Pe aceeași temă
Generalul Ioan Talpes, fost director SIE, fost consilier prezidential pe probleme de aparare si securitate si sef al Administratiei Prezidentialesi in perioada in care se presupune ca ar fi existat inchisori CIA in Romania, a declarat, intr-un interviu pentru Adevarul Live, ca Romania a oferit sprijin SUA pentru o locatie, dar nu a avut nicio colaborarea sau cunoastere despre ceea ce se intampla acolo, pentru a demonstra SUA ca Romania este o tara de incredere, relateaza Hotnews.
CITITI cele mai importante declaratii ale lui Talpes:
(Raportul) Este un fals. Cand spun asta spun stiind niste lucruri. In niciun caz nu asa trebuie spuse lucrurile. Categoric, Romania sau presedintele Iliescu nu a fost informat despre situatiile sau despre eventualele discutii vizavi de initiativa CIA in materie de localizare in Romania a unor centre.
Nu a existat un acord, a existat o cooperare dupa 11 septembrie. Ne aflam in 2002-2003 cand s-a pus problema vizavi de asta. Cand spun 2003, spun pentru ca eram in centrul discutiilor. Am fost derutat de scandalul cu inchisorile, pentru ca noi nu am avut discutii decat privitoare la locatii de sprijin pentru CIA in Romania, in care noi sa le oferim reprezentantilor CIA locatii in care sa poata sa organizeze activitati pe care le-ar fi derulat pe alte teritorii.
Nu a existat un centru care sa fie numit de la inceput centru de detentie. Era pur si simplu o locatie de tranzit. Nu era o chestiune de timp, nu era prevazuta o perioada, era legat de derularea operatiunilor in zonele in care ar fi trebuit duse actiuni antitero.
A fost o discutie cat se poate de naturala ca sa cooperam. E posibil sa fi fost o locatie sau doua, nu am fost acolo. Daca erau locatii, din cate am vazut, este una in care ar fi fost adusi detinuti. Cert este ca noi nu am avut cunoastere despre detinuti, nu i-am administrat si nu am colaborat.
Bush recunoaste ca a stiut si el ceva, ca se transporta, dar nu ca exista tortura, inchisori. Ce inseamna inchisoare? E o institutie. Aici a fost o locatie pe care americanii au administrat-o, iar partea romana nu a avut nici interesul sa stie ce fac americanii, pentru a le proba ca pot avea incredere in romani.
Trebuie fiecare sa isi puna intrebarea de ce se focalizeaza pe Romania, Lituania si Polonia. Noi suntem acele tari care au generat alta geostrategie, suntem teritorii cu o conexie militara care au creat turbulente. Am vrut sa intervin pentru ca fostul ambasador la Bucuresti, domnul Guest, Gitenstein, spun ca ei nu au stiut. Sunt obligat sa cred ca Guest nu stia, asa a declarat si a si atacat pe cei care nu l-au anuntat. Va imaginati ca cei care au organizat asta ne informau? Ar fi insemnat sa aiba incredere totala in noi, sa fie convinsi ca suntem cei mai de incredere aliati.
Alte tari erau mai de incredere, faceau parte din NATO. Ceilalti puteau avea si o pozitie care sa puna in discutie o astfel de practica. Lucrurile sunt mai complicate pentru SUA in materie de utilizare a teritoriului in Anglia sau Germania.