Rusia amenință că va reduce livrările de gaze acuzând furtul Ucrainei din gazele destinate Moldovei

L. G. | 23.11.2022

Gigantul energetic al Rusiei, Gazprom, a acuzat mați Ucraina că preia din gazele destinate Moldovei în timpul tranzitului și amenință că va reduce drastic livrările prin conducta-cheie Sudzha.

Pe aceeași temă

„Volumul de gaz furnizat de Gazprom către stația de măsurare a gazelor (GMS) «Sudzha» pentru tranzitul către Moldova prin Ucraina este mai mare decât volumul fizic transmis la granița Ucrainei cu Moldova”, se arată în comunicatul Gazprom.

Ruta Sudzha din Ucraina a rămas singura conductă care mai transportă gaze naturale ruseşti spre Europa Occidentală și Centrală, chiar dacă la niveluri mult reduse, după ce gazoductele Nord Stream au fost sabotate.

Într-un mesaj pe reţeaua Telegram, Gazprom a acuzat că până acum Ucraina a acumulat 52,52 milioane metri cubi de gaze naturale destinate Republicii Moldova. Dacă aceste dezechilibre vor persista, Gazprom a avertizat că va limita volumele de tranzit, începând cu data de 28 noiembrie ora 10 a.m., în conformitate cu cantitatea de gaze care nu ajunge la clienţii din Republica Moldova.

Secretarul de Stat în Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării regionale de la Chişinău, Constantin Borosan, a semnalat pe Facebook că Gazprom a rezervat capacităţi ferme de transport ale operatorului gazoductelor ucrainene pentru punctele de conexiune cu Republica Moldova numai pentru un volum de 5,7 milioane de metri cubi pe zi pentru perioada octombrie 2022 - septembrie 2023, relatează marţi, 22 noiembrie, agenţia EFE şi presa de peste Prut.

Prin urmare, începând din 1 decembrie livrările de gaze ruseşti pentru Republica Moldova vor scădea cu 56,5% faţă de volumul prevăzut în contractul pe care compania Moldovagaz l-a încheiat cu Gazprom, a indicat oficialul citat.

Gazprom a anunţat de la începutul lunii octombrie diminuarea livrărilor de gaze către Republica Moldova, respectiv numai 5,7 milioane de metri cubi pe lună, motivând această reducere prin disputele cu Chişinăul asupra plăţii gazelor şi refuzul operatorului ucrainean al conductelor de a oferi un ”serviciu integral” pentru transportul acestor gaze.

Dacă aceste reduceri ale livrărilor se vor confirma, vor veni tocmai într-un moment în care temperaturile sunt prognozate să coboare sub media acestei perioade şi retragerile din depozitele de gaze se intensifică. Livrările de gaze ruseşti spre Europa sunt deja la un nivel mult mai mic faţă de media multianuală şi majoritatea rutelor majore de tranzit, exceptând cea prin Ucraina, sunt închise.

În ciuda războiului care durează de nouă luni, aproximativ 42 de milioane de metri cubi (mcm) pe zi încă tranzitează Ucraina pe ruta Sudzha.

Fluxul tranzitului de gaze din Rusia către Europa prin Ucraina în perioada 1 februarie - 14 noiembrie 2022, la punctul de intrare (în milioane de metri cubi):

Sursa: Statista

Republica Moldova este total dependentă de Rusia pentru aprovizionarea cu energie și în ultimul timp s-a confruntat cu dese pene de curent. Luni, țările donatoare reunite la Paris, au promis un ajutor financiar de mai multe sute de milioane de dolari pentru a susține infrastructura energetică a Republicii Moldova și pentru a preveni destabilizarea politică într-un moment atât de sensibil ca războiul din Ucraina.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22