Viktor Orban: Ungaria va construi al doilea gard la frontiera cu Serbia

Dora Vulcan | 26.08.2016

Ungaria intenționează să construiască un al doilea gard la frontiera sa sudică cu Serbia pentru a se proteja de un eventual nou val de migranți, a declarat vineri premierul Viktor Orban pentru postul public de radio, relatează Reuters.

Pe aceeași temă

 

 

Orban a declarat că noul gard, construit de-a lungul celui de sârmă ghimpată deja existent, va consolida protecția frontierei în caz că politica Turciei privind migrația se va schimba. Dacă acest lucru se va întâmpla, a apreciat Orban, sute de mii de migranți ar putea apărea la frontiera Ungariei, informeaza Agerpres.

 

"Planificare tehnică este în curs pentru a ridica un sistem de apărare mai masiv lângă linia de apărare deja existentă care a fost construită rapid anul trecut", a spus Orban.

 

Orban a afirmat că Ungaria trebuie să se pregătească pentru eventualitatea ca acordul dintre Turcia și UE pentru stoparea valului de migranți spre Europa să nu se mai aplice.

 

"Apoi, dacă nu merge cu vorba bună, va trebui să-i oprim cu forța, și vom face acest lucru", a spus Viktor Orban.

 

Gardul de sârmă ghimpată construit de Ungaria de-a lungul frontierelor sale cu Serbia și Croația a redus substanțial afluxul de migranți care încercau să intre în această țară pentru a pleca apoi spre alte state din vestul Europei. Un număr semnificativ de migranți continuă însă să ajungă la frontiera Ungariei cu Serbia, notează Reuters.

 

Orban a spus că Ungaria își va spori contingentul de poliție prezent la frontiere de la 44.000 la 47.000, din care 3.000 de oameni vor fi prezenți permanent la frontiera sudică.

 

Prim-ministrul ungar a apreciat că este în interesul Europei să colaboreze cu Turcia și să ajungă la un acord în privința chestiunilor care pot contribui la securitatea Europei.

 

Potrivit acordului cu UE, Turcia s-a angajat să pună capăt afluxului de migranți în blocul comunitar în schimbul unui ajutor financiar și a liberalizării regimului vizelor pentru cetățenii turci. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat însă în repetate rânduri că liderii europeni nu-și respectă obligațiile care le revin în baza acordului.

 

Vineri, Viktor Orban și alți prim-miniștri ai statelor din grupul de la Visegrad se vor întâlni la Varșovia cu cancelarul german Angela Merkel.

 

Orban a spus că sarcina politicienilor este de a schimba decizia UE de a permite venirea migranților și de a-i repartiza în baza unui sistem de cote în statele membre.

 

"Întrebarea este dacă Angela Merkel va fi dispusă să schimbe decizia plină de carențe a Bruxellesului împreună cu noi. Dacă este dispusă să lupte împreună cu noi pentru asta sau nu", a mai spus premierul ungara.

 

Ungaria organizează la 2 octombrie un referendum în care populația este chemată să răspundă dacă autoritățile ar trebui să accepte orice viitor sistem de cote al UE pentru redistribuirea migranților.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22