De același autor
„Îl susțin pe Victor Ponta, pentru că țara aceasta are nevoie de un Președinte tânăr și energic! Cred în tineri, doamnelor și domnilor! Tinerii sunt capitalul nostru cel mai de preț. Trebuie să ne folosim de acest capital de la nivelul cel mai de jos și până la vârf! Dixi et salvavi animam meam.”
(Radu Beligan, la 95 de ani, pe o plasmă a Arenei Naționale)
Nu-i așa că ați fost adeseori tentați să împrumutați caracterului unui actor masca rolurilor sale? Nu se întâmplă oare în mod curent ca un actor care „dă viață” unor personaje visătoare, neajutorate sau idealiste să devină un „actor îndrăgit”? Cine oare nu l-a îndrăgit pe Anthony Queen jucându-l pe Zorba? În schimb, nimeni nu va vorbi de Boris Karloff în rolurile din Frankenstein ca de un „actor îndrăgit”. Nu pentru că nu l-ar fi jucat bine pe monstrul scăpat din laboratorul doctorului, ci pentru că l-a jucat atât de bine, încât, în imaginarul public, actorul s-a contaminat de monstruozitatea personajului său. Iar când îi vezi pe Klaus Kinsky sau pe John Malkovich, distribuiți mai cu seamă în roluri de eroi malefici, cu firi ascunse, perverse sau criminale, nu ești oare lesne înclinat să ți-i închipui odioși și în viața de zi cu zi?
Radu Beligan a fost și este în România „un actor îndrăgit”. Pe vremea comuniștilor un artist îndrăgit primea un titlu. Regimul era foarte abil în a ieși în întâmpinarea celor îndrăgiți de popor și în a face din performanțele lor reușitele lui: cântăreți de muzică populară, de operă, sportivi, actori… Pentru artiști, existau titluri care reprezentau diferite grade ale îndrăgirii: existau „artiști emeriți” (îndrăgiți așa și așa și nu neapărat de toată lumea), existau artiști „laureați ai Premiului de Stat” (aceștia meritau să fie îndrăgiți de multă lume) și, în sfârșit, pentru artiștii super-îndrăgiți, exista titlul de „artist al poporului”. Nu oricine ajungea „artist al poporului”, adică al întregului popor. Pentru că nu oricine putea fi îndrăgit de absolut toată lumea. „Artiști ai poporului” erau George Calboreanu (care juca în Apus de soare), George Vraca, Alexandru Giugaru, Grigore Vasiliu Birlic, Ștefan Ciubotărașu, Ion Finteșteanu, Ion Manolescu, Maria Filotti… Și Radu Beligan. El era un artist îndrăgit de absolut toată lumea.
De la Contrabasul lui Patrick Süskind la Congresele Partidului
În 2008, Humanitas Multimedia a editat un audio-book, Contrabasul, piesa monolog a lui Patrick Süskind, în lectura lui Radu Beligan. Am acceptat în sinea mea – da, am acceptat, ăsta e cuvântul, ceea ce-nseamnă că totuși m-am bâlbâit o vreme – ca CD-ul acesta să apară sub sigla Humanitas. (Fusesem la premiera spectacolului de la Național în 1987.) Am primit într-o bună zi înregistrarea și țin minte momentul în care, în mașină, am deschis mapa și am introdus discul în CD-player. Am ascultat o vreme vocea molatecă a actorului, purtând în ea inflexiunile obosite ale marilor dezamăgiți ai vieții, ideală pentru a exprima fragilitatea și stupoarea acelor ființe care se pomeniseră, fără să înțeleagă de ce, în infernul lumii. Rolul contrabasistului, „aruncat” într-una dintre orchestrele lumii, îi venea mănușă lui Radu Beligan. Așa cum îi venise, în 1944, și cel al profesorului Miroiu din Steaua fără nume. Așa cum i se potriveau toate rolurile în care, cum spuneam, n-aveai cum să nu iubești neajutorarea personajului, vocea tandru-catifelată, ușor nazalizată a interpretului și clipirile lui repetate din ochi. Ce poate fi mai înduioșător decât spectacolul unui miop scos din lumea lui și confruntat pe neașteptate cu lumina prea mare a vieții? N-aveai cum să nu-l îndrăgești pe Radu Beligan.
Am ascultat Cd-ul până la capăt, apoi m-am întrebat cum se făcea că nimeni, vreme de aproape 20 de ani, nu-i reproșase lui Beligan nimic. Dar absolut nimic. Nici eu, evident. Dovadă stătea CD-ul pe care tocmai îl ascultasem. Nimeni nu-i amintise lui Beligan vreodată de cealaltă scenă: scena vieții, aceea pe care jucase, cu prestigiul lui și-al rolurilor sale, schimbând direcția zborului și făcând lupinguri asemeni unui pilot de clasă, un rol în armata mercenarilor conștiinței. Nu e nici o îndoială: spre deosebire de celelalte roluri ale lui Radu Beligan, ăsta fusese un rol urât.
Spectacolele în care putea fi văzut în rolul acesta urât aveau loc la intervale bine ritmate de Congrese ale Partidului, aniversări și omagii colective. Erau spectacole uriașe, cu foarte mulți actori și figuranți. Figuranții stăteau într-o sală, ascultau monologurile actorilor și, din când în când, se ridicau în picioare și aplaudau. Actorii principali jucau pe o scenă fixă care se numea „tribuna Congresului”. Ei „urcau la tribună” pe rând și citeau un text „de adeziune”.
Să ne amintim – sau să aflăm, pentru cei care n-au trăit atunci – cum arăta, la câte patru-cinci ani o dată, spectacolul numit „Congresul Partidului Comunist Român” în epoca lui Ceaușescu. Întâi intrau în scenă șefii Partidului, cu tovarășul Ceaușescu în rolul secretarului general. El era protagonistul. Avea cel mai lung rol. Citea preț de o oră, dacă nu mai mult, un monolog care-și primea numele de la numărul Congresului: „Raportul tovarășului Nicolae Ceaușescu la cel de al IX-lea Congres…” Primul spectacol cu Ceaușescu în rolul principal a avut loc în 1965. Cel de al XIV-lea Congres, ultimul la care și-a interpretat rolul și a citit „raportul”, a avut loc la sfârșitul lui noiembrie 1989, cam cu o lună înainte de dispariția sa în apele învolburate ale istoriei. Citea foarte prost (literele, în mod vădit, îl chinuiau). Când voia să sublinieze o replică, își lua, căznit, avânt și începea să dea din mână în contratimp cu accentele pe care încerca să le pună pe anumite cuvinte. Era o tristețe să-l vezi și te apuca jalea gândindu-te ce actor lamentabil distribuise istoria în rolul de „șef al statului” pentru poporul român.
Intrau apoi în scenă, ținând discursuri în limba aceea vidă pe care sovietoloaga franceză Françoise Thom o numise „limbă de lemn”, diferiți membri ai Comitetului Politic Executiv. În sfârșit, intrau în scenă și se perindau pe la tribuna Congresului reprezentanții diferitelor categorii sociale și ai diferitelor profesiuni. Vorbeau mai întâi „reprezentanții clasei muncitoare”, apoi „ai țărănimii” și apoi, pe profesiuni, o grămadă de „reprezentanți ai intelectualilor”. (nota 1)
Selecția vorbitorilor se făcea, pe linie ierarhică, de către șefii secțiilor de profil (Corneliu Burtică mai întâi, apoi Petre Enache, iar la sfârșit, Dumitru Popescu-Dumnezeu). În cele din urmă, lista (cu variante) îi era prezentată lui Ceaușescu, și acesta decidea forma ei finală. Ceea ce se obținea prin aceste „persoane reprezentative” urcate la „tribuna Congresului” era un lucru simplu: senzația că întreaga Românie gândește, crede și simte ca vorbitorii care-și vânduseră, tehnic vorbind, conștiința.
Cam ăsta era spectacolul și cam astea rolurile. Radu Beligan nu scăpase nici un prilej (existau cu mult mai multe decât Congresele Partidului; mai erau plenarele, congresele pentru educație socialistă, aniversările, volumele de omagii…) pentru a-i linguși, cu un ton „proaspăt” și cu o autenticitate bine jucată, pe Nicolae și pe Elena. (nota 2) Dumnezeule, doar era actor! Un „actor îndrăgit”. De astă dată, „actorul îndrăgit” de toți își pusese viața în joc și jucase la curtea celor care fuseseră cauza înjosirilor, scârbelor și nefericirilor noastre. Disprețuindu-ne și neavând milă de noi, le cânta puternicilor zilei muzica pe care i-o comandau. Nu era, desigur, din același aluat cu ei. O făcuse cinic, disprețuindu-i și pe ei în egală măsură. Dar și aceștia, ca pe un vândut lor, îl disprețuiseră pe el la rândul lor. Și, mai mult ca sigur, îl umiliseră. A considerat însă că târgul merita făcut.
Un „actor îndrăgit” față în față cu el însuși
De ce atunci băgasem, la fel ca toți din jurul meu, ceva urât sub covor? De ce voisem să uit ce făcea Radu Beligan când cobora de pe scenă și intra în viața lui „adevărată”? Poate pentru că în mintea mea personajele cu care-mi populase viața – fragile, idealiste și clipind des din ochi – se dovediseră mai puternice decât memoria episoadelor rușinii. Radu Beligan intrase și pentru mine în categoria „actorilor îndrăgiți”. Mă învinsese distanța dintre măștile actorului și viața lui reală. Iar timpul trecuse. Trecuse mult timp de atunci… Pesemne că asta fusese.
Însă puțin mai târziu, pe scena Ateneului, în același an 2008, Radu Beligan primește „trofeul de excelență” al Galei „Zece pentru România”. Și atunci l-am auzit spunând, în timp ce clipea modest în lumina prea mare a reflectoarelor, că „a încercat să facă din propria-i viață o operă de artă”. (nota 3)
Viața lui Radu Beligan o operă de artă? Asta, ce-i drept, nu-mi trecuse niciodată prin minte. Și-atunci, mi s-au trezit pe neașteptate în memorie alte cuvinte, spuse tot de el, cu douăzeci de ani înainte:
„Trăim o experienţă fascinantă, unul din acele timpuri înalte, când omul îşi dă măsura şi mai mult decât măsura lui.”
Această frază fusese rostită de Radu Beligan în 1987, într-un miez de noapte al istoriei noastre. „..când omul își dă măsura și mai mult decât măsura lui.” Și ea făcea parte, ca și alte câteva sute asemenea ei, din viața celui care o rostise. Așadar, era și ea o părticică din opera de artă care fusese viața lui Radu Beligan.
„Am încercat să fac din viața mea o operă de artă”
Numai că așa ceva nu se poate. Cine, dacă nu un artist, este chemat să știe că singurul lucru perfect de care avem parte în lumea noastră pământească, singurul pe care omul îl poate experimenta ca perfecțiune, este opera de artă? Există, așadar, oameni care pot să facă un lucru perfect (li se spune îndeobște „genii”), dar nici un om nu va reuși vreodată să facă din el însuși o ființă perfectă. Nici o viață de om nu poate întrupa perfecțiunea și nici un om, ca ființă umană, nu poate fi genial. Un singur om, Isus, a putut obține prin felul în care a trăit perfecțiunea operei de artă. Și tocmai de aceea, el a ieșit din „ordinea umană”. Singurul care a putut da vieții, trăind pur și simplu, dimensiunea perfectă a divinului. Altfel spus, un singur om, trăind, a putut să se îndumnezeiască. O spune pe larg Oscar Wilde în De profundis:
„Încă mai e ceva incredibil pentru mine în ideea că un tânăr țăran din Galileea își închipuie că poate purta pe umerii săi povara lumii întregi, tot ce fusese deja făcut și suferit (…), suferințele celor care rătăcesc printre morminte, ale popoarelor oprimate, ale copiilor din fabrici, ale hoților, ale celor din închisori, ale proscrișilor, ale celor muți sub opresiune și a căror tăcere e auzită doar de Dumnezeu.” Și: „El a înțeles lepra leprosului, întunericul orbului, nefericirea cruntă a celor care trăiesc pentru plăcere, sărăcia ciudată a celor bogați.” (nota 4)
„Secretul lui Isus” a fost acela de a fi înțeles că „ceea ce i se întâmplă altcuiva ți se întâmplă și ție.” Cristos, spune Oscar Wilde, este unicul care „a realizat în întreaga sferă a relațiilor umane acea compasiune imaginativă (subl. mea) care în sfera Artei este singurul secret al creației.” Puterea de a-i înțelege pe toți a făcut ca viața lui Isus să aibă perfecțiunea operei de artă și, astfel, să capete dimensiunea divinului.
Nu este oare cam lung drumul de la Isus la Radu Beligan? Operă de artă să fi făcut el oare din viața lui („o viață bine trăită”, spune în altă parte), când și-a lăsat-o prinsă în acel grotesc insectar al rușinii intitulat Buchet de purpură şi soare. Flori alese din creaţia închinată tovarăşei Elena Ceauşescu (Bucureşti, Editura Eminescu, 1987)?
„Dacă aş fi întrebat care sunt însemnele distinctive ale personalităţii tovarăşei Elena Ceauşescu, n‑aş ezita nici o clipă să afirm că ele se exprimă în devotamentul nemărginit pentru patrie şi pentru socialism…” (Vezi restul elogiului în mini-antologia de la sfârșitul textului.)
Operă de artă când, la Congresul al XII-lea (1979) – cel la care Constantin Pârvulescu l-a atacat în plen pe Ceaușescu – îl vedem pe Beligan ridicând apoteotic tonul?
„Pentru noi toți, Nicolae Ceaușescu întruchipează omul nou, comunistul de omenie, idealul final și vital al viziunii noastre despre lume, ținta întregului nostru efort moral. Să ne trăisacă și să ne conducă ani mulți și fericiți în pace și prosperitate, sub cerul de lumină al comunismului!”
Ah, știu ce ne va spune Maestrul! Va folosi același calapod de înălbire a conștiinței pe care l-au folosit (ei înșiși sau ciracii lor) Sadoveanu, Călinescu, Vianu și alți mari mercenari ai conștiinței din anii în care România începuse să se trezească „sub cerul de lumină al comunismului”: „Vă place nu vă place, acesta era prețul, dragii mei cârcotași, pe care-l plăteam ca să mă vedeți voi jucându-l pe Rică Venturiano! V-am făcut, când n-aveați ce mânca și când vă era frig, viața mai frumoasă”. Dar chiar dacă ar fi așa, dacă frumosul ar putea intra în lume bine înfășurat într-un bulgăre de noroi, atunci s-a zis cu „viața proprie ca operă de artă”! Atunci nu mai puteți să spuneți că descindeți în linie dreaptă din personajul evanghelic al lui Oscar Wilde! Măcar de ne-ar fi spus Maestrul că istoria era atunci prea hâdă, ca să permită asemenea conversii și performanțe dumnezeiești. Dar să susții douăzeci de ani mai târziu, după ce, fie!, blestemata de istorie te-a obligat să îți pătezi binișor statuia vieții, că ai făcut din viața proprie o operă de artă, „o viață bine trăită” – oare nu e cam mult? Nu înseamnă că cel care ne spune asta ne disprețuiește în continuare, de vreme ce ne ia pe toți drept niște bieți ramoliți amnezici?
Dar nici măcar nu e așa. N-am să le plâng de milă, lui Beligan, Călineștilor, Vienilor și tuturor marilor intelectuali mercenarizați că, rămânând în fotoliile Academiei, s-au sacrificat de dragul nostru. Că au băut whisky-ul vremii și au mâncat cu lingura icrele negre (cum se lăuda Petru Dumitriu că a făcut-o), plângând după conștiința vândută, ca să avem noi de la cine învăța carte. Steinhardt avea dreptate: dialectica asta subtilă nu se aplică la morală. Aici, când ne jucăm „de-a conștiința”, nu funcționează decât legea aritmetică a lui „doi și cu doi fac patru”. Așa că ar fi bine, pentru toată lumea, să le lăsăm, acestor negociatori moderni, viețile acolo unde și le-au așezat. Iar în cazul lui Beligan, s-ar cuveni să n-o mai ascundem după măștile rolurilor sale.
„Am spus și mi-am salvat sufletul”
Au mai trecut apoi vreo șase ani de la vorba cu „viața și opera de artă” și am auzit ieșind din gura Maestrului – prezent pe o uriașă plasmă instalată pe Arena Națională cu ocazia glorificării unui candidat la prezidențiale – un scurt „omagiu post-modern”. La capătul lui, veștejindu-și din nou sufletul și rănindu-l pe al nostru, Maestrul a rostit celebrul dicton latin Dixi et salvavi animam meam.
Ceea ce e neliniștitor în cazul lui Radu Beligan este că plasează marile vorbe ale omenirii în cele mai decăzute contexte. Cum este oare să-i dai binecuvântarea unui om care, dacă ar ajunge președinte al românilor, ar duce, vorba lui Vlad Zografi, „la acceptarea deschisă a hoției ca principiu național”? Și-atunci, cum să crezi că ți-ai salva sufletul pledând pentru sinuciderea unei nații? Nu credeți oare că vorbele astea mari – viața ca o operă de artă, dixi et salvavi – au fost rostite în perspectiva lui „pe dos” și că, răsturnând lumea cu capul în jos, ele denotă o formidabilă falsificare a conștiinței ca imagine de sine?
Poate că drama lui Radu Beligan, ca de altminteri a oricărui artist la care caracterul trăiește în perfectă disjuncție cu reușita artei sale, este că nimic din frumusețea personajelor pe care le-a jucat n-a trecut în viața lui. Și poate că această neputință a comunicării dintre artă și viață s-a răzbunat până la urmă în chiar arta lui. Există speranța că, atunci când un actor nu găsește în el însuși resursele frumuseții, pentru a o face pe aceasta să se reverse spontan și exponențial în interpretarea operei, el ar putea-o dobândi cu timpul prin experimentarea constantă a frumosului artistic pe care e chemat să-l transmită altora. Dacă-i privim contorsiunile, viața lui Radu Beligan nu dă însă semne că s-ar fi lăsat înfrumusețată de rolurile sale. Și poate că nici rolurile nu au putut fi luminate până la capăt cu frumusețea pe care viața lui ar fi putut-o absorbi din ele. Cred că, până la urmă, aceasta și este sursa manierismului în artă și a cabotinismului în actorie.
Sábato e cel care vorbește undeva de „partea nerușinată a rasei umane”. Iar căința, nu mai știu cine a spus asta, este semnul că un om vrea să-și schimbe trecutul, despărțindu-se de el. Ei bine, partea nerușinată a rasei umane este alimentată fără încetare de suma păcatelor care nu se pot transfigura în lumina căinței. Radu Beligan a fredonat ani la rând, de la tribunele abandonului, refrenul impudorii. A făcut din cuvânt, ani la rând, o gumă mestecată indecent sub privirea noastră, a celor care, pe margine, trăiau rușinea ca spectacol insuportabil al nerușinii celuilalt. Dixi et salvavi.
Note ________________________________
(1) De-a lungul Congreselor Partidului sub Ceaușescu, începând cu Congresul al X-lea (cel din 6 – 12 august 1969) și terminând cu cel de al XIV-lea, pe la tribuna congreselor s-au perindat: Zaharia Stancu, Miron Nicolescu, Eugen Barbu, Nicolae Breban, Radu Beligan (la Congresul al X-lea), apoi, de-a lungul celorlalte congrese, pe căprării: Mihnea Gheorghiu (cineaștii), Radu Beligan (oamenii de teatru), Nestor Ignat (ziariștii), Sabin Bălașa și Brăduț Covaliu (pictorii), Ion Irimescu (sculptorii), Ion Dumitrescu (compozitorii), Virgil Teodorescu și apoi, asiduu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga (scriitorii), Remus Răduleț (academicienii).
Pentru „muncitori” și pentru „țărani” vorbeau diverși „eroi ai muncii socialiste”. Sub Gheorghiu-Dej, de obicei lua cuvântul Maria Zidaru, președintă de GAC; sub Ceaușescu, Triță Făniță (mare exportator de grâne sub Ceaușescu, devenit după 1990 senator PD, ulterior PSD, baron de Buzău). – Îi mulțumesc lui Vladimir Tismăneanu pentru trimiterile bibliografice.
(2) Vezi mai jos Bibliografie Radu Beligan
(3) În cartea lui Radu Beligan Note de insomniac (ediție îngrijită de Liviu Dorneanu), Artprint, 2001 (colecţia „Bibliofilia”), ideea apare formulată astfel: „14 decembrie 1998.Dintre toate operele, cea mai frumoasă este o viaţă bine trăită. Aş zice chiar că este opera de artă prin excelenţă.”
(4) De profundis, Humanitas, București, 2014, pp. 111-113 (traducere Luana Schidu)
___________
- Bibilografie specială: Filmul Mefisto (1981) al lui István Szabó, cu Klaus Maria Brandauer în rolul principal.
- Bibliografie Radu Beligan (vezi Dan Taloș & Nicolae Merișanu, Antologia rușinii după Virgil Ierunca, Humanitas, București, 2009)
„Sunt o natură iremediabil optimistă. Optimismul meu e întărit, în primul rând, de propunerile tovarăşului Nicolae Ceauşescu, profund constructive şi binevenite, apte să propulseze puternic viaţa noastră teatrală, şi în al doilea rând, de faptul că există o asemenea cantitate de talente în domeniul nostru de activitate. Am convingerea că aceste măsuri înţelepte, îndrumând aceste talente, credincioase politicii partidului şi statului nostru, vor duce la o şi mai mare înflorire a artei scenice româneşti.“
(Teatrul, august 1971)
„În domeniul culturii, contribuţia tovarăşului Nicolae Ceauşescu este substanţială şi se leagă direct cu cele mai solide înfăptuiri, de un întreg spirit creator, ale cărui baze le‑a pus şi a cărui dezvoltare ascendentă o urmăreşte îndeaproape ca pe una dintre trăsăturile esenţiale ale politicii culturale a partidului nostru. Trei dintre direcţiile acestei acţiuni de stimulare a spiritului creator se cer în mod deosebit subliniate cu recunoştinţă. Este mai întâi imboldul dat artei noastre de a se întemeia statornic, neabătut pe valorile unei conştiinţe socialiste care socoteşte omul ca esenţă şi valoare supremă a vieţii. Este apoi impulsul dat artei de a situa în centrul ei nu un erou pasiv, stăpânit de împrejurări, ci de o voinţă de a se realiza uman şi pentru oameni, în atmosfera unei înalte şi vibrante tensiuni morale. Şi este, de asemenea, avântul imprimat atât de necesarului proces permanent de primenire interioară a culturii, prin intensificarea cunoaşterii propriei noastre arte şi a artei tuturor celorlalte popoare în evoluţia lor. […]“
(Scînteia, 27 ianuarie 1973)
„Alegându‑l să‑i conducă destinele, poporul a ales pe cel mai bun fiu al său, călăuză energică şi inspirată, luminată de ceea ce e mai înălţător în trecutul naţional şi însufleţită de hotărârea de a merge neabătut spre o lume care să fie opera justiţiei sociale, a faptei constructive, a prieteniei şi a înfrăţirii între toate popoarele.
Nicolae Ceauşescu reprezintă ceea ce e mai bun în noi, iar această aniversare este o mare sărbătoare a întregului popor.“ (nascut 1918)
(Teatrul, ianuarie 1978)
„Viziunea este a unui spirit superior călăuzit de dragoste şi grijă pentru artă. Iar această viziune o datorăm celui ce a îndrumat creaţia spre finalităţile ei fundamentale, astfel încât să‑şi dobândească întreaga iradiaţie şi nu numai odată să‑şi fructifice sorţii de a lumina la depărtări de locul şi momentul când s‑a zămislit.
Acest mare prieten şi îndrumător al artei se numeşte Nicolae Ceauşescu.“
(„Mare prieten al artei“, Scînteia, 26 ianuarie 1984)
„Dacă aş fi întrebat care sunt însemnele distinctive ale personalităţii tovarăşei Elena Ceauşescu, n‑aş ezita nici o clipă să afirm că ele se exprimă în devotamentul nemărginit pentru patrie şi pentru socialism şi în neclintita convingere că avutul ţării se întemeiază pe intensificarea şi extinderea gândirii ştiinţifice, a culturii şi a muncii în acte care au un maximum de finalitate practică, oferind facultăţilor superioare întrebuinţarea cea mai productivă şi bucuria cea mai deplină.“
(Buchet de purpură şi soare. Flori alese din creaţia închinată tovarăşei Elena Ceauşescu, Bucureşti, Editura Eminescu, 1987)
„Trăim o experienţă fascinantă, unul din acele timpuri înalte când omul îşi dă măsura şi mai mult decât măsura lui. Şi mă gândesc, fireşte, în primul rând la acel om exemplar la care ne gândim cu toţii: tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Cel care nu cunoaşte nevoia de repaus. Cel care se odihneşte de o muncă prin altă muncă. Cel care a şters din dicţionar cuvintele: oboseală, inerţie, stagnare, nepăsare, imposibilitate. Cel ce poate fi văzut zilnic, uneori dis‑de‑dimineaţă, pe unul din nenumăratele şantiere ale patriei. Cel care ascultă respiraţia ţării şi care, de peste cinci decenii şi jumătate, îşi dăruieşte fiecare clipă pentru măreţia de azi şi pentru măreţia de mâine a României. Cel care transformă sub ochii noştri, ca un demiurg, un oraş cu uliţe chinuite şi întortocheate într‑o cetate cu bulevarde ample, cu linii de metrou şi cu o Dâmboviţă care abia acum are, vorba cântecului, apă dulce.“
(„Cuvântare la Congresul al III‑lea al Educaţiei şi culturii socialiste“, Scînteia, 19 august 1987)
„Opera revoluţionară pe care o făurim poartă, de aceea, pecetea inconfundabilă a personalităţii secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, al cărui impunător prestigiu pe meridianele lumii constituie garanţia sigură a ridicării României pe noi trepte de progres şi civilizaţie, căruia în această zi aniversară îi aducem alesul şi înflăcăratul nostru omagiu.“
(„Ampla construcţie“, Scînteia, 26 ianuarie 1989)
Articol publicat și pe www.contributors.ro
CITIȚI ȘI
Comentarii 52
Pedro sorin - 10-23-2014
Premierul Ponta este in pozitie de..." Offside! "
RăspundePedro sorin - 10-16-2014
Democratia-are nevoie de tinerii ,care, nu mint la fel cum beau apa.
RăspundeDima Bicleanu - 10-15-2014
Tocmai aici cred ca poate fi o eroare. Nu cred ca era "oportunist", ci ca era sincer in convingeile dinsului. De ce n-ar fi asa? Fapt: multi "mari" actori contemporani (Sean Penn, Barbra Streisand, Alec Baldwin, Susan Sarandon, Gwyneth Paltrow - ca sa dau doar citeva exemple) sint "de stinga" si se simt foarte bine cu alegerea lor. Din toate categoriile de oameni "populari", insist, mai ales actorii, sint acum "stingisti". De ce n-ar fi si dl. Beligan sincer "de stinga"? La intrebarea dvs. "retorica", as raspunde asa: in orice moment din istorie, cei care sint de partea ideologiei liderilor momentului, au avantaje si sint mai bine plasati social si profesional decit cei care au ideologii contrare. E ceva care mi se pare in logica lucrurilor. Vor fi intotdeauna oameni avantajati intr-o conjunctura politica si aceia vor fi mai ales cei care cred sincer in, si "adera" la - ideologia celor de la putere. Asta nu e neaparat "mercenariat al constiintei" sau ceva specific comunismului. Asa dar, de ce acest "proces" de constiinta "vinduta", cind am putea avea de a face pur si simplu cu o consecventa morala? Personal, cred ca oamenii care isi pastreaza convingerile, poate gresite intr-o anumita ordine (sa zicem divina sau absoluta, ceea ce e foarte greu de lamurit), nu pot fi acuzati de "duplicitate" etc pentru ca au alte convingeri decit mine. Este riscant, zic eu, sa aduci asemenea acuze. Mai fertil ar fi sa analizam de ce au unii oameni asemenea convingeri, si sa incercam sa avem cu ei un dialog, mai ales cind admitem ca aevm de a face cu oameni inetligenti si eruditi. A le scrie "scrisori deschise" si a-i ataca in editoriale frumos scrise nu cred ca ajuta prea mult la a deschide un dialog . Nu credeti?
Răspundecristina - 10-14-2014
Ma iertati, dar nu am spus nimanui sa taca. Mi se pare amuzant ca spuneti ca scriu prost. Mai mult ca sigur ca din mine nu curg cuvinte fumoase, ca de-aia n-am 10 carti despre nimic si inca 5 despre cum erau altii cand erau intelepti. Insa, vedeti, cartile astea sunt adresate celor care se intreaba, atunci cand le deschid, â€Doamne, dar am trait si eu asta, dar am gandit si eu asta...!Nu cumva sunt si eu tot un fel de geniu pe care comunismul l-a redus la tacere, fiind in halul asta de destept?†Asa ne purtam de parca Romania ar fi fost singura tara distrusa de comunism. Este mai simplu sa dam vina pe boala ca ne imbolnaveste, daca-mi permiteti exprimarea, decat pe noi, care ii facem loc cu fiecare mizerie inghitita. Vi se pare ca Romania este mai mult decat tara programelor â€frumoase ca un basmâ€? Adica cea despre care vorbea domnul profesor in discursul despre basescu traian? Vi se pare ca aveti de-a face cu o situatie compusa din politicieni si diversi care ii sustin pe acestia in mod asumat, pentru ca sunt ei competenti? Chiar atat de spalat pe creier sa fiti? Va spun eu, domnule. Din pacate, primul lucru pe care l-am invatat foarte repede dupa anii 90 este ca politica vinde. Sunt prea putini interesati de cultura. Asta inseamna ca scrie â€filosof†sub nume mai mult in timpul stirilor. Si e bine ca tara sa nu uite cine suntem. Nu de alta, dar daca uita s-ar putea sa ne citeasca vreuna dintre carti. Si-atunci pe cine mai ducem cu dizidenta deghizata-n zahar?
RăspundeChangePoint - 10-14-2014
R. Beligan e doar unul din oportunistii epocii comuniste pe care ii banuiesc ca ar fi fost oportunistii oricariei epoci, asa ca faptul ca RB sau altii ca el ar fi "de stinga', se refera la o culoare conjuncturala. Acesti cameleoni puteau lua orice culoare, atit timp cit le folosea sa-si atinga scopul. Fara indoiala ca aceasta tagma de oportunisti au barat carierele altora care fie au fost descurajati, fie erau pusi la index, asa incit actorii "indragiti" au merd pe culuare deschise pentru ei si blocate pentru altii. Sigur ca RB e un actor de talent(desi nu e un actor "mare") si ocupa un loc important in teatrul romanesc, dar ma intreb retoric daca nu cumva toata aceasta "crema" a culturii din perioada comunista, nu a a avut darul sa inchida drumurile altor scriitori sau actori care nu se pretau la temenele fata de comunisti.
RăspundeMarin - 10-13-2014
Domnule Liviu, mi-ar fi placut sa va cunosc, eu am plecat din Timisoara in 1995. Imi amintesc ca in '89 cautam cu disperare sa auzim o voce care sa ne ridice, sa ne lumineze sau macar sa ne incurajeze sa iesim din intuneric. Dar era o tacere de mormant, parca eram o natiune goala. Nu aveam nici un reper moral, nici un intelectual mai rasarit care sa ne mangaie macar sufletul catranit. Aproape toti erau o apa si un paman, asemeni domnului Beligan. Ar fi fost demult iertat daca macar tacea.
RăspundeLiviu din Timisoara - 10-13-2014
la Institutul de Teatru se stiu multe despre intrarea doctrinei ...politizare. De ce nu i se ia un interviu televizat pe tema asta lui Constantin Codrescu ?Ca unul care a fost dat afara, ar spune lucruri foarte incomode... Cat despre domnul Beligan ...cu regret spus ...dar a lingusit la greu cuplul ceausescu, fara sa fi fost neaparat obligat.
RăspundeMinda Justina - 10-13-2014
Pot doar sa adaug ca in 1950 cand ni s-au bagat cu forta de catre comunisti chiriasi in casa primul a fost Dl Beligan care a bagat mobilele soacrei dumnealui la noi . Deci era in gratiile lor de atunci
RăspundeDima Bicleanu - 10-11-2014
Domilor G. Liiceanu si A. Plesu, Ceea ce m-a facut sa surid citind articolele dvs. de condamnare a atitudinii politice a d-lui Beligan a fost, daca imi pot permite sa o spun, tonul indragostitului inselat. Ii iubim pe marii actori si ne simtim tradati si tristi cind vedem ca ei au alte convingeri afective, religioase, politice, etc decit noi, la fel cum ne simtim tradati si umiliti cind iubita pleaca dupa altul. In articolele dvs. cred ca se pleaca de la o premisa tacita conform careia dl. Beligan ar fi un om cu o gindire liberala, ca "a noastra". S-ar putea sa fie o eroare. O eroare pe care o fac toti indragostitii care cred ca iubita crede si gindeste la fel ca ei. Este drama marilor iubiri! De ce sa nu plecam de la premisa ca dl. Beligan este un om care crede sincer in valorile stingii? Privind in jur, vad multi actori celebri, mult iubiti, Hollywoodieni sau aiurea, contemporani, "artisti ai poporului" ca sa zic asa, cu sintagma din vremurile acelea, pe care nu incerc de loc sa o ironizez (artisti ai intregii lumi occidentale, vreau sa spun, exemplele sint numeroase si usor de gasit), care cred sincer in valorile stingii si nu se sfiesc sa sustina persoane si partide politice de stinga in campanii electorale, chiar acum, astazi. Mai mult, as spune daca imi pot permite: in lumea "artelor", cei mai multi artisti par sa fie "de stinga". Anecdotic: ce ne facem cu Magritte, cu Sartre, Marquez, etc? Ei bine, si dl. Beligan a fost, poate, si inca este, cred, un om care crede in socialism, sau in "comunism", daca vreti ("socialism" si "comunism" erau si sint si acum adesea cuvinte interschimbabile in conevrsatie), ca alternativa sociala. Daca asa stau lucrurile, dinslul nu este decit consecvent, si "recte" moral fara pata! Am sa plusez si sa va reaminrtesc ca in Romania socialista (sau "comunista"), a separa admiratia fata de "realizarile socialismului" de admiratia fata de Ceausescu Nicolae si Elena era un oximoron. Erau valori care se amalgamau firesc si continuu in imaginarul celor care credeau in socialism (comunism) in acele vremuri. Adica: A admira sociaslismul si "realizarile" lui si a nu-l admira simultan pe Ceausescu si familia sa era ceva greu de conceput, aproape imposibil. Pentru un "fidel" al socialismului romanesc, era blasfemie. Deci, dragii mei, de ce sa nu admitem ca dl. Beligan, secretar al Biroului Organizatiei de Baza a PCR a institutiei numita "Teatrul National" nu a fost si este si acum, consecvent, un "om de stinga", care are verticalitatea morala de a-si sustine valorile in care crede sustinind in campania electorala, asa cum sustinea si inainte, pe socialiti si "valorile" lor? Cu toata dezamagirea de "indragostit", de care sufar si eu din aceleasi motive ca dumneavaostra, (si voi continua sa sufar! - Of!), de aici din departari, eu nu-i gasesc nici o vina d-lui Beligan si voi continua sa-l iubesc, ca un indragostit, fara ranchiuna! Dima Bicleanu, PhD, (D-lui Plesu: apropo de "interlocutori acoperiti": stiu, asta nu e o meseri
RăspundePaul Mogosanu - 10-10-2014
Desi nu sunt un admiratoral lui Gabriel Liiceanu,nu pot sa nu apreciez necesitatea, obiectivitatea si stilul articolului.Era necesar pentru noi,cei caere am trait acele vremuri,sa nu le uitam si pentru cei tineri,ca sa stie de unde venim,icotro trebuie sa ne indreptam si,sa nu repete greselile facute de naintasiii nostri,care au renuntat la demnitate pentru foarte putin,adica pentru un minim de confort.Este foarte bine gandit si foarte frumos scris.Are dimensiunea unei etape istorice,este un document.
RăspundeLiviu din Timisoara - 10-10-2014
Ati avut de-a face cumva cu fosta securitate, ati petrecut cateva zile anchetati de ei ? Daca da, va respect punctul de vedere si meritati respect in general. Daca nu, si veniti cu lectii livresti,e cazu sa taceti, nimic altceva.
Răspundesvh - 10-10-2014
pentru cristina si pentru gaby Mai asteptati sa treaca niste ani ca sa va maturizati. Invatati sa ascultati inca ceva anisori, de vorbit lasati-i pe cei cu exeperientele lor traite pe care nici nu le banuiti macar.
Răspundesvh - 10-10-2014
Iata si in cazul dumitale domnule Macri Vlad, una dintre relele democratiei, anume dreptul ignorantilor de a urca si ei la tribuna.
RăspundeMarie-France Ionesco - 10-09-2014
Radu Beligan est une ordure qui ,outre son opportunisme politique,ment en se targuant d'amitiés"prestigieuses" qu'il n'a jamais eues.Entre autres Laurence Olivier et Eugène Ionesco. Marie-France Ionesco
RăspundeIon Feraru - 10-09-2014
"...ne era frica de securitate..." cititi toata marea literatura a lumii si Biblia, cartea cartilor, si veti vedea ca fricos egal las iar lasii isi merita soarta1
RăspundeLiviu din Timisoara - 10-09-2014
Pentru ca noua, celor de la cozi, ne era foarte frica. Pentru ca printre noi erau delatori care urmareau cel mai mic semn de revolta ca sa-l raporteze;si-ti batea securitatea la usa. Iti bateau la usa nemernicii care azi au pus mana pe economia tarii, care se umfla cu pensii bune, care locuiesc mai departe in vile si ale caror progenituri invart mai departe afaceri. Da, ne era foarte frica de securitate si de cei care ne ascultau si ne turnau. De aceea oamenii plangeau de bucurie atunci cand a fugit ceausescu. Beligan nu stie astea. Mirosi a militian de la o posta.
RăspundeFabrice Anselmo - 10-09-2014
Oarecare asta ne-a adus aici! Am stat langa kilul de carne si am inghitit si n-am avut curajul sa spunem ceva!Pentru asta ii contest d-lui Liiceanu demersul; folosirea tehnicii copitei cand leul e pe moarte e frunesta cum funeste au fost si starile noastre cand Ceausescu era cantat, cand actorii nostri preamareau si cand toata clasa intelectuala facea coada la Paunescu pentru firimituri. Cine nu-si aduce aminte de aparitia in Cenacul Flacara a actorului Stan cu poemul Mistretul cu colti de argint a lui Doinas sala era in delir si Doinas il diviniza pe Paunescu, ulterior... pacatele trecutului! Dumneavoastra sunteti imaculat? dar tacerea... tacute umbre ale tragediei astui popor ce si acum e pus a-si scoate ochii sau a ne bate ca orbii... Ori Liiceanu n-ar fi trebui sa cada in acest trist mormant al demnitatii romanesti!...
Răspundetraian - 10-09-2014
Mai bine mai tarziu decat niciodata!
RăspundeLiviu din Timisoara - 10-08-2014
Onorata redactie, este posibil sa fi abuzat de posiibilitatea de a-mi exprima opiniile in legatura cu articolele publicate. Poate uneori am folosit un limbaj inadecvat si, de aceea, unele texte nu au aparut. Posibil ca ultimul sa fie un exemplu, legat de pupincurismul actorului Radu Beligan. Textele publicate de domnul Liiceanu o dovedesc fara tagada. Vreau sa stiti - probabil ca sunteti tineri - ca regimul ceausescu a fost promovat din plin de o pleiada de actori, in desele emisiuni de cult al personalitatii. Ion Marinescu, Silviu Stanculescu si alti cativa asudau cu greu rostind versuri inchinate regimului. Noi, restul ...priveam neputinciosi, de langa kilul de carne pentru care statuseram la coada o noapte intreaga ... Ceausescu s-a impus in opinia publica gratie acestor domni, fiindca, erai condamnat al poporului, al ordinii societatii, al normalitatii sustinute de sus-mentionatii. Cu multumiri si cu bine, un oarecare Liviu.
Răspundesensu - 10-08-2014
Recunosc sportiv gresala. Vroiam sa scriu altceva dar din graba mi-a ramas cuvantul "profitor" lipit. Ideea era ca Wagner l-a inspirat pe Hitler. Corect era un "precursor" al sistemului antisemit nazist.
RăspundeHaralamb Petrachescu - 10-08-2014
Aproape sublim articol: corect, echilibrat, pana vigilenta ce mai! Dar ma intreb: unghe era domnul Liiceanu la vremea cand actorul tamaia? De ce, titan democratic ce ii, ca tunetul si ca "plesnetul de ploaie" nu s-o ridcat si n-o zis: maestre sunteti ridicol cu pupincurismul asta! Tacere si sub plapamioara frate ca ii buna zicerea din batrani, capul plecat sabia nu-l taie... Acu, libertate neica si, ca atare, strigam tare si ucigator nici macar Beligan, simplu tablou, nu intelege si nu replica. Vitejie, bat-o focul!
RăspundePOATE PET G - 10-08-2014
FALS si MASCARADA INUTILA : .....NU Exista Niciun CAZ "radu beligan" !!!
Răspundegabarelo - 10-07-2014
Ati pus o virgula aiurea. Incercati sa scrieti corect, macar cand vorbiti despre intelectuali. Si prescurtarea "Gaby" este urata, de mahala. Daca un intelectual v-ar invata sa bateti un cui, dar si-ar da cu ciocanul in deget, ce ati spune? Gabi (Gabriel) Deliu
RăspundeMehedintu Ion - 10-07-2014
Multumesc pentru sfaturi, dar e bine sa nu improscam cu noroi oameni a caror opera este tradusa in marile tari , apreciate fiind si , sa nu comparam o revista dinamica , diversa, scrisa si redactata la un nivel mai mult decit elevat, cu un ziar in care deseori "marele " Beligan aducea omagii conducatorilor iubiti. Poate pentru dvs. o fi un mare actor . Eu am alta parere . Au fost si , unii inca in viata, actori poate la fel de valorosi sau , de ce nu , chiar mai valorosi, care spre deosebire de "maestru" n-au avut nevoie de facilitatile regimului comunist , pentru a se impune ca actori. Daca tot il apreciati atit de mult, ca actor, intrebati-l asa cu plecaciune ,daca-si aminteste de cutremurul din 4 martie 1977 . Poate va spune ce atitudine civica a avut in acele zile dupa dezastru. In rest , fara a imita pe nimeni ,va doresc mult bine.
Răspundeandrei - 10-07-2014
Daca ai sti putina istorie si ai avea putina cultura dle Sensu ar trebui sa stii ca Wagner a murit in 1883! Deci nu avea cum sa fie un profitor al sistemului nazist cum pretinzi dta. Pe de lata parte Dl Liiceanu are un bun prieten, pe dl Dan C. Mihailescu care prin 1975 ii scria ode lui Ceausescu in revista Universitatea Comunista. Vezi articolul lui Adrian Majuru http://www.ziaristionline.ro/2013/09/23/acesti-cominternisti-care-au-distrus-si-distrug-romania-adrian-majuru-despre-leninistii-roman-neulander-cosasu-rohlich-severin-melescanu-mru-nastase-zanc-stelian-tanase-si-dan-c-mihailesc/. Ce mai aveti de zis dle Liiceanu?
Răspundesilenzio-stampa - 10-07-2014
in cazul de fata vorbim de "L'homme n'est rien, l'oeuvre – tout" si hai sa nu mai poluam aerul cu patapievicisme de genul "basescu e moral". daca vrei sa copiezi din scanteia ca sa spoiesti cu rahat, in curand vom decupa si din revista 22 in loc de scanteia.
RăspundeVlasceanu Gabriel - 10-07-2014
Dumeavoastra sunteti teribil! Cu oameni ca domnia-voastra s-a facut, in istoria omenirii, marile nopti ale, spre exemplu, Sfantului Bartolomeu... Pai se vede de la o posta ca e atacat Beligan da, ca in fabula celebra, doar cand cel in cauza e la pamant. copita a tintit naprasnic, dar cand leul e pe moarte......si-i pacat, mare pacat! In Espania unul langa altul sunt monumentele republicanilor si ale franchistilor, spaniolii sunt toleranti.; noi am lipsit la lectia asta! ...probabil trebuie sa parcurgem inchizitia! Intoleranta domnule si lipsa educatiei relingioase ne-au decimat. Unde-i Dumnezeu Liiceanului cand zice ceea ce zice.Lasa-l, ca eu nu cred ca nu a mai priceput ce a zis! Dar daca Belgan e mumificat noi suntem aproape morti, de obida, de invidie...
RăspundeScifi - 10-07-2014
N-ai inteles nimic, tovarase! Nu omul Beligan a fost atacat, ci ceea ce reprezinta el: impostura, oportunismul, lipsa de character, micimea sufleteasca, adica niste atribute care trebuie sa-ti lipseasca pentru a intelege demersurile celor doi mari intelectuali. Acuma pricepusi de ce nu pricepusi?
Răspundevalll - 10-07-2014
E clar: omul asta a facut din pupincurism nu o arta, ci o a doua meserie. Meseria secundara si ajutatoare, dar aducatoare de glorie si bunastare. O meserie atat de profitabila, incat are ucenici si ucenite. Trebuie sa va asteptati, domnule Liiceanu, la o scrisoare dojenitoare semnata de un grup de domni si doamne de bine de cultura. Si la modesta, blanda, ingaduitoarea asumare a suferintei pe care i-ati provocat-o ingerelului Ponta prin demascarea caracterului lingusitorului sau.
Răspundesensu - 10-07-2014
Wagner a fost un profitor al sistemului nazist ! Freddie Mercury a fost homosexual ! Einstein era evreu ! Mai aveti multe prejudecati ? Chiar nu vedeti padurea de copaci ?
Răspundesensu - 10-07-2014
Un act de mare curaj din partea dl-ui Liiceanu. Admir cutezanta si priceperea cu care a sarit in ajutorul colegului Andrei Plesu, dar mai ales admir precizia si minutiozitatea cu care a calculat atacul devastator declansat asupra victimei sale inca naucita de lovitura plesuiana... Probabil ca toate acestea meritau totusi o victima mai in putere si eventual de notorietate mai mare... almiteri remarcabili cei doi intelikilleri !
Răspundegaby - 10-07-2014
Cristina, subscriu 100% parerilor tale. Trist ca putinii intelectuali romani, contemporani pe care-i avem se discrediteaza atit de lamentabil.
Răspundefabrice anselmo - 10-07-2014
"Voi sunteti urmasii Romei?" Parafrazandu-l pe Eminescu (cati nu-si fac nume blaman pe poet) eu va zic voua: excelenta paradigma, Beligan si Liiceanu sunt urmasi, primul al lui Caragiale, cu toatele ale lor, secundul al lui Caion - rautatea tasnind din ambii ca dintr-o fantana a diavolului!
RăspundeLiviu din Timisoara - 10-07-2014
Stimata Cristina, fosta studenta , am motive sa cred ca nu traiti in tara. Nu traiti pe pielea dumneavoastra asaltul imposturii in ale cuvantului, in ale manipularii crase, in ale tembeliziunilor. Va asigur ca foarte multi au nevoie de implicarea unora precum domnul Liiceanu. Deunazi facuse un calcul pentru acel netrebnic de la Autoritatea Financiara, demonstrand cu argumente economice cat de nemernici sunt respectivii. NOI avem mare nevoie de cei ca domnul Profesor Liiceanu. Cele bune.
RăspundeDVasîe - 10-07-2014
Radu Beligan nu-si poate salva sufletul; comunistii nu au un Dumnezeu care sa-i mantuiasca si care sa le ingrijesca sufletele. Oare Radu Beligan a mai interpretat un rol sau vorba unui personaj pe care l-a interpretat: "Nu mă nebuni, neicusorule! La mine a fost cazul adevărat!…"
RăspundeVlad Macri - 10-06-2014
Este mai mult decat dureros. Este aproape inutil, daca nu chiar contraproductiv. Fiindca vine cu o intarziere inexplicabila. Era chiar nevoie de Victor Ponta si de sprijinul ratacit al dlui Beligan pentru ambitiile sale prezidentiale ca sa punem la locul sau un mit gaunos? Oare nu cunosteam (si oare dl Liiceanu nu cunostea mai de multa vreme?) toate rostirile sau scrierile nefericite ale lui Radu Beligan din anii 80? Musai trebuia sa fie infierate acum, in cea mai anosta campanie electorala... Altfel mi se pare evidenta justetea textului. Exista insa si ceea ce se cheama oportunitate. Un singur lucru nu-mi doresc (ca om care este de acord cu afirmatiile din acest articol) si nu-i doresc nici dlui Liiceanu: nu-mi doresc sa se intample o trecere la Cele de Sus ale personajului principal taman in aceste zile. Adica nu cred ca ar fi bine ca, Dne fereste, chiar in aceasta perioada, omul varstnic pe drept criticat sa trepasseze si astfel autorul textului sa fie pus intr-o pozitie foarte fragila. Asadar, da, aveti dreptate, diomnule Liiceanu, dar dreptatea aceasta ar fi fost mult mai bine asezata acum cativa ani. Acum nu pot decat sa ma rog pentru sanatatea dlui Beligan. Caci de iertat stie bine domnul Plesu cine il va ierta.
Răspundeeduart - 10-06-2014
Oare cine este autorul citatului? “Timp de 10 ani cat ati fost, sunteti presedintele Romaniei, nu ati facut decat sa ne asezati pe drumul pe care noi, cei care credem care e binele in chip matur al Romaniei, trebuia sa ne asezam. Si pentru asta va multumimâ€
Răspundelili - 10-06-2014
Nu stiu unde ar putea fi gasit un DVD cu filmul "Mefisto", dar undeva poate fi procurat, dumneavoastra stiti mai bine.Sa il trimita cineva domnului Radu Beligan , cine stie?Poate se recunoaste!In plus, vazindu-l pe Klaus Maria Brandauer care a interpretat magistral acest rol ar realiza ca exista actori mult mai mari ca domnia sa.Dar noi am fost izolati de restul lumii jumatate de secol, asa am ajuns sa il consideram "maestru" pe Radu Beligan.Foarte trist.
RăspundeMehedintu Ion - 10-06-2014
E bine de stiut:"Caracterul fara inteligenta valoreaza mult, inteligenta fara caracter nu valoreaza nimic!
Răspundegabarelo - 10-06-2014
Mi se pare oribil sa il rogi pe d-nul Liiceanu sa taca. D-vs chiar nu intelegeti nimic din lumea asta? Spuneti-ne unde l-ati auzit, se lasa auzit prea rar si poate altii nu il vor tacut. Scrieti destul de prost pentru o fosta studenta, e explicabila optiunea dvs. Ati promovat? Gabriel Deliu, Rm. Valcea
Răspundegelu tandafir - 10-06-2014
"Dumneavoastra ati spus in cuvantul pe care ni l-ati adresat ca nu stiti daca ati fost la inaltimea exigentelor macar a unei parti din intelectualitatea romana. Fac parte din acei carora li s-a lipit eticheta de ï¿‚intelectual al lui Basescuï¿‚ si as vrea sa spun cu aceasta ocazie ca ati fost la inaltimea unei bune parti a intelectualitatii din tara asta. (...) Asta inseamna tocmai ca s-au recunoscut cu valorile lor in activitatea dumnavoastra... Timp de 10 ani cat ati fost, sunteti presedintele Romaniei, nu ati facut decat sa ne asezati pe drumul pe care noi, cei care credem care e binele in chip matur al Romaniei, trebuia sa ne asezam. Si pentru asta va multumim..."-ii spunea dl Liiceanu lui Traian Basescu.
Răspundecineva - 10-06-2014
Nu stiu cum sa interpretez suita asta de articole ... atac in haita? Comportament de gasca? Domnul Plesu il aduce in discutie aiurea pe dl. Patapievici (sa fi fost o aluzie la dumnealui c-ar fi cazul sa se simta c-un act de constiinta?). Apoi dl. Liiceanu se alatura nobilei actiuni de demascare a domnului Beligan in paginile - printre altele - acestei prestigioase publicatii. Se completeaza trio-ul - ceata lui Pitigoi, dai in unul, tipa trei!
RăspundeLiviu din Timisoara - 10-06-2014
E foarte clar ca gusturile nu se discuta. Poate cele mai dificile roluri le-au avut Constantin Codrescu , Stefan Iordache si Victor Rebengiuc, prin personaje foarte greu de definit. E simplu sa fii lichea pur si simplu sau erou - trasaturi bine conturate. Dar unul pe a carui frunte sa siroiasca sudoarea atunci cand personajul se framanta ...parca e altceva. Beligan a fost unul si acelasi cam in toate rolurile ... cu o cariera care straluceste mai mult prin longevitate decat prin impetuozitatea aparitiilor. Sa joci un personaj intelept, trist sau dezamagit la 75-80 de ani, parca nu e cel mai greu lucru pentru un actor cu 50 de ani de scena.
Răspundecristina - 10-06-2014
Domnule profesor Liiceanu, cu tot respectul pe care ma straduiesc sa vi-l port, va rog din suflet bucurati-va in tacere de performantele intelectuale pe care le-ati dobandit prin multa munca. Mi s epare ingrozitor ca cei mai valorosi oameni pe care a reusit cu chiu, cu vai, Romania sa ii dea in ultimii 20 de ani sa nu ajunga altceva decat niste ilustri partizani politici. Nu incercati sa aratati cu degetul spre altii care au facut acum 25 de ani ce faceti dumneavoastra in zilele astea. Imi pare foarte rau ca nu se mai poate avea incredere in nimeni. Ma puteti considera drept unul dintre cei care nu lumineaza camera, desigur. Insa si eu schimb programul cand va aud vorbind, zic asta cu parere de rau. memoria bitului Noica a fost folosita in toate felurile cu putinta, precum lungea bunica pelteaua de gutui. Cu respect, o fosta studenta.
Răspundecristina - 10-06-2014
Domnule profesor Liiceanu, cu tot respectul pe care mă străduiesc să vi-l port, vă rog din suflet bucurați-vă în tăcere de performanțele intelectuale pe care le-ați dobândit prin multă muncă. Mi se pare îngrozitor că cei mai valoroși oameni pe care a reușit cu chiu, cu vai, România să îi dea în ultimii 20 să nu ajungă altceva decât niște iluștri partizani politici. Nu încercați să arătați cu degetul spre alții care au făcut acum 25 de ani ce faceți dumneavoastră în zilele astea. Îmi pare foarte rău că nu se mai poate avea încredere în nimeni. Sunt atâția oameni care v-au admirat și încă vă admiră, aveți o datorie față de ei. Mă puteți considera drept unul dintre cei care nu „luminează†camera, desigur. Însă și eu schimb programul când vă aud vorbind, zic asta cu părere de rău. Memoria bietului Noica a fost folosită în toate felurile cu putință, precum lungea bunica pelteaua de gutui. Cu respect, o fostă studentă.
Răspundelili - 10-06-2014
Nu stiti cit ma bucur ca ati amintit de unul din filmele pe care le iubesc , 'Mefisto' , realizat de Istvan Szabo.Unde o fi fost Radu Beligan cand a rulat filmul in Bucuresti?Probabil scria omagii.
RăspundeLiviu din Timisoara - 10-06-2014
Cele mai periculoase minciuni sunt cele care contin jumate de adevar. Iar Beligan& au fost maestri. Daca e sa-i luam la detalii si pe altii, au fost foarte multi cei care umpleau sistematic ecranele TVR1 cu versuri inchinate cuplului si partidului. Dar nu-mi amintesc de Gh. Dinica,C-tin Codrescu sau Stefan Iordache... Pana si Piersic, la un spectacol in Timisoara in sala Olimpia, isi arata reverul hainei pe care " plansesera " multi dintre cei care plecasera din tara.Corect. Poate plangeau dupa familii, dupa cerul romanesc. Dar contextul in care o zicea Piersic era maretia politicii partidului comunist roman. Jumate adevar, jumate minciuna. Beligan ? Fiecare piere pe limba sa ... Iar noi vom plagia existentele corecte.( Chiar trebuie sa nu uiti ca in fiecare targ din vestul Europei exista cate un edificiu mare din piatra...sau ca slaninile erau asezate la comun peste tot in ...Siebenburger, nu in Slatina sau chiar Targoviste )
Răspundesilenzio-stampa - 10-06-2014
beligan ramane un mare actor si atat. restul tine de oameni mici si fara valoare care isi fac imaginea pe spinarea lui paunescu, beligan, noica, sau cioran prin cantitatea de saliva produsa si folosita fie lingand, fie scuipand. de retinut ca beligan a fost si a ramas un mare actor si nu un securist ca basescu sau un procuror ca macovei.
Răspundekiril - 10-06-2014
Excelent articol. Ne ajuta sa ne dezbaram de inca o particica din noi pervertita de comunism. E putin dureros...
RăspundeMaria R. - 10-06-2014
Si ce propuneti,dat fiind ca dl.Beligan a fost un profitor,sa-l scoatem din istoria teatrului romanesc? Daca luam la bani marunti listele de oameni de cultura oportunisti,fie ei si in diverse grate oportunisti,de la 1848 incoace(Caragiale,unde-o fi!)riscam si sa avem maari surprize neplacute,dar mai ales sa ramanem fara obiectul admiratiei,modelul adicatelea... Nu dau doi bani pe Ponta,daca nu se facea zarva,habar n-aveam de zisa d-lui Beligan,insa nu pot arunca la gunoi/in uitare rolurile cu care m-a incantat de atatea ori.
RăspundePiedone - 10-06-2014
Cui ii pasa de alegerea facuta de actorul cu voce de polipi nazali? De ce ar trebui ca actorilor care ne plac (sau nu, in cazul meu) sa agreeze optiunile noastre politice? Esenta democratiei este ca poti sa faci alegeri proaste. Fiecare partid isi alege proptelele care i se potrivesc. Pentru fiecare Ponta exista un Beligan. Problema nu este cu Beligan ci cu D-ul Liiceanu. Obtineti suportul unui actor mai bun sau si mai bine, mai popular decat D-ul Beligan. Lungile diatribe impotriva pacatelor sa sunt un semn de slabiciune.
RăspundeMilitaru Mihail Daniel - 10-06-2014
Excelent articol domnu Liiceanu!Asa e!Radu Beligan a fost un profitor al sistemului!Pacat!A fost un actor mare dar caracterul mic!
Răspunde