Pe aceeași temă
Acum, in momentul trecerii noastre de la comunism la capitalism, in Romania se simte un adevarat razboi al generatiilor. Exista acest fenomen si in lumea literara americana?
Aici lumea nu gandeste niciodata asa. Piata libera este cea mai mare valoare a noastra. Modul in care functioneaza literatura in Statele Unite poate fi vazut, pentru cei ce vor sa fie scriitori, ca o functie a sistemului capitalist, incepand cu ideea de a preda literatura si cursurile de scriitura (creative writing), finalizate cu o diploma. Pentru un scriitor tanar, la noi, cel mai normal lucru din lume e sa fie in preajma scriitorilor mai varstnici. De la inceputuri, arta s-a facut prin prezenta unui "ucenic" langa un artist mai in varsta. Orice scriitor tanar vrea sa scrie. Nu stii de ce, nu stii de unde vine imboldul, dar iubesti cartile si vrei sa scrii. Si atunci, primul lucru pe care il faci este sa te apropii de scriitori realizati. In ultimii 75 de ani, in Statele Unite au evoluat programele de predare a scriiturii. Scriitorii mai in varsta au slujbe stabile, predand in cadrul unui astfel de program. Au un salariu stabil, o casa, diverse beneficii. Daca nu scrii carti comerciale, e foarte greu altminteri sa-ti castigi existenta ca autor de fictiune, de proza nonfictionala sau ca poet. Iar programele de predare a scriiturii le procura scriitorilor mijloacele de a se intretine. Pot sa duca o viata normala, ca cineva care are o slujba intr-o companie obisnuita. Tinerii scriitori se inscriu in aceste programe si invata de la scriitorii mai batrani: este cel mai important lucru care li se intampla.
Cati studenti pot sa aiba?
Depinde. In programele mai avansate sunt 15-20 de persoane intr-o clasa. Eu am urmat un astfel de program finalizat cu o diploma, care dureaza doi ani, la Universitatea din Iowa. Intr-un fel, e absurd sa stai intr-o clasa si sa inveti cum sa creezi ceva. Exista un adevar in notiunea romantica a artei ca produs al inspiratiei unui individ. Fiecare scrie singur intr-o camera. Dar sunt lucruri legate de scris care pot fi invatate. Nu poti invata pe cineva sa fie interesat de lume, nu-l poti invata sa fie interesat de literatura, nu-l poti invata sa vada lumea intr-un mod unic, dar il poti invata mestesugul scrisului. Il poti invata cum sa scrie propozitii, ii poti da cunostinte despre structura literara, despre toate lucrurile care fac ca un roman sa fie bun. Dar nu e nici o garantie ca el va si scrie un roman bun. Uneori cred ca daca invata prea mult e o garantie ca nu va scrie niciodata un roman bun. Va scrie un roman competent, solid, pe care oamenii ar putea sa-l citeasca, dar fara sclipire si inspiratie. La noi este un sistem cu sute de mii de absolventi in fiecare an. Primul lucru pe care acestia il fac atunci cand termina e sa caute un post de profesor de literatura. Deci tot mai multi scriitori absolventi creeaza tot mai multi scriitori. Devine o masinarie care se autohraneste. Si tot mai multe carti sunt publicate in SUA in fiecare an, ceea ce e o nebunie, pentru ca din ce in ce mai putini oameni citesc.
Printre cei care urmeaza cursurile de creative writing sunt si autori de viitoare carti documentare, sfaturi practice, gradinarit, cum sa-si mobileze casa etc.? Ii ajuta cursurile sa scrie o carte aflata dincolo de granitele fictiunii?
Majoritatea celor care fac cursuri de scriitura pornesc cu ideea sa scrie un roman, o fictiune. Dar apoi, dintr-un motiv oarecare, se intorc catre ceva mai practic, mai putin dificil, mai putin provocator. Cel mai important lucru care li se preda acestor tineri scriitori este ideea ca, pentru a fi scriitor, trebuie sa ai un bun nivel al procesului creator. Scriitorii ajung sa faca ce vor cu asta, fie ca scriu carti despre gradinarit sau despre case.
La aceste cursuri se dau si informatii despre celelalte literaturi, despre scriitorii straini?
Unul dintre aspectele cu care nu sunt de acord in aceste programe este ca aceste cursuri tind sa se concentreze pe literatura americana clasica. Ati fost la Universitatea din Iowa, unde se desfasoara International Writing Programme, numai ca aceste cursuri de creative writing au foarte putin in comun cu programul international. Foarte putini dintre scriitorii care predau literatura si foarte putini dintre scriitorii care participa la ele sunt interesati de altceva in afara literaturii americane. E, de altfel, o problema generala a culturii americane. Exista o curiozitate foarte scazuta fata de ceea ce se intampla in restul lumii. Oamenii tind sa scrie despre experienta proprie, iar experienta lor tinde sa fie destul de limitata. Nu exista o focalizare asupra literaturii internationale, ci mai degraba asupra transformarii propriei experiente in ceva pe care cineva ar dori sa-l citeasca intr-o zi.
Sa te concentrezi asupra relatiei tale cu scrisul
Ati fost la inceput un student care voia sa devina scriitor. Cum s-a intamplat? Nu stiu cum am devenit scriitor. Tatal meu e scriitor si acest lucru are probabil de a face cu motivatia mea de a fi scriitor. Nu am reusit niciodata sa-mi dau seama de ce am vrut sa fiu scriitor, stiu insa ca la un moment dat a fost singurul lucru pe care am vrut sa-l fac in viata. Cand eram la universitate, am inceput sa scriu fictiune si ignoram toate celelalte materii pe care ar fi trebuit sa le studiez. De la un anumit moment nu mai putem face nimic altceva. Eram foarte tanar atunci cand am urmat un program de creative writing in Iowa, aveam doar 22 de ani. Majoritatea celorlalti studenti erau cu zece ani mai in varsta decat mine, aveau slujbe, calatorisera. Cred ca nu a fost cel mai inteligent lucru pentru mine sa urmez un asemenea program fara sa fi avut experienta de viata. Tot ce stiam era ca voiam sa scriu. Deci, intr-un fel, cei doi ani pe care i-am petrecut acolo au fost ani pierduti. Din alt punct de vedere nu au fost: mai port si acum in mine ceea ce am invatat atunci despre scris. E foarte greu sa-i spui unui scriitor de 22 de ani ca, desi ii place sa scrie, desi vrea sa scrie, trebuie sa mai astepte pana sa aiba ceva de zis. Cand ti se spune asa ceva, nu esti prea dispus sa asculti. Tu vrei sa scrii si e ceva care arde inauntrul tau.
Timpul - unul din elementele scrierii unui roman
Credeti ca asta se refera mai ales la prozator? Pentru ca poetul este de obicei tanar. Se vorbeste despre tinerete ca despre varsta poeziei.
Sigur, poate sa fie diferit pentru poeti si pentru prozatori. Unul dintre cele mai bune sfaturi pe care le-am primit vreodata despre scris a fost de la un romancier pe care l-am intalnit cand aveam douazeci si ceva de ani. Scriam deja romane si eram foarte nerabdator sa fie publicate. Eram frustrat pentru ca ajungeam foarte aproape de publicare, dar nu reuseam sa le public. El m-a luat de o parte si mi-a spus: "Ben, mai intai trebuie sa te relaxezi, sa nu-ti mai faci atatea griji in legatura cu publicarea. Ceea ce trebuie sa faci cu adevarat este sa te concentrezi asupra relatiei tale cu scrisul". Incerc si acum sa ma gandesc tot timpul la acest lucru si sa il recomand scriitorilor mai tineri. Mi-a mai spus ca trebuie sa inteleg ca timpul in sine, trecerea timpului, e un element in procesul scriiturii. Evident, e mai mult decat atat. Trecerea timpului e viata. Te misti in timp, ai experiente pe care le traiesti si trebuie sa gasesti un mod de a le da un inteles in pagina. Cand asterni ceva pe hartie, acest lucru capata o viata proprie si trebuie sa il lasi sa creasca, sa se extinda. Nu-l poti forta. Cand spui ca vrei sa scrii un roman, cand te asezi la masa si il scrii, intrebarea care se pune e de ce ai scris acel roman si de ce l-ai scris in timpul cat l-ai scris. Timpul este unul dintre elementele procesului de creatie. Unul dintre aspectele cele mai placute cand scrii un roman este ca scrii cateva pagini, le lasi, te gandesti un timp si te intorci la ele. Asta poate sa dureze luni, ani, pentru ca relatia ta cu ce se intampla si cu ce ai asternut pe hartie se schimba. In fiecare zi vezi altfel ceea ce ai scris. Ca sa scrii un roman ia timp, dureaza. Romanul inseamna luni de zile, ani din viata ta. Acesta este unul dintre motivele pentru care imi place sa scriu romane in loc de povestiri: cand in fiecare zi te intorci la un proiect, acesta devine ceva diferit de tine, capata o realitate in afara ta. Ai cu el o relatie profunda.
As vrea sa evocati figura lui Paul Engel. Multi scriitori romani au fost in International Writing Programme (Ana Blandiana, Cezar Baltag, Romulus Rusan, Al. Ivasiuc, Adrian Paunescu, Mircea Cartarescu, Daniela Crasnaru, Denisa Comanescu, Stefan Agopian).
Paul Engel are o mare importanta locala in Iowa, fiind parintele fondator al Programului International de Scriitura (International Writing Programme) care continua sa conteze in Iowa. Ca scriitor insa, opera sa nu este prea citita.
Nu exista o legatura intre International Writing Programme si Universitatea din Iowa, care are un program foarte apreciat de scriitura creativa?
O legatura exista. Programul de scriitura este de sine statator si aduce prestigiu Universitatii din Iowa. Cred ca e bine pentru universitati sa poata spune ca au astfel de programe. In universitate sunt insa 40.000 de studenti.
Cum vedeti traseul dvs. de scriitor?
Primul roman l-am publicat in 1998, cand aveam 29 de ani. Era la origine o povestire pe care m-am gandit sa o extind la o nuvela, apoi la un roman scurt. Dupa ce l-am publicat, am inceput imediat sa lucrez la al doilea roman pe care l-am publicat trei ani mai tarziu, iar acum imi public al treilea roman. Viata unui scriitor debuteaza cand incepe sa scrie. Dar, din punctul de vedere al restului lumii, viata unui scriitor debuteaza cand incepe sa publice. Cand ma asez la masa de lucru nu ma gandesc ca viata mea a inceput in 1998, cand am publicat prima carte. A inceput cu ani inainte, cand am inceput sa scriu. Ai deci o viata publica, viata lucrurilor pe care le publici, si ai o viata privata ca scriitor; cele doua sunt diferite. Iti pui toate aspiratiile personale pe o bucata de hartie si multe dintre aceste aspiratii nu ajung sa fie publicate, sunt foarte personale. Cand oamenii citesc ceea ce scrii, ei nu vad decat ceea ce e pe pagina, nu si ce e, atat de mult, in spate.
Sunteti dintr-o familie de scriitori. Sa existe o gena?
Posibil. E amuzant. Am un frate si o sora si toti am ajuns scriitori. Fratele cel mare lucreaza in publicitate si scrie multa literatura de firma, sora mea geamana e istoric de arta si scrie critica de arta, iar eu scriu fictiune si cronici. Suntem fiii unui tata scriitor, care si-a dorit dintotdeauna sa scrie, s-a zbatut foarte mult pentru asta, dar au fost momente in viata lui cand nu a reusit. Poate lupta lui, pe care am vazut-o toti, a avut ca rezultat ca am devenit toti scriitori de succes, in felul nostru. Am foarte multe amintiri cu masina lui de scris, cu manuscrisele si cu altarul pe care oricine il construieste pe birou, cu fotografii si obiecte. Imi amintesc foarte clar ca ma aflam in preajma acestor lucruri cand eram copil. Parintii mei au divortat cand eram foarte mic. Tatal meu a tinut totdeauna un jurnal, scria in el aproape in fiecare zi. Ne vizitam tatal o data la doua saptamani. Duminica dupa-amiaza, cand o asteptam pe mama sa vina sa ne ia, stateam in sufrageria casei tatalui meu, iar el statea la masa cu jurnalul deschis, scria despre week-end cat timp noi mai eram acolo. Acum, cand ma gandesc, pare ceva foarte ciudat: copiii sunt inca in casa, iar el sta la masa cu carnetul deschis si scrie despre cum a fost cu noi cat timp eram acolo. Intr-un fel, el ne-a dat acces la procesul creator, la ideea ca te gandesti mereu la evenimentele din viata ta si incerci sa le interpretezi, cu un stilou si o bucata de hartie. Acestea sunt, cred, lucrurile la care ma gandesc cel mai mult cand incerc sa-mi dau seama de ce sunt scriitor si ce legatura are asta cu tatal meu.
Cand a fost in Romania, vara trecuta, la o conferinta internationala a scriitorilor (Zile si nopti de literatura), scriitorul israelian Amos Oz a spus ca scriitorul e un fel de agent secret. (Personajul din romanul lui recent tradus in romaneste era un agent secret.) Ce parere aveti despre afirmatia lui?
Cred ca e ceva adevarat in aceasta afirmatie. Daca esti scriitor sau orice alt fel de persoana creatoare, ai senzatia ca nu e suficient sa fii in lume, sa ai relatii cu cei din jur, sa-ti traiesti viata, sa ai copii etc. Viata ta nu pare plina decat daca ii dai un inteles creator, daca faci o reprezentare a ei. Cand traiesti ceva, cand privesti ceva, te gandesti: "Oare asta se potriveste cu ceea ce scriu acum? Cum as scrie despre asta?". Un editor si-a scris memoriile despre timpul petrecut in Anglia printre "hooligans", la meciuri etc. E o carte buna, nu extraordinara, dar in care spune un mare adevar despre scris: descriind un scandal in care suporterii se bateau cu politia, iar el este doborat si cei din jur incep sa-l loveasca, povesteste ca, desi zacea pe jos, lovit, chiar ranit, s-a gandit numai cum o sa scrie despre asta, cum o sa descrie ce simte. Pentru scriitori nu e suficient sa traverseze o experienta, trebuie sa se gandeasca la cum o sa o prezinte in timp ce ea se petrece. A fi scriitor distruge si durerea. Nu poti sa mai simti puritatea durerii, ai simti-o altfel, daca n-ai avea aceasta responsabilitate.
Inseamna ca in permanenta esti diferit de ceilalti, pentru ca esti mereu un observator?
Nu cred ca exista o masa de oameni care nu au constiinta de sine. Cred ca majoritatea oamenilor sunt constienti. Dar cand esti scriitor si ai constiinta sinelui, faci ceva cu ea. O pui in serviciul unei arte, in vreme ce ceilalti o folosesc pentru conversatie sau pentru altceva. Asta complica viata, dar nu o face mai rea.
Prea multe carti, prea putini cititori
Am vorbit despre scriitorul american. Acum despre publicul lui, despre locul literaturii.
In prezent, locul literaturii in Statele Unite este destul de marginal. Publicul literaturii serioase se micsoreaza pe zi ce trece. Cartile nu mai joaca un rol important in vietile oamenilor, ca in trecut. Romanele reprezinta un fel de experienta impartasita, dar cred ca acum oamenii care isi impartasesc experientele sunt toti la televizor.
Credeti ca asistam la moartea literaturii, despre care am auzit prima oara in SUA, cand am venit la International Writing Programme, in Iowa City?
Nu cred ca literatura moare. Dar cred ca literatura joaca un rol mai mic in vietile oamenilor si devine mult mai rarefiata. Literatura ramane sa conteze pentru cei care au o inclinatie catre literatura. Dar America e o tara mare si are cititori peste tot. Insa unul dintre motivele pentru care e foarte greu sa fii scriitor de fictiune in ziua de azi este ca foarte greu mai ajungi la cititori. Librariile sunt pline de carti. Din ce in ce mai putini cititori si din ce in ce mai multe carti. E tot mai greu sa faci diferentieri intre ele. Daca mergi acum intr-o librarie mare, descoperi o mare diversitate de produse, o supraabundenta. Sunt atat de multe carti care pana la urma se uniformizeaza. Cred ca scriitorii care reusesc sa aiba succes gasesc un mod de a se diferentia de tot restul. E foarte greu. O modalitate e sa scrii despre un tip de experienta foarte precis. In America avem traditia literaturii imigrantilor. Oricare ar fi urmatorul val de imigranti, dupa 5, 10, 15, 25 de ani apare literatura despre experienta lor. Acum exista acesti scriitori evrei est-europeni, ai caror parinti au venit din fostele tari comuniste in Statele Unite in anii '70-'80. Au copii de 20-30 de ani si scriu lucruri destul de uimitoare. Cred ca sunt foarte putini scriitori care vor sa reprezinte un grup etnic, dar piata spune: "A, bosniac! A, rus, dominican, portorican!". Piata iti pune o eticheta. Dar toti acesti scriitori vor de fapt sa scrie despre experientele lor personale.
Efectul coroziv al banilor
Este publicul interesat de aceste experiente? Am observat ca Europa de Vest este prea putin interesata de Europa de Est. Editorii mi-au explicat ca literatura din aceasta regiune nu se vinde bine pentru ca oamenii din Vest nu inteleg o experienta atat de diferita si nu le pasa de ea.
Cred ca e un lucru general si impotriva caruia incercam sa luptam. Cand vorbim despre Internet si despre televiziune, despre faptul ca atunci cand deschizi televizorul vezi ce se intampla in toata lumea, te gandesti ca acestea ar putea largi cadrul de referinta al oamenilor, i-ar face mai curiosi fata de felul cum functioneaza lumea. Dar adevarul e ca tinde sa aiba efectul contrar. Lumea multor oameni devine din ce in ce mai mica. Piata libera incurajeaza oamenii sa fie egoisti. Iti pasa de bunastarea ta si a familiei tale, nu-ti pasa de vecinul tau. Cand am trait in Italia cu prietena mea, m-a tulburat felul cum se comportau italienii fata de imigrantii africani. Noua ni se parea normal sa vedem niste africani intr-un autobuz sau pe strada, dar cred ca italienilor le vine mult mai greu. Locuiam la tara si unii dintre acesti imigranti se urcau in autobuze la Florenta cu niste genti mari in care aveau obiecte pentru casa si umblau din usa in usa ca sa le vanda. Asa ceva vezi tot timpul in metrou in New York. Iar italienii se purtau atat de rau cu ei! Veneau si la noi la usa si ii invitam inauntru, ne uitam prin lucrurile lor si vorbeam cu ei. Incercam doar sa facem o tranzactie buna. Cei cu care am vorbit noi erau nigerieni, crestini ferventi: ai crede ca o tara catolica ca Italia ar vrea sa ajute niste crestini care isi doresc sa traiasca mai bine undeva. Gandindu-ma cum se purtau italienii cu acesti oameni, pot spune ca Italia se schimba. Oamenii se straduiesc sa nu fie constienti de schimbari ori incearca sa le impiedice. Nu ii intereseaza decat bunastarea lor. E foarte greu pentru ei sa faca un pas inapoi si sa spuna: "Acesti oameni incearca sa-si construiasca o viata mai buna. Sunt vecinii mei. Ar trebui sa fac ce pot ca sa-i ajut". Vedem asta si in literatura: oamenii nu mai sunt curiosi cum sunt vietile altora, asa cum erau poate inainte. Sunt multe motive. Unul sunt banii. Banii au un efect foarte coroziv asupra oamenilor, iar Italia a devenit o tara foarte prospera. Odata ce ai capatat ceva al tau, vrei sa-l protejezi, nu vrei sa ti-l ia altcineva.
De ce credeti ca scriitorii romani n-au agenti literari?
Probabil piata nu este interesata de scriitorii romani si de aceea nimeni nu ii publica. In capitalism aceasta e regula pietii. Daca se poate face profit undeva, cineva il va face. Daca un agent literar poate avea succes in Romania, reprezentand scriitori romani in tara si in afara, o va face. Faptul ca nu au facut-o inseamna ca nu spera sa aiba.
Cum e aici?
Aici, agentii literari sunt foarte importanti, mai ales acum, cand editurile sunt, in majoritate, detinute de corporatii foarte mari. Nu stiu cum a aparut institutia agentilor literari. Cred ca la inceput erau persoane care citeau contracte de publicare si se asigurau ca termenii contractului erau avantajosi pentru scriitorul respectiv. Dar acum, majoritatea scriitorilor, in loc sa aiba o relatie cu un editor, cu o editura, au o relatie cu un agent literar. Acesta le citeste mai intai cartile, face comentarii editoriale, se gandeste la opera lor ca intreg, incearca sa-i ghideze de la carte la carte. Ca scriitor, principala relatie o ai cu agentul literar.
Rezidenta de scriitori: Ledig House
Inseamna ca autorii primesc destui bani ca drepturi de autor cat sa dea o parte din ei unui agent literar?
Agentii iti reprezinta cartile si primesc 15% din orice castigi. E intr-un fel costul conditiei de scriitor. Nu cunosc multi scriitori care vor sa-si bata capul cu fotocopiatul manuscriselor, cu trimiterea lor la editori. Daca ai un agent, te poti gandi numai la scris. Incerc sa scriu cea mai buna carte cu putinta, o dau agentului meu, vorbesc cu el despre ce fel de editura ar fi interesata de ea etc. El vorbeste despre cartile tale in contexte editoriale, incearca sa-i faca pe oameni interesati de ceea ce faci. Unii agenti fac si munca de editor si pe cea de avocat si de agent PR. Pentru ca vorbim despre agenti literari si despre faptul ca americanii nu sunt interesati de lumea exterioara, trebuie sa spun ca parte din ceea ce incercam sa facem la Ledig House e sa aducem aici scriitori din afara Statelor Unite. Mai intai, ca sa aiba experienta de a fi aici si de a lucra in liniste. Isi lasa serviciul si familia in urma, au timp sa se concentreze numai pe scris, lucru de care scriitorii, de oriunde ar veni, au nevoie mai mult decat de orice. Al doilea lucru pe care il facem e sa punem oameni impreuna. Ne place sa stam aici in jurul mesei. Si e un lucru extraordinar sa vezi oameni din locuri atat de diferite si sa iti dai seama de lucrurile pe care le ai in comun si de cele pe care nu le ai in comun cu ei. De asemenea, aducem aici agenti si editori. Ne straduim sa le reamintim oamenilor din New York (agenti, editori) ca exista o lume dincolo de Ocean, ca exista scriitori de care nu au auzit, care scriu intr-o alta limba pe care ei nu o pot citi, care sunt la fel de realizati si de interesanti. Exista literaturi intregi care nu sunt scrise in engleza, care nu vin din Statele Unite, care nu vin din New York. Scriitorii nu locuiesc numai in Brooklyn. Traiesc in fiecare oras si in fiecare sat din lume. Incercam sa le reamintim ca au o responsabilitate si fata de altceva decat de cariera lor. Cred ca activitatea editoriala este diferita de altele. Are o responsabilitate diferita. Oamenii citesc carti pentru ca vor sa stie cum merge lumea. Au intrebari fundamentale despre viata, la care vor sa gaseasca un raspuns, nu la modul simplu, ci in felul in care o fac cartile; literatura se adreseaza unor sentimente esentiale pe care le are orice fiinta umana. "De ce sunt aici?", "Cum am ajuns aici?", "De ce lumea merge asa cum merge?" sunt intrebari fundamentale pe care toata lumea si le pune. Literatura raspunde acestor intrebari intr-un mod specific, particular. Literatura poate hrani indoielile pe care le are o fiinta umana. Cred ca editorilor trebuie sa li se reaminteasca ca trebuie sa aduca cititorilor acest tip de hrana. Deci un editor vine la Ledig House si cunoaste un scriitor de care nu a mai auzit niciodata, iar acesta scrie o carte care pare interesanta. Poate o va publica in traducere. Am inregistrat cateva succese, gasind editori pentru cei care vin aici. Pentru romani e foarte dificil, dar incercam, facem tot posibilul.
Ledig House, octombrie 2004
Traducere din limba engleza de Maria Bercea
