Putin: SUA, Ucraina și Polonia sunt principalii beneficiari ai sabotajelor de la Nord Stream 1 și 2

L. G. | 12.10.2022

Președintele rus spune că autorii atacului asupra gazoductelor din Marea Baltică trebuie căutați printre statele care beneficiază de stoparea livrărilor de gaze pe această rută: Ucraina, Polonia și SUA.

Pe aceeași temă

Statele Unite, Ucraina și Polonia sunt principalii beneficiari ai actului de sabotaj comis la gazoductul Nord Stream, a declarat miercuri președintele rus Vladimir Putin. „Este clar cine este beneficiarul, nu mai este nevoie să intri în detalii. Astfel importanța geopolitică a sistemelor de gaze rămase în funcţiune crește, acestea traversează teritoriul Poloniei, Yamal-Europa, teritoriul Ucrainei (două fluxuri), toate fiind construite de Rusia pe banii săi, precum și Statele Unite, bineînțeles, care acum pot furniza resurse energetice la prețuri mari'', a susţinut Putin, la Forumul Energetic Russian Energy Week de la Moscova, conform Rador.

În aceste condiții, a remarcat Putin, acum este posibil să li se impună țărilor europene importul în cantități mari de gaz natural lichefiat (GNL) din Statele Unite, care este net inferior, din punct de vedere al competitivității, față de gazele livrate prin conducta directă rusească.

„Și prețurile pentru GNL american sunt mult mai mari, iar acest lucru era bine cunoscut de toată lumea în trecut, iar acum este cu atât mai mult'', a adăugat Putin.

Potrivit liderului rus, „există și alte riscuri suplimentare, cu excepția indicatorilor de preț. Acestea constau în faptul că totul este destul de instabil și orice alte livrări pot pleca către alte regiuni ale lumii. Și, apropo, am remarcat acest lucru, de altfel, destul de recent, atunci când tancurile americane, care transportau GNL în Europa, se întorceau de la jumătatea drumului și-și schimbau destinația, deoarece vânzătorilor de GNL li se oferea un preț mai mare în altă parte, în timp ce interesele cumpărătorilor europeni erau ignorate”, a mai spus Putin.

El și-a amintit că atunci, în acel moment, Rusia a venit în ajutorul Europei. „Cu toate acestea, liderii țărilor europene preferă să nu-și amintească acest lucru. Dimpotrivă, consideră că este posibil să ni se reproșeze că nu suntem de încredere. Noi nu refuzăm să livrăm, suntem dispuşi să furnizăm și furnizăm în cadrul contractelor semnate la capacitatea maximă, la întregul volum. Dar dacă cineva nu doreşte să ia produsul nostru, atunci noi ce vină avem în acest caz?”, a adăugat Putin.

Președintele Federației Ruse a numit și incidentele de la Nord Stream un act de terorism internațional și un precedent extrem de periculos. El a spus că organizatorii acestor atacuri distrug infrastructura concurenților, privând consumatorii de resurse energetice ieftine și obligându-i să cumpere aceste produse la prețuri mult mai mari.

„Evident, că aceştia sunt cei care încearcă să rupă definitv legăturile dintre Rusia și Uniunea Europeană, să distrugă subiectivitatea politică a Europei”, a menţionat Putin.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22