Premierul italian Mario Draghi a demisionat după ce coaliția de guvernare s-a destrămat

L. G. | 21.07.2022

Președintele Italiei, Sergio Mattarella, i-a acceptat joi demisia premierului Mario Draghi, care a pierdut susținerea coaliției, ceea ce va conduce la alegeri anticipate și instabilitate politică.

Pe aceeași temă

Biroul de presă al președintelui Mattarella a anunțat și că șeful statului „a luat notă” de demisia premierului și i-a cerut să rămână interimar în funcție.

În comunicat nu se arată ce măsuri va lua Mattarella, însă surse politice citate de Reuters au spus că cel mai probabil va dizolva Parlamentul și va organiza alegeri în octombrie. În cursul de azi este așteptată o întâlnire a președintelui italian cu șefii celor două camere din parlamentul italian.

Premierul italian Mario Draghi nu a obţinut susținerea pe care o dorea în cursul unui vot de încredere miercuri în Senat. Draghi a afirmat în mai multe rânduri că nu ar rămâne în funcţie decât dacă ar avea o largă susţinere.

Chiar dacă Draghi (74 de ani) a câştigat miercuri seara în parlamentul de la Roma cu 95 de voturi favorabile şi 39 împotrivă, cele trei mari partide - Forza Italia, partidul de dreapta condus de fostul premier Silvio Berlusconi, Liga, formaţiunea de extrema dreaptă a liderului populist Matteo Salvini şi formaţiunea populistă Mişcarea 5 Stele (M5S) nu au participat la vot.

Declanșarea crizei politice pune capăt celor 17 luni de stabilitate în Italia, perioadă în care fostul șef al Băncii Centrale Europene a contribuit la răspunsul dur al UE față de invadarea Ucraine de Rusia și a întărit poziția țării pe piețele financiare.

Investitorii au introdus imediat ordine masive de vânzare pentru obligațiunile și acțiunile italiene, în timp ce piețele financiare așteptă ca BCE să anunțe prima majorare a dobânzii cheie de după 2011.

La începutul zilei de tranzacționare randamentele obligațiunilor italiene de referință pe 10 ani au crescut cu peste 20 de puncte de bază, până la cel mai ridicat nivel din ultimele trei săptămâni, iar indicele acțiunilor companiilor italiene cotate la bursă a deschis în scădere cu 1,8%.

„Este o lovitură puternică pentru capacitatea Italiei de a implementa politici și reforme pe termen scurt”, a declarat Lorenzo Codogno, directorul LC Macro Advisers și fost înalt oficial al Trezoreriei italiene. „Vor fi întârzieri și sincope cauzate de alegerile anticipate și, cel mai probabil, nu va exista un buget până la sfârșitul anului”, a mai spus el.

Comisarul european al economiei, Paolo Gentiloni, a considerat „iresponsabile” miercuri partidele coaliţiei de unitate naţională în Italia, care l-au abandonat pe şeful guvernului Mario Draghi cu riscul de a „provoca o furtună”.

„Ne temem că urmează luni dificile, dar suntem o ţară mare”, a adăugat el.

Este pentru a doua oară în decurs de o săptămână când Mario Draghi își prezintă demisia președintelui Sergio Mattarella. Inițial, săptămâna trecută, Mattarella i-a respins-o. Mandatul Parlamentului expiră în primăvara anului 2023. Fostul șef al Băncii Centrale Europene conducea din februarie 2021 un guvern de unitate națională.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22