Pe aceeași temă
O zicală înţeleaptă spune că omul gospodar îşi face vara sanie şi iarna car. Ministerul Economiei a anunţat recent că renegociază termenii unei înţelegeri privind importul de gaze din Rusia. Anunţul a descătuşat energii latente şi a repus pe tapet chestiunea relaţiilor cu Moscova. Se spune, de pildă, că am putea obţine un preţ mai convenabil al gazului dacă am avea o relaţie politică mai apropiată. O analiză atentă a modului în care operează Gazprom indică însă că gigantul rus a cam abandonat favorurile politice deoarece are de hrănit un buget nesăţios şi, în faţa nevoii de bani a statului, fie pălesc toate aranjamentele de curtoazie politică, fie politicul urmăreşte fidel interesul economic. De câţiva ani asta este noua mantră a Rusiei, obţinerea unui beneficiu cât mai mare din rezervele sale de petrol şi gaze naturale.
Negociem cu o corporaţie aşezată tentacular peste Europa, aşa încât poate controla preţul gazului pe continent. În clubul european, cotaţiile gazului nu se afişează la burse, aşa cum se petrec lucrurile în piaţa americană, ci se negociază, individual, cu o casă de negoţ a Gazprom sau cu una dintre companiile distribuitoare în care gigantul rus este partener. România, de pildă, nu cumpără gazul direct de la Gazprom, ci de la două asemenea companii de distribuţie, plătind astfel un preţ în care intră şi cota de profit a acestora. Europa importa de la Gazprom ceva mai mult de un sfert din nevoile sale de consum. Este însă de aşteptat ca Gazprom să-şi mărească livrările către Europa. Criza din Libia a tăiat livrările de gaz lichefiat către continentul european, iar Gazprom a sărit în acţiune şi a acoperit diferenţa. În primele cinci luni ale acestui an, volumul de gaze vândut în Europa de Gazprom a crescut cu 12%. Intenţia anunţată a Germaniei de a abandona energia nucleară va mări necesarul de gaze naturale al ţării, ceea ce, evident, va majora şi importurile sale de gaze din Rusia.
Negociem deci cu o companie care face cărţile în Europa şi îşi extinde operaţiunile. Întrucât în Europa cotaţiile gazului nu sunt jucate pe pieţele financiare, evoluţia preţurilor depinde de Gazprom. Şeful Gazprom, Alexei Miller, anunţă unele perspective pentru viitor, să ştie clienţii cum să-şi facă socotelile. Astfel, el a estimat că, în decembrie, preţul gazului plătit de partenerii europeni care au contracte pe termen lung va ajunge la 500 de dolari pe mia de metri cubi. Înţelegem şi din această declaraţie că un contract pe termen lung cu Gazprom nu bate în cuie vreun preţ, ci o cantitate de gaz care urmează să fie livrată. Un aranjament asemănător cu dobânda variabilă la credite. Deci este greu de crezut că România va putea obţine vreun preţ sub cel european în vreun acord cu gigantul rus. Iar preţurile gazului rusesc vor creşte sistematic, pe de o parte, pentru că statul intenţionează să dubleze, anul viitor, redevenţele plătite de Gazprom pentru extracţia gazului, pentru a-şi mări încasările la buget, pe de altă parte, pentru că ambiţiile de expansiune ale gigantului energetic necesită mari cheltuieli. Iluzia potrivit căreia o relaţie politică specială cu Moscova ar avea vreo influenţă asupra preţului la care cumpărăm gaze se bizuie pe nostalgii. Ea a fost întreţinută de favorurile pe care Moscova le-a făcut, şi le face încă, unor ţări din fostul spaţiu comunist, în special celor grupate în Comunitatea Statelor Independente (CIS), dominate oarecum de Kremlin. Dar raţiuni legate de nevoia de bani a bugetului Rusiei tind să şteargă diferenţele. Exemplul Bielorusiei, care s-a ciondănit cu Gazprom pe chestiuni legate de banii datoraţi pentru transportul gazelor, demonstrează cum raţiunile economice primează în calculele Moscovei şi pot tensiona chiar relaţiile politice. Oricum, România este un stat european şi este tratată ca atare - spre deosebire de Bielorusia, de pildă, pe teritoriul căreia trece o conductă către Europa - şi importă cantităţi prea mici de gaze pentru a putea râvni la vreun tratament preferenţial.
Avem însă nişte atuuri cu care ne aşezăm la masă. Relativa independenţă de gazul rusesc, afacerea AGRI, în care suntem punctul nodal al importurilor de gaz lichefiat din zona Mării Caspice, eternul proiect Nabucco şi nervozitatea Bulgariei. Ministrul bulgar al Energiei, Traicio Traikov, a sfidat recent Gazprom anunţând că Bulgaria ar putea renunţa la contractele pe termen lung cu gigantul rus, deoarece a descoperit un zăcământ mare de gaz pe care intenţionează să-l exploateze cu americanii de la Chevron. Ca să fructificăm vreunul dintre aceste puncte forte, ar trebui mai întâi să ne facem treaba. Putem negocia livrarea unei cantităţi mai mari de gaz, însă niciuna dintre conductele de interconectare cu reţele ale ţărilor vecine nu funcţionează în dublu sens. Putem importa gaz, dar nu putem livra. Ne aşezăm deci la masa negocierilor cu gigantul Gazprom, pregătiţi să cerem o cantitate de gaz natural de patru ori mai mare decât aceea importată în 2010, dar nu suntem, deocamdată, capabili să exportăm surplusul. //
Citeste si despre: gaz ieftin, pretul gazului, favoruri politice, energie nucleara, tratament preferential.
