Pe aceeași temă
Într-un interviu recent, fostul președinte al României, Ion Iliescu a abordat problemele cu care se confruntă Partidul Social Democrat din momentul în care Victor Ponta, candidatul partidului, a pierdut în fața liberalului Klaus Iohannis. „E drept ca trebuie sa gandim ce sa facem ca PSD să își consolideze pozițiile și să se prezinte ca un partid capabil să treacă prin toate. Adică orice partid se află în fața unor realități, poate sa câștige, poate să piardă” citează ziare.com.
Iliescu s-a mai referit și sentimentul de deznădejde care i-a cuprins pe unii membrii, precizând că trebuie să știi cum să îți asumi înfrângerea, comparând situația de acum a lui Victor Ponta cu a sa din 1996, când a pierdut în fața lui Emil Constantinescu. Iliescu a respins ideea că PSD-ul a pierdut fiindcă este văzut în ochii românilor ca o rămășită a perioadei comuniste: „Astea sunt bazaconii. Am avut o Revoluție în 1989, de acolo trebuie să pornim, ăla este punctul de debut al noii istorii în România. Asemenea chestiuni politicianiste de slabă factură nu ajută la nimic”. În ceea ce-l privește pe fostul deputat PSD Sebastian Ghiță, care a declarat că Ion Iliescu trebuie să fie eliminat din PSD în ordine să fie curățat de renumele său comunist, Iliescu i-a caracterizat intervenția drept o obrăznicie.
CITIȚI ȘI: Sebastian Ghiță, proprietarul postului ROMANIA TV caută nume pentru noul său partid
Aceasta nu este prima oară când Iliescu a fost atacat cu privire la trecutul său politic:
”Astea sunt sloganuri care sunt repetate din când în când cu o anumită tentă. Eu am fost membru al PCR şi tatăl meu, şi mama mea. Dar aveam 4,5 milioane de membri de partid. Revoluţia s-a produs în capetele tuturor, cu toţii am schimbat viziunea despre societate, democraţie. Asemenea sloganuri şi etichete sunt pur şi simplu instrumente de bazar într-o bătălie politică primitivă şi o tratez ca atare”, declara Ion Iliescu pentru Gandul anul trecut.
În ceea ce privește implicarea sa în politica PSD, Iliescu a declarat că „Nu prea am mai mers la ședințe, aștept, vreau să fie un congres al partidului. Va fi, dar va fi întâi un Consiliu Național. Deci aștept să particip la Consiliul Național la dezbateri în legătură cu ce-i de făcut. [...] Eu de regulă mai și vorbesc”, a precizat el.