Moscova incarca nuclear Crimeea. Bombardiere Tupolev vor fi amplasate in peninsula

T.d. | 17.03.2015

Pe aceeași temă

Crimeea poate deveni o veritabila amenintare nucleara la adresa Europei, dupa ce Moscova a decis amplasarea de bombardiere strategice cu capacitati nucleare in Peninsula, potrivit unui oficial din ministerul rus al Apararii.

Concret, este vorba despre avioane de tip Tupolev, model Tu-22M3, avand capacitate nucleara. Informația a fost oferită de un oficial din Ministerul rus al Apărării, potrivit AFP citat de Hotnews.

Potrivit sursei citate, bombardierele strategice Tu-22M3 din Crimeea vor participa la exercițiile militare ample care se derulează, începând de ieri, pe teritoriul Rusiei.

Avioanele supersonice Tu-22M3 zboară cu până la 1,88 Mach (2300 km/h) și au o rază de acțiune de 2400 de kilometri. Drept comparație, distanța dintre Crimeea și Constanța este de numai 400 de kilometri.
 

(Bombardierele Tupolev au capacitate nucleara)

Conform declarației de ieri a ministrului rus al Apărării, Serghei Soigu, președintele Vladimir Putin a ordonat punerea în alertă de luptă completă a Flotei de Nord, a unor unități aeriene și a Districtului Militar de Vest.

Alerta de luptă ar face parte dintr-o serie de verificări militare („snap checks”). Pe teritoriul Rusiei au intrat în alertă 38.000 de militari, 3360 „unități de echipament” (mijloace de luptă), 41 nave de război, 15 submarine și 110 avioane și elicoptere, a precizat ministrul Serghei Soigu.

Exercițiile militare din Rusia se vor încheia la data de 21 martie.
 

Factorul nuclear, element de presiune

De altfel, Occidentul a constatat o intensificare a discursului nuclear al Kremlinului, incepand cu criza din Ucraina din 2014. Recent, Moscova a readus in discutie capacitatile sale nucleare, vizata in acest caz fiind tot Crimeea.

Astfel, potrivit directorului Departamentului de neproliferare din Ministerul rus de Externe, Mihail Ulianov, Kremlinul isi rezerva dreptul de a stationa arme nucleare in Peninsula Crimeea.

"Nu am idee dacă în acest moment sunt staţionate arme atomice în Crimeea şi nu am cunoştinţă de vreun plan în acest sens, dar Rusia poate face acest lucru", a spus Ulianov, potrivit TASS.

Generalul Serghei Karakaiev, comandantul Forelor Strategice ruse, afirma în decembrie 2014 că Moscova nu intenţionează să instaleze armament strategic în Crimeea.

"Nu este necesar acest lucru. Raza de acţiune a rachetelor balistice moderne permite lovirea ţintelor oriunde în lume fără ca inamicul să prezinte pericol pentru frontierele Rusiei", sublinia Karakaiev.
 

NATO si militarizarea Crimeii

Alianta Nord Atlantica trage un semnal de alarma privind “militarizarea” Peninsulei Crimeea, anexata in urma cu un an de Moscova. Prin vocea comandantului NATO in Europa, Philip Breedlove, este vorba despre “sisteme foarte sofisticate”.

„Rusia desfăşoară acolo sisteme foarte sofisticate (...) Vedem acolo sisteme de rachete sol-aer care acoperă în proporţie de 40% Marea Neagră. Există rachete de croazieră care acoperă practic în întregime Marea Neagră”, a spus generalul american într-un interviu difuzat de televiziunea ucraineană 1+1.

Vedem că Crimeea este o platformă de lansare militară”, a mai spus el.

Teritoriul a fost anexat ilegal si abuziv în martie anul trecut, după trei săptămâni de ocupaţie de către forţele ruse şi în urma unui referendum care nu a fost recunoscut de Kiev şi de comunitatea internaţională.

Alipirea Crimeii a fost urmată de un conflict armat în estul Ucrainei între separatiştii proruşi şi armata ucraineană, care s-a soldat în 11 luni cu peste 6.000 de morţi.

CITESTE SI:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22