Pe aceeași temă
Cu o întarziere de peste un deceniu si dupa mai bine de un sfert de veac de la aparitie, a fost, în sfarsit!, tradusa în limba romana o carte devenita clasica în materie de cercetare a raporturilor dintre "partid" si "literatura" în Romania de dupa 1945. O carte de capatai în domeniu, lucrare de pionierat la data cand a fost elaborata, însa ramasa si astazi, în multe privinte, fara egal, desi cercetarea se oprea la 1974, iar printre sursele de documentare nu se afla, explicabil, cele revelate sau devenite accesibile dupa 1990.Este vorba de studiul publicat în 1975 de Anneli Ute Gabanyi în R.F. Germania, la München, si avand chiar acest titlu, Partid si literatura în Romania dupa 1945 (Partei und Literatur in Rumänien seit 1945), titlu nu se stie însa din ce ratiuni modificat la traducerea în romaneste în Literatura si politica în Romania dupa 1945*.
O talmacire ce merge în sensul unei anumite edulcorari prin relativizare ("partid", cel comunist, evident, stabileste cu precizie elementul de raportare, în vreme ce "politica" este vag si camufleaza prezenta partidului comunist, iar inversarea termenilor situeaza "literatura" în rolul dominant). Dar nu e grav, desigur.
Cum nu sunt foarte grave nici erorile de traducere sau, mai degraba, unele macar, provenite din nefamiliarizarea cu domeniul. Relativa descentralizare a Uniunii Scriitorilor de la sfarsitul anilor '60 s-a facut prin înfiintarea de Asociatii, nicidecum de "organizatii", cum a fost tradus Vereinigungen. In schimb, dar tot aiurea, die Konstituierung der Bukarester Schriftstellevereinigung s-a tradus prin "constituirea Uniunii Scriitorilor din Bucuresti", desi o asemenea Uniune nu a existat vreodata.
Insemnarile lui Marx publicate în 1964 au fost "despre romani" (uber die Rumänen), nu "despre Romania". De buna seama ca prin "exodul romanilor de la Targul de Carte din Frankfurt" trebuie sa se înteleaga retragerea romanilor, aici preferandu-se fidelitatea excesiva fata de original, dar cu pretul ratacirii sensului ("Exodus der Rumänen von der Frankfurter Buchmesse").
Oarecum amuzant este ca s-a recurs la exasperantul implementare din actuala limba de lemn pentru Anwendung, desi mai propriu ar fi fost "aplicare" sau "folosire", poate chiar "introducere", tinandu-se seama de context (era vorba de rolul avut de introducerea într-un anumit moment politic a conceptului de "specific national" pentru demonstrarea continuitatii nationale).
In acord cu tendinta spre edulcorare, chiar si demonstrarea (actiune prin excelenta propagandistica) s-a volatilizat însa la traducere: "Mit der Anwendung des Konzepts vom «nationalen Spezifikum» auf die Literatur und Kunst sollte die nationale Kontinuität (mit der Vertretern der Tradition) demonstriert, bei den zeitgenössichen Schriftstellern provoziert werden" devine "O data implementat conceptul de «specific national» si în literatura si arta, trebuia stimulat (cu ajutorul reprezentantilor acestei traditii) sentimentul unei continuitati nationale"! Manipularea sugerata de Anneli Ute Gabanyi (ea scrisese ca scriitorii contemporani fusesera tintele actiunii de incitare, provozieren) se estompeaza astfel în versiunea romaneasca pana la disparitie.
Desigur ca restaurarea în forma originala a citatelor date de Anneli Ute Gabanyi ar fi fost o operatiune mult prea dificila, ce presupunea un serios efort de documentare, încat în majoritatea cazurilor s-a preferat solutia, nesfarsit mai comoda, a re-traducerii. Cu inevitabilul risc al deformarilor mai mici sau mai mari produse de o dubla translatie: din romana în germana si apoi din germana în romana.
Chiar si un citat din discursurile lui Gheorghiu-Dej ori Ceausescu tradus din romana în germana si apoi retradus în romaneste nu mai suna chiar la fel ca originalul, iar pierderile de nuanta si culoare sunt, natural, si mai mari în cazul citatelor din literati. Avantajul indirect al acestei pagube, fiindca exista unul, este ca amatorii de a-si însusi citate gata gasite risca sa fie lesne descoperiti! Desi trebuie sa aiba cine s-o faca...
Se poate însa regreta ca buna initiativa a Editurii Fundatiei Culturale Romane de a traduce si tipari aceasta carte este umbrita de o dubla absenta, a unei cat de scurte explicatii despre lucrarea în sine si a unei fise bio-bibliografice a autoarei. Volumul este de altfel datat 2001, dar în realitate a aparut prin 2002, iar lipsa lui de ecou în spatiul public ar putea fi uimitoare, daca nu ar face parte dintr-o realitate "catastrofala", devenita însa curenta si acceptata prin banalizare.
Ma refer la ceea ce se întampla în materie de editare-promovare-difuzare a cartii, chiar daca nu este neaparat un subiect tinand de critica literara. Chiar sa nu fie, însa?! Dan C. Mihailescu a publicat saptamana trecuta un incendiar si admirabil articol pe aceasta tema (Scriitorul, ultima roata la caruta, în suplimentul cultural al Cotidianului, LA&I nr. 73, din 2 iunie). Calificativul "catastrofala" a fost folosit într-un interviu dat la RFI de d-na Caroline de Salaberry, de la Serviciul de cooperare si actiune culturala al Ambasadei Frantei la Bucuresti, pentru a caracteriza situatia "pietei de carte în Romania".
In treacat fie spus, d-na de Salaberry a facut, ca preambul al constituirii premiului literar Eugène Ionesco, un studiu despre aceasta piata, nedat publicitatii dar evocat în interviul mentionat, studiu ale carui constatari ar trebui sa produca macar insomnii durabile, daca nu si angoase, multor "responsabili culturali", celor din domeniul public în primul rand. Vede oare "strainul" mai bine?!
Mai devreme era mai bine
Nu e o întrebare buna, totusi. "Strainul" poate vedea, si chiar vede, prin însasi conditia lui, altfel, privirea din afara este inevitabil diferita, dar nu si neaparat mai buna sau mai putin buna decat cea din launtru. Si-apoi, în ultima instanta, o anume "distantare" implica orice reflectie, asa cum "apropierea" nu garanteaza nici cunoasterea, nici întelegerea, nici priceperea (H.H. Stahl ironiza candva pretentia unora ca se pricep la folclor si cultura populara doar fiindca se nascusera si copilarisera "la tara"!).
Iar în cazul lui Anneli Ute Gabanyi întrebarea poate fi chiar proasta. S-a nascut la Bucuresti (18 oct. 1942), a urmat scoala si liceul germane din Sibiu, a fost studenta a Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj (la romana-engleza). Plecata din Romania în 1963, a facut studii de romanistica si stilistica (masterat cu o teza despre influenta lui Pietro Bembo asupra Pleiadei). Intre 1969 si 1987 a fost cercetator principal (în ultimii doi ani sef) la sectia romana a Institutului de cercetari al "Europei Libere" (disparut dupa 1995), iar dupa aceea cercetator principal la Institutul Sud-Est European din München (1988-2000).
Este, în prezent, cercetator principal la Institutul German pentru Afaceri Internationale din Berlin. Cateva dintre cartile pe care le-a publicat se refera exclusiv la Romania, în romaneste mai fiind disponibile alte doua (Revolutia neterminata. Romania între dictatura si democratie, din 1990, a fost tradusa în 1999 tot la Editura Fundatiei Culturale Romane, iar Cultul lui Ceausescu. Putere politica si propaganda în Romania comunista, din 2000, a aparut ori sta s-apara la Editura Polirom). Mentionez si ca Anneli Ute Gabanyi este autoarea unei bibliografii a tuturor traducerilor din romana în germana (în RFG, RDG, Austria si Elvetia) facute între 1945 si 1983.
Partid si literatura... (prefer titlul original) a fost prima ei carte. Scrisa pe baza documentatiei existente la Institutul de cercetari al "Europei Libere" si precedata de un numar apreciabil de articole si studii pe aceeasi tema publicate în reviste si ziare din Germania (occidentala), contine o minutioasa descriere analitica a politicii partidului unic de monopolizare a literaturii si de asigurare a unei suprematii care sa-i permita atat controlul absolut asupra ei, cat si utilizarea ca instrument flexibil de propaganda, în functie de obiectivele politice si ideologice ale diverselor momente si "etape".
Nimeni, pana astazi, nu a reconstituit cu atata claritate si atata bogatie de fapte si date modul în care partidul comunist si-a asigurat si institutionalizat puterea în cultura si literatura.
Dupa aproape trei decenii de cand a fost scrisa, aceasta carte nu este în nici un fel depasita, nici documentar, nici interpretativ. Dictatura lui Nicolae Ceausescu avea sa mai dureze 15 ani, politica lui culturala avea sa cunoasca, dupa ce Anneli Ute Gabanyi îsi publicase lucrarea, o restalinizare progresiv accentuata (în 1974, anul ultim al cercetarii, înca nu exista, de pilda, Festivalul "Cantarea Romaniei", iar diversiunea "protocronismului" înca nu aparuse), dar nimic din structura cartii nu este susceptibil de vreo modificare serioasa din cauza acestei acumulari de fapte istorice si a schimbarii de perspectiva aduse de prabusirea în 1989 a regimului comunist.
Jurnalele, memoriile, marturiile, investigatiile documentare de dupa 1990, atatea si cum au fost facute (în general putin si de regula în chip inadecvat), nu fac decat sa confirme ceea ce stabilise ori intuise, cu stralucire adesea, Anneli Ute Gabanyi înca din 1974-'75. Iata doua exemple. Daca sunt multi cei care situeaza în 1971 ("tezele din iulie") cotitura culturala efectuata de Ceausescu în sensul restalinizarii, Anneli Ute Gabanyi observa ca "obiectivele exprimate în 1971 au fost formulate cu mult mai devreme", punerea lor în aplicare fiind doar "întarziata", si anume de "evenimentele la nivel national si mai ales international".
Analiza discursului tinut de Ceausescu la Adunarea Generala a scriitorilor din 1968, socotita - si nu fara temei - cea mai "liberala ", scoate fara echivoc la iveala ca el a formulat acum, "pentru întaia oara de la numirea în functie", o "conceptie coerenta asupra literaturii si politicii culturale": este chiar conceptia ce avea sa se impuna dupa 1971 (dupa 1990, cea mai serioasa evocare a acelui moment a fost facuta de revista Vatra, într-un numar tematic - 8/2001). Al doilea exemplu: dupa Anneli Ute Gabanyi, retragerea antologiei de poezie romana moderna întocmita de Nicolae Manolescu în 1968 s-a datorat nu atat includerii unor autori "interzisi", cat încalcarii "ierarhiei literare stabilite de partid". Adica exact motivul pentru care, un deceniu si ceva mai tarziu, avea sa fie blocat viitorul mare Dictionar al scriitorilor romani.
Dar actualitatea acestei carti - azi, în 2003 - tine nu numai de temeinicia cercetarii, ci si de respectarea a doua principii asa-zicand metodologice. Anneli Ute Gabanyi situeaza în permanenta ceea ce se petrece în literatura în raport cu schimbarile politice, de institutii si de cadre.
Infiintarea de publicatii, evolutia traducerilor, tirajele, confruntarile de la conferintele si consfatuirile scriitorilor, scoaterile din functii si numirile în aparatul de partid, însa si în institutiile culturale si literare (curiosii pot gasi interesante pagini despre tanarul activist Ion Iliescu, între altele), totul este trecut printr-o sita fina, pus în rama, fixat în peisaj în functie de sens.
Iar peisajul este unul extrem de mobil, extrem de fluctuant, chiar proteic - dar pe fondul unor imobilisme durabile. Al doilea principiu consta în absenta totala a etichetelor definitive aplicate "actorilor". Autoarea nu este interesata - avantajul distantei! - sa înscrie pentru totdeauna cutare sau cutare scriitor pe o lista sau alta, nu face evaluari totale, ci fixeaza atitudinile manifestate într-un moment sau în altul, asa cum au fost ele. Asa se face, de pilda, ca dupa ce, spre exemplu, semnaleaza aparitia unor articole "senzationale" de Paul Anghel, nu se va sfii sa remarce trecerea aceluiasi de partea neodogmatismului.
Tinerii Adrian Paunescu si Mihai Ungheanu, a caror evolutie ulterioara avea sa fie cum a fost, sunt situati în "prezentul" de atunci, la fel cenaclul condus de Eugen Barbu, se acorda importanta cuvenita grupului "oniricilor", rolului istoric al revistei Secolul 20, cartilor si scriitorilor care au profitat de bresele în sistem si au extins teritoriile unei libertati care, daca nu a fost niciodata decat una partiala, a fost integral împotriva Partidului.
Si, cine stie, poate ca, daca ar fi aparut în romaneste mai devreme cu un deceniu, la începutul anilor '90, ar fi putut fi evitate, prin intimidare, multe din excesele si frivolitatile care au otravit viata literara si au sfarsit prin a marginaliza literatura si scriitorii, cum nu s-a întamplat niciodata de la constituirea statului roman în sens modern. Dar poate ca nici astazi nu este foarte, prea tarziu. O carte stralucitoare, fara nici un rid. Un mare model...
*Anneli Ute Gabanyi - Literatura si politica în Romania dupa 1945, Editura Fundatiei Culturale Romane, 2001
