Pe aceeași temă
Mai putin cunoscut este faptul ca Mihail Jora a fost de-a lungul întregii sale vieti si un reper moral, remarcandu-se prin gesturi transante, franchete si intransigenta, care l-au plasat, nu o data, într-o relatie conflictuala cu autoritatile vremii.
Ostilitate fata de regimul comunist
Mihail Jora intra în atentia Securitatii în anul 1950, cand i se instrumenteaza un dosar informative(1). Este de presupus însa ca urmarirea sa a început înaintea acestei date. Nu au putut trece neobservate manifestarile sale de ostilitate fata de regimul comunist, anterioare anului 1950.
La 31 decembrie 1947, Jora face un gest îndraznet, cu o directa conotatie politica: cu ocazia depunerii juramantului de loialitate a corpului profesoral al Conservatorului din Bucuresti fata de nou proclamata republica populara(2), în calitatea sa de director, cere sa se tina un minut de reculegere în memoria Regelui Mihai I, care abdicase cu o zi înainte. Drept urmare, nu numai ca a fost destituit din functia de director, dar a devenit tinta unor atacuri publice, prin intermediul presei: “A tinut sa-si manifeste solidaritatea cu monarhia jefuitoare a Hohenzollernilor... Fostul mosier deposedat de reforma agrara” (3), scria Cornelia Pascal in articolul A început curatenia la Conservator publicat în ziarul Studentul Roman.
Din pozitia de vicepresedinte al SCR, Jora s-a împotrivit cu tenacitate presiunilor exercitate de autoritati pentru a face din creatia muzicala o unealta a propagandei comuniste, conform directivelor primite de la Moscova, prin Rezolutia din 10 februarie 1948 a CC al PC al URSS în problemele muzicii. La întrunirea comitetului Societatii Compozitorilor din 15 mai 1948, Jora, raspunzand compozitorilor-activisti, sustinatori ai ideii crearii unei “muzici democratice”, a afirmat deschis: “Nu se poate impune compozitorului sa nu scrie ceea ce simte, ci ceva ce simt altii, artistul fiind om liber, care are sufletul lui, ce-i apartine”(4). Drept urmare, nu au întarziat reactiile vehemente în apararea ideologizarii artei. In revista Rampa din mai 1948, Nina Cassian, în articolul intitulat Pentru o muzica noua, scria: “Mihail Jora a deviat de la firescul maiestrit al Privelistilor Moldovenesti(5) spre o pozitie de zgarcit subiectivism care a luat cand forme miniatural moderne ca în Joujoux pour ma dame, cand, acum în urma, forme evazioniste, fantastice. Nimeni nu poate nega talentul sau competinta lui M. Jora, nici locul pe care îl ocupa în compozitia romaneasca, iar daca astazi arta sa ni-l arata departat de echilibrul sanatos al unor lucrari precedente aceasta se datoreste fara îndoiala rezistentei fatise de a se apropia de ideologia progresista”(6).
De asemenea, Jora, din pozitia pe care o avea în conducerea Societatii Compozitorilor, s-a opus hotararii autoritatilor de a folosi exclusiv criteriile politice spre a-i marginaliza pe cei pe care partidul comunist îi considera “dubiosi”(7) (Constantin Silvestri, Theodor Rogalski, Theodor Grigoriu, Emil Montia, Martian Negrea s.a.) sau pe care chiar intentiona sa îi dea afara din SCR (Dinu Lipatti, Paul Constantinescu, Ionel Perlea, Marcel Mihalovici, Constantin Brailoiu, Ion Nonna Otescu s.a.)(8).
Faptul ca George Enescu ramane presedinte al Societatii Compozitorilor Romani(9) timp de trei ani dupa plecarea sa din tara în anul 1946, se datoreaza, de asemenea, pozitiei ferme si în aceeasi masura abile cu care Mihail Jora punea în discutie relatia Societatii Compozitorilor cu marele artist.
La toate acestea se adauga originea sa “nesanatoasa”, motiv suficient pentru a intra în “atentia” autoritatilor. Caci Mihail Jora descindea dintr-o veche familie de boieri moldoveni(10), iar prin casatoria cu Elena Gafencu devenise cumnatul lui Grigore Gafencu, fost ministru de Externe al Romaniei (1939), ambasador la Moscova (1940-’41). Fiind stabilit în strainatate(11), Grigore Gafencu a fost judecat în contumacie, împreuna cu Al. Kretzianu, Gr. Niculescu-Buzesti si Const. Visoianu, în 1947.
Unul din documentele dosarului informativ instrumentat lui Jora, revelator pentru atitudinea ostila, cu nedisimulate accente de dispret fata de regimul comunist, este o Fisa profesionala, datata 17 octombrie 1953(12), care poarta antetul Ministerului pentru Arta de pe langa Consiliul de Ministri. Este de fapt o autobiografie, cum era numita în epoca, conceputa cu scopul de a patrunde, prin intermediul numeroaselor întrebari, în viata particulara a persoanei care o completa, dar si a rudelor apropiate.
Raspunzand întrebarilor referitoare la functiile detinute de la începutul activitatii sale profesionale, Jora nu se sfieste sa completeze enumerarea cu urmatoarea concluzie: “Am parasit - fara exceptie - aceste functiuni, de cate ori am socotit ca injonctiunile politice ale tuturor guvernelor si regimurilor, în treburile muzicale, sunt daunatoare artei pe care o servesc”.
Iata cateva dintre întrebari si raspunsurile lui Jora, remarcabile prin concizie si ironie ascutita:
- Participari la manifestari de arta:
Inainte de 23 August 1944 - “nenumarate”
Dupa 23 August 1944 - “prea putine”
- Lucrari premiate - “nenumarate”
- Situatia politica - “N-am facut politica si nici nu fac”
- Daca are rude în strainatate (...) si gradul de rudenie -”Grigore Gafencu - cumnat, George Enescu - var”
- Cand si în ce împrejurari au parasit tara - “Cu pasapoarte”
- Se va (sic) indica persoanele care pot da referinte asupra dvs. - “Toata tara romaneasca”
- Daca mai aveti ceva de adaugat - “E a patra autobiografie pe care o dau si sper ca nu voi mai fi deranjat de azi înainte”(13).
Destituit din functia de director al Conservatorului, dar si din cea de profesor, Jora este exclus si din SCR, cand aceasta a fost transformata în Uniunea Compozitorilor din RPR prin hotararea Conferintei din 21-22 octombrie 1949, care i-a avut în prezidiu pe Iosif Chisinevski si Leonte Rautu, reprezentand forurile superioare de partid, si pe Wanda Nikolski, reprezentanta a conducerii sindicatelor. Conferinta nu avea doar sa schimbe numele SCR, ci era si un bun prilej de a-l înlatura din nou înfiintata uniune pe Mihail Jora(14), dar si pe George Enescu, Dinu Lipatti, Constantin Brailoiu, Ionel Perlea, Marcel Mihalovici, Stan Golestan, Tiberiu Brediceanu.
Cumnatul Grigore Gafencu
Desi era izolat prin înlaturarea sa din toate institutiile în care profesa, Mihail Jora începe sa fie din ce în ce mai urmarit de Securitate. Conform documentelor dosarului informativ, corespondenta îi era interceptata, iar convorbirile telefonice ascultate.
Sotia sa, Elena Jora (Lily), a fost arestata în 1952 si condamnata la patru ani închisoare, fara a avea o alta vina decat cea de a fi fost sora lui Grigore Gafencu. In lumea care îl înconjura, populata de oportunisti notorii, relatia stransa si plina de afectiune cu prietenii de o viata si fosti discipoli lumineaza peisajul întunecat al vietii sale. La reuniunile gazduite de Jora, se strange în mod constant un grup de apropiati, compozitori si intelectuali, persoane care, chiar daca nu erau în mod evident urmarite, se aflau în atentia Securitatii.
O nota informativa din 29 mai 1952, semnata cu numele de cod “Petra”, prezinta, în afara datelor legate de ceea ce discutasera invitatii lui Jora, imaginea unei mici comunitati, în care oamenii devenisera suspiciosi si circumspecti, banuind infiltrarea în anturajul lor a unor agenti ai Securitatii. Documentul dezvaluie însa o situatie dramatica: “Petra”, veche cunostinta a lui Mihail Jora si un apropiat al muzicienilor, nu este banuit de nimeni ca ar putea fi agent al Securitatii, drept care i se relateaza diverse lucruri pe care, cu zel, le consemneaza în nota catre Securitate. Astfel, poeta Mariana Dumitrescu îi povesteste ca sotia dirijorului George Georgescu, însotindu-l la Moscova, în turneul Filarmonicii din Bucuresti, a relatat “ce prost si obositi arata oamenii, nemancati si prost îmbracati”; compozitorul Ion Dumitrescu îi vorbeste despre cat de marcat este Jora de arestarea sotiei sale: “au venit noaptea la 3 si au ridicat-o - îi povesteste el agentului - a doua zi Jora a cerut o audienta la tov. Rautu care l-a primit, promitandu-i ca va cauta sa-i convinga pe cei de la Interne sa-i dea drumul”.
De altfel, si alte persoane îi relateaza agentului suferinta lui Jora legata de arestarea sotiei sale: “Astfel, discutand cu Lizet Georgescu, cantareata la Opera de Stat, aceasta a afirmat ca «Jora este foarte afectat de nenorocirea cu Lily, ca în fiecare noapte la 3 nu mai poate dormi si plange ca un copil»“.
Aflam din rezolutia biroului de Securitate care a evaluat nota informativa ca fiind o “sursa serioasa”, ca “s-a dat (sic) instructiuni informatorului sa caute sa stabileasca prin anturajele respective, impresiile artistilor care au vizitat Uniunea Sovietica”.
Intr-o alta nota a Securitatii, datata 8 septembrie 1952, document strict secret, sunt sintetizate, într-un text cu argumentari care frizeaza ridicolul, acuzele care i se aduc lui Mihail Jora privind comportamentul sau fata de oficialitati, ideile estetice care reprezinta temelia creatiei sale, influenta covarsitoare, considerata negativa, pe care ar fi avut-o asupra fostilor sai discipoli: în 1950 a purtat corespondenta cu George Enescu “pe care-l informeaza despre situatia din tara. Tot în acest an, fata de unii compozitori a afirmat ca nu va admite niciodata sa i se spuna «tovaras». Susnumitul este cunoscut ca element în lucrarile caruia se manifesta cosmopolitismul si influenta ideologiei burgheze, influenta pe care o exercita asupra unor compozitori si în special asupra fostilor sai elevi ca Paul Constantinescu, Ion Dumitrescu, Klepper Leon s.a. cu care întretine relatii si care îl viziteaza. De asemeni, cu ocazia plenarei din Februarie 1952 a fost sustinut de compozitori (sic) Ioan Dumitrescu si Klepper Leon care au afirmat ca lucrarile lui trebuie cunoscute de public fiindca vor avea succes (...). Intru cat nu s-a constatat - din verificare - ca susnumitul sa duca o actiune dusmanoasa, manifestarile sale constand în diferite discutii, propunem: - Inchiderea dosarului si clasarea lui în cadrul Problemei”.
Inchiderea dosarului nu presupunea însa încetarea urmaririi sale de catre Securitate. Stiind acest lucru, Jora nu renunta la comportamentul transant, nici cand autoritatile permit revenirea sa ca profesor la Conservator, nici cand, dorind sa demonstreze apropierea regimului comunist de artistii valorosi, autoritatile îi permit lui Jora sa faca o calatorie la Paris. Seful Directiei I-a a Securitatii semneaza o scurta informare catre Directia a-III-a(15), în care se spune: “Va facem cunoscut ca cu (sic) ocazia voiajului în Franta, compozitorul Jora a vizitat fugari romani stabiliti la Paris printre care: Constantin Brailoiu, Ion Dragu, Alice Manescu - verisoara lui Jora, o nepoata care este secretara la Ambasada Braziliei. De asemeni, s-a întretinut putin si cu cumnatul sau - Grigore Gafencu, acesta fiind grav bolnav. Jora a vorbit cit a vrut si despre tot ce a vrut, despre el si despre situatia din RPR. A aratat ca sotia sa, sora cu Gafencu a stat 4 ani la închisoare, n-a primit viza de iesire pentru a-l însoti, din aceasta cauza (...) A spus ca «ei, cei din RPR sînt resemnati» pentru ca atît el cît si altii ca el sunt în situatii privilegiate, cum nu se poate mai bine si mai privilegiati. Au lefuri foarte mari, traiesc extrem de bine si nici nu izbutesc sa cheltuiasca tot ce cîstiga pentru ca în afara de mîncare nu se gaseste nimic altceva de cumparat. Ca majoritatea populatiei o duce înca greu, pentru ca, extrem de abundenta, mîncarea este foarte scumpa. Pîinea neagra costa 2 lei, dar cei 2 lei necesari pîinii, trebuie mai întîi sa-i ai, si nu toti îi au în fiecare zi”.
Un document al MAI - Directia 372, strict secret, datat 3 iunie 1963, propune “scoaterea materialului de la dosarul de obiectiv (problema)” privindu-l pe Mihail Jora “si clasarea lui la arhiva Serviciului «C» cu scoaterea elementului din evidenta elementelor dusmanoase”. Motivarea clasarii dosarului este decesul lui Grigore Gafencu “la Paris în anul 1957, asa dupa cum rezulta în materialul alaturat”. Este vorba de un articol aparut în revista Bulletin Europeen -Tribune libre de l’europeisme - cu ocazia împlinirii a 5 ani de la moartea diplomatului roman. Trebuie spus ca “fituica reactionara”, cum este numita publicatia mentionata de catre Securitate, avea ca presedinte pe Maurice Faure si presedinti de onoare, printre altii, pe Dr. Konrad Adenauer, Sir Winston Churchill, Robert Schumann. Personalitatea lui Grigore Gafencu era omagiata în aceasta revista datorita activitatii sale, dusa în sprijinul ideii, care abia se nastea, de a se realiza o Europa unita. Moartea lui Grigore Gafencu, despre care “atotstiutoarea” Securitate pare sa afle abia cu cinci ani întarziere, nu trecuse însa neobservata în Scînteia. Ziarul partidului a publicat un articol denigrator, care atrage o replica usturatoare si plina de curaj din partea lui Jora, pe care, desigur, Scînteia nu a publicat-o. “Am cetit cu mult interes nota (...) aparuta în ziarul Scanteia nr. 3818 din 1 februarie 1957 - va scrie Jora. Interesul izvoraste din faptul ca rareori s-au putut aduna mai multe inexactitati scrise cu atata rea credinta ca în acea nota (...) Exista o elementara datorie de a nu împrosca un mort cu noroi, chiar daca ti-a fost adversar politic. Iar cand acest adversar a fost leal, se cuvine sa-ti descoperi macar crestetul, pastrand tacerea. E regretabil ca Scanteia, organul Comitetului Central, a publicat randurile cu pricina, în contradictie cu demersurile facute, nu de mult, de factori cu raspundere, pentru a relua raporturi normale cu omul batjocorit astazi, pe patul de moarte. Iar anonimului redactor va rog sa-i transmiteti întregul meu dispret.”(16)
Mihail Jora a murit la 10 mai 1971, lasand în urma o creatie impresionanta si, pentru cei care l-au cunoscut, imaginea unui reper în peisajul culturii romanesti, contorsionata de regimul comunist. “A fi studiat cu Jora trece în ochii tuturora drept o garantie” - scria compozitorul Pascal Bentoiu(17). “Mihail Jora a fost un om cu o atitudine morala si cetateneasca exemplara, model de cinste, corectitudine, generozitate, vrednicie si totala abnegatie pentru înflorirea culturii romanesti” - va lasa consemnat compozitorul Ion Dumitrescu, apropiat discipol si executorul sau testamentar. Dupa moartea sotilor Jora, Ion Dumitrescu, pe atunci presedintele Uniunii Compozitorilor, a încercat sa duca la îndeplinire dorinta lui Mihail Jora, exprimata în testamentul sau, de a se constitui, cu mobilierul, tablourile, obiectele si biblioteca familiei Jora, în imobilul din str. Silvestru nr. 16, unde a locuit timp de mai bine de 40 de ani, Casa memoriala Mihail si Elena Jora.
Stradania lui Ion Dumitrescu a fost zadarnica; “M-am prezentat personal la tov. D.P(18). Am pledat, am fost refuzat categoric. Interventia n-a izbutit.”(19)
Nu exista nici astazi macar o placa comemorativa care sa aminteasca trecatorilor ca în casa din strada Silvestru nr. 16 a locuit compozitorul si profesorul Mihail Jora.
Note:
1 Dosarul informativ este pastrat în arhiva CNSAS cu nr. 675.
2 La 30 decembrie 1948, Marea Adunare Nationala, fara a avea cvorumul necesar, a adoptat Legea nr. 363, prin care Romania este proclamata republica populara, Partidul Comunist Roman, aplicand modelul sovietic, avand controlul total al statului.
3 Octavian Lazar Cosma, Universul Muzicii Romanesti, Editura Muzicala a Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania, Bucuresti, 1995, pag. 159.
4 Octavian Lazar Cosma, op. cit., pag. 166.
5 Suita pentru orchestra, compusa în anul 1924.
6 Octavian Lazar Cosma, op. cit., pag. 162.
7 Octavian Lazar Cosma, op. cit., pag. 186-87.
8 Dosarul nr. 434/1949 - Fondul Uniunea Compozitorilor (Arhivele Statului) cuprinde o lunga lista a categoriei “de scos”. în: Octavian Lazar Cosma, op. cit., pag. 186-87.
9 George Enescu a ramas presedintele SCR pana în anul 1949, cand a fost exclus din randul membrilor Societatii Compozitorilor.v
10 Familia Jora este atestata documentar din 1392. în: Mihail Jora: Studii si documente, Ed. Muzicala a UCMR, Bucuresti, 1995, vol. 1, pag. 382.
11 Grigore Gafencu nu a mai revenit în Romania dupa 1944. Datorita interventiilor prin memorii adresate participantilor la Conferinta de pace de la Paris din 1946 (facute la îndemnul liderului PNT, Iuliu Maniu), a activitatii sale în cadrul Grupului de rezistenta al romanilor din Elvetia, începe sa fie atent urmarit de autoritatile romane. (Sinteza SPI privind miscarea de rezistenta a romanilor din strainatate, în: Romania - Viata politica în documente - 1946, Arhivele Statului din Romania, Bucuresti, 1996, pag. 297-307
12 Dosarul I 675, Arhiva CNSAS, pag. 8-12).
13 Raspunsurile sunt scrise de mana. Continutul numeroaselor întrebari îl irita în mod evident pe Jora, scrisul sau devenind din ce în ce mai nervos, literele din ce în ce mai mari.
14 Jora a fost reprimit în Uniunea Compozitorilor în anul 1953.
15 Nr. 8.161 din 16 iunie 1956. Dos. I 715, pag. 17.
16 Mihail Jora: Studii si documente, Ed. Muzicala, Bucuresti, 1995, pag. 451-52.
17 Pascal Bentoiu, Mihail Jora, în: Mihail Jora: Studii si documente, Ed. Muzicala a UCMR, Bucuresti, 1995, vol. 1, pag. 44.
18 Probabil este vorba de Dumitru Popescu, presedinte al Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste.
19 Mihail Jora: Studii si documente, pag. 480.
(Subtitlurile apartin redactiei)
