De același autor
Securitate energetica
Pretul titeiului pe piata mondiala s-a dublat in ultimul an si a ajuns aproape de 50 USD pentru un baril (160 litri). Scumpirea se datoreaza in mare parte cresterii extraordinare a cererii din partea marilor tari in curs de dezvoltare, precum China, India si Brazilia, instabilitatii politice din Orientul Mijlociu si invaziei americane in Irak. Rezervele mondiale de petrol, exploatate si consumate in ritm accelerat, sunt evident limitate, neinlocuibile si epuizabile. Consumul rezervelor existente de titei depaseste cu mult descoperirile de noi zacaminte. Productia mondiala de titei este in jur de 80 de milioane de barili pe zi. Raportata la cerintele crescande ale consumatorilor, in urmatorii 30 de ani, productia de titei ar trebui sa ajunga la 140 milioane de barili zilnic. Chiar cu exploatari intense in terenuri vitrege, zacamintele de petrol nu pot acoperi o asemenea cerere. In plus, infrastructura petroliera existenta ar necesita o investitie aditionala de o mie de miliarde USD ca sa poata descoperi, extrage, transporta si prelucra 140 milioane de barili zilnic. In 1956, geologul american M. King Hubbert a prezis corect ca productia interna de petrol a Statelor Unite va creste pana in 1970, dupa care va intra in declin ireversibil. Pentru productia globala, el a prezis ca apogeul extractiei va fi atins in jur de 2020. Inevitabil, concurenta internationala pentru acces la sursele naturale de hidrocarburi se va acutiza, pretul titeiului va creste progresiv si va ameninta sa dauneze economiei mondiale. Asigurarea "securitatii energetice" a devenit extrem de importanta pentru dezvoltarea economica si continuarea modernizarii societatii umane. Economia globala a ajuns sa depinda atat de mult de sursele de petrol, incat o crestere rapida a consumului in tarile "emergente" cu populatii vaste, un declin imprevizibil al productiei de titei sau o scumpire drastica a pretului la petrol pot avea consecinte catastrofale. In ultimii 30 de ani, productia de titei a fost afectata de trei circumstante "politice": embargoul arabilor din 1974, revolutia iraniana din 1979 si primul razboi din Golf, din 1991. Cele trei evenimente, insotite de cresterea subita a pretului la petrol, au produs recesiuni economice mondiale.
Instabilitatea exportatorilor
Cea mai mare parte din zacamintele de petrol se afla intr-un numar restrans de tari guvernate de elite corupte, despotice si lipsite de legitimitate. Avand probleme de securitate, aceste guverne instabile, chiar daca sunt mentinute la putere de forte militare autohtone sau externe, sunt vulnerabile la invazii militare externe, la schimbari convulsive de regim si la atacuri teroriste. Pana acum, atentatele violente impotriva instalatiilor petroliere din Arabia Saudita si din Irak au fost relativ limitate. Securitatea liniilor de aprovizionare cu petrol din Orientul Mijlociu nu a fost compromisa. Dar pericolul altor sabotaje teroriste si al inlaturarii regimurilor pro-occidentale din tarile exportatoare este real. Guvernantii din Arabia Saudita pretind ca, descoperind si anihiland cinci din cele sase celule teroriste interne asociate cu organizatia Al-Qaeda si consolidand fortele de securitate saudite, au eliminat in mare parte pericolul terorismului. Aceste declaratii optimiste sunt contrazise de activismul miilor de sauditi care au fost indoctrinati si instruiti de islamistii revolutionari care detesta America, Israelul si regimul tiranic de la Riad. Acesti militanti sunt dispusi sa se sacrifice ca sa inlature regimurile pro-occidentale din regiune, sa elimine prezenta militara straina din lumea araba si sa preia controlul asupra rezervelor de petrol.
Pretul petrolului exportat
Din motive ce tin de extractia, pomparea si transportul spre piata internationala, titeiul din tarile arabe este de zece ori mai ieftin de exportat decat cel din Golful Mexic, din Alaska sau din Siberia. Pretul petrolului exportat, extraordinar de important atat pentru consumatori, cat si pentru exportatori, depinde de jongleriile participantilor, de cererile si ofertele existente, de interesele de scurta si de lunga durata ale statelor implicate si de evenimente neprevazute. Cu toata extravaganta mediatica in legatura cu noile descoperiri de zacaminte petroliere in Rusia, in jurul Marii Caspice si in Africa, realitatea geologica este ca Orientul Mijlociu, avand rezerve petroliere mult mai mari, este si va ramane in continuare principala sursa de petrol pentru restul omenirii. Desi exportatorii de petrol din Rusia, Azerbaidjan si Kazahstan au o oarecare capacitate de a influenta costul titeiului pe piata internationala, cartelul OPEC (Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol) ramane factorul dominant in reglementarea nivelului global de productie si in stabilirea pretului la petrolul exportat. In afara exportatorilor din jurul Golfului Persic, OPEC include si tari precum Algeria, Libia, Venezuela, Nigeria si Indonezia. Sperantele importatorilor majori de a diminua abilitatea OPEC de a mentine un pret ridicat la titei prin importuri masive de la exportatorii din afara cartelului au avut un succes limitat. Toti exportatorii prefera ca pretul titeiului sa fie cat mai ridicat. Dar ei considera ca nu este in interesul lor sa ridice costul atat de mult incat sa genereze crize economice grave, sa provoace interventii militare si sa incurajeze consumatorii sa accelereze dezvoltarea altor surse energetice.
Concurenta intre importatori
Rivalitatea marilor consumatori in campania de asigurare a accesului la surse de petrol este acerba. Japonia si China supraliciteaza cu furie ca sa obtina acces la zacamintele de petrol din Siberia. Japonia nu are rezerve interne de titei. In consecinta, diplomatii si companiile energetice japoneze au facut oferte extravagante rusilor ca sa-i convinga sa construiasca un oleoduct cu lungime de 3.600 de km din Siberia pana la Marea Japoniei. Tokyo a oferit Moscovei 8 miliarde USD ca sa acopere cheltuielile de constructie ale conductei, s-a obligat sa investeasca 7 miliarde USD in dezvoltarea exploatarii zacamintelor siberiene si a mai propus sa "doneze" alte 2 miliarde USD "pentru proiecte sociale". China, in crestere economica vertiginoasa si insetata de energie, a ajuns sa fie a doua consumatoare de produse petroliere din lume, dupa SUA. Concurand puternic cu Japonia si cu SUA pentru acces la petrolul siberian, Beijingul preseaza Moscova sa renunte la ofertele japoneze si sa construiasca o alta conducta mai scurta, de 1.300 de km, care sa conecteze terenurile producatoare din Siberia cu centrul petrolier chinez de la Daking. Rivalitatea chino-japoneza este atat de inversunata, incat a contribuit substantial la deteriorarea relatiilor politice dintre cele doua puteri asiatice. Franta si Rusia, cu interese majore de lunga durata in exploatarea petrolului irakian, s-au opus cu inversunare invaziei militare americane din 2003. Refuzand sa renunte la implicare directa in extractia petrolului din "noul" Irak, puterile europene se confrunta cu companiile americane ca sa forteze "deschiderea" industriei petroliere irakiene pentru "neamericani". Cu necesitati energetice enorme, China si-a trimis emisari importanti in Golf cu misiunea de a patrunde "cu orice pret" in clubul celor care beneficiaza de acces la titeiul din regiune. Profitand de sanctiunile restrictive ale guvernului american impotriva regimului teocratic de la Teheran, Beijingul a stabilit relatii comerciale "solide" cu Iranul. Mai important, China s-a implicat puternic si in Arabia Saudita, detinatoarea a 40% din rezervele globale de titei si furnizoarea principala de petrol a Statelor Unite. Ca sa beneficieze de acces la exporturile saudite, reprezentantii chinezi au oferit guvernantilor de la Riad nu numai relatii comerciale de viitor cu acces preferential la vasta piata chineza, dar si optiunea de a pune la dispozitia lor armament ultramodern care sa includa rachete balistice. Aceasta oferta este deosebit de tentanta pentru sauditi deoarece, pana acum, europenii si americanii au refuzat sa vanda Riadului arme cu raza mare de actiune.
Masuri drastice
In 1974, in urma razboiului israeliano-arab, exportatorii arabi au instituit un embargo petrolier care a destabilizat economia mondiala. Pretul titeiului a crescut subit de la 5 la 20 USD pentru un baril. Puterile occidentale erau gata sa invadeze militar terenurile petroliere din Orientul Mijlociu si sa achizitioneze cu forta sondele de petrol. Numai riscul unei confruntari cu fosta URSS a prevenit invazia militara preconizata. In timpul revolutiei iraniene din 1979, titeiul exportat a ajuns sa se vanda cu 34 USD pe baril. La acest pret, tarile din OPEC, acumuland un venit anual din exportul de petrol de 750 miliarde USD, au initiat cea mai vasta redistribuire a bogatiei din istoria omenirii. In 1991, Saddam Hussein a invadat si a ocupat Kuweitul. Adevaratul motiv al invaziei nu a fost disputa minora a exploatarii unui teren petrolier de la granita comuna, ci faptul ca emirii din Kuweit, refuzand sa reduca productia de petrol, mentineau un pret de export mai mic decat dorea Saddam. Neacceptand ca Saddam sa controleze o mare parte din productia petrolului arab, o coalitie militara condusa de Statele Unite a bombardat Irakul, a alungat armata lui Saddam din Kuweit si a ocupat regiunile petroliere irakiene din nordul si din sudul tarii. Razboiul din Golf din 1991 a fost primul mare conflict armat declansat numai pe motive legate de petrol. Motivul "nobil" pentru declansarea razboiului, enuntat in capitalele occidentale era, bineinteles, "protejarea suveranitatii Kuweitului". De cand a venit la Casa Alba, in 2001, presedintele american George W. Bush, impreuna cu vicepresedintele Dick Cheney, secretarul Apararii Donald Rumsfeld si "neoconservatorii" de la Pentagon au fost obsedati de ideea extinderii prezentei militare americane in Orientul Mijlociu, instituirea unui control american asupra exploatarii petrolului arab si subminarea cartelului OPEC. In numele razboiului antiterorist, pe motive complet neverosimile, Bush a ordonat invazia militara a Irakului in 2003, a rasturnat regimul "indezirabil" al lui Saddam si a instalat acoliti proamericani la Bagdad. Bush a vrut sa asigure controlul companiilor petroliere americane asupra titeiului irakian, sa impiedice participarea companiilor respective din Rusia, China si Franta, sa proiecteze puterea Statelor Unite in regiune si sa reduca abilitatea OPEC-ului de a mentine un pret ridicat la titei. Rezistenta insurgentilor irakieni si ostilitatea musulmanilor fata de "eliberatorii" americani arata ca bastinasii sunt decisi sa reziste dominatiei americane.
Concluzii Consumul accelerat al rezervelor naturale de petrol va agrava lupta dintre statele importatoare pentru asigurarea securitatii energetice, va duce inevitabil la scumpirea titeiului exportat si va forta tarile consumatoare sa reduca utilizarea combustibililor extrasi din petrol si sa accelereze dezvoltarea altor surse de energie. In timp ce productia mondiala de petrol se apropie rapid de apogeu, numarul consumatorilor continua sa creasca vertiginos. Din cauza dependentei drastice a activitatii economice universale de accesul la rezervele de petrol, declinul productiei globale, cresterea corespunzatoare a pretului de export si perspectiva epuizarii zacamintelor existente ameninta sa declanseze convulsii economice, politice si militare imprevizibile.
