Atac terorist în Iran la comemorarea generalului Qassem Soleimani: 73 de morți și 140 răniți

Redactia | 03.01.2024

Iranul promite răzbunare pentru atentatul din timpul comemorării a 4 ani de la uciderea generalului Soleimani, soldat cu cel puțin 73 de morți și sute de răniți.

Pe aceeași temă

Cel puţin 73 de persoane au fost ucise într-un cimitir din Iran, unde avea loc o ceremonie pentru a marca uciderea, în 2020, într-un atac american în Irak, a generalului iranian Qassem Soleimani, a anunţat presa de stat, relatează Sky News, informează News.ro. Numărul victimelor e încă sub evaluare.

Potrivit relatărilor, au avut loc două explozii la locul din oraşul Kerman unde este înmormântat fostul comandant al Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice.

Un oficial iranian a descris exploziile ca fiind "atacuri teroriste", potrivit presei de stat. Acestea survin la o zi după ce nr.2 al biroului politic al Hamas, Saleh al-Arouri, a murit într-o explozie la Beirut.

Nournews a afirmat că "mai multe butelii cu gaz au explodat pe drumul care duce la cimitir".

Prima explozie a avut loc la 700 de metri de mormântul lui Soleimani, iar cea de-a doua la un kilometru distanţă, în timp ce pelerinii vizitau locul, a relatat agenţia oficială IRNA, citată de CNN.

În calitate de comandant al braţului pentru operaţiuni externe al Gardienilor Revoluţiei, Forţa Quds, Soleimani a fost un arhitect al politicii iraniene în întreaga regiune. A fost responsabil de misiunile clandestine ale Forţei Quds şi de furnizarea de îndrumare, finanţare, arme, informaţii şi sprijin logistic pentru guvernele şi grupurile armate aliate, inclusiv Hamas şi Hezbollah.

Televiziunea de stat a arătat salvatorii de la Semiluna Roşie îngrijind răniţi la ceremonia la care sute de iranieni se adunaseră pentru a marca patru ani de la moartea influentului general Soleimani.

"Echipele noastre de intervenţie rapidă evacuează răniţii... Dar există valuri de mulţimi care blochează drumurile", a declarat Reza Fallah, şeful Semilunii Roşii din provincia Kerman, la televiziunea de stat.

Preşedintele american Donald Trump, care a ordonat asasinarea lui Soleimani în 2020, l-a descris pe general drept "teroristul numărul unu oriunde în lume".

Atentatele de la Kerman survin la o zi după ce nr.2 al biroului politic al Hamas, Saleh al-Arouri, a murit într-o explozie la Beirut, pentru care grupările palestiniene şi Hezbollahul libanez au dat vina pe Israel.

Asasinarea lui Soleimani

Qassem Soleimani, care a fost cândva cel mai important general iranian, a fost asasinat într-un atac cu dronă al SUA, la 3 ianuarie 2020, în timpul unei vizite pe care o făcea în Irak pentru a se întâlni cu premierul de atunci Adil Abdul-Mahdi. Atacul cu dronă a provocat o criză diplomatică majoră între SUA şi Iran, ceea ce a dus la lovituri de ripostă cu rachete împotriva unor baze militare americane din Irak şi a împins cele două ţări în pragul războiului. Una dintre rachetele iraniene trase ca ripostă a lovit din eroare un avion civil ucrainean cu 176 de persoane la bord care decolase de pe aeroportul din Teheran cu destinaţia Kiev.

<blockquote class="twitter-tweet"><p lang="fa" dir="rtl">🎥 لحظه شنیده‌شدن صدای انفجار دیگری در مسیر گلزار شهدای <a href="https://twitter.com/hashtag/%DA%A9%D8%B1%D9%85%D8%A7%D9%86?src=hash&amp;ref_src=twsrc%5Etfw">#کرمان</a> <a href="https://t.co/FY1w5YDALu">pic.twitter.com/FY1w5YDALu</a></p>&mdash; خبرگزاری تسنیم 🇮🇷 (@Tasnimnews_Fa) <a href="https://twitter.com/Tasnimnews_Fa/status/1742514873332830239?ref_src=twsrc%5Etfw">January 3, 2024</a></blockquote> <script async src="https://platform.twitter.com/widgets.js" charset="utf-8"></script>

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22