Pe aceeași temă
Marian Vanghelie a fost arestat preventiv vineri seara, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a aprobat cererea procurorilor anticorupție, care îl acuză că a perceput un "comision de 20% din lucrări publice în valoare de 2 miliarde de lei.
El riscă să-și încheie cariera de 14 ani în fruntea cartierului cel mai sărac din Capitală, din cauza celei mai mari mite consemnate până acum.
Vanghelie este acuzat de procurorii DNA de spalare de bani, luare de mita si abuz in serviciu.
Alaturi de el, in dosar mai sunt cercetati:
NICULAE MIRCEA-SORIN, verisorul lui Vanghelie, asociat și administrator al mai multor societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la luare de mită și
- spălare de bani;
MURGOCI ADRIAN (soferul edilului), CIOCAN LAURA (director la Economat Setorul 5) și CIOCAN SORIN cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- favorizarea făptuitorului și
- mărturie mincinoasă.
Comision de 20%
Concret, anchetatorii vorbesc despre un presupus comision de 20% din valoarea contractelor pe care Marian Vanghelie l-ar fi perceput, în schimbul atribuirii unor contracte publice care totalizează 2 miliarde de lei, către firmele lui Marin Dumitru, prieten bun al lui Vanghelie, devenit acum principalul denunțător din dosar.
„Comisionul” respectiv, arata procurorii, “a fost plătit de către omul de afaceri, inculpatului Vanghelie Marian-Daniel, prin intermediul inculpatului Niculae Mircea-Sorin și a unei alte persoane apropiate lor. Acest comision a fost plătit, în parte, și sub forma unor contracte, nejustificate din punct de vedere comercial, încheiate de către SC Premier Palace S.R.L. (societate controlată, prin intermediul unor societăți de tip off-shore, de către omul de afaceri) și societăți comerciale controlate, prin interpuși, de către Vanghelie Marian-Daniel, contracte în temeiul cărora cea dintâi firmă plătea celor din urmă sume semnificative de bani”, se arata in comunicatul DNA.
“Comisionul” in cauza s-ar fi materializat si in doua imobile noi cedate unor persoane din anturajul lui Vanghelie, sustin procurorii.
“De asemenea, pentru garantarea plății „comisionului” de 20% din valoarea contractelor publice, un om de afaceri a cedat controlul unei societăți comerciale unor apropiați ai inculpatului Vanghelie Marian-Daniel”, mai arata DNA.
Potrivit sursei citate, o “altă modalitate de plată a „comisionului de 20%” a constat în achitarea de către societățile controlate de către aceeași persoană a cheltuielilor de renovare și amenajare a unor spații utilizate de către societatea controlată de Fashion Brand Management S.R.L. (asociat fiind inculpatul Niculae Mircea-Sorin)”.
Spalare de bani
La acuzatia privind luarea de mita sub forma unui “comision” se adauga si suspiciunea privind o presupusa spalare de bani:
“În aceeași perioadă, inculpații Vanghelie Marian-Daniel (primarul Sectorului 5 București) și Niculae Mircea-Sorin (acționar majoritar la societatea comercială București S.A. și asociat unic la societatea comercială Fashion Brand Management S.R.L.) au transferat sume de bani provenite din comiterea infracțiunilor de luare de mită, sub forma achiziționării de bunuri mobile și imobile și sub forma introducerii acestora în patrimoniul societăților comerciale controlate de cei doi, în scopul ascunderii originii ilicite a acestora”, se arata in comunicatul DNA.
In plus, “cei doi au disimulat adevărata natură a provenienței cu privire la două imobile pretinse de către Vanghelie Marian-Daniel de la administratorul mai multor societăți comerciale”.
O parte din spaga a ajuns publicitate la OTV si B1 TV
“Un alt mod de plata al 'comisionului' de catre suspectul Dumitru Marin l-a constituit incheierea si plata unor contracte de publicitate in favoarea unor televiziuni indicate de catre inculpatul Vanghelie Marian-Daniel. Astfel, in anul 2009, l-a solicitarea inculpatului Vanghelie Marian-Daniel, societatile controlate de catre Dumitru Marin au incheiat contracte de publicitate in valoare de aproximativ 2.000.000 de euro in favoarea societatii Ocram Televiziune SRL (operatorul postului de televiziune OTV), controlata de Diaconescu Dan, persoana apropiata inculpatului Vanghelie Marian-Daniel (aceste contracte nu au fost executate de catre aceasta din urma societate comerciala, fiind in schimb platite de cele dintai)”, arata anchetatorii in referat.
Postul B1 TV a declarat ulterior că toate contractele au fost legal si au fost derulate portivit prevederilor asumate.
Sediul de campanie al lui Geoana, renovat din spaga
Tot din mita primită de la Marian Dumitru ar fi fost renovat sediul de campanie al candidatului PSD la alegerile prezidentiale din anul 2009, Mircea Geoana, precum si sediul PSD sector 5 Bucuresti.
“Alte modalitati, adiacente, prin care Dumitru Marin a achitat 'comisionul' solicitat de catre Vanghelie Marian-Daniel sunt: efectuarea ori plata de lucrari de renovare si amenajare a unor spatii comerciale utilizate de catre societate controlata de catre Fashion Brand Management SRL (asociat inculpatul Niculae Mircea-Sorin, administrata in fapt de catre suspecta Niculescu-Mizil-Stefanescu Oana, parlamentar); efectuarea ori plata de lucrari de renovare si amenajare a altor spatii, intre care sediul de campanie al candidatului Partidului Social-Democrat la alegerile prezidentiale din anul 2009, sediul Partidului Social-Democrat Cotroceni (un imobil situat pe strada Obedenaru, proprietate CALEX BUSINESS GRUP SRL), sediul Partidului Social-Democrat Bucuresti Sector 5, birouri din cadrul Primariei sectorului 5 Bucuresti; strangerea, contra cost, de semnaturi necesare inregistrarii unui candidat la alegerile europarlamentare din anul 2014; suportarea cheltuielilor facute de inculpatul Vanghelie Marian-Daniel la anumite restaurate; sponsorizarea de catre societatile controlate de acesta a unor manifestari organizate de Primaria sectorului 5 (cum sunt petrecerile de revelion)”, mai arata procurorii, potrivit Hotnews.
A incercat un trafic de influenta?
Primarul a intrat la DNA,la audieri, aparent relaxat. La ieșire îi dispăruse zâmbetul și a strigat: "Romania, tara denunturilor".
In stenograme se vede limpede ca edilul era foarte speriat si a incercat sa impiedice noi denunturi impotriva sa. El a fost interceptat de procurorii DNA in timp ce ii spunea unei persoane din dosar ca poate interveni la Klaus Iohannis, prin intermediul unui realizator TV, pentru a-l ajuta cu dosarul penal, sustinand ca presedintele are nevoie de el sa faca majoritatea in Senat.
Informatia apare in referatul prin care procurorii DNA solicita judecatorilor de la Inalta Curte de Casatie si Justitie arestarea preventiva a lui Marian Vanghelie.
“(...) inculpatul Vanghelie Marian-Daniel a inteles, in incercarea sa de a o determina pe o persoana sa dea declaratii favorabile acestuia, sa o convinga pe aceasta de faptul ca are capacitatea ca, prin intermediul jurnalistului Rares Bogdan, sa exercite presiuni asupra presedintelui tarii, presiuni care, in aprecierea inculpatului, ar avea aptitudinea de a influenta cercetarile in prezenta cauza”, se arata in referat.
Vanghelie Daniel Marian: Deci, eu stiu toate fazele. Deci, nu trebuie sa... sa discutam! Discutam numai la ureche, asa! si eu... Poti sa te duci acasa, sa vii mai tarziu, sa vin la tine, sa trimit avocatul, sa vina... Eu recunosc ca ai venit la mine, ca nu sunt prost! Tre' sa recunosc: 'Da, domne, a venit, ai venit sa te sfatui cu mine'. Si daca vrei... Da' spune-mi adevarul! Pentru ca ma poti ajuta! E pacat de Dumnezeu asa sa... pentru ca te sperii... ca nu te ajuti nici pe tine, nici pe mine, intelegi? Ai rabdare, dracu, ramai cu casele alea, sunt un milion de euro. N-are rost. Eu ma duc oricum in seara asta, auzi, sa vorbesc cu Rares, sa se duca maine dimineata, la prima ora, la Iohannis, intelegi? Ca eu am o... Tin relatia prin Rares Bogdan cu Iohannis, pentru ca are nevoie de mine sa fac majoritatea la Senat.
Dinu Mariana Carla: Am inteles!”.
***
“Dinu Mariana Carla: N-a venit?
Vanghelie Daniel Marian: Da' te rog eu frumos spune-mi, scrie-mi pe foaie ce s-a intamplat acolo, ca sa stiu! Te rog eu frumos! Ai incredere in mine! Eu te cunosc! Eu stiu bine si cum fac astia cu jocurile, intelegi? Eu, dupa ce termin cu tine si cu avocatii, ma duc la... ma duc si ma intalnesc ca sa trimit pe cineva la Iohannis acasa. Deci, eu o sa incerc sa opresc c... asta, da' problema... am nevoie de tine sa fii langa mine. Nu stiu ce dracu ai zis, spune-mi ce-ai spus acolo si hai sa vedem cum o intoarcem cu avocatii! Ma gandesc ca nu-s nebun si tu esti desteapta. Scrie-mi exact pe foaie, c-o tocam! Zi-mi ce s-a intamplat, cum s-a intamplat, ce ti-a zis sa faci? Si cu mine ce sa faci si daca vii la mine si nu stiu ce si dupa aia eu iti... discutam, daca vine avocatul, discutam! Numai de cum te ajut cu avocatul, cu nu stiu ce, nu stiu... Ma, ce scrii tu, asta, nu stie nimeni, decat noi doi, da-o naibii! Spune-mi, nu ti-au zis sa ma... vorbesc, sa vezi, sa ma inregistreze ei de pe undeva, sa faca, sa ma prinda cu ceva!? Te rog eu frumos, te rog eu! ...(neinteligibil)... in, in tine sta, in tine sta pentru... Tu... daca te tii bine un pic este decat ca sa nu mi se intample ceva”.
***
“Vanghelie Daniel Marian: Nu stiu ...(neinteligibil)... incredere in mine.
Dinu Mariana Carla: ...(neinteligibil)... sunt speriata, nu mai stiu.
Vanghelie Daniel Marian: Eu iti dau avocat, iti dau aia... ma ocup de tot. Daca eu nu pot sa ies n-am nicio problema. Ei cred ca pe bataliile astea politice vor sa ajunga la mine. ... am o gramada de relatii, am tot. Dar daca mai ma ia si pe mine si ma incurca. Ai inteles?
Dinu Mariana Carla: Am inteles!
Vanghelie Daniel Marian: Eu pot sa chem in seara asta, chem sapte-opt insi din justitie si vorbesc, pac, pac, fac toate lucrurile, fac... Pentru orice facem pasul unu, pasul doi, pasul trei ...(neinteligibil-vorbeste in soapta)...
Dinu Mariana Carla: Ok”.
Rares Bogdan a declarat, dupa aparitia stenogramei, ca nu are nicio legatura cu cele spuse de Vanghelie, nu a discutat cu presedintele Klaus Iohannis de la intalnirea televizata din campanie si, cel mai probabil, primarul a dorit doar sa impresioneze, atunci cand a facut aceste afirmatii.