De același autor
Acum aproape un an, scriam într-un articol că România e încremenită. Şi pentru că nu avea unul, spuneam că România nu e încremenită într-un proiect, ci încremenită pur şi simplu. Acum, sunt mai lămurit. În ultimii 20 de ani, cu chiu cu vai, România a înaintat pe panta dezvoltării capitaliste. De cele mai multe ori, împinsă de capitalul străin sau trasă de rigorile organismelor europene.
Acum, România a luat-o înapoi, la vale. Cu viteză. Şi se vede, destul de clar, că România nu şi-a construit, la vremea potrivită, şi o frână de mână. Iar în loc să caute o soluţie, pasagerii preferă să se certe continuu între ei.
Toată lumea pare că îşi doreşte să ajungem unde eram înainte de criză. Uităm că înainte de criză eram doar într-un loc în care toţi consumau mai mult decât produceau. Tot „boom“-ul economic a fost unul pe datorie. Cu câteva excepţii, România şi românii s-au împrumutat doar pentru consumul imediat sau pentru specula imobiliară. De ce şi-ar dori o comunitate cu scaun la cap să nu înveţe absolut nimic din experienţa asta şi să ajungă din nou în acelaşi loc?
Într-un astfel de moment, mass-media, deprofesionalizate la rândul lor masiv, ţin isonul neaveniţilor cu carnet de partid şi îşi umplu zilnic spaţiul de emisie cu elucubraţii fudule şi isterice, care golesc publicul de orice speranţă de mai bine.
Am mai bine de o săptămână de când am renunţat să mai urmăresc ştirile politice. Ele erau ultimul fir care mă mai lega de actualitatea generală. Mi-am păstrat doar interesul pentru ştirile din zona business-ului privat. Am ales să nu mă mai intereseze deloc ce face statul român sau reprezentanţii lui. Şi nu sunt singurul. Am din ce în ce mai mulţi prieteni şi clienţi care se separă voluntar de tot ce înseamnă gălăgia, impostura şi inadecvarea liderilor politici.
Ultima veste care mi-a dat de gândit a fost din partea preşedintelui unei camere de comerţ comune cu una dintre cele mai puternice economii europene, care mi-a spus că, pentru viitoarele lor întâlniri periodice din România, conducătorii firmelor investitoare din ţara cu pricina au ales să nu mai invite niciun reprezentant al autorităţilor române, aşa cum obişnuiau de mulţi ani încoace. Motivul invocat: nu mai au ce discuta cu ei care să fie relevant şi credibil.
Autodiscreditarea autorităţilor române ne conduce către un tip de societate inedit. Vom fi făcut un salt nedorit de la societatea socialistă multilateral subdezvoltată la societatea capitalistă bilateral separată. Un clivaj care nu face decât să ne slăbească şi mai mult resursele de relansare economică, şi aşa anemice. Căile de dialog pe care guvernanţii le folosesc acum sunt falimentare. Partenerii sociali de negocieri, patronatele şi sindicatele sunt masiv infestaţi de persoane şi structuri căpuşă, ale căror interese sunt perfect contrare celor pe care ar trebui să-i reprezinte. Cei puţini, care sunt autentici, îşi pierd puterea argumentelor în melanjul de scandal şi ipocrizie al falşilor reprezentanţi.
Primul pas ar fi ca guvernanţii să vrea să intre în dialog, să-l considere principala soluţie la problemele economice. Al doilea ar fi să creeze o structură de dialog, populată cu câţiva oameni care să şi înţeleagă cum merg lucrurile în economia reală. Acum ei nu există în structurile puterii. Al treilea ar fi să discearnă corect cu cine ar trebui să intre în dialog. Un bun criteriu la nivelul firmelor private ar fi cel financiar (investiţii, cifră de afaceri, taxe plătite la stat etc.); altul, cel social (număr de angajaţi, locuri noi de muncă etc.). Ultimul pas, cel mai greu, ar fi să-şi poată asuma punerea în fapt a rezultatelor dialogului.
Fără aceşti paşi, guvernanţii vor conduce din ce în ce mai prost, iar cei guvernaţi se vor feri din ce în ce mai mult de ei. Vor fi două Românii şi nicio ţară. //
Taguri:
