Nefrecventabilii

Scena politică s-a transformat într-o pastă năclăioasă şi urât mirositoare, un loc în care totul este permis şi sudalma groasă ţine loc de proiect şi discurs politic. Culmea a fost atinsă zilele acestea în disputa pe marginea regionalizării şi a monumentalei gafe prezidenţiale referitoare la „trădarea“ regelui Mihai (mi-am spus opinia în articolul Un cap un gura Maiestăţii Sale Regele Mihai, vezi revista 22.ro). Nu mai este vorba doar de o degradare a limbajului şi de faptul că liderii politici ai opoziţiei merg în siajul deschis de preşedinte acum câţiva ani, ducându-l pe mereu reînnoite culmi ale abjectului, ci de faptul că însăşi istoria, instituţiile, proiectele modernizatoare şi societatea au căzut pradă iresponsabilităţii, setei de putere şi a incapacităţii unor personaje, vremelnice în funcţiile lor, să se ridice deasupra mizeriilor şi propriilor frustrări.

În timp ce Casa Regală a dat o nouă lecţie şi şi-a demonstrat capacitatea cu adevărat regală de a se ridica deasupra, nefăcând niciun fel de comentarii, Ponta şi Antonescu, adică exact oamenii care ni se prezintă drept alternativa la astfel de incriminante derapaje, s-au năpustit cu atacuri dintr-un registru chiar mai jos. „Nu te poţi duce ca un beţiv la cârciumă să-ţi dai cu părerea despre istoria naţională“, vitupera Crin Antonescu, urmat de ecoul său Ponta: „Marţi, la Cotroceni, aţi văzut că Băsescu căuta după sticlă pe jos“.

Cercul mizerabil s-a închis etanş prin protestele unora ca Ion Iliescu, Răzvan Theodorescu sau Cristian Tudor Popescu, oameni care au excelat prin umilirea, ani de zile, a regelui, deveniţi, iată, monarhişti din tată-n fiu, promovaţi, cum altfel, de alţi monarhişti celebri, Felix-Voiculescu, Ghiţă-Schwartzenberg-Vântu. Prin astfel de ieşiri, cuplul Ponta-Antonescu dovedeşte că este purtătorul genetic al marilor defecte ale preşedintelui Băsescu, fără a avea însă şi vreuna dintre calităţile acestuia.

De altfel, acest ultim scandal a fost un alt turnesol (de care chiar nu mai era nevoie) pentru situaţia imposibilă, fundătura în care se află societatea. O dezbatere care ar fi trebuit să fie apanajul societăţii civile, provocarea istoricilor, este purtată reactiv la nişte declaraţii impardonabile ale preşedintelui. De altfel, toate marile teme ale perioadei – modificarea Constituţiei, regionalizare, descentralizare şi debirocratizare – sunt dezbătute doar ca urmare a agendei făcute, bine, prost, de preşedinte.

La fel s-a întâmplat cu legile referitoare la pensii, salarii, ajutoare sociale. Nici opoziţia, nici societatea civilă nu sunt capabile să impună teme pe agenda publică, ci doar să arate acuzator cu degetul. De mai mulţi ani nu au mai apărut proiecte majore (cu excepţia, poate, a României Curate, care acoperă problematica corupţiei), disensiunile, umorile, lupta pentru finanţări, lipsa unor lideri şi, evident, pro şi contra băsescismul fiind parte dintre explicaţiile letargiei. Aşa se face că Băsescu este la timona agendei publice. Rezultatul: o luptă interminabilă şi de joasă extracţie cu finalul previzibil al blocajului.

Mai rău, scandalul a arătat îngrozitoarea lipsă de alternativă. Este confirmarea că „răului“ prezent i se contrapune un rău dacă nu mai mare, în tot cazul egal ca dimensiuni. Dacă Băsescu te face să-ţi duci oripilat mâinile la cap atunci când îşi exibă „sincerităţile“ şi „crezurile“, Ponta şi Antonescu te fac să te cutremuri. Băsescu va ieşi din marea politică, mai devreme sau la termenul mandatului, nu ştiu cum va rămâne în istorie, aşa cum îl văd duşmanii săi, adică „dictatorul“ care a adus nenorocirea României, sau omul care a încercat să mişte lucrurile, fie şi cu doar câţiva paşi, aşa cum doreşte el însuşi. Ponta şi Antonescu însă de abia se pregătesc pentru un rol important, iar evoluţia lor în primele funcţii de impact este catastrofală. În ritmul acesta, până la alegeri nu va mai fi chiar nimic. Doar personaje şi partide complet nefrecventabile. Ghiciţi cine va câştiga pe mâna lor? //

* * *

Gafa preşedintelui

ION CRISTOIU: Dacă eraţi la vremea respectivă dădeaţi acest ordin? („Soldaţi români, vă ordon, treceţi Prutul!“ n. red.)
TRAIAN BĂSESCU: Da.
ION CRISTOIU: De ce?
TRAIAN BĂSESCU: Pentru că aveam un aliat şi aveam de recuperat un teritoriu. Dacă aveam condiţiile de atunci, probabil aş fi făcut-o.
ROBERT TURCESCU: Acum înţeleg de ce sunteţi supărat pe Regele Mihai.
TRAIAN BĂSESCU: Nu-s supărat... pe Regele Mihai... Tot continuăm să considerăm că abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al României abdicarea.
ION CRISTOIU: Din partea Regelui sau...
TRAIAN BĂSESCU: Din partea Regelui. Ăsta-i punctul meu de vedere.
ROBERT TURCESCU: Dar nu vă reproşează poate, în întâlnirile pe care le-aţi avut, Majestatea Sa Regele Mihai această apropiere de Prinţul Paul de România?
TRAIAN BĂSESCU: Eu am făcut un gest să probez că nu am nimic cu Casa Regală, pentru ca Paul e parte a Casei Regale. (...) Trebuie să recunoaştem că noi încă nu ne aşezăm corect valorile. Spre exemplu, pentru noi toţi, şi pentru istorie, Antonescu rămâne responsabil de Holocaustul împotriva evreilor şi ţiganilor. Ducerea lor în Transnistria, nu ştiu ce... Nimeni nu spune că statul român avea un şef de stat atunci, ăsta era doar prim-ministru... Unora le dăm averile, iar pe alţii îi considerăm criminali de război. Şeful de stat şi primul ministru... Doar pentru că unul a fost slugă la ruşi şi a lăsat ţara prin abdicare îl iertăm de toate păcatele... (fragment din emisiunea „Evenimentul zilei“, 22 iunie 2011)

Citeste si despre: jurnalisti nefrecventabili, regele Mihai, Printul Radu Duda, provocarea istoricilor, termenul mandatului.