In cautarea succesului

Intr-un articol aparut in 1992 (!) in revista Korunk din Cluj, lingvistul si publicistul Sándor Szilágyi N. a descris "ocolirea succesului" de care da dovada comunitatea maghiara pornind de la reactia acesteia la Declaratia Guvernului Romaniei despre minoritatile nationale publicata in noiembrie 1991. "Ce-ar face intr-o asemenea situatie un om care cauta succesul? El ar spune asa: banuim ce se ascunde in spatele ei, insa fiindca guvernul nu a spus ca n-a destinat-o noua, noi vom lua textul asta foarte in serios. Textul e text, oricare ar fi intentia din spatele lui. Nu pierdem nimic, ba poate castigam ceva. A doua zi, el bate la usa guvernului si zice: am luat la cunostinta cu satisfactie declaratia dvs. si credem ca in sfarsit guvernul se ocupa in mod corespunzator cu aceasta problema care solicita de mult o solutionare adecvata. Sa cadem de acord, deci, chiar acum: cand o sa ne asezam la masa tratativelor sa vorbim despre detalii, cand o sa fixam programul masurilor de luat in ordinea importantei lor si care vor fi persoanele care le vor pune in practica. intre timp noi finalizam lista problemelor celor mai arzatoare si vom veni cu propuneri". (Ne meritam banii… Korunk, 1992/2.) Daca acest pasaj e prea vechi pentru a fi folosit, iata ce a declarat recent conferentiarul dr. Lajos Balázs, seful catedrei de romana al Universitatii Maghiare de stiinta - Sapientia, Facultatea din Miercurea-Ciuc: "Eu nu mi-as irosi timpul cautand intentia ascunsa, m-as ocupa cu mesajul real si virtual al evaluarilor si initiativelor basesciene. Ceea ce a spus el e un vant prielnic pe care metaforic vorbind ar trebui sa-l luam in panze". (Erdélyi Riport, 30 august 2007) Ocolirea succesului se face exact invers…

Tapul ispasitor

Invers, adica asa cum UDMR a reactionat la vizita lui Traian Basescu in secuime. Declaratiile liderilor incep cu niste fraze care au ca scop declinarea responsabilitatii esecului izvorat de neputinta Uniunii de a comunica adecvat: "De cand spunem noi aceste lucruri, nu e sincer cand vorbeste despre autonomie, vechi adevar: divide et impera etc". Fara indoiala, in gestul si declaratiile presedintelui se pot usor gasi asemenea elemente. El e incapabil sa se "ascunda", sa se duca in vacanta de vara departe de presa si de camerele de luat vedere, are un imens potential bufonard; pe de alta parte, spunand ce a spus pune bete-n roate la UDMR si urmareste slabirea acesteia prin apropierea lui de UCM - toate acestea sunt adevarate, dar nu e bine sa uitam ca Traian Basescu este un tap ispasitor ideal pentru toti cei ce se dovedesc neputinciosi intr-o problema sau alta. Vorbesti mereu despre defectele lui in loc sa vorbesti despre nereusitele tale. Nu e mai putin adevarat ca oricum l-am caracteriza, Traian Basescu este totusi presedintele Romaniei, a carui parere are greutate si trebuie folosita, cu cinism chiar, in scopuri politice.

Oricand, dar mai ales in situatia de criza in care se afla UDMR, ar fi fost cu mult mai intelept si mai productiv o declaratie de genul: "Am constatat cu bucurie ca domnul presedinte a vazut cu ochii lui realitatea. Am asteptat de mult acest moment si vom pune proiectul nostru privind descentralizarea pe masa lui Traian Basescu". Nu sunt nici naiv, nici absurd: nu cred ca problemele s-ar fi rezolvat de la sine. Totusi, s-ar fi ajuns la o situatie foarte diferita de cea actuala: o fraza eleganta ar fi dat mult mai putina apa la moara ziaristilor si politicienilor decat discutia tardiva despre intaietate.

Am scris descentralizare si am folosit cu buna stiinta acest cuvant. E mai mult decat evident ca pe langa lupta politica si politicianista de culise si de suprafata, se duce si un razboi lexic. Pentru UCM, autonomia este parca expresia salvatoare: cu cat o pronuntam mai des, cu atat vom deveni mai fericiti. intr-o perioada, autonomia a fost pentru UDMR cuvantul care insemna "razboi civil", de parca orice conflict de principii ar duce neaparat la arme si morti. Acum, formatiunea s-a apropiat de UCM, "furandu-i" de fapt lozinca. in sfarsit, pentru multi dintre cetatenii de nationalitate romana, descentralizarea e o expresie care poate fi asumata, in timp ce autonomia, una care starneste indignare si spaima.

Pe scurt, nu cred ca Traian Basescu este Fat-Frumos din lacrima care aduce mantuirea, nemaivorbind de faptul ca a sesizat, probabil, lipsa de anvergura a liderilor UCM. Nu cred nici ca descentralizarea ar fi utila doar in secuime: pe de o parte, maghiari traiesc in toata Transilvania si din multe puncte de vedere in regiunile mixte sansele dezvoltarii sunt mai prielnice (Sibiul poate fi un exemplu bun in acest sens), pe de alta parte, descentralizarea ar trebui sa fie un program "pe tara". Dar nu cred nici ca reactia adecvata este refuzul sau caracterizarea gesturilor si vorbelor basesciene drept "demagogice". Conducatorii UDMR sunt oameni politici experimentati si unii chiar de anvergura, ar trebui sa stie si sa accepte ca frazeologia promitatoare face parte din "accesorii". Ar fi bine deci sa caute succesul pana cand mai au ce cauta.

Lozinci desuete, clisee romantice

Motivele pentru care UDMR este in criza si UCM nu prezinta o alternativa viabila le-am analizat in articolul Salata stricata a ideologiei (22, 25-31 august 2006). Aici ma voi ocupa mai pe larg cu alte probleme ale maghiarimii din Transilvania.

Si cred ca cea mai mare problema este acest plural insusi. inainte de 1989, un conducator dement si o dictatura dementa a apasat intreaga comunitate cu o greutate teribila. in mod paradoxal si cumva logic totusi, comunitatea a fost atunci mult mai unitara. Avand o singura problema majora (dictatura reprezentata prin dictator) si opunandu-se unei singure greutati (idem), maghiarimea s-a strans si a rezistat cum a putut. Rezistenta pasiva, cultura care slujeste, unitatea necesara - toate acestea sunt principii formulate inca in ideologia transilvana (cf. articolul amintit) care s-au intremat in perioada ceausista si care sunt asumate in continuare mai ales de generatiile mai in varsta. Nu e de mirare ca multe dintre personalitatile marcante ale culturii maghiare din Romania (András Sütö, Géza Domokos, Gyula Dávid, Lajos Kántor, Zsolt Gálfalvi, Hugó Ágoston, Andor Horváth, Ferenc László etc.) au gandit sau gandesc pana astazi in "careul" acestor idei, iar UDMR a stiut sa profite de acest fapt. Cred ca din acest motiv perioada de glorie a Uniunii au fost anii cand prin tactica negocierilor a obtinut destule rezultate.

Unele rezultate sunt insa rezultate in toata puterea cuvantului doar pentru o parte din maghiari. Folosirea limbii materne in oficii, de pilda, inseamna foarte mult in judetele Brasov, Sibiu, Mures, Cluj etc., dar foarte putin in secuime, unde datorita proportiei maghiarimii s-a vorbit ungureste peste tot cu mult inaintea acestei intelegeri. Pe de alta parte, multi s-au simtit jignit in unele situatii de chiar reprezentantii lor: de exemplu, atunci cand premierul Adrian Nastase nu a fost de acord cu el insusi in cazul statuii din Arad si UDMR n-a rupt protocolul cu PSD.

in ce priveste unitatea, ea se dovedeste o iluzie desarta pentru ca realitatea Romaniei s-a schimbat teribil. Unicul pericol, primejdia majora s-a transformat in mii de probleme dintre care cele mai multe tin de cea mai prozaica viata cotidiana, fara parfumul eroismului de dinainte. in aceste conditii, unitatea a devenit o lozinca desueta, iar pericolul si eroismul, clisee romantice.

in acelasi timp nu se poate contesta seriozitatea situatiilor in care orice individ, oricat de independent s-ar dori, devine brusc "maghiar din Romania". Cand iese scandal din cateva tabele bilingve, cand te uiti la talk-show-urile de cele mai multe ori stupide legate de problemele "maghiare", cand iti dai seama din nou si din nou ca pentru partidele din Romania, minoritatile nu exista sau exista doar in stereotipii mai daunatoare decat orice pericol, cand auzi voci care sustin ca cultura maghiara n-ar trebui sprijinita de Ministerul Culturii si Cultelor, nemaivorbind de latratul vadimo-funaro-pruteanian, redevii instantaneu "maghiar din Romania".

Totusi, cred ca ambele uniuni maghiare pun un accent mult prea greoi asupra maghiarimii noastre, asupra specificului situatiei in care ne aflam si prin asta, ele spun de fapt ca problemele "noastre" nu au nimic de-a face cu problemele "lor" (insasi existenta in continuare a acestei dihotomii precare si mincinoase e un motiv de tristete). Prea deseori am senzatia ca traim oarecum in afara societatii romanesti sau in paralel cu ea, ceea ce nu e bine deloc. "Ungurii sunt tristi" - daca ne gandim putintel, acest graffiti din Cluj spune destul de limpede si de crunt adevarul.