De același autor
Într-una din povestirile sale cele mai stranii si dense filosofic, Borges imagineaza o
Babilonienii s-au daruit jocului*
Una dintre dilemele cele mai disputate în perioada postdecembrista este: privatizam ori nu? Desi economistii au raspuns clar la aceasta problema, aratand ca, pentru mai multe motive, privatizarea este preferabila, politicienii se încapataneaza sa judece aceste probleme doctrinar si conjunctural, adica în termeni straini de problemele economice si sociale implicate.
Un exemplu e dat de disputa privind privatizarea Companiei Nationale Loteria Romana SA (LN). Aceasta dilema capata aici diverse forme: privatizare vs. neprivatizare, privatizare partiala vs. privatizare totala, monopol (de stat sau privat) vs. libera concurenta.
La 22 decembrie 2005, guvernul a emis o ordonanta vizand strategia de privatizare a LN. Catre sfarsitul lui martie, Senatul a aprobat ordonanta, hotarand ca 20% dintre actiunile detinute de stat la LN si la Imprimeria Nationala sa mearga catre Fondul Proprietatea si alte 5% sa fie tranzactionate la bursa. Ordonanta urmeaza sa fie dezbatuta în Camera Deputatilor. Opozitia se opune privatizarii, considerand ca aceste servicii trebuie sa ramana monopoluri de stat.
Cred ca privatizarea totala, libera concurenta si reglementarea functionarii Loteriei sunt solutiile cele mai corecte din punct de vedere moral, economic si social. Pentru ca, din aceste puncte de vedere, sunt discutabile: monopolul si monopolul de stat, politizarea si managementul, utilizarea profiturilor si salariile conducerii si, în sfarsit, marketingul Loteriei Nationale.
1. Monopolul asupra Loteriei
In general, monopolul e nesanatos: el înlatura libera concurenta si lipseste piata de motorul care o pune în functiune - raportul dintre cerere si oferta; el permite celui care detine exclusivitatea în producerea unui bun ori serviciu sa abuzeze de pozitia sa, definindu-si politica de pret dupa bunul plac; el creeaza inechitate între producator si ceilalti agenti potentiali concurenti. Cu atat mai straniu apare monopolul asupra a ceva ce nu poate fi patentat si care nu apartine nimanui, nici macar statului - norocul. Norocul e ceva incontrolabil, tine de ceva ce nu poate fi prezis, tine de ceva la care nu putem avea acces, deci e al nimanui, e metafizic.
Mai mult decat atat, jocul de noroc nu este o nevoie sociala. Ba chiar este un viciu. Or, cum stim, administratia publica are rolul de a satisface nevoi sociale. Cu atat mai stranie formula "loterie nationala". E ca si cum am vorbi de o casa de toleranta nationala sau de o carciuma nationala. In toate cele trei cazuri avem de a face cu vicii, asa-zise vicii tolerabile. De ce sa le nationalizam?
De ce vrea statul sa administreze si sa-si rezerve monopolul asupra acestui viciu? Tocmai pentru a limita acest viciu, spun, prefacut, unii. Liberalizarea pietei jocurilor de tip loterie nu ar fi sanatoasa din punct de vedere social pentru ca ar duce la raspandirea nepermis de larga a viciului - argumenteaza ei. Desigur, argumentul e cinic: LN nu a scapat nici un prilej sa îsi faca publicitate si sa atraga un numar cat mai mare de jucatori. Apoi, argumentul e fals: se stie bine ca nu interzicerea, nici monopolul, ci controlul sau prevenirea sunt solutiile cele mai eficiente pentru limitarea viciilor tolerabile, precum folosirea serviciilor prostituatelor, alcoolismul, fumatul sau jocul de noroc.
Pana nu demult, la nivelul Uniunii Europene nu existau reglementari ale pietei jocurilor de tip loterie. Exista recomandarea ca guvernele sa detina monopolul pietei jocurilor de noroc, dar nu neaparat al companiilor care opereaza. Se considera dezirabil monopolul asupra pietei prin instrumente legislative, precum acordarea de licente, si nu neaparat asupra agentilor economici care ofera astfel de servicii.
In Grecia, de pilda, statul a vandut 70% din active prin intermediul Bursei; devenit minoritar, statul detine controlul prin reglementare, fiind cel care acorda licenta de organizare a jocurilor de noroc. In Marea Britanie, afacerea este concesionata unei companii integral private, sistemul fiind controlat de stat. In plus, statul a impus obligatia finantarii de catre compania licentiata a unor proiecte culturale de interes national. Dimpotriva, statul francez detine 72% din loteria nationala. Restul apartine salariatilor. In Cehia, fosta loterie de stat este astazi complet privatizata, fiind vanduta unor investitori straini; si aici, însa, statul controleaza piata, fiind cel care acorda licentele.
În februarie 2006, Parlamentul European a decis excluderea jocurilor de noroc din sfera serviciilor; se pare ca aceasta decizie a fost influentata de Asociatia Europeana a Loteriilor (EL), organizatie profesionala ce reprezinta interesele loteriilor de stat si ale companiilor europene de pe piata jocurilor de noroc din mai multe tari europene. Conform EL, liberalizarea sectorului jocurilor de noroc nu e dezirabila, deoarece acest lucru ar duce la o proliferare a jocului si, inevitabil, la niste costuri sociale pe termen lung, costuri definite în termeni de sanatate a societatii, ordine publica, infractionalitate.
În mod traditional, jocul de noroc este conotat negativ, fiind considerat viciu. Astazi, în Europa, loteriile sunt legalizate si percepute pozitiv; premiile tot mai mari si publicitatea au facut ca acest joc sa devina foarte popular. In plus, asocierea loteriilor cu cauze bune, folosirea unei parti din castiguri în scopuri sociale au slabit atitudinile negative fata de jocul de noroc. Totusi, studii recente de psihologie sociala arata ca jocul de noroc, chiar în formele sale mai slabe, precum loteria, nu e inofensiv pe termen lung; se pot face analogii între efectul social al jocului la loterie si comportamentele acceptabile social, dar creatoare de dependenta, precum consumul de alcool si fumatul. Mark Griffiths si Richard Wood (Psychology Division, Nottingham Trent University) cred ca loteria trebuie considerata joc de noroc si, deci, tratata ca atare: "orice situatie în care oamenii mizeaza, riscand constient o suma de bani si urmarind un eveniment viitor în asteptarea unui castig, se numeste joc de noroc. Astfel, a cumpara bilete la loterie este o forma autentica de joc de noroc".**
Este, deci, inacceptabil ca statul sa gireze moral niste practici creatoare de dependenta si sa încurajeze, prin girul sau, participarea la joc.
2. Managementul si politizarea Loteriei
In genere, managementul de stat s-a dovedit ineficient si conservator al practicilor proaste mostenite din economia centralizata. Economistii stiu ca este o mare diferenta între productivitatea sectorului de stat si a celui privat; mai mult, se apreciaza ca întreprinderile cu capital de stat vor avea de suferit în urma integrarii în UE.
Acest mod de functionare nevazuta*
Ca orice zona a administratiei publice, ineficienta, greu de controlat, lipsita de transparenta, conservatoare, coruptibila, managementul Loteriei s-a dovedit viciat de practici incorecte impuse de conducerea centralizata. In ultimele luni, maS-media au gazduit adevarate campanii de presa dedicate neregulilor în practicile administratiei LN. B1 TV, Cotidianul, Evenimentul Zilei si altele au vorbit despre conflicte de interese, abuzuri, decizii discutabile moral si legal.
Loteria si destinul ei sunt obiect de dezbatere politica. Subordonarea LN fata de guvern, în speta Ministerul de Finante, îngaduie amestecul dintre obiectivele de management si interese politice. Înfiintand o industrie a norocului si înstapanindu-se pe ea, politicul îsi creeaza din nimic un nou obiect de negociere politica. Mecanismul e folosit de cand a aparut prima forma de autoritate. Daca în natura functia creeaza organul cel mai bine adaptat pentru a o satisface, în administratia publica sunt create institutii pentru a distribui roluri, nu pentru a satisface anumite functii. Cu cat mai multe institutii create si subordonate, cu atat mai multe posturi de distribuit. In felul acesta, puterea politica se ramifica si se distribuie în mod nenatural, nenecesar, acoperind zone care, prin natura lor, sunt si ar trebui sa ramana independente de doctrinele si deciziile politice. Organul politic îsi creeaza noi functii, multiplicandu-se, devenind scop în sine, slujindu-se pe sine însusi.
Politizate, aceste structuri devin autonome, functionand ca un stat în stat, sustragandu-se de la regulile general valabile. Paradoxal, statul reglementeaza si îsi concepe progenituri care eludeaza propriile reguli care le definesc. Asa pot fi explicate deciziile prin care LN i s-a dat monopol pe piata pentru jocurile loteristice si a fost exceptata de la controlul metrologic al suflantelor. Conform legii, orice societate sau institutie care organizeaza jocuri de noroc are nevoie de o licenta care sa garanteze buna functionare a echipamentului tehnic si corectitudinea jocului. Singura institutie autorizata sa acorde o astfel de licenta în domeniul jocurilor de noroc este Biroul Roman de Metrologie Legala (BRML). Or, suflanta LN nu a fost niciodata controlata de expertii BRML. Cornel Olteanu, expert al Departamentului Jocuri de Noroc din cadrul BRML, sustine ca "in ultimii 16 ani, suflantele Loteriei Romane nu au fost niciodata controlate, deoarece Loteria a fost înfiintata printr-o lege speciala si nu le trebuie licenta. Loteria beneficiaza prin lege de licenta pentru jocurile sale de noroc" (Cotidianul).
Realitatea întunecoasei corporatii*
Abuzul de putere, conflictele de interese si coruptia sunt bolile congenitale ale acestor structuri autocefale. Ilustrativa e decizia din 2003 a conducerii Loteriei de a-si concedia cenzorii înlocuindu-i cu Omniaudit Consulting SRL, firma de audit a lui Florin Georgescu, fost ministru al Finantelor, nimeni altul decat cel care l-a pus pe Nicolae Cristea în functia de director general al LR (EvZ, 10 martie). Suprapunerea politicului peste managementul societatii genereaza un lant de conflicte de interese. Presa pune sub semnul întrebarii schimbarea de catre conducerea LR "a televiziunii care transmitea extragerea Loto 6/49 în favoarea Antenei 1, post din grupul media al conservatorului Voiculescu". Sau corectitudinea tranzactiei prin care George Copos "a vandut Loteriei Romane 38 de spatii comerciale, iar prin neplata impozitului a facut o economie de peste 1.000.000 de euro". Sau corectitudinea afacerii prin care "Dinu Patriciu a primit 20 de milioane de dolari de la Loteria Romana dupa ce firma sa a supraevaluat lucrarea noului sediu central al companiei" (EvZ). In sfarsit, suprapunerea de functii, ocuparea unor functii administrative prin numire, si nu prin concurs, precum si ocuparea unor functii pe o perioada nejustificat de lunga sunt alte elemente specific managementului politizat. In chip straniu, în cei 13 "ani de domnie" - cum numeste EvZ administratia Nicolae Cristea -, acesta a ocupat atat functia de presedinte al Consiliului de Administratie al LR, cat si pe aceea de director general.
3. Profitul Loteriei: banii cui?
În 2004, salariul lui Nicolae Cristea a fost de 390 milioane lei; la acesta s-au adaugat un spor de vechime, un spor de conducere si alte venituri ocazionale, toate în valoare de 1,5 miliarde lei; în plus, ca director al LN, acesta a beneficiat de o cota-parte din profitul companiei, astfel încat venitul net neimpozabil a fost de 5,2 miliarde lei (Cotidianul).
S-a spus ca salariile astronomice ale administratorilor LN sunt justificate de performantele deosebite în managementul societatii. Doua sunt problemele discutabile aici.
Intai, problema de principiu a sistemului de recompensare a "performantelor" manageriale: avand în vedere ca Loteria este o companie de stat, sistemul de salarizare trebuie sa fie cel valabil pentru orice functionar de stat, conform Legii statutului functionarului public. Or, managementul de top al Loteriei se comporta ca într-o companie privata: se considera autonom si îsi voteaza dupa cum doreste politicile de salarizare si de premiere, uitand ca administreaza, de fapt, bani publici. Diferenta dintre salariile administratorilor Loteriei si salariile bugetarilor din orice domeniu e nejustificata si inechitabila, deci imorala.
Am putea spune ca, asa cum e definit prin Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici, sistemul de salarizare a functionarilor publici are la baza doua principii (art. 30, 32): (1) Principiul motivarii si recompensarii, conform caruia salariul trebuie sa fie motivant, reflectand competenta, pozitia ierarhica, importanta activitatii depuse si performantele functionarului; si (2) Principiul eficientei, ce stabileste "necesitatea de a restrange costurile administratiei publice", acordandu-se salarii exclusiv dupa criterii precum cele enumerate; acest lucru implica "stabilirea unui raport just între partea fixa si partea variabila a salariului". Insa legea nu explica ce înseamna "raport just" si nici nu ofera repere clare în politicile de salarizare din diversele institutii de stat; astfel, conducerile acestor institutii abuzeaza de puterea lor de decizie, stabilindu-si salarii si premii inacceptabile pentru o institutie de stat, fie ea si companie. De pilda, în cazul fostului director al LN, sporurile sunt de 3,8 ori mai mari decat salariul de baza. Mai mult, conducerea LN si-a atribuit o cota-parte din profit, în conditiile în care nu numai procentul ca atare, ci si legitimitatea cotei-parti sunt discutabile.
Cum se stie, statul, prin Ministerul Finantelor, este actionar unic al LN, deci directorul si ceilalti membri ai societatii au încasat acea cota-parte din profit nu ca actionari, ci în calitate de functionari publici. Tarziu si greu guvernul a admis ca nu este firesc ca niste functionari publici pusi sa administreze o companie de stat sa se bucure de un procent din profitul companiei. Abia în 2005, printr-o ordonanta, Executivul a decis ca angajatii nu au dreptul sa participe la profitul companiilor de stat.
Apoi, nu e deloc clar daca avem, într-adevar, de a face cu niste performante care sa merite sa fie premiate. Dat fiind ca statul are monopol în industria jocurilor de noroc de acest tip, date fiind practicile incorecte reclamate la nivel local si avand în vedere semnele de întrebare puse asupra sistemului de castig, pretinsele performante în administrarea Loteriei nu mai sunt deloc evidente.
Într-un comunicat de acum cateva saptamani, Sebastian Vladescu, ministrul Finantelor, apreciaza activitatea lui Cristea si considera ca acesta trebuie remunerat în raport cu eficienta sa: "Nivelul de salarizare al directorului general al Loteriei Romane trebuie corelat cu indicatorii de eficienta si de recompensare ai eficientei, tinand cont de performantele acestei companii. Pozitiile populiste vizavi de acest subiect nu pot fi încurajatoare pentru evolutia pietei muncii într-o tara care se doreste europeana" (Cotidianul). Totusi, la care "indicatori de recompensare a eficientei" în administratia publica si la care "performante" se refera ministrul, de vreme ce avem de a face cu o companie de stat ce detine monopol, companie a carei conducere, oricum, a demis-o? Mai mult, la scurta vreme, acelasi ministru se contrazice prin modul în care îsi argumenteaza decizia de schimbare a conducerii LN: el invoca nevoia de a "îmbunatati calitatea administratiei" si de a "mari gradul de transparenta institutionala" la LN.
În sfarsit, o problema deloc discutata este aceea a utilizarii profitului Loteriei. Aici avem de a face cu acelasi "viciu de procedura" descris mai sus: inversarea scopurilor cu mijloacele. Daca Loteria a fost conceputa cu scopul de a se colecta bani pentru proiecte sociale pe care statul nu îsi permitea sa le finanteze, acum ea e vazuta ca o sursa în sine de castig. "Ne intereseaza sa facem bani, iar pentru asta cream Loteria", par a spune guvernantii si ceilalti sustinatori ai ideii pastrarii monopolului de stat asupra loteriei. Sunt doua idei discutabile aici: ideea de companie de stat conceputa pentru a obtine profit; apoi, modul propriu-zis de folosire a banilor obtinuti.
Întai de toate, rolul statului nu e acela de a face bani. Statul nu e o corporatie. Statul, ca administrator al trebuintelor sociale, si ideea de profit, ca obiectiv al unei companii, nu au nimic în comun. Rolul statului nu e acela de a obtine profit. Ci acela de a satisface acele si doar acele nevoi publice care nu pot fi satisfacute de piata libera. În acest scop, statul trebuie sa îsi creeze un sistem de impozitare corect si eficient, dar nu o masina de facut bani. Apoi, sunt discutabile criteriile repartizarii profitului Loteriei: cine si cum decide utilizarea banilor castigati de loterie?
Iata cateva informatii relevante din istoria Loteriei: în 27 iulie 1899, Loteria Casei Nationale organizeaza un joc în beneficiul Asociatiunii pentru Literatura Romana si Cultura Poporului Roman, pentru construirea unui muzeu istoric si etnografic si a unei biblioteci. În decembrie 1920 se organizeaza o loterie în folosul Societatii Scriitorilor Romani pentru cladirea unui palat al culturii. La 15 aprilie 1927 se organizeaza loteria Societatii Studentilor în Medicina din Bucuresti, cu beneficiul careia se va termina localul acesteia din B-dul Schitu Magureanu. Exemplele pot continua. Astazi, modul de utilizare a profitului Loteriei nu e transparent, iar atunci cand destinatia banilor e cunoscuta, aceasta este discutabila: cine si dupa ce criterii decide cum sa fie folositi banii investiti în joc de milioane de romani?
4. Marketingul norocului
Legea jocurilor de noroc aprobata în 1968 în Marea Britanie stabilea ca aceste servicii sa fie tratate aparte, fiind considerate servicii ce nu trebuie stimulate prin publicitate. Din momentul în care, în 1994, s-a reintrodus loteria nationala, principiul cererii nestimulate a fost clar încalcat.
La randul lor, legile europene au devenit mai permisive, astfel încat jocul de noroc a ajuns sa fie considerat un simplu produs, putand fi, deci, mai usor promovate si astfel consumul lor stimulat. Inevitabil, asta a dus la cresterea numarului de jucatori si a numarului celor care se confrunta cu probleme ale dependentei de jocurile de noroc.
In Babilonia loteria era un joc al plebei*
Desi este un viciu slab, jocul de noroc creeaza dependenta. Într-o tara cu oameni saraci, iluzia castigului se raspandeste ca o gripa, cultivand vicii la nivel de mase. Intr-o tara cu oameni dezamagiti social si politic de interminabilul drum al tranzitiei, promisiunea castigului converteste jocul de noroc, transformandu-l din slabiciune în sport national. E necesara interzicerea publicitatii de orice fel si pe orice suport, precum si transmisiunile în direct ale extragerilor loteriei. De asemenea, trebuie gasite criterii obiective (licitatie) în alegerea televiziunii care difuzeaza extragerile, iar alegerea acesteia sa se faca în mod transparent.
O noua neliniste pentru cartierele sarace*
Un studiu de psihologia jocului la loterie identifica patru tipuri de jucatori: 1) investitorii, cei bine informati, care îsi apreciaza cu atentie sansele; 2) nesabuitii, care se îndatoreaza jucandu-si si ultimii bani, care vad în jocul de noroc singura speranta de salvare; 3) credinciosii, care au o încredere profunda în tehnicile de marire a sanselor bazate pe alegerea unor numere castigatoare; si 4) participantii, cei ce apreciaza aspectele nefinanciare ale jocului. Conform tipologiei, impactul cel mai nefavorabil al jocului e resimtit de categoria nesabuitilor.
As spune ca problema moralitatii persuadarii în marketingul norocului porneste de la urmatoarea definitie data acestuia: arta de "a face aproape imposibilul posibil".* Moralitatea loteriei e pusa în joc în momentul în care, prin strategii specifice de marketing, sunt vizate în mod direct grupul nesabuitilor sau cel al credinciosilor.
Era dispretuit cel care nu juca, dar dispretuiti erau si cei ce pierdeau *
"Date fiind sansele infime de castig, de ce persista oamenii în visul lor de a castiga iluzoriul pot cel mare?", se întreaba sociologii. Unul dintre motive, raspund ei, este acela ca loteria ofera la un pret mic sansa de a castiga un premiu urias. Pornind de aici, sociologii identifica ingredientele unei loterii de succes: oferta de produse populare; eficienta marketingului, mai ales publicitatea si transmisiunile televizate; usurinta de a juca; securitatea sistemului de joc si credibilitatea; ignoranta generala în domeniul teoriei probabilitatilor; nevoia de identitate sociala.** Ei bine, combinatia dintre credibilitate (data de girul statului), castig (cuantumul tot mai mare al potului celui mare), marketing (strategii de persuadare adresate naivilor - credinciosi sau nesabuiti) este reteta ideala a atragerii unui numar tot mai mare de pacaliti de iluzii.
Modul de castig a fost mult contestat în maS-media. Avand în vedere popularitatea jocului si tinand seama de profilul social al jucatorilor, cred ca se impun doua principii în sistemul de castig. Primul, întoarcerea unei sume mai mari de bani din suma totala investita în bilete de catre jucatori; asta presupune cresterea probabilitatii de castig. Al doilea, repartizarea mai larga a castigurilor, adica mai multi castigatori si o proportie mai rezonabila între marele premiu si premiile obisnuite.
Asadar, consider dezirabile: 1) privatizarea totala si liberalizarea pietei jocurilor de noroc; 2) reglementarea si controlul independent, dupa normele internationale; 3) interzicerea publicitatii si a transmiterii în direct a extragerilor. În conditiile în care statul ramane actionar majoritar si îsi pastreaza monopol pe piata jocurilor de noroc, este necesar ca, pe langa 2) si 3), sa se adauge: 4) organizarea de extrageri cu finalitate cunoscuta: sa se precizeze de fiecare data destinatia profitului (eventual, sa se dea jucatorului posibilitatea de a alege destinatia sumei jucate: cultura, programe sociale, ONG-uri etc.); 5) utilizarea profitului exclusiv în scopuri sociale si culturale.
Pentru ca e riscant jocul de-a norocul. E riscant jocul de-a destinul. E riscant sa fii atat de sigur de ceea ce e bine si de ceea ce e rau în aceasta zona crepusculara a sansei, a probabilitatilor, a riscului si a asteptarilor, a investitiei si a sperantei. E nesanatos si periculos sa-ti asumi atotcunoasterea si atotputernicia în administrarea resursei fluide si vagi a sperantelor celor multi dezamagiti-optimisti care joaca saptamana de saptamana, asteptand sa se întample ceva care sa le schimbe viata. E imoral ca statul sa speculeze la scara nationala sperantele unor milioane de saraci-jucatori care cauta o scurtatura prin meandrele tranzitiei prost gestionate tot de stat.
* J. L. Borges, Loteria din Babilonia, Opere, Vol. 1, Ed. Univers, 1999.
** Mark D. Griffiths, Richard T. A. Wood, Lotterz gambling and addiction: An overview of European research, www.european-lotteries.org
Comentarii 0