De același autor
După un balet de câteva săptămâni, liderii USL au convenit, pe 19 septembrie, ca Sorin Oprescu, actualul edil-şef al Capitalei, să candideze pentru un nou mandat de primar general, cu sprijinul Uniunii. Formula convenită de liderii USL şi Sorin Oprescu ar fi „candidat independent în parteneriat cu USL“. Aceasta după ce Crin Antonescu, preşedintele PNL, vorbise de condiţionarea susţinerii oferite de USL lui Sorin Oprescu, în schimbul acceptării unei candidaturi sub sigla Uniunii, iar Sorin Oprescu spusese la rândul lui că va candida independent pentru un nou mandat. Soluţia excogitată este struţo-cămila: Sorin Oprescu se preface, din nou, că e independent, iar USL se preface că acceptă, sub rezerva „parteneriatului“, un „pact pentru Capitală“.
Piesa pusă în scenă de USL şi Sorin Oprescu are în plus ca decor baloturile de gazon uscat de pe Arena Naţională, aruncate la gunoi după meciul cu Franţa.
Oare mai suntem „un popor vegetal“ sau, dimpotrivă, mutaţiile suferite în ultimii ani postdecembrişti ne îndeamnă din ce în ce mai mult să contrazicem formula şi să ne afundăm, din ce în ce mai hotărât, într-un război cu flora de toate tipurile?
Mai nou, de 2-3 zile, vămile româneşti gem de flori olandeze oprite la graniţă de teama unei bacterii, mai degrabă de origine politică decât organică, apărută brusc după ce România a aflat că nu va avea susţinerea Olandei pentru admiterea în spaţiul Schengen. Dacă în cazul României acest tip de reacţie ar fi o premieră, în cazul olandezilor există precedente istorice de boicot al comerţului cu lalele, începând cu veacul al XVIII-lea. Ceea ce ne conduce către ideea că vor supravieţui şi acestuia.
Tot cu regnul vegetal pare să se războiască şi primarul general. Aventura lui Sorin Oprescu cu gazonul de pe Arena Naţională ne-ar îndreptăţi să credem că românul nu mai e frate cu codrul, ci s-a luat la trântă cu el. Iarba s-a ofilit, subcontractările s-au răzbunat, iar încrederea edilului şef în capacitatea ierbii de a creşte fără ajutor s-a văzut infirmată cât se poate de brutal.
La sfârşitul săptămânii trecute, în absenţa notabilă a primarului, care s-a ascuns în gaură de şarpe după izbucnirea scandalului, s-a montat noul gazon. Sorin Oprescu nu s-a putut împiedica să nu facă şi înainte de acest moment consideraţii pline de adâncime despre cum nu facem acum sanie şi ne uităm la ea până la iarnă. Înţelepciunea milenară a poporului român s-a încruntat, contrariată, în faţa voinţei primarului de a dovedi, în pofida tuturor evidenţelor, că nu greşeşte. S-a încruntat fără folos, pentru că sutele de mii de euro din banii publici, aruncaţi la gunoi odată cu primul gazon distrus, le vor plăti tot bucureştenii, din nou.
Între timp, specialiştii UEFA au însoţit noul transport şi au supravegheat livrarea şi montarea celui de al doilea gazon, venit, culmea ironiei, din Olanda. Din fericire, trecerea prin vamă s-a făcut cu câteva zile înainte de refuzul olandez. Astfel că bacteria misterioasă nu s-a lipit se pare de rulourile de iarbă deja întinse acum pe terenul Arenei Naţionale.
Primarul Sorin Oprescu a procedat cu gazonul aşa cum a făcut şi cu demolările din zona Pieţei Matache: a bătut din picior, a forţat termenele şi i-a pus pe toţi cei implicaţi în faţa faptului împlinit. Nu a ţinut cont de recomandările privind instalaţiile suplimentare de întreţinere, care ar fi întârziat finalizarea stadionului şi deci i-ar fi redus considerabil din panaşul inaugurării. Nu s-a uitat şi nu a învăţat din experienţa altora şi a crezut că e suficient să spui că vrei ca să se şi facă bine. Megalomania i-a jucat, şi de această dată, feste.
Dar imaginea stadionului cu brazdele sărite de după meciul cu Franţa, care a făcut înconjurul presei europene, nu e nimic în comparaţie cu teatrul de război pe care oricine poate în continuare să-l admire în toată splendoarea lui trecând cu maşina prin zona Berzei-Buzeşti. Comparaţia cu Bucureştiul de la sfârşitul anilor ´80, prins în furia demolărilor lui Ceauşescu, nu e deloc deplasată. În cazul zonei Matache, consecinţele obsesiei primarului general de a-şi lega numele de realizări măreţe au fost mult mai dramatice, şi în termeni umani şi de patrimoniu: oameni lăsaţi fără casă în plină iarnă, alţii decuplaţi de la gaze şi electricitate, rugându-se ca buldozerele entuziastului primar general să se oprească la zidurile casei lor. Şi, deşi e foarte adevărat că un mare oraş are nevoie, din când în când, de o personalitate puternică şi de curaj, că Parisul pe care-l admirăm astăzi e opera unui vizionar hulit la vremea sa, e foarte dificil, dacă nu imposibil, să-l asociezi pe Sorin Oprescu imaginii baronului Haussmann. Iar lipsa de viziune nu ar fi decât începutul unui lung şir de deosebiri care-l despart definitiv pe primarul general al Bucureştiului de piedestalul pe care încearcă, în van, să şi-l construiască, fie printre ruinele unui cartier, fie printre muşuroaiele de cârtiţă ale unui stadion „european“. //
Citeste si despre: parteneriat Oprescu-USL, primaria generala, candidat independent, liste de partid, alegeri locale.
