De același autor
Le multumesc d-lor Obersterescu, Bugarin si Hantea pentru ca au citit, au stat sa reflecteze si au raspuns la articolul meu despre puterea judecatoreasca. Trebuie însa sa îmi manifest dezacordul cu faptul ca domniile lor semneaza scrisoarea trimisa la 22 în calitatea lor oficiala, ca judecatori la Curtea de Apel si la Judecatoria Timisoara. Bine ca nu au pus si o stampila si un numar de înregistrare, ca altfel credeam ca deja am fost condamnat. Lasand gluma la o parte, reamintesc ca judecatorii nu au dreptul - prin lege - la opinii si manifestari politice. E extrem de grav sa îl vedem pe presedintele Înaltei Curti de Casatie, un anume Popa, sau pe vicepresedinta Asociatiei Magistratilor atacand membri ai Executivului. Fac un apel public la CSM sa ia masuri disciplinare împotriva magistratilor-politicieni, mergand pana la excluderea din magistratura.
Domnii Obersterescu, Bugarin si Hantea au rezumat corect concluziile mele. Din pacate, ei nu au discutat precis argumentele mele. Articolul meu formuleaza o serie de argumente pe care nu le vad analizate de criticii mei.
D-nii judecatori cred ca doctrina lui Montesquieu este "perimata". Care sunt argumentele lor? În esenta, un exemplu fictiv. Avramescu e deposedat de locuinta printr-o lege nedreapta, dupa care justitia îl salveaza de la abuz. Marturisesc ca sunt uluit. Daca acesta e nivelul de cunostinte al judecatorilor nostri, sa nu se mai mire domniile lor ca lumea se fereste de justitie ca de gripa chinezeasca.
Conform legislatiei din aceasta tara, nu judecatorul stabileste daca o lege este sau nu constitutionala. El poate doar sa ia act de exceptia de neconstitutionalitate ridicata de avocat. Caracterul neconstitutional al unei legi este stabilit, în actuala legislatie, doar de Curtea Constitutionala, nu la Judecatoria din Pitesti. Or, Curtea Constitutionala nu face parte din sistemul judiciar propriu-zis, fie si pentru ca "judeca" doar legi. Chiar si atunci, functia Curtii este doar jus dicere, nu jus dare, adica ea nu face legea, ci doar o declara. Ea remite hotararea sa parlamentului, care rescrie legea, daca doreste. Cat despre judecatorul de la tribunal, el nu are dreptul legal sa judece legi. Îi rog pe d-nii judecatori sa citeasca Legea 47/1992, unde la art. 1 se spune limpede ca "unica autoritate de jurisdictie constitutionala" din Romania este Curtea Constitutionala.
Mai constat ca domnii Obersterescu, Bugarin si Hantea confunda contenciosul administrativ cu exceptia de neconstitutionalitate. Cele doua sunt foarte diferite. Rezolvarea domniilor lor este, asadar, eronata. Daca exceptia de neconstitutionalitate ridicata de avocatul meu ar fi respinsa la Curtea Constitutionala, atunci judecatorul nu are încotro si trebuie sa aplice legea, fie ca îi place, fie ca nu. Alta ar fi situatia daca aceasta confiscare ar fi dispusa printr-un act administrativ, de pilda al unui ministru. Atunci am dreptul sa atac în contencios administrativ, reclamand caracterul ilegal al masurii. Dar exemplul domnilor de la Timisoara viza relatia dintre Judiciar si Legislativ, care e cu totul alta chestiune. Ideea dupa care "un judecator are putere sa cenzureze actiunea Legislativului", asadar, e complet gresita si nu are nici un temei legal, nici macar în legislatia din aceasta tara. Autorii clasici nu ar fi avut nici o ezitare sa o declare drept o doctrina care împinge la rebeliune si o forma de tradare.
Un alt "argument" al celor trei ar fi ca o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila trebuie "respectata" atat de Executiv, cat si de Legislativ. Iarasi eronat. Presedintele are, constitutional, dreptul de a gratia, oricat de definitiva ar fi sentinta. De asemenea, Legislativul poate schimba legea pe baza careia s-a judecat acel caz. Mai mult, poate adopta o lege de amnistiere, ceea ce ar face nule deciziile instantelor în speta respectiva.
Cat despre caracterul "perimat" al lui Montesquieu, le sugerez criticilor mei sa deschida actuala Constitutie a Romaniei. Articolul 61 stabileste clar ca parlamentul este "organul reprezentativ suprem" si ca el este "unica autoritate legiuitoare", ceea ce exclude fara nici un dubiu ideea ca Judiciarul ar putea, macar prin practica precedentului, sa faca altceva decat sa interpreteze legea. Vedeti apoi si art. 124: "Justitia se înfaptuieste în numele legii". Adica aplicand vointa parlamentului.
Alte Constitutii, mai rational alcatuite decat facatura d-lui Iorgovan, sunt inca si mai clare. Constitutia din 1923 spune, la art. 36: "Interpretatiunea legilor cu drept de autoritate se face numai de puterea legiuitoare". Constitutia americana, probabil si ea "perimata", datand din 1787, stabileste, în art. 1, sectiunea 8, ca Congresul instituie tribunale si ca are dreptul sa judece si sa pedepseasca, el însusi, delictele comise pe mare sau crimele împotriva "dreptului natiunilor".
De altfel, va rog sa observati ca ideea ca justitia e "independenta" nu se refera la independenta institutiei ca atare, în raport cu alte puteri. Acest lucru ar fi absurd, ilegal si neconstitutional. Independenta despre care ne vorbesc textele legale este, de regula, a curtilor de justitie, adica a judecatorului în exercitiul functiunii. Fata de cine? Evident, nu fata de Legislativ, de a carui vointa legala e obligat sa asculte, în litera si spirit. Expresia - comuna în teoria dreptului - se refera adesea la independenta curtilor una fata de alta. Referindu-se la tribunalele individuale si separate, textele constitutionale sunt, de obicei, clare in aceasta privinta (vedeti, spre exemplu, art. 40 din Constitutia din 1923), stabilind ca justitia nu alcatuieste o putere în sensul comun, administrativ, ca o institutie unitara. Adica exact ce credeau Montesquieu si multi alti autori "perimati" pentru judecatorii dintr-o tara în care dreptatea umbla cu capul spart.