Ministerul Fondurilor Europene: Rata de absorbtie a banilor europeni doar 44,68% din suma alocata

P.c. | 05.12.2014

Pe aceeași temă

Conform unui raport prezentat de Ministerul Fondurilor Europene, pana la 30 noiembrie 2014, Romania a ajuns la o rata de absorbtie a fondurilor structurale si de coeziune de 44,68% din suma alocata. Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, nu a reusit sa atinga o rata de 50%, cat isi fixase ca obiectiv pentru anul 2013, nici la 11 luni dupa termenul asumat initial, relateaza Hotnews.

 

Romania a cerut Comisiei Europene, in perioada 2007-30 noiembrie 2014 sa-i deconteze cheltuieli de 8.583.878.746 de euro la proiectele europene, ceea ce echivaleaza cu o rata de absorbtie de 44,68%. Reamintim ca, la preluarea mandatului, in decembrie 2012, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici (PSD), si-a asumat ca obiectiv o rata de absorbtie de 50% pana la sfarsitul anului 2013. 
 

Sumele pe care Comisia Europeana le-a rambursat Romaniei in baza declaratiilor de cheltuieli sunt, fireste, ceva mai mici: 7.704.467.749 euro, reprezentand o rata efectiva a absorbtiei fondurilor structrale si de coeziune de 40,1% reusita de Romania in perioada 2007-30 noiembrie 2014. 
 

In primele 11 luni ale anului 2014, Romania a reusit o absorbtie a fondurilor structurale si de coeziune, ca sume cerute de la Bruxelles, de peste 2,15 miliarde de euro, reprezentand un progres de 11,21% din suma totala alocata tarii in perioada de programare 2007-2013. 
 

Romania mai poate absorbi bani din aceasta perioada de programare pana la finalul anului 2015. 

 

CITITI SI: Eugen Teodorovici: Romania va avea o rata de absorbtie a fondurilor UE de peste 50%, in 2014

 

Luna alegerilor: 1,1% absorbtie. Care au fost cele mai slabe programe

 

In luna noiembrie 2014, cand au avut loc cele doua tururi de scrutin ale alegerilor prezidentiale ratate de candidatul PSD premierul Victor Ponta, rata de absorbtie a fondurilor structurale si de coeziune a avansat cu numai 1,1 puncte procentuale, ca declaratii de cheltuieli transmise la Bruxelles. 
 

Astfel, in aceasta luna autoritatile de management ale programelor operationale pentru fondurile europene, de la ministere, au cerut de la Comisia Europeana rambursari de nici 210 milioane de euro. 
 

In ceea ce priveste platile efective facute de Comisia Europeana, in luna noiembrie in Romania au intrat aproximativ 361 de milioane de euro din fondurile structurale si de coeziune, in principal in baza unor cereri de rambursare anterioare lunii noiembrie. 

 

De remarcat ca in luna noiembrie 2014 Autoritatea de management POSDRU de la Ministerul Fondurilor Europene a reinceput sa ceara Comisiei Europene sa-i ramburseze din cheltuielile efectuate in Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. 
 

Reluarea transmiterii de declaratii de cheltuieli la Bruxelles pentru POSDRU are loc dupa ce in primele 10 luni ale anului 2014 tara nu a mai luat niciun ban in POSDRU. Romania s-a abtinut sa mai transmita la Bruxelles cereri de rambursare de bani europeni in baza cheltuielilor efectuate in cadrul Programului Operational Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), pana la clarificarea unor facturi anterioare, au declarat, in 22 septembrie, pentru HotNews.ro, oficiali ai Directiei Generale Ocuparea Fortei de Munca (DG EMPL) din cadrul Comisiei Europene. 

 

In noiembrie, AM POSDRU a cerut Comisiei Europene sa-i ramburseze peste 150 de milioane de euro in baza cheltuielilor efectuate. Astfel, in perioada 2007-30 noiembrie 2014, POSDRU ajunge la o rata de absorbtie de 33,19%, ca bani ceruti de la Bruxelles, adica 1.153.799.930 de euro. Din aceasta suma, prin POSDRU, Romania a primit efectiv 999.452.445 euro, stagnand la o rata efectiva de absorbtie de 28,75%. 

 

  • In luna noiembrie 2014, Programul Operational Regional (POR), gestionat de AM de la Ministerul Dezvoltarii Regionale, nu a mai avansat deloc, stagnand la 55,13% - rata de absorbtie ca bani ceruti de la Bruxelles, si 52,4% - rata efectiva de absrobtie, ca bani intrati in tara. Totusi, din 2007 pana in 30 noiembrie 2014, POR a adus Romaniei cei mai multi bani europeni dintre toate cele 7 programe operationale pentru fondurile structurale si de coeziune: 2.186.427.676 euro - declaratii de cheltuieli transmise la Bruxelles si 2.078.371.775 euro - ca rambursari efective de la Comisie.
  • Nici POS Transport, de la Ministerul Transporturilor, a avut progres zero in noiembrie 2014: a ramas la 46,37% (2.052.121.483 euro) - declaratii de cheltuieli, si la 36,99% (1.637.035.929 euro) rata de absorbtie efectiva.
  • Luna alegerilor nu a adus progres la declaratiile de cheltuieli nici la POS Cresterea Competitivitatii Economice, preluat, anul acesta, de Ministerul Fondurilor Europene (de la Economie). Declaratiile de cheltuieli transmise la Bruxelles au ramas la 47,36% (1.209.588.349 euro). Insa rata efectiva de absortie a crescut in noiembrie destul de mult, de la 36,4% la 41,63%, ceea ce inseamna peste 140 de milioane de euro intrati in tara in luna alegerilor, numai prin acest program. din 2007 pana in 30 noiembrie 2014, prin POSCCE au venit in Romania circa 1,06 miliarde de euro, in urma cheltuielilor efectuate in proiecte europene.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22