom avea mari probleme pentru ca sis­te­mul bancar din Romania este primitiv, pe cand in criza in America si pe alte piete dez­voltate in criza este, dimpotriva, siste­mul financiar care desfasoara operatiuni sofisticate si inalt speculative“, era atat logic, cat si plauzibil, un alt mesaj, menit sa scoata „primitivismul“ din ecuatie, in­­locuindu-l cu „soliditatea“ acestui sistem, inceta sa mai fie insa plauzibil. Cum ar putea fi solid un sistem bancar care nu respecta adagioul bancar „deposits make loans“ (adica din depozite se dau cre­ditele), respectiv in care creditele acor­date depasesc cu 60% depozitele stranse si in care deci se depinde de ban extern, cu alte cuvinte, tocmai de banul care, in valtoarea crizei, se poate scumpi prohi­bi­tiv sau pur si simplu poate pleca in alta parte sau poate sa nu mai vina in Roma­nia, dupa cum ii cer interesele proprii.

Asa ca, fara a intra in panica, oamenii trebuie sa stie situatia reala si, pornind de la aceasta, sa constientizeze ceea ce ii poate astepta. Si nu trebuie sa fii eco­no­mist pentru a intelege exact lucrurile. Cand este criza pe pietele financiare, toa­te institutiile si entitatile de pe acestea alear­ga dupa bani. Din abundent si acce­sibil, banul devine mai rar si deci mai scump. Poate si mai greu de dobandit, dar oricum devine mai scump.

Restrictiile „fizice“ si cele de pret sunt resimtite cu atat mai sever, cu cat exista o expunere mai mare fata de banul de pe pietele internationale, respectiv cu cat esti mai dependent de acest ban. In cazul Romaniei, aceasta dependenta este din pacate enorma. Romania traieste dispro­por­tionat de mult peste plapuma proprie: cota depasirii anuale este de 14% echi­va­lent PIB. Deci, in fiecare an, o proportie abo­minabila de 14% din PIB trebuie finan­tata din bani externi. Un ban extern care se va scumpi si chiar va fi mai greu de ob­tinut. Cu o asemenea cota imensa, vul­ne­ra­bilitatea tarii in conditiile actualei crize financiare internationale este extrema.

Nota de plata a finantarii va creste ine­vitabil. Si, sa fie clar, alti platitori decat popu­latia nu exista. O vor suporta, inainte de toate, in mod direct, cei ce au avut proasta conduita de a nu asculta recoman­da­rile responsabile si s-au imprumutat in valuta, in loc s-o faca in lei daca aveau castiguri in lei. Dar o vor suporta si toti cei­lalti prin scumpirea generala a creditului si caderea monedei. Nu exista alte canale mai la indemana, ca sa spunem asa, prin care scumpirea facturii externe imense de 14% in echibalent PIB sa ajunga sa fie achitata decat cursul si dobanzile. Cursul se va deprecia, dobanzile vor urca. Si sa men­tionam ca ambele aceste efecte pre­seaza inevitabil in directia cresterii pretu­rilor interne si slabirii pulsului activitatii economice.

Nu va trebui sa cada banci – si pro­ba­bil nici nu vor cadea – pentru ca Romania sa re­simta impactul crizei financiare inter­na­tio­nale. Acesta va veni indirect in Ro­ma­nia prin intermediul scumpirii finantarii ex­ter­ne. Romanii vor constientiza in anii ce vin impactul negativ al celor 5 ani de cres­te­­re economica inalta realizata exclu­siv pe seama cresterii consumului din im­port, ca­re a dus la actuala dezarticulare a eco­no­mi­ei, la consum fara productie, la im­por­turi fara exporturi si la automobile fara so­­sele, ceea ce reprezinta nu doar o me­ta­­fora, ci si un fapt cat se poate de pal­pa­bil.

Nota de plata a acestor dezechilibre exis­ta oricum. Este vorba nu de o factu­ra­re propriu-zis a crizei altora, ci de plata unor vulnerabilitati proprii. Criza financia­­ra internationala nu face altceva decat gra­beste nota de plata, care va fi venit ori­cum.

Fapt facilitat, in mod grav, de deban­da­da politica si mai ales de aruncarea in lupta electorala a tot felul de pomeni cu potential ecou la votanti, care nu numai su­plimenteaza nota de plata, dar si anu­lea­za putinele atuuri indirecte pe care Ro­mania le avea in fata crizei financiare in­ter­nationale.