De același autor
Am evitat sa scriu pina acum despre tacerile presedintelui Iohannis sau sa-l critic pentru gesturile mai mult sau mai putin fericite ale perioadei de tranzitie, am asteptat, deci, sa-si intre efectiv in functie. Iata ca a facut-o printr-un discurs, nuantat si detaliat ulterior in interviul pentru Adevarul, in zona de sensibilitate maxima a unei parti consistente a electoratului care l-a respins pe Ponta, alegindu-l pe el: justitia. Desi corect in principiu, discursul a generat controverse aprinse, unele acuze mergind pina la “subminarea justitiei” si “sustinere a viziunii Antenei 3”. Beneficiar al votului negativ, Iohannis a fost supus in doar trei saptamini de la investitura unui veritabil tir, culminat acum cu disecarea si reinterpretarea discursului tinut la CSM, unele reprosuri fiind perfect justificate, altele mergind in linia delictului de intentie. De ce? Buna parte a electoratului, in special fostii “basisti”, incriminarile mai ales de la ei vin, n-au avut si nici nu au incredere in Iohannis (in principal pentru ca nu s-a delimitat de puciul din 2012) si banuiesc acum (ca si in campanie) ca noul presedinte nu a internalizat suficient discursul pro-justitie, pro-stat de drept, ca intelege doar superficial motivatiile profunde si asteptarile celor care l-au sustinut. Din partea acestui segment de electorat Iohannis nu a beneficiat de nicio perioada de gratie, stacheta i-a fost plasata foarte sus si totul se judeca prin comparatie. Poate fi un lucru bun, care il obliga pe presedinte la eforturi de calibrare si meditatie asupra pericolelor care au pindit Romania in ultimii ani sau asupra resorturilor anti-pontismului. Poate fi insa si extrem de riscant daca Iohannis nu intelege si nu invata din mers.
Controversatul discurs a pedalat pe “independenta justitiei”, pusa in contextul “statului de drept consolidat”, pe constiinta si onestitatea magistratilor, care “sunt atit de independenti cit vor ei sa fie”, promitind “promovarea unor judecători și procurori, pe criterii ce țin exclusiv de competență profesională, experiență managerială și integritate”. Iohannis a punctat corect, spunind “vreau sa asigur Justiției cadrul normativ de funcționare, să apăr independența sistemului judiciar, să exprim așteptările, dar și să atrag atenția asupra unor probleme restante ori nerezolvate”. “Este de datoria mea să arăt, totodată, că instituțiile nu trebuie personalizate, identificate cu imaginea liderului de la un moment dat. Instituțiile nu „aparțin” conducătorilor. Doar așa ne putem feri de derapaje și manipulări, de situații periculoase și nedemocratice. Așadar, instituțiile trebuie consolidate și apărate în ansamblu, și aici mă refer la toate cele trei componente ale Ministerul Public: Parchetul general, DNA și DIICOT”. Nimic din aceasta parte a discursului nu ridica semne de intrebare, ba din contra, vine in siajul asteptarilor, mai ales daca ne uitam si la cu felicitarile adresate acelor “oamenii onești și performanți din sistemul judiciar românesc au trezit în conștiința semenilor ideea de dreptate, un pas decisiv spre o democrație consolidată, pentru care merită cu prisosință să fie felicitați și încurajați.”
Problemele apar insa in momentul in care presedintele vorbeste despre faptul ca “magistratul trebuie să judece în baza probelor, nu în baza informațiilor, indiferent de unde ar veni acestea”, dar mai ales din fraza referitoare “supraputerea” reprezentata de Justitie” si de exercitarea acesteia cu “exotism mediatic”. “Consider important de subliniat faptul că Justiția este una din cele trei puteri ale statului, nu o supraputere. Justiția trebuie exercitată cu demnitate, respect și sobrietate, nu etalată sub aspect de exotism mediatic. În același timp, Justiția se face cu respectarea tuturor drepturilor și libertăților civile, inclusiv a prezumției de nevinovăție și a dreptului la imagine”. Pe fond si scoase din contextul romanesc aceste afirmatii sunt si ele corecte, dar- intoarse ca manusa pe dos- am auzit in ultimii ani prea des din gurile de foc penale ale PSD acuza ca “justitia e supraputere in stat”, ca totul nu este decit un “circ mediatic” si ca magistratii calca in picioare “prezumtia de nevinovatie”. Ce sa mai discutam despre asertiunea, amintind de initiativa legislativa a pesedistului Nicolae Serban, devenita obsesie pentru dadatorii cu subsemnatul la DNA, referitoare la faptul ca “ este de dorit ca CSM-ul și Inspecția Judiciară să ia atitudine, potrivit atribuțiilor legale, la modul cel mai serios ori de câte ori apar scurgeri nepermise de informații în presă, din dosarele penale aflate în curs de instrumentare”. Comentariile aproape nu-si mai au rostul, sunt de notorietate rabufnirile nervoase ale lui Ponta despre “monstrul stenogramelor aparute in spatiul public” care “ne aduc tuturor aminte de ce va lasa mostenire regimul Basescu: ura, mizerie, metode subterane... De la el si de la Morar a inceput aceasta practica” (...)"Aşa e când creezi un monstru. L-au folosit domnul preşedinte Băsescu şi domnul Morar acest monstru al înregistrărilor, al stenogramelor, al intoxicărilor de presă şi se întoarce împotriva lor. Ideea este ca în viitor, după ce scăpăm şi de domnul Băsescu, şi de sistemul lui securist, să nu se mai întâmple lucrurile astea şi într-adevăr în dosare să nu mai apară decât stenograme care au legătură cu cauza". Ponta se referea (octombrie 2014) la stenogramele din cazul Blejnar, care proveneau legal din referatul procurorilor, si adauga ca “într-o societate normală cei care dau informaţii din dosare sunt birourile de presă ale parchetelor şi că cei care cumva dezvăluie informaţii nepublice din câte ştiu eu în toată Europa există sancţiuni".
In interviul de la Adevarul, presedintele a mai nuntat vorbind despre “telejustitie” si “circ mediatic”, sintagme extrase, repet, din arsenalul pesedist, dar e clar ca nu stie si nici nu i s-a spus ca procedurile prin care referatele procurorilor, cu stenograme cu tot, ajung in presa, nu doar ca au fost subiect de dezbatere, dar exista si reglementari clare. Altfel spus, Iohannis vrea sa inventeze roata intr-o zona care nu intra in competentele sale si in care doar PSD isi baga nasul din motive lesne de inteles. Mediatizarea cazurilor de coruptie le-a stat mereu in git penalilor, ajutindu-i pe oameni sa inteleaga beneficiile unei justitii independente, ceea ce a fost pina la urma in avantajul direct al lui Iohannis.
Ceea ce mi se pare insa mai grav este faptul ca noul presedinte nu da semne ca a internalizat problematica- desi corecte ca substanta toate aceste idei nu sunt aplicabile unei Romanii dominate de coruptie si de un partid, PSD, care si-a facut din sugrumarea Justitiei un deziderat. Si care, sa nu uitam nici o secunda asta, este la putere, are totul in mina cu exceptia semnaturii pentru numirea sefilor din magistratura. Ca Iohannis a dat-o cu oistea-n gard stau dovada laudele revarsate dinspre Antena 3 si diversi pesedisti razboinici anti-DNA. Inclusiv puscariasul Relu Fenechiu s-a grabit sa-i scrie o depesa apreciativa. Cind te proslavesc unii ca astia e de rau, cind te injura inseamna ca esti pe drumul cel bun.
Trec peste gogomania cit casa, bagata probabil de cel care a scris discursul: procurorul general sa fie membru al CSAT- dar se vede treaba ca, totusi, presedintele nu intelege prea bine problema separatiei puterilor in stat, pentru ca a insistat pe ea si in interviul dat Adevarul. "Lupta anticoruptie si impotriva crimei organizate tin de securitatea nationala, iar Consiliul Suprem de Aparare a Tarii se ocupa si de acest domeni”, argumentul adus fiind ca acolo se regaseste si ministrul Transporturilor, iar “lucrurile de care se ocupa procurorul general sunt cel putin la fel de importante". Pai, tocmai d-aia nu are ce cauta procurorul general in CSAT! Sa prespunem ca ministrul cu pricina are un dosar penal sau se discuta o privatizare cu cintec- cazurile Oltchim si CFR Marfa- din care poate iesi un dosar penal, care in nici un caz nu trebuie sa ajunga pe masa CSAT, aici aparind chestiunea cu separatia puterilor.
Alegerea lui Iohannis a fost fara indoiala cel mai bun lucru care se putea intimpla in conditiile date, ne-a scapat in primul rind de Ponta, da garantia ca procurorii vor fi lasati sa-si faca treaba in continuare, nu este pusa sub semnul intrebarii orientarea Romaniei. Intr-un fel sau altul, Iohannis a impus deja o schimbare de stilistica in politica si promisiunea “lucrului bine facut” chiar poate fi luata in serios. Pe masura ce trece timpul insa toate astea vor incepe sa para insuficiente, memoria colectiva este de scurta durata si sentimentul de primejdie reprezentat de autotputernicia PSD se va diminua.
Iohannis are in fata marea provocare de a se ridica la inaltimea functiei, o poate face, cred ca are potential, dar pentru asta trebuie mai intii sa inteleaga problematicile si asteptarile, sa se inconjoare de oameni competenti si onesti. Si Basescu a invatat din mers, a contientizat si dat curs cerintelor unei parti a societatii- sa luam ca exemplu doar condamnarea comunismului si lupta anti-sistem- treptat, sa nu uitam asta. Modelul Basescu poate functiona pina la un punct. Subiecte majore- sanatate, educatie, administratie-, esecuri ale mandatului Basescu, au nevoie de implicarea lui Iohannis. Alegerea lui a fost a fost o intimplare, depinde de el sa fie una fericita si pe termen lung. Pina atunci, mai usor cu Iohannis pe scari, in capul lor troneaza inca PSD.
