Liviu Dragnea, despre infiintarea Comitetului pentru Supravegherea Macroprudentiala a sistemului financiar: Asa ceva nu se poate! Nu mai exista Guvern, Parlament, Presedintie?

P.c. | 31.07.2015

Pe aceeași temă

Liviu Dragnea, presedintele interimar al PSD, a declarat aseara, la Antena 3, ca nu este de acord cu proiectul de lege privind constituirea Comitetului National pentru Supravegherea Macroprudentiala a sistemului financiar, condus de guvernatorul BNR. Dragnea considera ca infiintarea acestui comitet este un fapt foarte grav pentru ca "nu pot noua oameni, indiferent cat ar fi de buni si de bine intentionati, sa decida tot, deasupra Guvernului, a Parlamentului".


"Asa ceva nu se poate (...) Eu ce sa inteleg, ca nu mai exista Guvern, Parlament, Presedintie?", a afirmat presedintele interimar al PSD, conform ziare.com El a mai spus ca nu a stiut despre existenta acestui proiect si chiar l-a intrebat pe moderatorul emisiunii daca este "o stire reala".
 

Infiintarea Comitetului National pentru Supravegherea Macroprudentiala a fost aprobata de Guvern, in 22 iulie, noua institutie avand rolul de a supraveghea sistemul financiar national, presedintele acestui comitet urmand sa fie guvernatorul BNR. Comitetul va fi constituti din reprezentanti ai Bancii Nationale a Romaniei, ai Autoritatii de Supraveghere Financiara si ai Guvernului, si va functiona ca structura de cooperare inter-institutionala, fara personalitate juridica, cu rolul de a asigura coordonarea supravegherii macroprudentiale la nivel national.
 

Presedintele Comitetului va fi Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, si organismul decizional va fi format din noua membri: guvernatorul, prim-viceguvernatorul, cei doi viceguvernatori si economistul-sef al Bancii Nationale a Romaniei; presedintele si prim-vicepresedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara si doi reprezentanti ai Guvernului, desemnati de primul-ministru. Deciziile Consiliului general sunt adoptate cu majoritatea voturilor exprimate, iar, in caz de egalitate de voturi, presedintele are vot decisiv. Membrii Consiliului general nu vor fi remunerati pentru activitatea desfasurata.

 

CITITI SI: Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, va conduce un Comitet nou infiintat, pentru Supravegherea Macroprudenţială a economiei romanesti

 

Principalele atributii ale Comitetului National pentru Supravegherea Macroprudentiala sunt:


- elaborarea strategiei privind politica macroprudentiala;
- colectarea si analiza informatiilor, precum si identificarea, monitorizarea si analiza riscurilor sistemice la adresa stabilitatii financiare;
- identificarea institutiilor si structurilor sistemului financiar relevante din punct de vedere sistemic;
- emiterea de recomandari si avertizari in vederea prevenirii sau diminuarii riscurilor sistemice la adresa stabilitatii sistemului financiar national si monitorizarea implementarii acestora;
- emiterea de recomandari sau avertizari pentru asigurarea implementarii recomandarilor sau avertismentelor Comitetului European pentru Risc Sistemic;
- monitorizarea implementarii recomandarilor Comitetului European pentru Risc Sistemic (CERS) si a masurilor adoptate la nivel national ca urmare a recomandarilor si avertizarilor emise de CERS;
- emiterea de recomandari pentru asigurarea punerii in aplicare la nivel national a regulamentelor, deciziilor, recomandarilor, orientarilor, ghidurilor emise in domeniul supravegherii macroprudentiale, adoptate la nivelul UE si emiterea de opinii consultative in domeniul sau de competenta.
 

Comitetul va avea responsabilitati si in privinta coordonarii gestiunii crizelor financiare in sensul emiterii de recomandari in vederea stabilirii masurilor necesare pentru reducerea riscului de contaminare in cazul in care unul sau mai multi participanti la sistemul financiar se confrunta cu dificultati care au impact sistemic, precum si a monitorizarii implementarii acestora. 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22