Bruxelles-ul suspendă accesul Ungariei la fondurile UE din cauza nerespectării statului de drept

L. G. | 05.04.2022

Comisia Europeană a declanșat procedura care duce la suspendarea plății fondurilor UE pentru Ungaria din cauza nerespectării statului de drept, a anunțat marți Ursula von der Leyen.

Pe aceeași temă

„Vom trimite scrisoarea oficială de notificare pentru a declanşa mecanismul de condiţionalitate. Comisarul (Johannes) Hahn i-a informat pe oficialii unguri că vom trimite scrisoarea oficială de punere în întârziere pentru activarea mecanismului”, a declarat Ursula von der Leyen, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, referindu-se la comisarul european pentru buget şi resurse umane.

 

„Aceasta va declanşa o procedură care prevede termene precise”, a mai spus preşedinta CE în cadrul unei ore de întrebări cu eurodeputaţii la jumătatea mandatului, care a avut loc în premieră în Parlamentul European, scrie agerpres.ro.

 

Sophie in't Veld, din grupul Renew Europe, a salutat decizia CE privind Ungaria, dar a întrebat-o pe preşedinta Comisiei dacă ea nu vine prea târziu şi dacă va repeta greşeala în cazul Poloniei când se va deplasa în luna mai în această ţară.

 

„Mă voi duce în mai la Varşovia, dar nu ca să aprob PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă - n.r.), ci pentru un angajament global în favoarea refugiaţilor din Ucraina. Este vorba despre un angajament împreună cu G20 minus unu pentru a-i susţine pentru refugiaţi”, a răspuns Ursula von der Leyen.

 

„Am spus mereu că există cerinţe de reformă care trebuie îndeplinite, după care pot fi disponibilizate fondurile de investiţii. Guvernul polonez trebuie să adopte o lege care să adopte criteriile necesare. Când vor fi îndeplinite criteriile, atunci ne vom uita dacă această lege este adecvată. Atunci va putea începe deblocarea fondurilor”, a explicat Ursula von der Leyen, referindu-se la desfiinţarea camerei disciplinare din Polonia, reformarea sistemului judiciar, reîncadrarea judecătorilor concediaţi.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22